Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 510/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr.510/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu
- - - - JUDECĂTOR 3: Maria Violeta
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre pronunțare recursul declarat de recurenta-reclamantă- " -" Bîmpotriva sentinței civile nr.255 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 7 august 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit în acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față constată următoarele:
Reclamanta - - - invocat în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.141 alin.3 Cod procedură fiscală, excepția de nelegalitate titlurilor de creanță care stau la baza emiterii Titlului executoriu nr.-/2007 și adreselor de înființare propririi subsecvente, în dosarul nr- al Judecătoriei Brașov.
Prin încheierea din data de 19.11.2007 Judecătoria Brașov sesizat instanța de contencios administrativ respectiv Tribunalul Brașov cu excepția de nelegalitate actelor menționate.
Prin încheierea nr. 943/06.03.2008 Înalta Curte De Casație și Justiție Secția Comercială admis cererea formulată de petenta - - - și dispus-/62/2007 la Tribunalul Bacău cu păstrarea actelor îndeplinite.
Cauza fost înregistrată sub nr-.
În motivarea cererii reclamanta arată că își desfășoară activitatea în cadrul Parcului Industrial PRO R, iar terenurile și clădirile care fac obiectul deciziilor de impunere cu număr unic 13238 emise de Direcția Fiscală la data de 25.01.2007 sunt situate în interiorul Parcului industrial PRO R, așa cum acesta fost delimitat prin HG. nr.1019 /2004.
Având în vedere prevederile art.250 alin.1 pct.9 și 257 alin.1 lit.l din Legea 571/2004 privind Codul d procedură fiscală, reclamanta apreciază că este scutită de la plata impozitului pe teren și clădiri și în consecință deciziile de impunere cu număr unic 13238/25.01.2007 emise de Consiliul Local Direcția Fiscală sunt nelegale.
În consecință arată reclamanta, ținând cont de faptul că între titlul de creanță ( deciziile de impunere nr.13238/25.01.2007) și titlu executoriu nr. -/2007, există legătură directă și strânsă, datorată faptului că titlul executoriu, precum și adresele de înființare popririi derivă din titlul de creanță, au fost emise în aplicarea actului administrativ cărui nelegalitate invocat-o, reclamanta consideră că soluționarea prezentei cauze depinde de legalitatea actului administrativ cărui nelegalitate invocat-o, respectiv de legalitatea deciziilor de impunere, solicitând instanței de fond suspendarea prezentei cauze și sesizarea prin încheiere motivată instanței de Contencios administrativ și fiscal competentă în temeiul art.4 din Legea 554/2004.
Pârâtul Consiliul local al mun.B - Direcția Fiscală a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea excepției de nelegalitate. Susține pârâtul că decizia de impunere ce a stat la baza emiterii actelor de executare este un act administrativ și poate face obiectul doar a unei contestații, așa cum dispune art.205 și următoarele Cod procedură fiscală. Acest tip de acțiune presupune 2 faze: una prealabilă, administrativă și cea de-a doua judecătorească. Reclamanta nu a utilizat căile legale de atac și a sesizat instanța, fără a îndeplini procedura administrativă, motiv pentru care pârâta invocă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și solicită să se constate că excepția de nelegalitate este inadmisibilă.
Pe fond, susține că scutirile prevăzute de art.250 - 257 Cod fiscal reprezintă ajutor de stat și trebuie notificat spre avizare Consiliului Concurenței; că interpretarea dată de reclamantă că scutirile operează ope legis, fără a fi supuse unei proceduri suplimentare, este eronată și contravine art.87 al Tratatului
Reclamanta, în concluziile scrise, arată că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, pe de o parte pentru că Judecătoria Brașova admis excepția de nelegalitate și a investit instanța de contencios administrativ cu soluționarea pe fond a excepției de nelegalitate, iar pe de altă parte consideră că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, respectiv existența unei alte proceduri judiciare care să fie prevăzută de o lege organică. Susține că procedura prevăzută de Codul d e procedură fiscală este una administrativă, deci facultativă potrivit Constituției, iar Codul d e procedură fiscală nu este o lege organică.
Pe fond reclamanta susține că face parte din Parcul industrial PRO R și că potrivit art.250 alin.1 pct.9 și 257 alin.1 lit.i din Codul fiscal, clădirile și terenurile din parcurile industriale sunt scutite de la plata impozitului. Mai susține că sintagma "potrivit legii" folosită în textul de lege se referă la regimul juridic de constituire și funcționare a parcurilor industriale și nu la regimul fiscal și că o interpretare potrivit căreia facilitățile s-ar acorda numai cu îndeplinirea altor condiții sau formalități prevăzute de alte acte normative ar contraveni art.1 alin.3 Cod fiscal.
În ceea ce privește teza ajutorului de stat arată că în legislație nu există o definiție a ajutorului de stat și că deși este un ajutor în sensul comun al noțiunii, nu este și un ajutor de stat în accepțiunea legii deoarece ajutorul de stat are un caracter specific, este acordat nominal, ori măsura scutirii are un caracter general, se aplică tuturor parcurilor industriale, este o măsură dictată de obiective de politică economică care nu modifică structura concurențială existentă și este aplicată fără discriminare și/sau selectivitate. Invocă interpretarea dată de Parlamentul României prin adresa nr.22/26.02.2008 în sensul că art.250 și 257 din Codul fiscal nu reprezintă măsuri de natura ajutorului de stat.
Prin sentința civilă 255/24.04.2008 Tribunalul Bacăua respins excepția inadmisibilității invocată de pârât și a considerat că nu pot fi reținute susținerile contestatoarei reclamante cu privire la excepția inadmisibilității formulată de intimată, având în vedere că prin încheierea judecătoriei fost admisă excepția de nelegalitate și cerut tribunalului să constate dacă aceste decizii de impunere sunt nelegale sau legale, întrucât de această nelegalitate / legalitate depinde soluționarea în fond pricinii de la judecătorie, tribunalul fiind investit în opinia sa să soluționeze pe fond excepția de nelegalitate și nu să reconsidere și rejudece admisibilitatea acesteia, întrucât acest lucru este de îndatorirea exclusivă instanței în fața căreia s- ridicat excepția de nelegalitate, deoarece instanța de drept fond poate refuza sesizarea instanței de contencios administrativ, numai în cazul în care de actul administrativ cercetat nu depinde soluționarea în fond pricinii, fapt ce va fi reflectat ulterior de considerentele hotărârii, nefiind astfel îngrădită competența soluționării excepției de nelegalitate care aparține în exclusivitate instanței de contencios.
Totodată a fost respinsă și excepția de nelegalitate ca nefondată din următoarele considerente:
Direcția Fiscală B - Serviciul de Urmărire și Executare Silită în calitate de organ de executare în cadrul Consiliului Local al Municipiului B, conform prevederilor titlului 8 (" Colectarea creanțelor fiscale ") cap. 8 (" stingerea creanțelor fiscale prin executare silită ") din OG 92/2003 modificată și republicată, procedat la inițierea măsurilor de executare silită împotriva contestatoarei reclamante - - - astfel, urmare demarării procedurii de executare silită împotriva societății contestatoare respectiv titlului executoriu și somația nr. -/12.06.2007 se continuă executarea silită împotriva societății debitoare și se emite adresele de înființare popririi cu nr.-, - și - /12.07.2007 împotriva contribuabilului fiecare în cuantum de 1.288.635 ron cu titlu de impozit teren și impozit clădiri. Cu toate că aceste acte de executare (somația și titlul executoriu menționate mai sus) au fost comunicate contestatoarei depunându-se la dosarul cauzei confirmarea de primire, reclamanta contestatoare nu formulat contestație.
Potrivit prevederilor art.4 din Legea 554/2004 pentru admiterea excepției de nelegalitate trebuie îndeplinite două condiții; ca primă condiție actul atacat să fie emis în aplicarea actului cărui nelegalitate este invocată pe cele de excepție, legalitatea actului atacat fiind condiționată de legalitatea actului pe care se întemeiază, cea de doua condiție reprezentând- existența unei corespondențe între dispozițiile nelegale din actul de bază și actul atacat, deoarece doar în cazul în care actul atacat fost emis în considerarea acelor dispoziții nelegal, va putea fi anulat. Excepția de nelegalitate este deci, instituția juridică în temeiul căreia un organ jurisdicțional controlează pe cale indirectă, legalitatea unui act administrativ de autoritate și dacă constată că acesta este ilegal la soluționarea cauzei nu ține seama de el.
Procedura de contestare unui act administrativ fiscal de impunere "grațioasă" în care contribuabilul se adresează organului administrativ, fază continuată prin procedura în fața instanței de judecată care poate constata nelegalitatea actului administrativ. Potrivit prevederilor art.218 alin.2 din OG 92/2003, contribuabilul se poate îndrepta prin acțiunea adresată instanței de contencios administrativ împotriva deciziei de soluționare contestației administrative.
Este de reținut faptul că reclamantul nu urmat nici una din aceste proceduri neglijându-și astfel drepturile procedurale "administrative și judecătorești".
Procedura specială instituită prin OG 92/2003 fac incidente dispozițiile art.5 alin.2 din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, altă procedură judiciară". În acest sens împotriva actului administrativ fiscal de impunere, contribuabilul nemulțumit are la îndemână posibilitatea de se îndrepta pe calea specială procedurii prevăzute în Codul d procedură fiscală la art.205 și art.218, procedură care ar fi trebuit urmată de reclamantă pentru valorificarea drepturilor sale, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.4 din Legea 554/2004. Procedura judiciară prevăzută de Codul d procedură fiscală, elimină dreptul de ataca actul administrativ pe cale de excepție prevăzută de art.4 din Legea 554/2004.
Nu au putut fi reținute susținerile reclamantei contestatoare că prevederile art.5 alin.2 din lege nu ar fi incidente în cauză, deoarece OG 92/2003 privind Codul d procedură fiscală nu ar fi lege organică ci "un act normativ ordinar" iar procedura prevăzută pentru desființare nu ar fi una judecătorească ci administrativă, având în vedere că deși Codul d procedură fiscală fost publicat sub forma unei Ordonanțe Guvernamentale, totuși el fost aprobat prin Legea 505/2006 privind aprobarea OG nr.35/2006 pentru modificarea și completarea OG nr. 92/2003 privind Codul d procedură fiscală, legea adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art.75 și art.76 alin.2 din Constituția României. De altfel din conținutul Legii 559/2003 privind abilitarea Guvernului de emite ordonanțe, lege invocată de reclamantă în susținerea că această lege nu ar fi lege organică, rezultă că abilitarea Guvernului se referă la perioadă scurtă de timp, respectiv 2003 și 2004 și având în vedere obiectul litigiului, nelegalitatea unei decizii de impunere fiscală emisă în anul 2007, instanța a apreciat că susținerile reclamantei nu sunt întemeiate având în vedere și intenția legiuitorului care aprobat OG 92/2003 prin Legea 505/2006.
Nelegalitatea unui act administrativ fiscal se constată printr- hotărâre judecătorească secției de contencios administrativ prin procedura instituită de art.205 și art.218 din OG 92/2003, procedură ce începe cu etapa administrativă și se finalizează în fața instanței, fiind deci, procedură esențialmente judiciară, fiind incidente dispozițiile art.5 alin.2 din Legea 554/2004, în sensul în care pe calea contenciosului nu pot fi atacate actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică altă procedură judiciară, procedură pe care reclamanta ar fi avut- la îndemână pentru solicita anularea actului administrativ.
Aplicarea unei legi speciale, respectiv Legea 143/1999 actual OUG 117/2006 la care însăși Codul fiscal face trimitere în mod imperativ prin prevederile art.1 alin.5, nu este de natură să contravină normei cu caracter special, respectiv Codului Fiscal. Mai mult față de cele menționate tot Codul Fiscal la art.1 alin.5 prevede: " Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit Legii 143/1999 privind ajutorul de stat", lege abrogată prin OUG 117/2006. Faptul că OUG 117/2006 nu mai definește noțiunea de ajutor de stat iar în lipsa acestei prevederi Direcția Fiscală ar fi trebuit să acorde "ope legis" fără mai supune vreunei proceduri suplimentare, este interpretare eronată dată de reclamantă în contradicție cu dispozițiile art.87 din Tratatul la care și România aderat "scutirile prevăzute la art.250-257 Cod Fiscal reprezintă ajutor de stat".
Acordând scutirile prin efectul legii așa cum solicită contestatoarea contravine Tratatului menționat constituind în același timp și încălcare prevederilor art.1 alin.4 Cod Fiscal: " Dacă orice prevedere prezentului cod contravine unei prevederi unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat".
Potrivit răspunsurilor Consiliului Concurenței: "Potrivit Tratatului ajutoarele de stat supuse obligației de notificare pot fi puse în aplicare numai după ce se obține autorizarea acestora de către Comisia Europeană".
Potrivit OUG 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, începând cu 01.01.2007 Consiliul Concurenței îndeplinește rolul de autoritate de contact în raporturile dintre Comisia Europeană și Autoritățile publice, alți furnizori și beneficiari ai ajutoarelor de stat.
Consiliul Concurenței prin adresa nr.37103/01.03.2007 răspunde solicitării Direcției Fiscale și încadrează facilitățile fiscale ca ajutor de stat. În aceeași privință Consiliul Concurenței comunică intimatei că " În ceea ce privește acordarea unor facilități fiscale ce își au temeiul în Legea 571/2003 privind Codul fiscal în beneficiul reclamantei - -, acestea reprezintă ajutor de stat în sensul art.87 din Tratatul "și avizează negativ acordarea unei scutiri de plata impozitelor și taxelor locale fără avizul Comisiei Europene", aviz pe care reclamanta nu îl solicitase până la data când fost impusă la plata obligațiilor fiscale.
Potrivit dispozițiilor art.250 pct.9 și art.257 din Legea 571/2003 republicată privind Codul fiscal pentru terenurile și clădirile situate în parcurile industriale, nu se datorează impozite și taxe locale "în condițiile legii", respectiv OG 65/30.08.2001 privind reglementarea situației juridice parcurilor industriale, care prevede la art.7 lit. faptul că pentru constituirea și dezvoltarea unui parc industrial autoritățile locale acordă reduceri la plata impozitelor pentru imobilele transmise în folosința parcului industrial. Toate aceste facilități fiscale, față de obligațiile datorate bugetelor locale, reprezintă ajutor de stat și trebuie notificat spre avizare Consiliului Concurenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta pentru următoarele motive:
- instanța de fond a pronunțat o hotărâre pe fondul neîndeplinirii rolului activ și cu neobservarea motivelor de fapt și de drept care stau la baza nelegalității deciziilor de impunere, a dat o interpretare textelor de lege incidente total eronată și nu a ținut seama de toate înscrisurile existente în dosar;
- instanța de fond a făcut o gravă confuzie între instituția contestației împotriva actului administrativ și instituția excepției de nelegalitate. Învederează faptul că excepția de nelegalitate este admisibilă indiferent dacă actul în discuție mai poate fi contestat pe cale directă sau nu și că doctrina este în consens cu privire la faptul că o decizie ilegală neatacată în termen, nu devine prin această definitivare și legală.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției de nelegalitate și, pe cale de consecință, să se constate nelegalitatea deciziilor de impunere nr.13238/25.01.2007.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului. Intimata reia apărările formulate în întâmpinarea depusă în dosarul de fond și reiterează excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, solicitând ca instanța să constate că în speță sunt aplicabile prevederile art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate, constată că recursul este fondat din următoarele considerente:
În cadrul unei contestații la executare recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea unei decizii de impunere, uzând de mijlocul procedural prevăzut de art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Textul de lege invocat de recurentă are următorul cuprins:
"Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".
Intimata a solicitat să se constate că excepția de nelegalitate este inadmisibilă, motivând că recurenta avea la îndemână procedura prevăzută de dispozițiile art.205 și 218 din Codul d e procedură fiscală pentru valorificarea drepturilor sale și că în această situație devin incidente prevederile art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Instanța de fond reține în considerentele hotărârii că procedura prevăzută de art.205 și 218 din Codul d e procedură fiscală pentru contestarea unui act administrativ fiscal este o procedură judiciară, că nr.OG92/2003 este o lege organică și că sunt incidente dispozițiile art.5 alin.2 din Legea contenciosului administrativ, reclamanta neavând dreptul de a ataca actul administrativ pe calea excepției de nelegalitate.
Excepția de inadmisibilitate invocată este neîntemeiată, iar considerentele primei instanțe referitoare la acest aspect sunt greșite.
Textul de lege invocat de recurentă, redat la începutul considerentelor, este un mijloc procedural distinct, prin care partea interesată poate solicita oricând să fie cercetată legalitatea unui act administrativ unilateral de care partea adversă înțelege să se prevaleze pentru a-și demonstra pretențiile ori pentru a-și apăra sau valorifica un drept. Promovarea unei excepții de nelegalitate nu este limitată în timp și nici condiționată de exercitarea acțiunii ori de îndeplinirea unei alte proceduri.
Curtea Constituțională, fiind sesizată cu soluționarea mai multor excepții de neconstituționalitate ce vizau art.4 din Legea contenciosului administrativ, s-a pronunțat (cu titlul de exemplu prin decizia nr.404/10.04.2008) în sensul că posibilitatea de a contesta, pe cale incidentă, legalitatea unui act administrativ, prevăzută de legiuitor este justificată prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal. Curtea Constituțională mai reține că instituția excepției de nelegalitate are la bază și maxima "quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum", ceea ce semnifică că cele ce sunt vremelnice pentru o acțiune juridică, sunt permanente pentru constituirea excepției.
De altfel, efectele admiterii unei excepții de nelegalitate nu constau în anularea actului, ci doar în constatarea nelegalității actului cu consecința neluării în seamă a actului respectiv de instanța care soluționează litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate.
În concluzie, excepția de nelegalitate este admisibilă și se impune a fi cercetată legalitatea actului administrativ contestat.
În ceea ce privește fondul, Curtea reține că recurenta a invocat nelegalitatea emiterii unei decizii de impunere, prin care era obligată la plata impozitului pe teren și clădiri, în condițiile în care terenurile și clădirile se află în incinta parcului industrial PRO R și Codul fiscal prevede acestora de la plata impozitului.
Intimata invocă faptul că prevăzută de Codul fiscal reprezintă un ajutor de stat și trebuia notificat spre avizare Consiliului Concurenței.
Instanța de fond a reținut că reprezintă un ajutor de stat și că interpretarea conform căreia operează ope legis este eronată și contravine dispozițiilor art.87 din Tratatul și constituie o încălcare a prevederilor art.1 alin.4 din Codul fiscal. Mai reține că art.1 alin.5 din Codul fiscal face trimitere la legea specială privind ajutorul de stat.
Curtea, analizând susținerile părților, actele normative incidente, naționale și comunitare și considerentele expuse de instanța de fond, reține că în cauză nu are aplicabilitate legislația referitoare la ajutorul de stat. prevăzută prin dispozițiile art.250 și 257 Cod fiscal nu reprezintă un ajutor de stat. Pentru a ajunge la această concluzie Curtea are în vedere în primul rând faptul că prin art.250 și 257 Cod fiscal se acordă scutiri pentru terenuri și clădiri cu diferite destinații, cele aparținând instituțiilor publice, unităților sanitare, cultelor religioase, cele aferente infrastructurii etc. operând ope legis, fără alte formalități și condiții.
În al doilea rând, Curtea are în vedere înțelesul pe care îl are sintagma "ajutor de stat". În legislația națională nu este definit ajutorul de stat, nr.OUG117/2006 face trimitere la termenii specifici utilizați în legislația comunitară, însă din economia textelor acestei ordonanțe și a dispozițiilor din Tratatul ce se referă la ajutoarele acordate de state, cât și dispozițiile Regulamentului nr.695/1999, rezultă că ajutoare de stat sunt cele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, destinate promovării dezvoltării economice a unei regiuni în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut, ajutoare destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru etc.
Impozitul pe terenuri și clădiri, care este de altfel datorat bugetului local și nu bugetului consolidat al statului, nu constituie un ajutor de stat în sensul termenilor utilizați de legislația comunitară.
Prin urmare, prevăzută de Codul fiscal operează prin efectul legii, autoritățile locale nu trebuiau să calculeze impozit pentru clădirile și terenurile scutite de la plata impozitului, iar deciziile emise pentru stabilirea impozitului pe terenuri și clădiri cu nr. comun 13238/25.01.2007 sunt nelegale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă și art.4 din Legea nr.554/2004 admite recursul, modifică în tot sentința recurată în sensul că admite excepția de nelegalitate și constată nelegalitatea deciziei de impunere nr.13238/25.01.2007 emisă de Consiliul local al mun.B - Direcția Fiscală.
Urmează să fie trimis dosarul la Judecătoria Brașov pentru continuarea judecății în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă- " -", cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.255 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârâtCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA FISCALĂ B,cu sediul în B,-, județul
Modifică în tot sentința recurată.
Admite excepția de nelegalitate. Constată nelegalitatea deciziei de impunere nr.13238/2007 emisă de Consiliul local al mun.B - Direcția Fiscală
Trimite dosarul la Judecătoria Brașov pentru continuarea judecății în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.08.2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red. sent. /
red. /1.09
tehnored. /3 ex.
1/1.09.2008
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Loredana Albescu, Maria Violeta
