Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 36/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 36/F/Ca/2008 DOSAR NR-

Ședința publică din data de 3 martie 2008

PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă

- - - - - judecător

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ de reclamantul omplex portiv ațional rașov în contradictoriu cu pârâții ompania pa. rașov, onsiliul udețean rașov.

La apelul nominal făcut în ședință se prezintă consilier juridic pentru Consiliul Județean B, lipsă fiind reclamantul omplex portiv ațional rașov și pârâta ompania pa. rașov

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care.

Reprezentantul pârâtului Consiliul Județean B, depune la dosar împuternicirea de reprezentare și arată că această cauză din eroare a fost trimisă spre soluționarea Curții de APEL BRAȘOV. Având în vedere că se solicită constatarea nelegalității Hotărârii de Consiliul Județean B, în baza art. 159 Cod procedură civilă, solicită declinarea cauzei la Tribunalul Brașov.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV de soluționare a cauzei.

CURTEA

Curtea, asupra cauzei de față.

Constată că la data de 29. 01.2007, reclamanta Compania Bac hemat în judecată pe pârâta Complexul Sportiv Național B solicitând, instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 141,16 lei reprezentând servicii prestate facturate în regie pentru perioada 2005 - 2006 și penalități de întârziere.

Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr- a Judecătoriei Brașov.

În acest dosar, pârâtul a invocat prin Nota de la fila 41 excepția de nelegaliate parțială a Hotărârii Consiliului Județean B nr. 59/10.02.20004, situație față de care instanța a dispus prin Încheierea de ședință suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Curții de APEL BRAȘOV pentru soluționarea excepției de nelegaliate. (Încheierea de ședință 4.02.2008 - 42 dos Judecătoria Brașov -).

Ca urmare a acestui fapt cauza a fost înaintată Curții de APEL BRAȘOV, spre soluționarea excepției de nelegalitate invocată de pârât. Cauza a fost înregistrată sub nr-, fixându-se termen de judecată la 3.03.3008 de urgență conform prevederilor Legii nr. 554/2004 modificată.

Pentru termenul stabilit s-a dispus citarea părților, de urgență cu mențiunea să formuleze punct de vedere privind competența materială a Curții de APEL BRAȘOV de soluționare a excepției de nelegalitate invocată în cauza de la judecătorie făcându-se mențiunea pe citații numărul dosarului inițial.

Procedura fiind legal îndeplinită la termenul din 3.03.2008, Curtea, a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale de soluționare a excepției de nelegalitate.

Așa fiind, constatând că părțile nedepunând nici un înscris sau vreo cerere, instanța a rămas în pronunțare pe excepție.

Curtea, asupra excepției de necompetență materială a instanței de soluționare a excepției de nelegalitate invocată în cauză și față de prevederile art. 137 Cod procedură civilă și raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și raportat la art. 10 din această lege constată că excepția este întemeiată și legală, urmând a fi adusă pentru următoarele considerente.

În cauză, pârâta Club Sportiv Național Bai nvocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 59/10.02.2004 emisă de Consiliul Județean B, referitor la pct. 8 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a nr. 359/11.09.2003.

Prin urmare, fiind vorba de nelegalitatea unui act administrativ emis de o autoritate locală - în speță Hotărârea emisă de Consiliul Județean B județean și nu de o autoritate centrală, astfel încât competența de soluționare a excepției de nelegalitate pe contencios administrativ revine conform art. 2 pct. 1 lit. d - Tribunalului Brașov și nu Curții de APEL BRAȘOV.

Instanța apreciază că în mod greșit a considerat judecătoria că ar fi competentă Curtea să soluționeze cauza pe excepția de nelegalitate, motiv pentru care se va admite excepția și în consecință se va declina competența materială de soluționare a excepției de nelegalitate în favoarea Tribunalului Brașov, ca instanță competentă material.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV de a soluționa excepția de nelegalitate parțială a Hotărârii nr. 59/10 februarie 2004 Consiliul Județului B referitor la pct. 8 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a nr. 359/11 septembrie 2003, invocată de Clubul Sportiv Național B, cu sediul în B, județ B, în contradictoriu cu Compania RA cu sediul în B,-, județ

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică astăzi 3 martie 2008.

Președinte, Judecător,

pentru plecată

în concediu legal semnează

vicepreședintele instanței

Grefier,

Red. - 5.03.2008

- 7.03.2008 /2 ex.

ROMANIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

Dosar nr-

Din 11.03.2008

CĂTRE,

Tribunalul Brașov -

Secția Comercială și de contencios administrativ

Vă trimitem alăturat dosarul nr- care conține 9 file, la care este atașat dosarul nr- al Judecătoriei Brașov, având în vedere că prin sentința civilă nr. 36 / F din 3 martie 2008, s-a dispus declinarea competenței soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios administrativ.

Președinte, Grefier,

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 36/2008. Curtea de Apel Brasov