Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 443/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția contencios administrativ și fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.443/R/CA-. Dosar nr.9390/62/R/CA-/2007
Ședința publică din data de:- 11 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâta Direcția Fiscală B, împotriva Sentinței civile nr.380/CA din data de 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.9390/com/62/2007, având ca obiect "excepție nelegalitate act administrativ".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului în ședința publică din data de 9 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 iunie 2009.
În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 380/CA/1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-a admis excepția de nelegalitate invocată de contestatoarea Trans și în consecință, s-au anulat deciziile de impunere cu număr unic 13238 emise la data de 25.01.2007 de către Direcția Fiscală B și s-a trimis dosarul Judecătoriei Brașov pentru continuarea judecății în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin deciziile de impunere 13238/25.01.2007 pârâta a stabilit în sarcina reclamantei suma de 57 lei cu titlu de impozit pe teren și suma de 22,823 lei cu titlu de impozit pe clădiri.
Reclamanta " Trans"-B funcționează în cadrul Parcului Industrial administrat de către "Pro R", aceasta din urmă dobândind calitatea de Parc Industrial în baza Ordinului Ministrului de Interne nr.255/2994.
Acest ordin a fost anulat prin Ordinul nr.592/2005 al aceluiași ministru.
Acest din urmă ordin a fost anulat la rândul său de Curtea de Apel București prin sentința civilă 3175/2006 rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de prin Decizia Înaltei Curți de casație și Justiție nr.1902/2005.
Reclamanta face parte din cadrul Parcului Industrial R și își desfășoară activitatea în perimetrul parcului, înființat și delimitat prin Ordonanța nr.65/2001, nr.115/2003 și prin HG 1019/2004.
Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a prevăzut scutiri prin efectul legii de la plata impozitului pe terenurile și clădirile din parcurile industriale. Astfel, art.250 alin.1 pct.9 "Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii".
Art.257 alin.1 lit.l prevede că impozitul pe teren nu se datorează pentru terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii.
Potrivit acestor prevederi reclamanta este scutită de la plata impozitului pe teren și clădiri.
Prin adresa nr.-/04.09.2007 Ministerul Economiei și Finanțelor a comunicat reclamantei că "potrivit art.250 alin.1 pct.9 și art.257 lit.l din Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale, științifice și tehnologice nu se datorează impozit potrivit legii."
O altă adresă emisă de Parlamentul României nr.22/30/26.02.2008 precizează că prevederile art.250 alin.1 pct.9 și de art.257 lit. din Codul fiscal reglementează situațiile în care nu se datorează impozit pe clădiri și respectiv impozit pe teren.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că reclamanta este scutită de plata impozitului pe teren și clădiri, iar deciziile de impunere nr.13238/25.01.2007 emise de pârâtă sunt nelegale.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să asimileze scutirile prevăzute la artr.250 și 257 din codul fiscal cu ajutoarele de stat ar fi făcut trimitere expresă la legea 143/1999, abrogată și înlocuită cu OUG 117/2006.
Or, art.1 alin.3 din Codul fiscal prevede că în materie fiscală, dispozițiile acestuia prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Fiscală a Municipiului B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocate.
În motivare, recurenta a arătat că "prompt Trans" s-a îndreptat, pe calea contestației la executare, împotriva măsurilor de executare silită, titlu executoriu, somație de plată și adresa de înființare a popririi mijloacelor bănești emise de recurenta Direcția Fiscală B, pentru recuperarea sumelor stabilite prin titlul de creanță, respectiv Decizia de impunere. Contestatoarea nu a făcut uz de calea de atac prevăzută de Legea nr.554/2004, împotriva acestui titlu de creanță, aceasta rămânând practic valabilă prin neexercitarea căii de atac.
Recurenta a susținut că, decăzute fiind practic din propriul dezinteres, din dreptul de a mai exercita o acțiune împotriva titlului de creanță, deci aflându-se în imposibilitatea de a mai dezbate fondul, contestatoarele au promovat pe cale de excepție, acțiunea în constatarea nelegalității acestui act, apreciind astfel că vor investi Tribunalul Brașov cu calitatea de a soluționa fondul impunerii, respectiv, modalitatea cum au fost calculate debitele fiscale din cadrul deciziei de impunere.
Recurenta a arătat pe fond că procedura de contestare a unui act administrativ fiscal de impunere este una complexă și nu este compusă numai din faza administrativă. Recurenta recunoaște faptul că această procedură demarează prin așa numita cale "grațioasă", în care contribuabilul se adresează organului administrativ, însă arată că această cale, este continuată prin procedura în fața instanței de judecată care poate constata nelegalitatea actului administrativ.
În acest sens, recurenta a invocat dispozițiile art.218, alin.2 din nr.OG92/2003, care indică faptul că împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative, contribuabilul se poate îndrepta prin acțiune adresată instanței de contencios administrativ.
Recurenta a mai arătat că trebuie reținută împrejurarea că societatea contestatoare nu a urma niciuna din aceste proceduri, neglijându-și astfel drepturile procedurale "administrative și judecătorești", confirmând, prin atitudinea sa, deciziile de impunere care au rămas definitive.
În motivele de recurs s-a mai arătat că nr.OG92/2003 prevede o procedură specială, în două etape, prin care contribuabilul poate ataca actul administrativ care îi lezează vreun interes. Această procedură demarează în faza prealabilă, administrativă, urmată fiind de etapa judecătorească.
Recurenta a susținut că, în mod temeinic instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.5, alin.2 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, nu însă și prevederile art.4 din același act normativ.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 380/CA/1 aprilie 2009 Tribunalului Brașov este fondat pentru următoarele considerente:
În cadrul Titlului IX- Impozite și taxe locale, Capitolul III- Impozitul și taxa pe teren din Codul fiscal, este reglementat articolul nr. 257 intitulat "scutiri", din cuprinsul căruia se reține că " impozitul pe teren nu se datorează pentru(l) terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii", iar în cadrul Titlului IX- Impozite și taxe locale, Capitolul II- Impozitul și taxa pe clădiri din Codul fiscal, este reglementat articolul nr 250 intitulat "scutiri", din cuprinsul căruia se reține că " impozitul pe clădiri nu se datorează pentru(9) clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii".
Această ultimă mențiune din textele expuse, conduce la concluzia că o astfel de scutire se acordă prin aplicarea unei anumite proceduri legale.
OUG nr 117/2006 a intrat in vigoare conform art 37 al 1, la data de 1.01.2007, dată la care s-a abrogat Legea nr 143/1999.
Potrivit art 2 din Legea nr 143/1999, ajutorul de stat este orice măsură de sprijin acordată de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale, din resurse de stat sau resurse ale unităților administrativ-teritoriale, ori de alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităților locale, indiferent de formă, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi, a producției anumitor bunuri, a prestării anumitor servicii sau care afectează comerțul dintre România și statele membre ale Uniunii Europene, fiind considerat incompatibil cu un mediu concurențial normal.
Ajutorul de stat poate fi acordat prin mai multe modalități, printre care, în cuprinsul art 2 al 8 din aceeași lege, se enumeră cu titlu exemplificativ, exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și impozitelor.
Noul cod fiscal, aprobat prin Legea nr 571/2003 a intrat în vigoare în perioada în care, în privința ajutorului de stat funcționa legea mai sus menționată, astfel că, regăsindu-se exceptările de la plata taxelor și impozitelor, ca reglementare a acordării, în cuprinsul Legii nr 143/1999 privind ajutorul de stat, acesta este cadrul legislativ la care fac referire art 257 al 1 lit l și art 250 al 1 pct 9 din Codul fiscal, fiind de subliniat faptul că numai în cazul acestei scutiri privind parcurile industriale, legiuitorul a folosit sintagma "potrivit legii".
Această sintagmă nu se reduce doar la normele ce reglementează constituirea și funcționarea parcurilor industriale, ci trebuie analizată în contextul întregului articol de lege și anume impozitul pe teren nu se datorează potrivit legii, respectiv a legii în vigoare la momentul apariției codului fiscal, identificată, astfel cum s-a arătat anterior ca fiind actul normativ ce prevede ajutorul de stat.
Regimul ajutorului de stat a fost, imediat după apariția Legii nr 143/1999 foarte diversificat în sensul că autoritatea în materie, Consiliul Concurenței a emis o serie de ordine în reglementarea acordării ajutorului de stat către persoane juridice din diverse domenii de activitate, aflate în diferite situații din punct de vedere economico-financiar, precum și cu privire la stabilirea plafonului care delimita ajutorul de stat individual de cel pentru care era nevoie de notificare adresată Consiliului Concurenței. Din conținutul tuturor acestor regulamente rezultă că unul dintre mijloacele de acordare a ajutorului de stat este acela al exceptării de la plata taxelor și impozitelor, astfel că, aplicarea către un astfel de ajutor de stat de către persoanele juridice, întreprinderile proprietare ale unor clădiri și/sau terenuri aflate în parcuri industriale, trebuie analizată potrivit reglementărilor în materie privind acordarea ajutorului de stat.
Prin Ordinul Consiliului Concurenței nr 300/21.12.2006, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, pentru ca legislația română să fie în deplină concordanță cu acquis-ul comunitar, fără suprapuneri sau încălcări ale acesteia, s-au eliminat din dreptul intern acele acte normative care dublează prevederi ale regulamentelor comunitare sau ale altor acte normative comunitare care nu necesită adoptarea unor măsuri naționale de transpunere, printre care și regulamentele emise de Consiliul Concurenței în reglementarea procedurilor privind ajutorul de stat.
Criteriile de eligibilitate care privesc acordarea ajutoarelor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat regional sunt prevăzute în Regulamentul Comisiei Europene nr 1.628/2006 privind aplicarea art 87 și 88 din tratatul privind constituirea Comunității Europene.
În cursul anului 2007, prin Ordinul MAI nr 296/18.09.2007 privind aprobarea schemei de ajutor regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale, s-a considerat că acest ajutor de stat se încadrează în dispozițiile art 3 din Regulament, elaborându-se o schemă exceptată de la obligația notificării.
Emiterea acestui ordin de elaborarea a unei noi scheme de ajutor de stat vine să întărească interpretarea legii în sensul că scutirile prevăzute de art 250 al 1 pct 9 și art 257 al 1 lit l din codul fiscal nu pot fi acordate decât drept ajutor de stat în condițiile prevăzute de lege, potrivit criteriilor comunitare și după normele elaborate de ministere.
Ca urmare, prin această interpretare teleologică este evidentă intenția legiuitorului la adoptarea Legii nr 571/2003 în sensul că scutirile de la plata impozitului pe terenuri și clădiri în cazul parcurilor industriale reprezintă o măsură de natură fiscală ce reprezintă ajutor de stat și care s-a acordat inițial potrivit dispozițiilor Legii nr 143/1999, iar apoi conform OUG nr 117/2006, în acest sens fiind și art 1 al 5 din codul fiscal ( "orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor OUG nr 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat aprobată cu modificări și completări prin Legea nr 137/2007" ( anterior prin Legea nr 143/1999 ).
Ca urmare, în măsura în care reclamanta nu a făcut demersurile prevăzute de legislația în vigoare pentru anul fiscal pentru care se invocă scutirea, în mod legal a fost emisă decizia de impunere a obligației fiscale, excepția de nelegalitate formulată nefiind fondată.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art 312 cod procedură civilă, va admite recursul formulat și va modifica sentința civilă atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de intimata Direcția Fiscală B ( cu sediul în B,-, jud.B), împotriva Sentinței civile nr.380/01.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că,
Respinge excepția de nelegalitate invocată în dosarul nr- al Judecătoriei Brașov de către contestatoarea SC" Trans"SA-B (cu sediul în B,-, jud.B) în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Municipiului B - Direcția Fiscală ( cu sediul în B,- jud.B).
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru
- - - - - -
Grefier,
Red.:-/26.06.2009
Dact.:-/3 ex./29.06.2009
Jud.fond:-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția contencios administrativ și fiscal
Dosar nr.9390/62/R/CA-/2007
.:- 30:06.2009
Către,
TRIBUNALUL BRAȘOV
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal
Vă comunicăm alăturat, spre a fi avută în vedere la evidența practicii de casare, un exemplar al Deciziei civile nr.443/R/CA-/11.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul cu numărul de mai sus, prin care s-a admis recursul declarat de pârâta Direcția Fiscală B împotriva Sentinței civile nr.380/CA/01.04.2009 a Tribunalului Brașov, s-a respins excepția de nelegalitate invocată în dosarul nr- al Judecătoriei Brașov de către contestatoarea SC" Trans"SRL B în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local B - Direcția Fiscală
PREȘEDINTE: Maria Ioniche
- - Grefier,
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Lorența Butnaru, Clara Elena
