Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 567/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios administrativ și fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.567/R/-. Dosar nr.8721/62/R/CA-./2008
Ședința publică din data de:- 30 Iulie 2009
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - - - - judecător
- - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului B, împotriva Sentinței civile nr.605/CA din data de 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect "excepție de nelegalitate act administrativ".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului promovat de pârât în ședința publică din data de 28 iulie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În baza art.146 Cod procedură civilă, punând în vedere părților să depună la dosar concluzii scrise și în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30 iulie 2009.
În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Constată că prin Sentința civilă nr.605/CA/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului B și, în consecință, s-a constatat nelegalitatea Hotărârea Consiliului Local nr.53/2009 adoptată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului B, s-a respins excepția lipsei obiectului, invocată de pârâtul Consiliul Local al Mun. B, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Mun. B și, în consecință, s-a anulat în parte Hotărârea Consiliului Local nr.495/2008 emisă de pârâtul Consiliul Local al Municipiului B sub aspectul art.2 și Hotărârea Consiliului Local nr.947/2008 și s-au respins celelalte pretenții ale reclamantei, a fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului B să plătească reclamantei suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive la termenul din 16.03.2009.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Excepția de nelegalitate a Hotărârea Consiliului Local nr.53/2009 este fondată. Prin această hotărâre, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bad ispus revocarea Hotărârii Consiliului Local nr.495/2008, deși cu privire la această ultimă hotărâre reclamanta formulase acțiune în instanță.
În Hotărârea Consiliului Local nr.53/2009 s-au invocat dezbaterile din ședința din data de 30.01.2009 și dispoziții din Legea 215/2001 referitoare la atribuțiile Consiliului Local, dar nu s-a oferit o motivare cu privire la soluția adoptată, respectiv cea de revocare a Hotărârea Consiliului Local nr.495/2008 prin care se aprobase vânzarea către reclamantă a unei suprafețe de teren din Din procesul-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului B din data de 30.01.2009 (pct.52), rezultă care au fost argumentele care au determinat adoptarea Hotărârea Consiliului Local nr.53/2009, însă aceste argumente nu sunt de natură juridică. Prin adoptarea Hotărârea Consiliului Local nr.53/2009, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bau rmărit contracararea acțiunii formulate de reclamantă privind anularea Hotărârea Consiliului Local nr.495/2008.
Instanța de fond a constatat că actul supus controlului său nu este motivat, în condițiile în care motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ având în vedere că acest tip de act este definit de art.2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004 în sensul actului unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Motivarea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri, in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
Se apreciază în literatura și practica de specialitate că motivarea urmărește o dublă finalitate. Ea îndeplinește în primul rând o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat. Permite, de asemenea, instanței să îndeplinească controlul său jurisdicțional.
Obligația de motivare joacă un rol deosebit de important, în special în cadrul controlului puterii discreționare. motivării permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia. Ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său. A motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea deciziei și aprecierea legalității sale. Importanța acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesele pe care destinatarii ar putea să le aibă în primirea acestor explicații.
În speță, instanța de fond a constatat că motivarea actului administrativ s-a făcut doar în fapt și prin argumente străine de natura litigiului dintre părți.
Pentru argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, a fost admisă excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr.53/2009 și s-a constatat nelegalitatea Hotărârii Consiliului Local nr.53/2009 adoptată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului
Față de soluția dată cu privire la excepția de nelegalitate și față de consecințele juridice ale admiterii unei astfel de excepții (neluarea în considerare a Hotărârii Consiliului Local nr.53/2009), prevăzute de art.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, a fost respinsă și excepția lipsei de obiect, invocată de pârâtul Consiliul Local.
Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că acțiunea este parțial fondată.
În calitatea sa de concesionară a unui teren din B, folosit în temeiul contractului de concesiune nr.11/1999, reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr.27176/aprilie 2008 solicitat vânzarea acestui teren.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr.495/2008, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Baa probat vânzarea directă a terenului și, prin art.2, a stabilit că prețul vânzării este de 400 EURO/mp.
Reclamanta a criticat hotărârea menționată sub aspectul art.2, respectiv sub aspectul prețului stabilit, solicitând, totodată, stabilirea prețului determinat prin raportul de evaluare.
Pentru stabilirea prețului de vânzare, la solicitarea pârâtului, dar pe cheltuiala reclamantei, a fost întocmit un raport de evaluare de către SC SRL. Prețul propus de această societate a fost de 155 EURO, preț stabilit și prin raportare la prețul pieței. Cu toate acestea, prin procesul-verbal din data de 19.05.2008, comisia de negociere a stabilit un preț de 400 EURO/mp, preț preluat și prin Hotărârea Consiliului Local nr.495/2008 - art.2, fără a se indica motivele care au determinat fixarea acestui preț ca preț al vânzării și contrar dispozițiilor art.123 al.3 din Legea nr.215/2001, potrivit cărora "prețul de vânzare se stabilește pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local -".
Prin Hotărârea Consiliului Local nr.632/2006 s-a aprobat constituirea comisiei abilitate să negocieze prețul de vânzare. Prețul de vânzare nu poate fi stabilit în mod unilateral, doar de comisie, ci de ambele părți, în urma negocierii. Aceasta nu înseamnă să se impună vânzătorului un anumit preț, dar înseamnă să nu-l stabilească în mod arbitrar, fără acordarea niciunei explicații care să permită, în caz de abuz, cenzurarea de către instanță.
În cauză, s-a constatat că, pe de o parte, între părți nu a existat nicio negociere iar, pe de altă parte, că pârâtul a stabilit un preț de vânzare fără a justifica în fapt și în drept această decizie, aspect care, având în vedere și argumentele expuse cu prilejul analizării excepției de nelegalitate, determină nulitatea actului sub acest aspect, al prețului. Pe cale de consecință, a fost anulată Hotărârea Consiliului Local nr.495/2008 sub aspectul art.2.
În același timp, s-a apreciat că nu se poate primi nici cererea reclamantei de stabilire a prețului la suma de 155 EURO/mp, deoarece ar însemna obligarea vânzătorului să încheie un act translativ de proprietate la un preț impus, unilateral, de cumpărător, împrejurare ce ar fi de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al vânzătorului. Pentru aceste motive, a fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtului să vândă la prețul de 155 EURO/mp.
Instanța de fond a apreciat că și cererea de anulare a Hotărârii Consiliului Local nr.947/2008 este fondată. Prin acest act administrativ s-a aprobat completarea art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.495/2008 cu un nou aliniat prin care s-a stabilit că, "în caz de neachitare a prețului de vânzare în termenul de 30 de zile de la data confirmării de primire a hotărârii, acesta se majorează în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, pe o perioadă de 30 de zile. În cazul neachitării prețului de vânzare calculat cu majorări până la expirarea perioadei de majorare de 30 de zile, prezenta hotărâre este revocată de drept."
S-a constatat că nici acest act nu a fost motivat de pârât, articolele la care se face referire prin hotărâre referindu-se strict la atribuțiile Consiliului Local. Niciuna din dispozițiile legale menționate în Hotărârea Consiliului Local nr.947/2008 nu conferă Consiliului Local dreptul de a stabili, unilateral, o majorare a prețului, în lipsa unei convenții cu promitentul cumpărător, fiind, în aceste condiții, o clauză abuzivă.
Raportat considerentelor expuse, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art.18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anularea Hotărârea Consiliului Local nr.947/2008.
Având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B pentru considerentele arătate în încheierea din data de 16.03.2009, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, având în vedere și soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, a fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului B la plata unei părți din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în prezenta cauză, constând în onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că:
1). Instanța de fond nu a analizat sub nici un aspect comportamentul intimatei față de emiterea Hotărârii Consiliului Local nr.495/2008 privind vânzarea directă a terenului situat în
Oferta de vânzare a terenului în suprafață de 275 mp. la prețul de 400 EURO/mp. cuprinsă în Hotărârea Consiliului Local nr.495/26.05.2008 completată conform Hotărârea Consiliului Local nr.947/29.11.2008 nu a fost acceptată de intimata.
În mod legal s-a hotărât în ședința Ordinară a Consiliului Local al municipiului B din data de 3001.2009, revocarea Hotărârea Consiliului Local nr.495/2008.
Actul administrativ reprezintă o manifestare unilaterală de voință pentru realizarea administrației publice și pentru a produce efecte juridice. Un act administrativ nu poate avea semnificația unei rugăminți, păreri sau a unui sentiment.
Concluzia instanței de fond potrivit căreia hotărârea de revocare nu este motivată este nefondată, deoarece sunt menționate atât motivele cât și împrejurările care au dus la adoptarea hotărârii de revocare.
2). Hotărârea instanței de fond este nelegală față de dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cu modificările ulterioare, art.121 alin.2 și art.123 alin.3 și alin.4 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, art.1303 și art.948 cod civil și că nu s-a menționat dreptul încălcat.
De asemenea, constatarea instanței că între părți nu a avut loc o negociere este nelegală, deoarece a avut loc în sensul că intimata a menționat prețul de 155 EURO/mp, iar Comisia abilitată din care a făcut parte și un consilier expert (conform procesului verbal din 19.05.2009) a propus prețul de 400 EURO/mp.
Faptul că părțile nu s-au înțeles cu privire la prețul de vânzare a terenului nu poate duce la concluzia că nu a existat o negociere.
Consiliul Local al municipiului B, considerând că prețul este derizoriu pentru terenul din B nu și-a însușit valoarea din expertiză, unde chiar expertul arată că "valoarea este subiectivă, iar evaluarea este o opinie asupra unei valori" și în calitate de autoritate deliberativă a aprobat vânzarea directă la prețul de 400 EURO/mp.
Este inadmisibilă separarea vânzării de prețul de vânzare, în lipsa unui preț neputându-se discuta de vânzarea terenului, iar anularea Hotărârea Consiliului Local nr.947/2008 privind completarea Hotărârii Consiliului Local nr.495/2008 este de asemenea nelegală. Atitudinea de pasivitate a intimatei în încheierea contractului de vânzare-cumpărare și valoarea patrimonială a bunului au determinat modificarea art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.495/2008.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
1. Prin Hotărârea Consiliului Local nr.53/2009 s-a revocat Hotărârea Consiliului Local nr.495/26.05.2008.
Revocarea este operațiunea juridică prin intermediul căreia organul emitent desființează un act. Revocarea intervine atunci când există certitudinea că actul este viciat pentru cauze de nelegalitate sau neoportunitate a lui.
Față de caracterul acestei operațiuni juridice, hotărârea de revocare a unui act administrativ se impune a fi motivată în fapt și drept. Corect a reținut prima instanță că Hotărârea Consiliului Local nr.53/2009 nu este motivată. Din procesul verbal al ședinței din 30 ianuarie 2009 rezultă cu claritate că revocarea Hotărârii Consiliului Local nr.495/26.05.2008. nu s-a bazat pe certitudinea că actul este viciat pentru cauze de nelegalitate sau neoportunitate a lui, ci pe faptul că s-a promovat o acțiune în instanță de către beneficiara dreptului de cumpărare a terenului prin vânzare directă.
2. Nu a existat o ofertă de vânzare a unui teren la prețul de 400 EURO/mp cum afirmă recurentul. Situația este diferită, reclamanta titulară a unui contract de concesiune asupra unui teren pe care are amplasată o construcție în proprietate a solicitat vânzarea acestui teren. I s-a aprobat cererea de cumpărare și trebuia să se stabilească prețul de vânzare. S-a efectuat un raport de evaluare care se impunea a fi analizat și supus aprobării în Consiliul local conform art. 123 alin 3 din Legea 215/2001. Nu s-a negociat prețul cu reclamanta, nu s-a motivat prețul propus de comisia de negociere care este cu mult mai mare decât cel stabilit prin expertiză, nu s-a solicitat o completare a raportului de expertiză sau o nouă expertiză tehnică de evaluare și s-a emis o hotărâre de consiliu local care stabilea ca preț de vânzare 400 EURO/mp.
Din toate înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu a avut loc o negociere a prețului, iar raportul de specialitate care propune prețul vânzării nu este motivat cu privire la înlăturarea prețului estimat de evaluator și agreat și de reclamantă.
3. Ca urmare a nemulțumirii manifestate de reclamantă cu privire la prețul stabilit s-a emis o nouă hotărâre care completează Hotărârea Consiliului Local nr.495 din 26 mai 2008 cu un nou aliniat "În cazul neachitării prețului de vânzare în termen de 30 de zile de la data confirmării de primire a hotărârii, acesta se majorează în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pe o perioadă de 30 de zile. În cazul neachitării prețului de vânzare calculat cu majorări până la expirarea perioadei de majorare de 30 de zile, prezenta hotărâre este revocată de drept".
Nici Hotărârea Consiliului Local nr.947/2009 nu este motivată și corect a reținut prima instanță că prin aceasta se instituie o clauză abuzivă în convenția părților. Actul administrativ reprezintă o manifestare de voință expresă, unilaterală și supusă unui regim de putere publică. Raporturile de drept administrativ sunt "raporturi de putere" tocmai de aceea s-a prevăzut ca actele administrative să fie supuse controlului de legalitate al instanțelor judecătorești. Controlul de legalitate nu se poate realiza decât prin analiza temeiurilor de drept raportate la situația de fapt avute în vedere de emitentul actului la data întocmirii lui. Lipsa motivării împiedică exercitarea acestui control.
Nu se poate imputa reclamantei faptul că și-a exercitat drepturile conferite de lege și a contestat un act pe care l-a considerat ilegal și care în opinia sa îi produce o vătămare.
Nu s-a separat vânzarea de prețul acesteia. S-a constatat că bunul se poate vinde prin negociere directă reclamantei, urmând ca prețul să se stabilească prin raport de evaluare aprobat de Consiliul Local.
Față de considerentele arătate, Curtea constată că niciunul dintre motivele de recurs nu este întemeiat. În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată, ca temeinică și legală cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă și faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului B (cu sediul în B,-, jud.B), împotriva Sentinței civile nr.605/CA/1.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în Dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi 30.07.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - - -
Grefier,
Red.:-/30.07.2009
Dact.:-/5 ex./31.07.2009
Jud.fond:-
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Clara Elena Ciapă, Mirena