Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 397/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 397/ Dosar nr-
Sedința publică din data de 5 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - -JUDECĂTOR 3: Clara
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de contestatoarea - - împotriva sentinței civile nr.357/CA/2.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 3 iunie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de mai 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că la data de 15 iunie 2007 reclamanta - - a chemat în judecată, pe pârâta Direcția Fiscală B din cadrul Consiliului Local B, formulând contestație la executare împotriva nr. -/01.06.2007 și a Titlului executoriu nr. -/01.06.2007.
Acțiunea a fost înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr-.
În acest dosar s-a suspendat judecata cauzei prin Încheierea din 31.10.2007 în vederea soluționării excepției de nelegalitate a deciziei de impunere în baza căreia s-a emis titlul executor și somația de plată și s-a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Brașov.
Ca urmare a acestui fapt dosarul a fost înregistrat sub nr- și s-a soluționat prin sentința civilă nr.357/CA/2.05.2008.
Prin această sentință s-au dispus următoarele: s-a respins excepția de nelegalitate a deciziei de impunere nr. -/25 ianuarie 2007 emisă de intimatul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B, invocată de reclamanta " - - ".
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Brașova reținut următoarele că pe cale de consecință pe cale de consecință instanța sesizată cu excepția, analizează legalitatea actului administrativ.
Astfel în examinarea deciziilor de impunere cu nr. unic - emise la data de 25 ianuarie 2007 prin care s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația de plată a impozitului pe terenuri și clădiri rezultă că, sub aspectul formei, ele îndeplinesc cerințele prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 85 alin.1 Cod procedură fiscală "Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc prin declarația fiscală, în condițiile art. 82 alin 2 și art. 86 alin.4 și prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri.
În speță, intimata Direcția Fiscală B este organul fiscal competent în a cărui rază teritorială se află imobilele și terenurile societății contestatoare.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 87 Cod procedură fiscală, " Decizia de impunerea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 43, Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute de art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă".
Deciziile de impunere analizate sub aspectul legalității cuprind elementele stipulate de prevederile art. 43 Cod procedură fiscal, astfel poartă denumirea organului fiscal emitent Direcția Fiscală B, data emiterii 25 ianuarie 2007, datele de identificare ale - -, obiectul impunerii, motivele de drept, sumele și semnătura persoanelor împuternicite de organul fiscal, ștampila organului fiscal emitent, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația, creanța fiscală aferentă fiecărui tip de impozit sau taxă de emitere pentru anul 2007.
Pe cale de consecință, actul analizat organul fiscal a respectat cerințele de formă stipulate de legiuitor.
Instanța a fost investită cu soluționarea excepției de nelegalitate și nu va analiza considerentele inserate de contestator în susținerea excepției care reprezintă apărări de fond ce puteau fi invocate în fața instanței de contencios administrativ.
Astfel, împotriva măsurilor dispune prin deciziile de impunere analizate, petenta avea la dispoziție procedura de contestare, modificare sau desființare actelor administrativ fiscal reglementată de Codul d e procedură fiscală la art. 205, care prevede două faze procedurale una prealabilă, administrativă și cea de - a doua judecătorească.
În situația în care în prima fază, obligatorie de urmat, organul fiscal nu lămurește obiectul contestației sau petentul este nemulțumit de răspunsul primit formulează contestația la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului competent.
În speță, petenta nu a înțeles să procedeze la exercitarea acestor căi legale de atac care ar fi permis analizarea temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a respins excepția nelegalității.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, susținând că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă următoarele:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată fără cercetarea fondului problematicii suspuse judecății. Acest lucru a dus la implicit la neobservarea motivelor de fapt și de drept care stau la baza nelegalității deciziei de impunere în cauză.
Arată că instanța de fond, cu toate că reține faptul că " instanța sesizată cu excepția de nelegalitate, analizează legalitatea actului administrativ" s-a limitat la a analiza legalitatea deciziilor de impunere doar sub aspectul formei acestora.
În ceea ce privește fondul problematicii cu care instanța a fost sesizată și asupra cărora trebuia să se pronunțe, arătă că instanța de fond s-a pronunțat în sensul că " nu va analiza considerațiile inserate de contestator în susținerea excepției care reprezintă apărării de fond ce puteau fi invocate în fața instanței de contencios administrativ". Ori, a analiza sub aspectul nelegalității trebuia să implice și o cercetare asupra fondului actului atacat.
Motivele de legalitate rezidă însăși în fondul chestiunii, respectiv în inexistența dreptului pârâtei de a emite deciziile atacate, în virtutea scutirii de care beneficiază reclamanta.
Instanța de fond face o interpretare total eronată a articolelor de lege incidente, pe care își întemeiază hotărârea și fără a ține seama de toate înscrisurile depuse de societatea reclamantă la dosar - în consecință și motivarea sentinței este greșită.
În principal, instanța de fond face o confuzie gravă între instituția contestației împotriva actului administrativ și instituția excepției de nelegalitate.
Față de recursul declarat intimata Direcția Fiscală Baf ormulat Întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea soluției dată de Tribunalul Brașov.
În recurs recurenta a depus înscrisuri acte normative, practică judiciară.
Recurenta a formulat și concluzii scrise solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre rejudecarea excepției de nelegalitate la Tribunalul Brașov - - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința atacată nr. 357/CA/2.05.2008a Tribunalului Brașov, prin prisma motivelor de recurs declarat reclamanta - - B, și față de prevederile legale aplicabile constată recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, în dosarul Judecătoriei Brașov, acesta a fost înaintat Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea pe fond a acesteia, această instanță a soluționat în mod greșit excepția de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. -/25.01.2007 emisă de Direcția Fiscală a Consiliului Local al Municipiului B - pronunțându-se asupra inadmisibilității acestei excepții pe motiv că reclamanta avea la îndemână posibilitatea și procedura de contestare a acestui act administrativ fiscal și că neutilizând această procedură administrativă, excepția nu poate fi analizată pe fond.
Pentru acest considerent instanța de fond, Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, nu a analizat considerentele inserate de contestator în susținerea excepției care reprezintă apărări pe fond, susținând că acestea puteau fi invocate în fața instanței de contencios administrativ.
Ca atare, raportat la acțiunea reclamantei, la excepția de nelegalitate invocată în baza art. 4 din legea nr. 554/2004, instanța de recurs a constat că în mod greșit a soluționat cauza, respingând excepția de nelegalitate, fără a analiza pe fond legalitatea deciziei de impunere emisă de pârâtă.
În ce privește criticile formulate în recurs de recurenta reclamantă - - B, privind nelegalitatea sentinței nr. 357/CA/2.05.2008, a Tribunalului Brașov, se rețin următoarele:
Prima critică, referitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată fără cercetarea fondului excepției de nelegalitate, instanța de recurs constată că această critică este întemeiată și legală și că într- adevăr instanța de fond prin hotărârea pronunțată în cauză nu a analizat legalitatea actului administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate, verificând doar forma acestui act.
Ca atare sub acest aspect, se constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În ce privește critica de la pct.2 din recurs instanța constată că și această critică este întemeiată, deoarece instanța a interpretat eronat prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004și obligativitatea formulării contestației pe cale administrativă împotriva actului fiscal prevăzut de art. 205, 207 din OG nr. 92/2003, care sunt de fapt două căi distincte de a ataca această acțiune fiscală - una pe excepție ca mijloc de apărare, și una pe fond contencios dar, ambele având același scop, analizarea legalității actului administrativ fiscal atacat.
În esență, în cauză nu se pune problema condiționării admisibilității excepției de nelegalitate de utilizarea contestației pe cale administrativă în condițiile Codului d e procedură fiscală, ci excepția de nelegalitate se invocă și se soluționează în condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 republicată.
În concluzie, se constată că recursul este fondat, sens în care se va admite conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și se va casa sentința Tribunalului Brașov conform art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, trimite cauza spre soluționarea excepției de nelegalitate pe fond la aceeași instanță.
Sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 4 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
În ce privește susținerile și apărările formulate de intimata - pârâtă la fond și în recurs se constată că sunt neîntemeiate, sens în care vor fi înlăturate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamanta - - B, împotriva sentinței civile nr. 357/CA/2.05.2008 a Tribunalului Brașov -secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează.
Trimite cauza aceleași instanțe pentru soluționarea pe fond a excepției de nelegalitate a Deciziei de impunere cu număr unic nr. -/25.01.2007 emisă de Direcția Fiscală a Consiliului Local al Municipiului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 5 iunie 2008.
Președinte, Pt. Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Semnează
Judecător
desemnat să-l înlocuiască pe
vicepreședintele instanței -
Grefier,
Red. 05.06.2008
Dact. 11.06.2008/2 ex.
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Maria Ioniche, Clara