Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 537/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 537/CA

Ședința publică de la 19 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta, din B, sector 3,-, împotriva sentinței civile nr.142 din 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL ORASULUI și CONSILIUL LOCAL, din Sud,-, județ C, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru intimații pârâți Primarul Orașului și Consiliul Local, în baza împuternicirii avocațiale nr.75844 și avocat, pentru recurenta reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.-.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Avocat, pentru recurenta reclamantă, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Avocat, pentru intimații pârâți, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimații pârâți, solicită a se dispune admiterea recursului, evident fiind vorba despre o greșeală de număr la care instanța de fond s-a raportat.

CURTEA:

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Prin cererea adresată instanței la data de 08.11.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local și Orașul prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie bunul aflat în Nord, str.-, Lotul nr.314 sau la atribuirea prin echivalent a unui teren în compensare, în aceeași suprafață și valoare cu terenul revendicat, ridicarea lucrărilor edificate pe teren și achitarea contravalorii despăgubirilor reprezentând contravaloarea fructelor civile produse de bun, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 627 mp i-a fost atribuit prin Ordinul Prefectului Județului C nr.3/12.01.1994, dar pe acesta se află edificată o platformă betonată și stâlpi pentru iluminarea acesteia, ceea ce face imposibilă folosirea terenului.

Reclamanta a mai invocat și excepția de nelegalitate a HCL nr.126/2003, a Certificatului de urbanism nr.261/10.04.2003 și Autorizației de construire nr.122/17.06.2003, aferente edificării unei construcții pe teren.

Prin încheierea din 21.04.2008 Judecătoria Constanța în baza art.4 din 554/2004 a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Constanța și suspendarea soluționării acțiunii civile până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate invocată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.4 din 554/2004, raportate la situația de fapt, având în vedere excepția invocată de reclamantă, aferentă legitimării pasive a pârâților, care prin măsurile dispuse au autorizat edificarea unor construcții pe terenul invocat a fi proprietatea reclamantei, impunându-se a fi analizate de instanța competentă aspectele invocate de aceasta.

Astfel investită instanța cu soluționarea excepției de nelegalitate, Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.142/13.02.2009 a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului și Consiliul Local.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că excepția de nelegalitate este una din formele de exercitare a controlului judecătoresc al actelor administrative și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidența într-o cauză aflată pe rolul instanței judecătorești.

Ea constituie o apărare ce poate fi invocată oricând de oricare dintre părțile litigante, precum și de instanță din oficiu, iar prin înlăturarea sa nu se tinde la anularea actului administrativ nelegal ci tinde numai la înlăturarea lui din soluționarea litigiului.

C care invocă excepția de nelegalitate are obligația de a arăta motivele de nelegalitate ale actului administrativ pe care le consideră susceptibile să influențeze soluționarea fondului în cauza dedusă judecății pentru ca instanța să poată verifica dacă există o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalității actului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea nr.554/2004.

Or, examinând actele dosarului, instanța reține că fondul pricinii ce face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Constanța se referă la revendicarea suprafeței de 627 mp teren situat în Nord, str. -, lotul nr. 314, obligarea pârâților Consiliul Local și Orașul prin Primar să ridice lucrările edificate pe acest teren, să achite contravaloarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea fructelor civile produse de bun și cheltuieli de judecată.

În temeiul disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr.554/2004, Judecătoria Constanța, prin încheierea din data de 21.04.2008 a sesizat Tribunalul Constanța - secția contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a HCL nr. 126/2003 adoptată de Consiliul Local, certificatului de urbanism nr. 261/ 10.04.2003 și autorizația de construire nr. 122/17.06.2003, fără a verifica în prealabil dacă există o legătură juridică suficientă între fondul pricinii și actele administrative supuse controlului legalității.

Față de împrejurarea că HCL nr. 126/2003 adoptată de Consiliul Local privește repartizarea unui spațiu locativ numitului, se reține că certificatul de urbanism nr. 261/10.04.2003 și autorizația de construire nr. 122/17.06.2003 nu pot reprezenta acte administrative emise în baza acesteia, astfel, instanța de fond a să respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate pentru neîndeplinirea cerințelor impuse de textul de lege enunțat art. 4 alin. 1 din legea nr.554/2004, respectiv soluționarea litigiului pe fond nu depinde de soluționarea legalității actelor administrative ce fac obiectul excepției invocate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, după prezentarea istoricului litigiului, arată în esență că nelegal instanța a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate, deoarece potrivit precizărilor aflate la dosar (filele 58-59) a invocat excepția de nelegalitate a HCL 162/30.05.2003, a Certificatului de Urbanism nr. 261/10.04.2003 și Autorizației de Construire nr.122/17.06.2003.

Cu toate acestea, greșit în încheierea Judecătoriei Constanța se menționează HCL 126/2003, în loc de HCL 162/2003.

Ca urmare, în raport de această eroare, rezultată din inversarea numerelor, Tribunalul Constanțaa invocat excepția de inadmisibilitate, reținând că HCL 126/2003 se referă la o repartiție a unui spațiu locativ, apreciindu-se că certificatul de urbanism nr.261/10.04.2003 și autorizația de construire nr.122/ 17.06.2003 nu pot reprezenta acte administrative emise în baza acestuia.

Soluția de admitere a excepției inadmisibilității, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate, în raport de motivele invocate de instanță este nelegală și netemeinică, instanța neanalizând actele în raport de care s-a invocat excepția de nelegalitate, deși în precizările formulate de reclamantă era menționat corect numărul hotărârii Consiliului Local, chiar în considerentele încheierii cu care instanța de contencios a fost sesizată, făcându-se referire la actele administrative invocate a fi aferente edificării unei construcții pe terenul său, existând posibilitatea unor verificări în acest sens.

Acestea, cu atât mai mult cu cât în dispozitivul încheierii de sesizare din 21.04.2008 Judecătoria Constanța nu menționează numărul HCL-ului.

Recursul este fondat și va fi admis.

În cauză, se constată că reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a HCL nr.162/30.05.2003 (fila 58 dosar Judecătoria Constanța - depusă la 09.04.2008 pentru termenul din 21.04.2008).

Cu toate acestea, greșit în încheierea Judecătoriei Constanțaa pronunțat în dosar nr- (fila 62) s-a menționat că excepția de nelegalitate invocată de reclamantă se referă la. 126/2003, enumerându-se totuși corect în continuare celelalte acte emise, având la bază această hotărâre, respectiv Certificatul de urbanism 261/10.04.2003 și autorizația de construcție nr.122/17.06.2003.

Fără a verifica, inclusiv în exercitarea rolului activ, toate elementele existente în dosar, instanța de contencios investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a unei hotărâri a Consiliului Local, greșit a admis excepției inadmisibilității sesizării întemeiată pe dispozițiile art.4 din 554/2004, reținând că HCL 126/2003 adoptată de Consiliul Local privește repartizarea unui spațiu Locativ numitului și că certificatul de urbanism nr.261/10.04.2003 și autorizația de construire nr.122/17.06.2003 nu pot reprezenta acte administrative emise în baza acesteia, deși era evident că acestea aveau la bază (filele 39-45)hotărârea nr.162 și nu 126, greșeala fiind determinată de adresa aflată la fila 30 emisă de Consiliul Local.

Toate acestea, deși excepția de nelegalitate cu care fusese investită, se afla în dosarul Judecătoriei Constanța, acest înscris fiind determinant, instanța putând cere precizări în acest sens, deși în dispozitiv nu era menționat numărul hotărârii Consiliului Local, dispozitivul fiind acea parte din hotărâre care se execută și nu considerentele acesteia.

În raport de cele sus expuse și în aplicarea art.312 (3) și (5) Cod pr.civilă, recursul va fi admis și casată hotărârea recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra fondului cauzei, având în vedere că greșit a fost admisă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta, din B, sector 3,-, împotriva sentinței civile nr.142 din 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL ORASULUI și CONSILIUL LOCAL, din Sud,-, județ C, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

Casează hotărârea și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea fondului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

21 2009

Jud.fond-

Jud.red--/18.01.2010

Dact.gref.CV/18.01.2010

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, întrucât, prin decizia civilă nr. 537/CA din 19.11.2009, s-a dispus admiterea recursului promovat în contencios administrativ de reclamanta, din B, sector 3,-, împotriva sentinței civile nr.142 din 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL ORASULUI și CONSILIUL LOCAL, din Sud,-, județ C, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea fondului.

Dosarul conține un număr de ___ pagini, la acesta fiind atașate dosarele nr- al Tribunalului Constanța cu un nr. de 74 file și nr- al Judecătoriei Constanța cu un nr. de 64 file.

PREȘEDINTE,

Grefier,

- -

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 537/2009. Curtea de Apel Constanta