Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 62/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 62
Ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Grefier
Pe rol soluționarea excepției de nelegalitate a prev.art.3 alin.1 din HG nr.250/8.05.1992 invocată din oficiu de Tribunalul Mureș în litigiul de muncă intervenit între reclamanta și pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ M, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta prin avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra excepției.
Reprezentanta reclamantei, avocat solicită respingerea excepției inadmisibilității, admiterea excepției de nelegalitate a prev.art.3 alin.1 din HG nr.250/8.05.1992 invocată din oficiu de Tribunalul Mureș conform dispozițiilor din Codul muncii și argumentelor din încheierea de sesizare, respingerea cererii de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, fără cheltuieli de judecată
INSTANȚA
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 9.12.2008 Tribunalul Mureșa sesizat Curtea de Apel Tg.-M cu excepția de nelegalitate a prev.art.3 alin.1 din HG nr.250/8 mai 1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, reținându-se că aceste prevederi încalcă disp.art.1 și 5 coroborate cu cele ale art.35 alin.1 rap. la art.155 din Codul muncii, potrivit cărora toate raporturile de muncă sunt guvernate de principiul egalității de tratament față de toți salariații, inclusiv față de cei care cumulează mai multe contracte individuale de muncă situație în care aceștia beneficiază de salariu corespunzător pentru fiecare dintre acestea, iar noțiunea de salariu cuprinde și indemnizațiile.
Dispozițiile art.3 alin.1 din HG nr.250/1992 sunt contrare și disp.art.39 alin.1 lit.c, art.40 alin.2 lit.c și art.140, 141 rap. la art.139 și art.38 din Codul muncii, care de asemenea garantează dreptul la concediu de odihnă anual plătit pentru fiecare contract de muncă individual în parte, interzicând în mod expres orice limitare a acestui drept.
Se mai reține că au fost încălcate disp.art.41 alin.1 și 16 alin.1 din Constituția României, care garantează în mod nediscriminatoriu dreptul la concediu de odihnă plătit.
În aceste condiții s-a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 pentru sesizarea instanței cu excepția de nelegalitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Guvernul României solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției, susținând că potrivit disp.art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu și cele cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă procedură.
Se arată că actele administrative cu caracter normativ creează, modifică sau desființează reguli de conduită formulate în abstract fără considerare de persoane, ele având un caracter impersonal, general, conțin reguli de conduită generală și de aplicabilitate repetată la un număr indeterminat de subiecți, deci cu o sferă amplă de adresabilitate.
Pentru aceste considerente prin dispozițiile cuprinse în art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 astfel cum a fost modificată sfera actelor administrative pentru care se poate invoca excepția de nelegalitate este limitată la cele cu caracter individual.
prin cererea de intervenție în interesul Guvernului României solicită de asemenea respingerea ca inadmisibilă a excepției pe motiv că HG nr.250/1992 este un act administrativ cu caracter normativ și nu individual, neîncadrându-se în sfera celor prevăzute de art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Reclamanta, prezentă în instanță prin avocat, solicită admiterea excepției și constatarea nelegalității prev.art.3 alin.1 din HG nr.250/8 mai 1992.
Examinând admisibilitatea excepției în raport de dispozițiile cuprinse în art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța reține că potrivit acestui text legal legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părților interesate.
Așadar prin aceste dispoziții sfera actelor administrative a căror legalitate poate fi cercetată pe cale de excepție prin procedura prevăzută de art.4 din lege, este limitată la actele administrative unilaterale cu caracter individual, fiind exceptate cele cu caracter normativ întrucât aceste din urmă acte sunt de interes general și nu se poate constata că acest act este nelegal pentru anumite persoane respectiv cele implicate în litigiu în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate dar rămâne nelegal și executoriu pentru celelalte.
Un alt motiv care exceptează actele administrative normative de la verificarea legalității lor în procedura prevăzută de art.4 este acela că în raport de dispozițiile art.11 alin.4 din lege actele administrative normative pot fi atacate oricând iar prin eliminarea posibilității de invocare a excepției de nelegalitate a actelor administrative normative persoana vătămată nu rămâne descoperită, lipsită de apărare și este doar îndrumată să apeleze la calea acțiunii directe împotriva actului administrativ cu caracter normativ.
Ținând seama de aceste dispoziții cuprinse în art.4 din Legea nr.554/2004 așa cum au fost modificate prin Legea nr.262/2007, instanța apreciază excepția invocată ca fiind inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de nelegalitate a disp.art.3 alin.1 din HG nr.250/8.05.1992 privind concediul de odihnă invocată din oficiu de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat |
Grefier, |
Red.
Tehn.
4 exemplare
12.05.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat