Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 502/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIAL, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚ CIVIL NR. 502
Ședința public din data de 17 iunie 2008
Instanța este constituit din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare excepția de nelegalitate a deciziei nr. 1215/21.06.2007 promovat de DIRECȚIA DE MUNC ȘI PROTECȚIE SOCIAL C și MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU STABILIREA CALITȚII DE LUPTTOR ÎN REZISTENȚA în contradictoriu cu pârâtul .
La apelul nominal se prezint pârâtul personal, lips fiind celelalte prți.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
Acțiunea este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a fcut referatul cauzei constatându-se c la data de 11.06.2008 pârâtul a depus o completare la acțiunea formulat, iar la 16.06.2008 Ministerul Justiției - Comisia Pentru Stabilirea Calitții De Lupttor În Rezistența a formulat cerere pentru acordarea unui nou termen de judecat necesar pregtirii aprrii.
Instanța e investit potrivit încheierii din 15.05.2008 cu soluționarea excepției de nelegalitate a deciziei nr. 1215/21.06.2007 emis de Comisia pentru constatarea calitții de lupttor în rezistența anticomunist în favoarea pârâtului, excepție invocat în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și invocat în cadrul recursului declarat de Direcția de Munc și Protecție Social C împotriva sentinței civile nr. 426/2008 a Tribunalului Cluj, secția mixt, de contencios administrativ și fiscal.
În probațiune, pârâtul depune în original, toate actele care au stat la baza eliberrii actului atacat. Pârâtul solicit respingerea excepției de nelegalitate a deciziei nr. 1215 din 21.06.2007, întrucât actul atacat prin excepția de nelegalitate este legal.
Curtea, apreciind c la dosar exist suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, respinge cererea de amânare formulat de ctre Ministerul Justiției și las cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA,
Prin cererea formulat la data de 8 aprilie 2008 în cadrul recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 426/2008 a Tribunalului Cluj reclamanta DIRECȚIA DE MUNC ȘI PROTECȚIE SOCIAL C în contradictoriu cu pârâtul a înțeles s invoce în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a deciziei nr. 1215/21 iunie 2007 emis de COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITȚII DE LUPTTOR ÎN REZISTENȚA.
În acest sens, la data de 15 mai 2008 instanța investit cu soluționarea recursului a reținut c în speț, sunt îndeplinite cerințele art. 4 din Legea nr. 554/2004 în sensul c de legalitatea deciziei nr. 1215/21 iunie 2007 depinde soluționarea pe fond a pricinii așa încât a investit prezenta instanț cu soluționarea excepției de nelegalitate.
În motivarea excepției de nelegalitate reclamanta învedereaz instanței faptul c, prin decizia atacat i s-a recunoscut reclamantului calitatea de lupttor în rezistența anticomunist în baza art. 2 și 3 din OUG nr. 214/1999 fr s se specifice scopul în care a fost comis infracțiunea politic și msura administrativ abuziv dispus împotriva petentului.
Întrucât cu privire la lipsa caracterului politic al infracțiunii de neprezentare la incorporare s-a pronunțat atât ICCJ prin decizia nr. 23 din 11 ianuarie 2000 precum și în mod constant Curtea de Apel Cluj, se apreciaz c petentul nu a fcut dovada c în realizarea unor scopuri politice a luptat împotriva regimului comunist.
Analizând excepția de nelegalitate invocat Curtea constat c aceasta este neîntemeiat pentru urmtoarele considerente:Potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr. 554/2004 "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea prtii interesate"
Pornind de la textul legal sus menționat Curtea reține c în principiu excepția de nelegalitate a unui act administrativ ce poate fi cercetat de ctre instanț vizeaz în principal existența unei contradicții a normelor cuprinse într-un act administrativ cu norme juridice constituționale.
Din aceast perspectiv instanța observ c reclamanta DIRECȚIA DE MUNC ȘI PROTECȚIE SOCIAL C se afl în situația de a afirma fr a invoca și a dovedi în vreun mod vreo contradicție între actul administrativ a crei anulare se cere prin invocare excepției de nelegalitate cu vreo norm de drept constituțional.
Astfel, se susține doar c decizia nr. 1215/21 iunie 2007 prin care pârâtului i s-a recunoscut calitatea de lupttor în rezistența anticomunist este nelegal întrucât nu a fost specificat în cuprinsul su scopul în care a fost comis infracțiunea politic și msura administrativ abuziv dispus împotriva acestuia deși prevederile art. 2 și 3 din OUG nr. 214/1999 impuneau acest lucru. Nu se arat în ce mod decizia atacat este nelegal afirmându-se doar c aceasta fiind în contradicție cu practica instanțelor judectorești.
Faț de aceste considerente, Curtea apreciaz c în cauz excepția de nelegalitate invocat este nefondat așa încât urmeaz a fi respins potrivit art. 4 alin (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOT R ȘTE:
Respinge excepția de nelegalitate a deciziei nr. 1215/21.06.2007 emis de COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITȚII DE LUPTTOR ÎN REZISTENȚA cu sediul în B sector 5- județul I, excepție invocat de DIRECȚIA DE MUNC ȘI PROTECȚIE SOCIAL C cu sediul în C-N- județul C în dosar nr- al Curții de Apel Cluj - secția comercial, de contencios administrativ și fiscal.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public din data de 17.06.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
5 ex./19.06.2008
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu