Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 509/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.509/ Dosar nr-

Ședința publică de la 8 august 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

- - - - - - JUDECĂTOR 3: Gabriel

- - - judecător

GREFIER -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -

Procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței civile nr.400din 22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect excepție de nelegalitate privind Hotărârile de Consiliul Local.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 august 2008, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 8 august 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

La data de 17.07.2008, Curtea de APEL BRAȘOVa fost sesizată cu soluționarea recursului declarat de recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului G împotriva sentinței civile nr.400/22.04.2008 a Tribunalului Covasna pronunțată în dosarul nr-.

Prin recursul declarat pârâtul a criticat sentința Tribunalului Covasna cu nr.de mai sus pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate a unor hotărâri emise de Consiliul Local al mun.Sf.G, Tg.S și.

Întrucât prin sentința nr.400/22.04.2008, Tribunalul Covasnaa admis excepția de nelegalitate a HCL a mun.Sf. nr.40/01.02.2007, invocată de reprezentanta Ministerului Public în dosarul nr- a Tribunalului Covasna având ca obiect cererea reclamantei Asociația de Dezvoltare Comunitară "Pro S a ".

Asupra excepției de nelegalitate invocată de parchet, Tribunalul Covasnas -a pronunțat în dosarul - prin sentința civilă nr.400/22.04.2008 în sensul că:

A admis excepția de nelegalitate invocată de parchet în contradictoriu cu pârâții emitenții HCL nr.40/01.02.2007 atacate pentru nelegalitate, și a constatat că aceste hotărâri emise de Consiliile Locale sunt nelegale.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut pe excepție în fapt și în drept următoarele:

Legea nr 52/2003 stabileste regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, alese sau numite, precum și al altor instituții publice care utilizează resurse financiare publice, în raporturile stabilite între ele cu cetățenii și asociațiile legal constituite ale acestora.

Scopul urmarit de legiuitor consta in cunoasterea de catre cetateni a problemelor de interes public ce urmeaza a fi dezbatute de autoritatile administratiei publice centrale si locale, implicarea activa a cetatenilor in procesul deliberativ prin observatii, critici, propuneri, asigurarea in acest mod a transparentei decizionale.

Fundamentul instituirii unor reguli procedurale obligatorii pentru autoritatile deliberative in procesul de luare a deciziilor este acela ca actele adoptate de autoritati trebuie sa fie in folosul comunitatii locale, in interesul major al cetatenilor.

Astfel, Legea nr 52/2003 instituie obligativitatea parcurgerii a doua etape in procesul decizional al autoritatii administrative: prima referitoare la procesul de elaborare a proiectului de act normativ, a continutului Hotararii ce urmeaza a se adopta (in speta a hotararii de constituire, de participare in calitate de asociat la infiintarea unei asociatii) -art 6 din Lege; cea de-a doua etapa referitoare la procesul efectiv de luare a deciziilor -art 7-12 din Lege.

In parcurgerea primei etape, autoritatea administrativa are obligația să publice un anunț referitor la procesul de elaborare a proiectului de hotarare în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz.

Respectivul anunt trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu elementele prevazute de art 6 alin 2 din lege, anume: o notă de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act.

Verificand legalitatea parcurgerii acestei etape de catre autoritatile administrative emitente a actelor atacate in speta, prima instantă a constatat urmatoarele nereguli: anuntul publicat in presa de catre Primaria Municipiului sf G la data de 24.01.2007, respectiv 23.01.2007 nu are in continutul sau toate elementele prevazute de dispozitiile legale sus mentionate (lipsind nota de fundamentare, expunerea de motive, referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii); anuntul publicat de Primaria si Primaria Tg S apare doar intr-o publicatie in limba maghiara, iar nu si intr-una de limba.

In parcurgerea celei de-a doua etape reglementata de lege este obligatorie afisarea la sediul autoritatii administrative a anuntului privind sedinta publica in care se va adopta decizia. Potrivit art 7 alin 1 lit c, din lege, anuntul va contine data, ora si locul de desfasurare a sedintei publice, precum si ordinea de zi.

In inscrisurile depuse la dosar de catre autoritatile administrative intimate, nu se regasesc astfel de dovezi scrise. Asa fiind, instanta retine ca intimatele nu au adus la cunostinta cetatenilor data si ora, ordinea de zi a sedintelor de consiliu local in care au fost adoptate hotararile atacate in speta.

Constatand asadar ca in adoptarea Hotararilor de Consiliu Local nr 40/01.03.2007 Sf G; nr 7/28.02.2007; nr 20/01.03.2007 Tg S nu au fost respectate prevederile obligatorii instituite de art 6 si art 7 din Legea nr 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, prima instanta a admis exceptia de nelegalitate invocate de reprezentanta Ministerului Public si a constatat ca fiind nelegale actele administrative sus mentionate.

Prima instantă a constatat ca fiind ramasa fara obiect exceptia de nelegalitate a HCL nr 9/2007, ca urmare a revocarii acestui act administrativ.

Recurentul fiind nemulțumit de hotărârea pronunțată pe această excepție a declarat în termen legal recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în temeiul art.3041Cod procedură civilă și în consecință menținerea HCL a mun.Sf.G nr.40/1.02.2007 ca fiind legală și temeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința Tribunalului Covasna este nelegală deoarece:

În mod greșit a constatat și reținut instanța de fond că în procesul de elaborare a acestei hotărâri de consiliu ar fi nereguli privind anunțul, conținutul și elementele prevăzute de dispozițiile legale, fără a lua în considerare actele doveditoare depuse la dosar, pe care recurentul le-a considerat hotărâtoare în dezlegarea pricinii.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs în termen legal pârâtul Consiliul Local al municipiului Sf.G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, casarea, modificarea sentinței atacate în temeiul art.3041Cod procedură civilă și 304 pct.9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat următoarele:

În mod greșit a reținut instanța de fond că în procesul de elaborarea actului normativ s-au constatat nereguli, privind anunțul de publicare în presă din 24.01.2007 de către Primăria mun. Sf.G respectiv cel din 23.01.2007, în sensul că nu are în conținutul său toate elementele prevăzute de dispozițiile legale.

Recurenta susține că instanța de fond nu a luat în considerare actele doveditoare depuse la dosar și că nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, acte care au fost depuse la dosarul cauzei.

Recurenta a susținut că este obligatoriu un singur document de motivare a propunerii legislative și nu toate cumulativ, fapt pentru care a considerat că hotărârea primei instanțe s-a dat cu aplicarea greșită a legii.

Se arată că fiind un volum mare de documente ce însoțesc un proiect de hotărâri, ele nu pot fi publicate în presă, ci există posibilitatea ca cei interesați să consulte aceste materiale la sediul Primăriei, ca urmare a anunțurilor făcute de Primărie.

În mod greșit a reținut instanța de fond prin hotărârea dată că "în parcurgerea celei de-a doua etapă, nu s-a adus la cunoștința publică dată, ora, locul de desfășurare a ședinței publice, în care s-a adoptat decizia contestată.

Recurenta a susținut că la dosarul cauzei au fost anexate următoarele acte:expunere de motive, textul complet al proiectului de hotărâre, raportul de specialitate, toate anunțurile apărute în presa locală în două limbi precum și minuta redactată cu ocazia dezbaterii publice.

Astfel, este obligatoriu un singur document de motivare a propunerii legislative în funcție de actul normativ (dintre cele trei prevăzute de lege) și nu toate cumulativ, pentru aceste motive recurenta consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta a mai arătat că instanța de fond a reținut că, în parcurgerea celei de a doua etape, nu s-a adus la cunoștința publică data, ora și locul de desfășurare a ședinței publice în care s-a adoptat decizia contestată, întrucât înscrisurile doveditoare nu se regăsesc în dosar. Solicită ca instanța de recurs prin hotărârea pe care o va adopta să ia în considerare următoarele:

În invitația apărută în data de 27 februarie 2007, prin care a fost adusă la cunoștința publică ședința ordinară din 03.01.2007, nu apare pe ordinea de zi proiectul hotărârii nr.40, aceasta fiind inclusă în categoria "Diverse" (nr.ordine 23), tocmai din această cauză nu s-a depus dovada, considerând ca o probă inutilă, neconcludentă.

Legea nr.215 din 23 aprilie 2001 administrației locale în art.43 alin.1 prevede: "Ordinea de zi a ședințelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care, în condițiile art.39, a cerut întrunirea consiliului. Suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la ședința următoare, și numai cu votul majorității consilierilor locali prezenți.

Caracterul urgent al proiectului de hotărâre și care a fost introdus în categoria "Diverse", s-a datorat faptului că, celelalte consilii locale ale unităților administrativ teritoriale - care la acea dată și-au exprimat voința de asociere la Asociația de Dezvoltare - au adoptat deja o hotărâre în acest sens.

Recurenta a mai arătat că, în procesul verbal al ședinței ordinare din 1.03.2006 rezultă faptul că, cu o singură abținere Consiliul Local a votat în unanimitate introducerea pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind aprobarea participării municipiului la această Asociație de Dezvoltare.

autorității publice de a organiza dezbatere publică pe această temă excede prevederile legale minimale prevăzute de Legea 52/2003 având menirea de a spori gradul de implicare a cetățenilor în procesul de elaborare a actelor administrative și nicidecum o eludare a legii și adoptarea unui act normativ cu încălcarea prevederilor legale privind transparența decizională.

Faptul că cetățenii nu s-au arătat interesați în a-și exprima punctul de vedere, verbal sau în scris denotă un dezinteres față de problematica constituirii Asociației de dezvoltare intercomunitară "Pro S" și nu o eludare a legii de către autoritatea administrației publice locale.

În drept a invocat prevederile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.

În concluzie a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, solicitând judecarea în lipsă.

Recurenta a depus la recurs înscrisurile de la filele 5 - 11 dosar.

Recurenta a solicitat judecarea în lipsă.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

În dovedirea recursului, recurenta a depus înscrisuri (file e 5-19 dosar), copie Hotărâre Consiliului Local Sf.G nr.13/2006 extrase din presă privind anunțul ședinței din 1.03.2007, a Consiliului Local Sf. G anunț în ziarul în limba maghiară procesul verbal din 6 martie 2007, procesul -ț verbal din 11.09.2006 a Consiliului Local.

Procedura s-a făcut prin fax cu termen părțile (filele 13-24) pentru primul termen cauza fiind urgență.

Pentru cel de-al doilea termen procedura s-a realizat normal cu citarea părților (fila 42 și următoarele.

Întrucât s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților instanța din oficiu a rămas în pronunțare asupra recursului, dând posibilitatea părților și elementele prevăzute de dispozițiile legale, fără a lua în considerare actele doveditoare depuse la dosar, pe care recurentul le-a considerat hotărâtoare în dezlegarea pricinii, respectiv expunere de motive, textul complet al proiectului de hotărâre, raportul de specialitate, toate anunțurile apărute în presa locală în două limbi precum și minuta redactată cu ocazia dezbaterii publice.

Recurentul a susținut că pentru elaborarea actelor normative nu sunt obligatorii toate documentele ce se impun la aprobarea altor acte normative, ordonanțe, legi, hotărâri de guvern, și că este obligatoriu pentru adoptarea HCL doar un singur document.

Astfel, recurentul susține că este obligatoriu singur document de motivare a propunerii legislative în funcție de actul normativ (dintre cele trei prevăzute de lege) și nu toate cumulativ, pentru aceste motive recurenta consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta a mai arătat că instanța de fond a reținut că, în parcurgerea celei de a doua etape, nu s-a adus la cunoștința publică data, ora și locul de desfășurare a ședinței publice în care s-a adoptat decizia contestată, întrucât înscrisurile doveditoare nu se regăsesc în dosar. Solicită ca instanța de recurs prin hotărârea pe care o va adopta să ia în considerare următoarele:

În invitația apărută în data de 27 februarie 2007, prin care a fost adusă la cunoștința publică ședința ordinară din 03.01.2007, nu apare pe ordinea de zi proiectul hotărârii nr.40, aceasta fiind inclusă în categoria "Diverse" (nr.ordine 23), tocmai din această cauză nu s-a depus dovada, considerând ca o probă inutilă, neconcludentă.

Legea nr.215 din 23 aprilie 2001 administrației locale în art.43 alin.1 prevede: "Ordinea de zi a ședințelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care, în condițiile art.39, a cerut întrunirea consiliului. Suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la ședința următoare, și numai cu votul majorității consilierilor locali prezenți.

Caracterul urgent al proiectului de hotărâre și care a fost introdus în categoria "Diverse", s-a datorat faptului că, celelalte consilii locale ale unităților administrativ teritoriale - care la acea dată și-au exprimat voința de asociere la Asociația de Dezvoltare - au adoptat deja o hotărâre în acest sens.

Recurenta a mai arătat că, în procesul verbal al ședinței ordinare din 1.03.2006 rezultă faptul că, cu o singură abținere Consiliul Local a votat în unanimitate introducerea pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind aprobarea participării municipiului la această Asociație de Dezvoltare.

autorității publice de a organiza dezbatere publică pe această temă excede prevederile legale minimale prevăzute de Legea 52/2003 având menirea de a spori gradul de implicare a cetățenilor în procesul de elaborare a actelor administrative și nicidecum o eludare a legii și adoptarea unui act normativ cu încălcarea prevederilor legale privind transparența decizională.

Faptul că cetățenii nu s-au arătat interesați în a-și exprima punctul de vedere, verbal sau în scris denotă un dezinteres față de problematica constituirii Asociației de dezvoltare intercomunitară "Pro S" și nu o eludare a legii de către autoritatea administrației publice locale.

În drept a invocat art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.

Curtea examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă nr.400/22.04.2008 a Tribunalului Covasna, doar în ce privește criticile formulate de recurentul Consiliul Local al mun.Sf.G referitoare la cele reținute de instanța de fond ca fiind nelegală HCL 40/1.03.2007 emisă de pârât (recurent) și raportat la prevederile legale și a întregului probatoriu administrat, constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

Din verificarea documentației depuse de pârâtul recurent la dosar nr- al Tribunalului Covasna ce au stat la baza adoptării HCL 40/1.03.2007, rezultă că în mod corect a reținut instanța de fond prin hotărârea pronunțată că aceasta este nelegală, raportându-se la prevederile Legii nr.52/2003.

Se constată că autoritatea administrativă pârâtă nu a respectat etapele procedurale parcurse pentru elaborarea actului administrativ de autoritate publică locală și că aceasta nu cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art.6 alin.2 din lege, atât în ce privește parcurgerea primei etape, a anunțului referitor la procesul de elaborare de hotărâre în site-ul propriu cât și cu privire la cea de a doua etapă în care este obligatorie afișarea la sediul autorității publice administrative a anunțului privind ședința publică în care se va adopta hotărârea.

Nefiind respectate prevederile art.7 alin.1 lit c, față de actele și lucrările dosarului și față de prevederile art.6 alin.2 din lege, în mod corect a reținut și constatat instanța de fond nelegalitatea HCL nr.40/1.03.2007.

Față de cele reținute mai sus, și văzând criticile recurentei întemeiate pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța constată că în cauză nu sunt incidente aceste prevederi legale, și că de fapt probele de la dosar și dispozițiile legale aplicabile în speță pentru verificare legalității actului administrativ atacat pe excepție au fost corect interpretate de instanța de fond, nefiind vorba de încălcarea legii sau aplicarea greșită a legii și nici nu este vorba de o hotărâre lipsită de temei legal.

Așa fiind, instanța de recurs va înlătura criticile recurentei privind îndeplinirea și respectarea de către aceasta a primei etape a anunțului complet și conform legii cât și cu privire la parcurgerea celei de a doua etapă privind aducerea la cunoștința cetățenilor a ședinței din 3.01.2007 a Consiliului Local Sf.

Actele depuse de recurent la dosarul cauzei de recurs (filele 5 - 12) și la dosarul de fond al Tribunalului Covasna nr- nu conduc la modificarea sentinței atacate, iar situația reținută de instanța de fond corespunde actelor de la dosar.

În concluzie, se vor înlătura criticile aduse de recurentul pârât Consiliul Local al mun. Sf.G în recurs, iar ca neîntemeiată urmând a fi respins recursul ca nefundat, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, menținând sentința atacată ca legală.

Referitor la poziția parchetului prin reprezentant asupra recursului declarat, instanța constată și susținerea acestuia că este întemeiată și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului Sf.G împotriva Sentinței civile nr.400/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 8.08.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red-MI 15.09.2008/dact.VP 15.09.2008/2 ex

;

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche, Silviu Gabriel Barbu, Gabriel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 509/2008. Curtea de Apel Brasov