Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 335/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 335
Ședința publică de la 02 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Dr. Tr. S în contradictoriu cu pârâții SC SA, SC D SRL, SC O SA, GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Dr. Tr. S, lipsind pârâții SC SA, SC D SRL, SC O SA și Guvernul României.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.
Consilier juridic, pentru reclamantă solicită respingerea excepției invocate, iar pe fond admiterea excepției de nelegalitate potrivit concluziilor scrise pe care le depune la dosar.
INSTANȚA
Asupra acțiunii de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei DROBETA TURNUS la data de 04.04.2008 sub numărul -, reclamanta N, DTSa chemat în judecată pe paratele B, D si O, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate că reclamanta deține în administrare teren aparținând domeniului public al Statului R în suprafață de 200.473. situat in extravilanul localității, comuna Izvoru.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 202/1981 s-a aprobat execuția obiectivului " DTS 6x 50 MW " în zona localității, jud. M, investiția respectiva afectând un obiectiv militar, aflat în administrarea, astfel că ulterior s-a încheiat intre Ministerul Apărării Naționale si Ministerul Energiei Electrice protocolul nr. 4722 /17.006.1981. Reglementarea juridică a acestui transfer s-a realizat prin nr.HG 584/21.05.2003 privind schimbarea titularului dreptului de administrare asupra unor imobile proprietate publica a statului. Între momentul semnării protocolului anterior menționat si momentul emiterii de către Guvern HG nr. 584/21.05.2003 au intervenit o serie de transferuri de care nu s-a ținut cont la emiterea hotărârii menționate. Reclamanta a mai arătat că prin Decizia Renel nr. 576/02.10. 1995 si Decizia nr. 68/29.09.1995 s-a aprobat transferul intre RENEL-- D a terenului din comuna Izvorul Barzii în suprafață de 13.200. în schimbul terenului si construcțiilor din- în suprafață de 7342. pe care le-a predat la RENEL--E, fiind încheiat in acest sens procesul verbal nr. 2662/03.11.1995.
De asemenea, reclamanta a învederat că în baza documentelor anterior menționate Intreprinderea D S, actual - Sucursala ROMAG deține în administrare suprafață de 201.300. suprafața confirmată si de măsurătorile efectuate cu ocazia întocmirii documentației cadastrale, respectiv 200.473..
Reclamanta a mai arătat ca a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 2928 pentru suprafața de 13.200. iar urmare a reorganizărilor intervenite terenul în cauză a trecut in proprietatea D, asupra acestui teren această societate intabulându-si dreptul de proprietate în Cartea Funciara. a preluat de la A teren si construcții în suprafață de 7.342. situate în O, la momentul actual O funcționând ca
In susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar în fotocopii următoarele înscrisuri: Decretul Consiliului de Stat nr. 202/1981, Protocolul nr. 4722 /17.006.1981, Decizia Renel nr. 576/02.10. 1995 și Decizia nr. 68/29.09.1995, procesul verbal nr. 2662/03.11.1995, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 2928, HG nr. 584/21.05.2003, plan situație a imobilului.
Pârâta Aaf ormulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale, învederând că administrarea și luarea in proprietate a terenului ce formează obiectul prezentei cereri a fost trecută la D transformată în prezent în.
Pârâtele D L si O au formulat, de asemenea, întâmpinare prin care au învederat ca sunt de acord cu admiterea cererii.
Prin hotărârea nr.2711/28.05.2008, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a apreciat că litigiul are o natura comercială, iar obiectul acestuia este neevaluabil în bani (acțiune în constatare) și în raport de art.2 alin.1 lit.a din Codul d e procedură civilă și art.3 Cod comercial și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 09.06.2008 sub nr-.
În ședința publică din data de 09.09.2008, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a HG nr.584/2003, depunând la dosar la data de 7.10.2008 considerentele invocării acesteia.
În motivarea excepției invocate (fila nr.25 din dosarul nr-) s-a susținut că în documentele premergătoare emiterii HG în cauză, nu s-a ținut seama de actele emise între momentul încheierii protocolului nr.4722/17.06.1981 și momentul emiterii HG 584/2003, respectiv decizia RENEL 576/02.10.1995 și decizia nr.68/29.09.21995 prin care s-a aprobat transferul prin echivalență la schimb între Renel - -FE DTSa terenului din comuna Izvoru, în suprafață de 13.200 mp, în contrapartidă cu terenul și construcțiile din-, în suprafață de 7.342 mp, astfel că în virtutea celor precizate în cererea de chemare în judecată și a documentelor invocate, la data de 03.11.1995, actuala deținea și deține în administrare suprafața de 201.300 mp, suprafață confirmată și de măsurătorile cadastrale. Pentru aceste motive a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a HG 584/2003, deoarece actele emise anterior acestei hotărâri sunt legale.
Pârâta SC D SRL, și-a exprimat punctul de vedere asupra excepției de nelegalitate invocate, în sensul că a solicitat admiterea excepției, întrucât la data emiterii acestui act, terenul nu se afla în administrarea Ministerului Apărării Naționale pentru a putea fi transmis Ministerului Industriilor și pentru.
Pârâta SC SA a precizat că nu are calitate procesuală deoarece bunul nu le mai aparține, terenul este proprietatea D SA, transformată în prezent în SRL, și a depus la dosar punctul de vedere asupra excepției, prin care a arătat solicită admiterea excepției, față de faptul că la data emiterii HG 584/2003 terenul nu se afla în administrarea Ministerului Apărării pentru a putea fi transmis Ministerului Industriilor și pentru.
Pârâta Oad epus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, fără a preciza punctul de vedere asupra acesteia.
Prin încheierea pronunțată la data de 7 octombrie 2008 în dosarul nr- de către Tribunalul Mehedinția fost admisă cererea de sesizare a Curții de APEL CRAIOVA pentru soluționarea excepției de nelegalitate, iar în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 a fost suspendată cauza și s-a trimis dosarul la Curtea de APEL CRAIOVA pentru soluționarea excepției.
S-a apreciat că soluționarea litigiului de fond depinde de actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție.
Cauza având ca obiect excepția de nelegalitate a HG nr.584/2003 a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 15.10.2008 sub nr-.
La data de 3.11.2008, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că excepția invocată este neîntemeiată și a solicitat respingerea acesteia.
În apărare pârâtul a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii HG nr.584/2003, respectiv: din Hotărârea nr.5/26.04.2001, Protocolul nr.4722 din 17.06.1981, Decretul Consiliului de Stat nr.202/1981.
La data de 2.12.2008, instanța, din oficiu, a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate.
Examinând cu prioritate, în condițiile art.137 Cod pr.civilă, inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a HG nr.584/2003 privind schimbarea titularului dreptului de administrare asupra unor imobile proprietate publică a statului, Curtea reține următoarele:
Prin HG nr.584/2003 publicată în Monitorul Oficial al României nr.391/06.06.2003 a fost aprobată transmiterea unui imobil proprietate publică a statului, situat în satul, comuna Izvoru, Județul M, din administrarea Ministerului Industriei și pentru Regia Autonomă pentru Activități (art.1- a cărui nelegalitate s-a invocat în prezenta cauză pe cale de excepție).
Hotărârea de Guvern a cărei excepție de nelegalitate a fost invocată de reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Sucursala ROMAG, în baza art.4 din Legea nr.554/204, este un act administrativ unilateral, cu caracter individual întrucât aprobă transmiterea unui imobil situat în satul, comuna Izvorul, Județul M, proprietate publică a statului, din administrarea N, în administrare R, pentru Regia Autonomă pentru Activități.
La anexa 1 pct.1 la HG nr.584/2003 se menționează bunul în litigiu.
Noua Lege a contenciosului administrativ nr.554/2004 a prevăzut în art.4 că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi contestată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție de către instanța de contencios administrativ.
Această lege a intrat în vigoare la data de 7 ianuarie 2005, astfel încât dispozițiile sale nu pot fi aplicate decât actelor administrative unilaterale comunicate sau publicate după data intrării sale în vigoare.
În temeiul principiului consacrat de art.1 din Codul Civil și art.15 alin.2 din Constituția României republicată potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, procedura specială privind soluționarea excepției de nelegalitate, reglementată prin Legea nr.554/20045, este aplicabilă numai actelor administrative adoptate sau emise după intrarea în vigoare a acestei legi.
Așadar, în cazul actelor administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, excepția de nelegalitate se soluționează în raport cu dispozițiile art.17 Cod pr.civilă, potrivit căruia cererile accesorii și incidentale sunt în competența instanței sesizate cu judecarea cererii principale.
În alți termeni, excepția de nelegalitate care vizează HG nr.584/2003 este inadmisibilă în procedura specială reglementată de Legea nr.554/2004.
În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat în mod constant asupra inadmisibilității excepției de nelegalitate privind actele administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, respectiv anterior datei de 06.01.2005.
În opinia Înaltei Curți aceasta este concluzia firească care se desprinde din interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor Legii nr.554/2004 și din respectarea principiului neretroactivității enunțat de art.1 din Cod civil, precum și a principiului securității raporturilor juridice.
Pentru aceste considerente, va fi respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a HG nr.584/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de nelegalitate formulată de reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Dr. Tr. S, cu sediul în Dr.Tr.S,-, Județul M, în contradictoriu cu pârâții SC SA,cu sediul în B, sector 4, B-dul -.- nr.1-1A, SC D SRL, cu sediul în comuna Izvoru, sat, județul M, SC O SA,cu sediul în O,-, Județul B și GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1, nr.1A.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2008.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/7 ex/05.01.2009
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță