Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 353/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 353/CA

Ședința publică de la 07 iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe

JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc

JUDECĂTOR 3: Violeta

Grefier -

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe

recurenții:Primăria Municipiului I, Consiliul Local al Municipiului I, cu sediile în I, Bd.- cel M și, nr.11, județul I, în contradictoriu cu intimații: I, Consiliul Județean I, având ca obiect-excepție nelegalitate act administrativ( L nr.28/2000), recurs împotriva sentinței nr.150/CA din 05 februarie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică,lipsă reprezentanții părților din proces.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei, de către grefier.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr.150/CA din 05 februarie 2008, Tribunalul Iașia respins excepția de nelegalitate a JI nr.28 din 28 martie 2000, invocată de pârâtul Consiliul Local I și Primăria Municipiului I în dosarul nt- al Curții de APEL IAȘI..

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că excepția de nelegalitate a Hotărârii nr.28/2000, adoptată de Consiliul Județean I, este nefondată, atâta timp cât prin aceasta s-a stabilit o taxă menită a asigura acoperirea costurilor executării serviciului public încredințat operatorului economic reclamant, constând în canalizarea apelor meteorice, în baza regulamentului, pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, aprobat și că J nr.28/2000 a mai făcut obiectul controlului de legalitate, printr-o hotărâre irevocabilă constatându-se legalitatea acesteia.

Împotriva acestei sentințe au introdus recurs pârâta Primăria Municipiul I și pârâtul Consiliul Local al Municipiului.

-2-

Pârâții Primăria Municipiul și Consiliul Local I critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod nejustificat a fost respinsă excepția de nelegalitate a Hotărârii nr.28/2000, adoptată de Consiliul Județean I, care consideră că nu avea competența necesară de a stabili taxe pentru serviciile publice create la nivelul municipiului și nici baza legală pentru a stabili taxe pentru colectarea apei meteorice, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului I, în condițiile în care la data emiterii facturii nu exista un contract valabil, iar pentru M parte din suprafețele luate în calcul nu există un sistem de canalizare funcțional, apreciind că această excepție poate fi invocată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepție.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul pârâtului este nefondat, sens în care reține următoarele:

În cea ce privește recursul promovat de pârâții Consiliul Local I și Primăria Municipiul I, Curtea apreciază că distincția între Primăria I și Municipiul I, pe care recurentul încearcă să o impună, este,în cazul de față, artificială,întrucât, chiar dacă primăria, figurează ca parte în contract,ea nu funcționează în afara și independent de structura administrativă care este Municipiul I, persoană juridică de drept public, astfel cum este acesta definit de art.21 din Legea nr.215/2001, exercitându-și drepturile și obligațiile prin intermediul structurii funcționale cu activitate permanentă, astfel cum este denumită primăria la art.77 din același act normativ, în condițiile în care contractul este semnat de primar, autoritate care, conform art.62 din Legea administrației publice locale, republicată, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu persoanele fizice și juridice române ori străine,în mod justificat reținându-se că pârâtul are calitate procesuală pasivă.

Referitor la modul în care a fost soluționată excepția de nelegalitate, Curtea apreciază ca nefondate criticile pârâtului-recurent,atâta timp cât prin regulamentul pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, aprobat prin Hotărârea nr.28 din 28 martie 2000, nu au fost instituite taxe de natura celor prevăzute de Legea nr.27/1994,în vigoare la acea dată, ci, indiferent de terminologia folosită, a fost stabilită metodologia de formare a prețului aferent prestației de colectare și evacuare a apelor meteorice, plecându-se de la faptul că în Municipiul I funcționează un sistem centralizat de colectare a apelor uzate și meteorice, a cărui întreținere trebuie suportată de beneficiarii prestației.

Faptul că, prin regulamentul menționat, s-a prevăzut, la art.6.2.3, că:"Cantitatea de apă meteorică contractată reprezintă o,3 mc/mp/an, aplicată la suprafața construită și neconstruită a imobilelor alimentate din același branșament", nu justifică refuzul de plată a prețului serviciului comunitar, atâta timp cât valoarea prestației s-a calculat la suprafața declarată de beneficiar, pe proprie răspundere, și cât acoperirea cheltuielilor legate de întreținerea sistemului de canalizare nu poate fi raportată, în mod strict și cronologic, la nivelul precipitațiilor sau la suprafețele asfaltate, ci la o medie multianuală și la

-3-

întreaga suprafață declarată, sistemul centralizat de canalizare nefiind construit și nefuncționând în funcție de particularitățile unei zone sau alta din Municipiul I, ci ca un sistem unitar, de care beneficiază, direct sau indirect, întreaga unitate administrativ - teritorială.

Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul promovat de pârât.

Ca urmare a respingerii recursului, cheltuielile de judecată efectuate de recurentă vor rămâne în sarcina acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul introdus de pârâții Consiliul Local I și Primăria Municipiului I împotriva sentinței civile nr.150/CA din 05 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07.07.2008.

PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

GREFIER,

Red.M/07.07.2008

Tehnored.gref.TN

2 ex./08.07.2008

Jud. Tribunalul Iași -;

08 Iulie 2008

Președinte:Aurelia Gheorghe
Judecători:Aurelia Gheorghe, Dan Mircea Tăbâltoc, Violeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 353/2008. Curtea de Apel Iasi