Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 47/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 47/ DOSAR NR-
Ședința publică din 26 martie 2008
PREȘEDINTE: Marcela Comșa- - - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Cristina
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ dereclamanta -în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului B - Serviciul de Investigare a Fraudelor și Guvernul României, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26 martie 2008.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr- petenta a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatarea contravenției seria - nr.- întocmit la data de 10.01.2006 de Inspectoratul de Poliție al Județului
În acest dosar a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.82 alin.3 din HG251/1999 privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 10.10.2007 Judecătoria Brașova suspendat judecarea cauzei și în temeiul art.4 din Legea 554/2004 a înaintat dosarul Curții de APEL BRAȘOV în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocată. S-a constatat că dispozițiile art.81 alin.1 și 82 alin.3 din HG251/1999 au fost temeiul legal reținut pentru stabilirea faptei contravenționale și confiscării sumei de 37.041 lei.
La Curtea de APEL BRAȘOV "excepția de nelegalitate" a fost înregistrată în dosar nr-.
Reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită judecarea cererii sale și în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
În motivarea cererii sale de constatare a nelegalității art.82 alin.3 din HG251/1999 a arătat următoarele: a fost sancționată pentru contravenția prevăzută de art.81 lit.h și cu confiscarea sumelor, legea cadru ce reglementează întreaga activitate de jocuri de noroc o formează OUG 69/1998 privind regimul de autorizare a activităților din domeniul jocurilor de noroc aprobată prin Legea 166/1999, iar această lege prin art.9 prevede că constituie infracțiune doar desfășurarea fără licență a activității din domeniul jocurilor de noroc și doar bunurile și valorile rezultate din exercitarea activităților ilicite de natură infracțională se confiscă; contravenția reglementată de art.9 alin.2 nu atrage măsura confiscării veniturilor; dispozițiile art.82 alin.3 din HG251/1999 adaugă la lege contrar dispozițiilor art.108 alin.2 din Constituție potrivit cărora hotărârile guvernului se emit "pentru organizarea executării legilor", legea prevede măsura confiscării sumelor numai în cazul săvârșirii unei infracțiuni. Consideră că în cazul săvârșirii de contravenții nu se impune măsura confiscării sumelor față de pericolul social al acestora. Apreciază că atâta vreme cât punerea în exploatare a mașinilor electronice de câștiguri s-a făcut în baza unei licențe legal obținute și valabile și s-au plătit toate datoriile bugetare aferente sumele obținute au semnificația unor sume legal obținute. Confiscarea lor fără temei legal contravine dispozițiilor art.44 alin.8 din Constituție care consacră principiul protejării averii licit dobândite. Menționează că a fost sancționată pe motiv că a schimbat locul de exploatare a aparatelor fără "avizul comisiei", dar legea nu prevede un termen în care să se ceară acest aviz. în final dispozițiile art.4 alin.2 din Legea 554/2004 așa cum a fost modificată prin Legea 262/2007 în baza cărora își întemeiază acțiunea în drept.
Pârâtul Guvernul României a depus la dosar documentele care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat, respectiv Nota de fundamentare și Avizul Consiliului Legislativ nr.279/15.03.1999. A solicitat și introducerea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale și inițiator al actului administrativ.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României arătând că este inițiator și avizator al Hotărârii Guvernului 251/1999.
Prin încheierea din 10.03.2008 Curtea de Apel a încuviințat în principiu cererea de intervenție în baza art.52 alin.1 Cod procedură civilă.
Atât pârâtul cât și intervenientul au solicitat respingerea excepției de nelegalitate invocată ca neîntemeiată. Se arată că prin Legea 166/1999 s-a introdus în art.10 din OUG69/1999 o dispoziție care dă în competența Guvernului ca prin hotărâre să stabilească condițiile și normele privind autorizarea, organizarea și exploatarea jocurilor de noroc cu mențiunea că nerespectarea acestora atrage după sine răspunderea administrativă și poate conduce la suspendarea ori anularea licenței. Guvernul are dreptul de a emite norme, drept rezultat din lege și nu de a emite norme de aplicare a unei legi. Sancțiunea confiscării bunurilor sau valorilor care au servit la săvârșirea faptei ilicite (infracțiune sau contravenție) este o măsură complementară avută în vedere de legiuitor. A doua parte a motivării nu are legătură cu excepția de nelegalitate ci vizează soluționarea plângerii împotriva procesului verbal de contravenție.
Guvernul României se raportează și la dispozițiile art.5 alin.3 din OG2/2001 și art.44 din Constituția României.
Reclamanta - Bad epus întâmpinare la cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor arătând că cererea de intervenție este inadmisibilă deoarece pârâtul Guvernul României nu și-a exprimat încă poziția procesuală și nu se cunosc interesele Guvernului cu privire la acțiune pentru a se verifica condițiile prevăzute de art.54 Cod procedură civilă. Se arată că susținerea intervenientului este în contradicție cu dispoziția constituțională de la 108 alin.2. Guvernul nu poate să emită alte hotărâri decât cele menite a pune în practică dispozițiile legale adoptate de Parlament. Legiuitorul nu a înțeles să prevadă și măsura confiscării în cazul contravențiilor, deci prin dispoziția atacată se încalcă prevederile art.44 alin.8 și 9 din Constituție.
Referitor la inadmisibilitatea cererii de intervenție accesorie, instanța reține că intervenientul accesoriu este subordonat părții în favoarea căreia a intervenit și nu poate face decât acele acte care profită părții respective. Guvernul României, pârâtul în favoarea căruia a intervenit Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea excepției de nelegalitate și introducerea în cauză a Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a susține mai bine punctul său de vedere, el fiind inițiatorul actului administrativ atacat. În aceste condiții nu are suport punctul de vedere al reclamantei în sensul că nu se pot verifica condițiile prevăzute de art.54 Cod procedură civilă. Acestea sunt îndeplinite.
Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.82 alin.3 din HG251/1999 care prevăd că "sumele aflate în joc sau rezultate din fapte ce constituie infracțiune sau contravenție se confiscă și se fac venit la bugetul de stat", raportat la prevederile art. 9 din OUG69/1998 ("Desfășurarea fără licență a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. Bunurile și valorile care au servit la săvârșirea sau care rezultă din exercitarea activităților ilicite prevăzute la alin.1 se confiscă") alin.2 introdus prin OG36/2000 ("Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art.3 alin.5 se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei") și art.44 din Constituția României referitoare la dreptul de proprietate privată.
OUG 69/1998 reglementează regimul de autorizare a activităților din domeniul jocurilor de noroc. Prin Legea 166/1999 a fost aprobată și modificată această ordonanță.
Prin art.10 alin.3 din OUG69/1998 așa cum a fost introdus prin Legea 166/1999 se prevede că "în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Guvernul va stabili prin hotărâre condițiile și normele privind autorizarea, organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, iar nerespectarea acestora atrage după sine răspunderea administrativă și poate conduce la suspendarea ori la anularea licenței".
În baza acestei dispoziții legale Guvernul României a emis HG251/1999 privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc.
Hotărârea de guvern definește și clasifică jocurile de noroc, realizarea autorizării activității în domeniul jocurilor de noroc (comisia, documentele necesare pentru autorizare, licența, durata de valabilitate, taxa etc.), activitățile de jocuri de noroc, drepturile și obligațiile organizatorilor de jocuri de noroc și sancțiunile.
Art.81 din acest act normativ stabilește care sunt contravențiile în acest domeniu, fapte care nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât potrivit legii să fie considerate infracțiuni.
Art.82 arată care sunt măsurile ce se pot lua în situația săvârșirii unei contravenții: suspendarea temporară a licenței și respectiv alin.(2) confiscarea sumelor aflate în joc sau rezultate din aceste fapte. 2 al art.82 se consideră de către reclamantă că ar fi nelegal.
Conform art.108 din Constituția României "Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor ". Prin Legea 166/1999 s-a dat în competența guvernului ca prin hotărâre să stabilească condițiile și normele privind autorizarea, organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și faptele care reprezintă contravenții și atrag răspunderea administrativă și sancționarea acestora. Răspunderea contravențională este o formă a răspunderii administrative. Contravențiile sunt abateri de la normele dreptului administrativ, în raport cu infracțiunile, contravențiile au un grad de pericol social mai redus.
Prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate.
OUG 69/1998 cu modificările ulterioare nu stabilește faptele care reprezintă contravenții în acest domeniu. Acestea au fost enumerate în hotărârea de guvern. HG251/1999 este actul normativ care stabilește contravențiile și sancționarea acestora în domeniul acestei activități de jocuri de noroc.
Măsura confiscării bunurilor și veniturilor rezultate dintr-o faptă ilicită nu este contrarie prevederilor legale. În acest sens sunt dispozițiile art.8 din Legea 32/1968 în vigoare la data emiterii actului normativ atacat (în prezent art.5 din OG2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor), dar și prevederile constituționale citate chiar de reclamantă respectiv art.44 din Constituția României republicată.
Conform art.44 alin. (9) din Constituție "bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate în condițiile legii".
Faptul că în art.9 din OUG69/1998 este descrisă doar infracțiunea, pedeapsa și măsura confiscării aferentă acesteia, nu conduce la interpretarea dată de reclamantă în sensul că pentru contravenția descrisă prin hotărârea de guvern nu se poate lua, ca sancțiune contravențională complementară, măsura confiscării bunurilor rezultate din fapta ilicită.
Față de cele arătate anterior, dispozițiile art.82 alin. (3) din HG251/1999 ("sumele aflate în joc sau rezultate din fapte ce constituie infracțiune sau contravenție se confiscă și se fac venit la bugetul de stat") sunt legale.
Celelalte aspecte invocate de reclamantă (modul de constatare a faptei contravenționale prin procesul verbal, are licență legal obținută, a plătit datoriile la bugetul de stat, termenul de obținere a avizului comisiei pentru schimbarea locului de exploatare a aparatelor de joc etc.) vizează soluționarea plângerii împotriva procesului verbal de contravenție și nu nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel urmează să respingă excepția de nelegalitate formulată de reclamanta B privind dispozițiile art.82 alin.3 din HG251/1999.
Față de respingerea cererii principale urmează a se admite cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul Ministerul Educației și Finanțelor (am arătat anterior că aceasta este admisibilă).
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de nelegalitate formulată de reclamanta B în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Inspectoratul de Poliție al județului B - Serviciul de Investigare a Fraudelor privind dispozițiile art.82 alin.3 din Hotărârea Guvernului nr.251/999.
Admite cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 26.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
-
Red. / 26.03.2008
Dact. /01.04.2008
- 6 exemplare -
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Cristina