Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 50/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR. 50/CA/2010
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de pârâta-" ROMÂNIA"SAcu sediul în B, sector 1,- în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în O,-, -.8,.26, jud. B, intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr.1, jud. B, cu domiciliul în O,-, -.21, jud. B șiAT. DE proprietari NR.98cu sediul în O,-, -.21, jud. B împotriva sentinței nr.124/CA din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ - La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta pârâtă -" ROMÂNIA"SA B - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.56 din 22 aprilie 2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual și intimata reclamantă lipsă fiind intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O și intimații pârâți și AT. DE PROPRIETARI NR.98
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru,intimata reclamantă a depus la dosar răspuns la notele de ședință depuse de recurenta pârâtă și decizia nr.1441/1009 a Curții Constituționale, după care:
Reprezentanta recurentei și intimata reclamantă declară că nu au alte cereri.
Nefiind alte cereri sau excepții de formulat instanța unește excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată în cauză de recurenta - ROMÂNIA SA asupra căreia se va pronunța odată cu fondul cauzei și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată și respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate. Pe fond solicită casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivele invocate în scris prin cererea de recurs și notele de ședință depuse pe care le susține, cu cheltuieli de judecată în dovedirea cărora depune actul justificativ emis de BRD în 5 iunie 2009.
Reclamanta intimată respingerea recursului, respingerea excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată de recurentă pentru motivele ce se regăsesc în motivarea deciziei nr.1441/5 noiembrie 2009 Curții Constituționale care lămurește în totalitate că un act administrativ unilateral poate fi cercetat oricând, fără limită de timp, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Aupra recursului în contencios administrativ, constată că:
Prin sentința nr.124/CA din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost admisă excepția nelegalității actelor administrative certificatul de urbanism nr.1152/15.06.1999, autorizație de construire nr.1067/20.08.1999, certificat de urbanism nr.645/20.03.2002 și autorizație de construire nr.693/15.05.2002 emise de către Primăria Municipiului O, în favoarea - România SA, invocată de către reclamanta în dosar nr-, al Judecătoriei Oradea și în consecință;
A constatat nelegalitatea actelor administrative certificat de urbanism nr.1152/15.06.1999, autorizația de construire nr.1067/20.08.1999, certificat de urbanism nr.645/20.03.2002 și autorizația de construire nr.693/15.05.2002 emise de către Primăria Mun.O în favoarea pârâtei - România SA.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În conformitate cu disp.art.4 al.1 din L 554/2004,Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricînd în cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate,.
Din perspectiva acestor dispoziții legale, instanța a reținut că prin excepția invocată de către în dosar nr- al Judecătoriei Oradea, este chemată să verifice legalitatea actelor administrative contestate pe această cale, ceea ce presupune cenzurarea acestora, prin raportarea la dispozițiile legii.
Totodată plecând de la definiția dată actului administrativ de disp.art.2 lit.c din L 554/2004, și cea dată certificatului de urbanism prin diosp.art.6 din L 51/1991 modificată și completată, rezultă că se circumscriu noțiunii de,acte administrative, cele 2 autorizații de construire, anume cea cu nr.1067/1999 și respectiv 693/15.05.2002, iar certificatele de urbanism cu nr.1152/15.06.1999 și respectiv 645/20.03.2002 reprezintă operațiuni administrative care au stat la baza emiterii actelor suspuse judecății și a căror valabilitate este condiționată potrivit art.18 al.2 L 554/2004, de cea a autorizațiilor de construire.
Prin autorizația nr.1067/20.08.1999, eliberată de Primăria O, în favoarea pârâtei - România SA, s-a dispus autorizarea executării lucrărilor de construcție sistem antene telefonice -consorțiu mobifon, urmând a fi amplasate pe blocul de locuințe situat în O str.-.- -.
La data eliberării, acestei autorizații de construire, erau în vigoare dispozițiile art.1 pc.t10 lit.a din HG nr.571/1998, pentru aprobarea categoriilor de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor, potrivit cărora pârâta - România SA, era obligată să obțină avizul
Această obligativitate rezultă și din adresa nr.- din 18.06.1999 emisă de Ministerul d e Interne prin care a comunicat avizul de principiu în vederea elaborării documentației tehnice,stații de emisie-recepție și emisie consorțiu,prin care se specifică fără echivoc că acest aviz nu se substituie celorlalte avize impuse de legislație privind regimul zonei de frontieră, regimul armelor și munițiilor, substanțelor toxice periculoase, prevenirea și stingerea incendiilor, sau alte prevederi legale în vigoare.
Totodată din interpretarea disp.art.3, art. 6 și art,9 din nr.331/1999 pentru aprobarea normelor de avizare sanitară a obiectivelor cu impact asupra sănătății publice, de asemenea în vigoare la data emiterii autorizației nr.1067/20.08.1999, rezultă că acest act administrativ era condiționat de obținerea în prealabil a autorizației sanitare.
Apărarea pârâtelor - România Sa și a Primăriei Mun.O, în sensul că nu s-a făcut dovada că obiectul reprezentând stația de antene aparținând ar constitui un element cu impact asupra sănătății publice este contrazisă prin însăși conduita adoptată de Guvernul României față de problema radiațiilor electromagnetice neionizate emise de antenele de telefonie mobilă, care prin nr.OG2/2006, iar apoi prin OG. 6/2007, a recunoscut nocivitatea acestor radiații și a acordat un spor de 10% din salariul de bază funcționarilor publici care desfășoară activitate în autoritățile și instituțiile publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produsă de enunțătorii pentru comunicații etc.
Din adresa nr.363/17.10.2006, și respectiv nr.424/11.11.2008, emisă de către Autoritatea de Sănătate Publică B, s-a comunicat reclamantei că nu au fost solicitate și implicit nu s-au emis acte privind avizul sanitar favorabil pentru obiectivul stație telefonie mobilă () amplasat în O, str.-.-, nr.2, -.
Referitor la autorizația de construire nr.693/15.05.2002 eliberată pentru executarea lucrărilor de montare antene RF pentru suplimentarea antenelor existente pe același imobil-bloc de locuințe, instanța a reținut că acest act a fost eliberat, de asemenea, în lipsa avizului și de sănătate menționate mai sus.
În plus, la data emiterii acestei autorizații, a fost introdusă prin dispoziția art.4 din L 453/2001 cerința acordului unic, definit prin anexa 2 acestui act normativ, sens în care au fost modificate și completate disp.art.44 din L 50/1991.
Cerința acordului unic în vederea obținerii autorizației de construire este înserată și în avizul nr.C7-362/02.04.2002 emis de Inspectoratul Județean în Construcții B în favoarea pârâtei (), prin care la pct.1 se prevede expres:,pentru executarea lucrărilor, veți obține autorizația de construire pe baza acordului unic conform L 453/2001,
Ori, acest acord nu face parte din înscrisurile ce compun documentația depusă de pârâta - România SA(fosta )în vederea obținerii autorizațiilor de construire nr.693/2002.
O altă dispoziție legală eludată de către autoritatea emitentă la eliberarea acestui act administrativ este cel cuprins în Anexa 1 pct.2,5,6 din L 453/2001 potrivit căreia "proiectul pentru executarea lucrărilor de construire trebuie să cuprindă și acordul vecinilor exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente; precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate".
În speță este de necontestat faptul că autorizația s-a eliberat pentru o construcție cu altă destinație decât cea a clădirilor(bloc de locuințe), respectiv stație de telefonie mobilă, ceea ce presupune în mod obligatoriu existența acordului proprietarilor de apartamente din imobil, exprimat în formă autentică.
Ori, din tabelul nominal depus la fila 48 din dosar, rezultă, pe de o parte, că din totalul de 27 de proprietari de apartamente, și-au exprimat acordul pentru montarea stației antene un număr de 19 persoane, neexistând deci unanimitate în acest sens, iar pe de ală parte manifestarea de voință a fost materializată sub forma înscrisului sub semnătură privată, iar nu în forma autentică, cerută de lege.
Apărarea pârâtei - România SRL, în sensul că prin certificatele de urbanism -acte de informare premergătoare autorizațiilor de construire nu li s-a pus în vedere obligativitatea obținerii avizelor și acordurilor enumerate, sunt nefondate, în condițiile în care necesitatea obținerii acestora este prevăzută de lege.
Aceste omisiuni ale autorității publice emitente - Primăria Mun.O, nu fac decât să sublinieze caracterul nelegal al acestor acte.
Din perspectiva celor ce preced, instanța a reținut că, eliberarea autorizațiilor de construire nr.1067/1999 și respectiv 693/2002 s-a realizat cu ignorarea dispozițiilor legale menționate, precum și a celor prevăzute la art.5 din L 10/1995, privind calitatea în construcții, conform cărora pentru obținerea unor construcții de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea și menținerea pe întreaga durată a existenței construcțiilor a următoarelor cerințe:.igienă, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului, considerent pentru care apreciază ca fiind întemeiată excepția de nelegalitate invocată de reclamanta, pe care a admis-o, ca atare.
Împotriva acestei sentințe, în termen, a declarat recurs pârâta - ROMÂNIA SA B, prin care a solicitat în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a certificatului de urbanism nr.1152/15.06.1999, autorizației de construire nr.1067/20.08.1999, certificatul de urbanism nr.645/20.03.20002 și autorizației de construire nr.693/15.05.2002, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, având în vedere că certificatul de urbanism stabilește condițiile care trebuie îndeplinite în vederea emiterii autorizației de construire, care se emit ulterior, după obținerea avizelor și acordurilor prevăzute în certificatul de urbanism. Prin urmare, necesitatea obținerii unui tip de aviz sau autorizație trebuie analizată față de data emiterii certificatului de urbanism și nu față de data emiterii autorizației de construire.
Atât în 1999 cât și în 2002 societatea recurentă a obținut toate avizele care i-au fost solicitate prin certificatul de urbanism, în speță prevederile art.1 pct.10 din HG 571/1998 și a autorizației sanitare prev.de art.3, 6 și 9 din 331/1999 invocate de prima instanță, nu sunt aplicabile. Aceste acte normative impun obligativitatea obținerii avizului pentru clădiri civile înalte peste 28 metru sau fostre înalte peste 45 metri. Stația de antene a cărei construire a fost aprobată prin autorizația de construire nr.1067/20.08.1999 nu are însă o înălțime de peste 28 metri, aspecte neclarificate de prima instanță, nepuse în discuție și nu s-au administrat probe în acest sens.
De asemenea 331/1999 nu are aplicabilitate în speță, întrucât privește procedura avizării și autorizării sanitare a obiectivelor cu impact asupra sănătății publice, ori, nu există nici o probă în sensul că stația ar constitui un asemenea obiectiv cu impact asupra sănătății publice, aceste echipamente se încadrează în limitele impuse de normele legale române și europene, iar studiile internaționale efectuate recent contrazic susținerile privind efectul nociv al acestora.
În ce privește autorizațiile de construire, arată recurenta că, argumentația instanței de fond nu este întemeiată neexistând nici o probă în sensul că stația ar afecta igiena, sănătatea oamenilor ori refacerea și protecția mediului, iar instanța a analizat legalitatea actelor administrative atacate prin raportare la unele norme juridice care nu au fost invocate de către intimata reclamantă.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Prin întâmpinarea depusă la doar intimata pârâtă Primăria Municipiului Oas olicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii excepției de nelegalitate ridicate de.
Prin notele de ședință depuse în ședința publică din 14 ianuarie 2010, recurenta - ROMÂNIA SA a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a actelor administrative contestate având în vedere dispozițiile art.4 alin.1 și 2 din Legea 554/2004 modificată și completată prin Legea nr.262/2007 precum și practica ICCJ.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza art.304/1 cod procedură civilă instanța apreciază recursul declarat de recurenta - ROMÂNIA SA B ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Obiectul excepției de nelegalitate invocat de reclamanta intimată îl constituie actele administrative individuale: certificatul de urbanism nr.1152/15.06.1999, autorizația de construire nr.1067/20.08.1999, certificatul de urbanism nr.645/20.03.2002 și autorizația de construire nr.693/15.05.2002 emise de către Primăria O în favoarea recurentei pârâte - ROMÂNIA SA.
Este adevărat că potrivit, art.4 alin.(l) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.262/2007 (text de lege care constituie temeiul de drept al excepției invocate): "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", iar potrivit art.II alin.(2) teza finală din Legea nr.262/2007, "Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Curtea Constituțională, prin Deciziile nr.425 din 10 martie 2008 și nr.426 din 10 aprilie 2008, reținut că dispozițiile sus - menționate sunt constituționale în raport de prevederile art.1 alin.(5), art.15 alin.(2), art.16 alin.(l), art.20 alin.(2), art.21, art.23 și art.44 din Legea fundamentală.
Însă în ceea ce privește aceste dispoziții legale, respectiv art.4 alin.(l) din Legea nr.554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art.II alin. (2) teza finală din Legea nr.262/2007, ce reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art.20 alin.(2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției europene), iar, pe de altă parte, în sensul art.148 alin.(2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.
În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției europene a drepturilor omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminență față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor [, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu României (nr.2) (. 71525/01, 103,.Of. nr.830 din 5 decembrie 2007].
Curtea de Justiție de la Luxembourg, cu privire la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar, a reținut și ea că "este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarului fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexe C - 383/06 și C -385/06).
Raportându-se așadar la Convenția europeană a drepturilor omului, la practica ( blocul de convenționalitate), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxembourg, instanța urmează a înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
In măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, dispozițiile sus-menționate din Legea contenciosului administrativ încalcă astfel dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica, precum și art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiul securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept".
Este de reținut și faptul că, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic a reținut că posibilitatea de a anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (, Hotărârea din 28 octombrie 1999, cauza Brumărescu România, 62), în opinia separată la această hotărâre precizându-se că "posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată - trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție", garantat de art.6 din Convenție,
Argumentele expuse în speța citată sunt perfect valabile și în speța de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Jurisprudența Curții de Justiție de la Luxembourg este constantă și unitară în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, C- 178/1995, pct. 15 și urm. Hotărârea din 15 februarie 2001, Europe, C- 239/1999, pct. 28 și urm. Hotărârea din 23 februarie 2006, și alții, C- 346/03 și C-529/03, pct. 30, și urm. etc).
Ca o consecință a celor expuse mai sus, în aplicarea prevederilor art.4 din Legea 554/2004 cu raportare la prevederile art.20 alin.2 și art.148 alin.2 din Constituție, republicată, la Convenția Europeană a drepturilor Omului și la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxembourg, Curtea de Apel Oradea în temeiul prevederilor art.312 cod procedură civilă raportat la prevederile art.204 pct.9 cod procedură civilă va admite ca fondat recursul declarat de recurenta - ROMÂNIA SA B împotriva sentinței nr.124/CA/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor care va fi modificată în totalitate în sensul respingerii excepției de nelegalitate a actelor administrative - certificatul de urbanism nr.1152/15.06.1999, autorizațiile de construire nr.1057/20.08.1999, certificat de urbanism nr.645/20.03.2002 și autorizație de construcție nr.693/15.05.2002 emise de Primăria Municipiului O în favoarea - ROMÂNIA SA invocată de către reclamanta în dosar nr- al Judecătoriei Oradea.
În baza prevederilor art.274 cod procedură civilă instanța va obliga intimata reclamantă la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei - ROMÂNIA SA B, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta - ROMÂNIA SA B, împotriva sentinței nr.124/CA din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge excepția de nelegalitate a actelor administrative - certificatul de urbanism nr.1152/15.06.1999, autorizațiile de construire nr.1057/20.08.1999, certificat de urbanism nr.645/20.03.2002 și autorizație de construcție nr.693/15.05.2002 emise de Primăria Municipiului O în favoarea - ROMÂNIA SA invocată de către reclamanta în dosar nr- al Judecătoriei Oradea.
Obligă pe intimata reclamantă la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei - ROMÂNIA SA
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
PREȘEIDNTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec.
În concept 2.02.2010.
Sent.fond.
Tehnored.
7 ex.în 2.02.2010.
5 com.
recurenta pârâtă -" ROMÂNIA"SA
intimata pârâtă- PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
intimata reclamantă, O, str. -, nr.2, -.8,.26
intimatul pârât- O, str. -, nr.2, -.21
intimata pârâtă AT. DE PROPRIETARI NR.98 -, -.21
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Bocșe Elena, Tătar Ioana
