Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 638/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 638/ Dosar Nr-
Sedința publică din 10 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimatul Consiliul Local al Municipiului împotriva sentinței civile nr. 495/CA din 10.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 10 octombrie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința Civilă nr. 495/CA/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă, după casarea cu trimitere a cauzei în vederea rejudecării, excepția de nelegalitate a deciziei de impunere nr.13238/25.01.2007 emisă de intimatul Consiliul Local - Direcția Fiscală B, invocată de reclamanta - -
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin adresele emise de Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală Legislație și Impozite ( filele 60-63), această autoritate centrală în domeniul finanțelor publice precizează că potrivit art. 250 alin.1 pct. 9 coroborat cu art. 257 lit. l din Codul fiscal, pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale, științifice și tehnologice nu se datorează impozit " prin efectul legii".
Totodată punctul de vedere al Ministerului Internelor și Reformei Administrative (fostul ) cât și cel al Parlamentului României - Comisia pentru buget, finanțe și bănci este că aceste scutiri de impozit pe clădiri și pe teren operează " prin efectul legii", nediscriminatoriu, în cazul tuturor clădirilor și terenurilor care se încadrează în situațiile respective și " nu reprezintă măsuri de natura ajutorului de stat".
Astfel, se arată că " prevederea de la art. 1 alin.(5) reglementează situațiile în care, fără să fie o măsură cu caracter general și nediscriminatoriu, s-ar acorda individual anumite facilități fiscale, caz în care măsura respectivă este de natura ajutorului de stat și trebuie respectate prevederile legale în materie, respectiv nr.OUG 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat " (fila 67).
În acest context, instanța de fond având în vedere totodată că prin nr.OUG 117/2006 nu s-a adoptat o definiție legală a " ajutorului de stat " iar prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/1999 au fost abrogate, reține că nu constituie ajutor de stat scutirea de la plata impozitului pe tern și pe clădiri a terenurilor și clădirilor situate în parcuri industriale, prevederile art. 250 alin.(1) pct.9 și art. 257 alin.(1) lit. l ) având caracter de generalitate și nediscriminatoriu și în consecință reclamanta beneficiază " ope legis" de acele scutiri de impozit făcând dovada că funcționează în cadrul unui parc industrial, condiție cerută de lege pentru a beneficia de aceste scutiri.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local B, care, în dezvoltarea motivelor de recurs, arată următoarele:
Chiar daca Codul d e procedura fiscala a fost publicat sub forma unei simple ordonanțe guvernamentale, totuși el a fost aprobat prin Legea 505/2006 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea si completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, lege adoptata de "cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constituția României", așadar printr-o Lege organica. Este clar așadar ca OG 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, a trecut prin procedura legala de adoptare specifica unei legi organice dobândind statutul unui astfel de act normativ. S-a solicitat așadar instanței sa constate netemeinicia susținerilor recurentei si sa le respingă ca nelegale.
Argumentația potrivit căreia procedura de contestare prevăzuta in Codul d e procedura fiscala ar fi una administrativa si nu judiciara este incompleta si netemeinica, având in vedere ca, pentru contestarea unui act administrativ, OG 92/2003 prevede o procedura complexa in doua etape. Prima etapa se intemeiaza pe prevederile art.205 si consta intr-o dezbatere prealabila, administrativa, grațioasa, ea continuandu-se indisolubil cu procedura judecătoreasca prevăzuta la art.218 aceeași lege. Caracterul este indisolubil, deoarece din interpretarea textului legal, acțiunea judiciara este obligatoriu precedată de contestația prealabila, administrativa. Lipsa îndeplinirii procedurii prealabile ar atrage sancționarea etapei judecătorești pe calea excepției "neindeplinirii procedurii prealabile". ,recurenta învederează faptul ca nelegalitatea unui act administrativ fiscal se constata printr-o hotărâre judecătoreasca a secției de contencios administrativ prin procedura instituita de art.205 si 218 din OG 92/2003 procedura ce incepe cu etapa administrativa si se finalizează in instanței, fiind deci evident caracterul judiciar al acestei proceduri. de aceste argumente recurenta apreciază ca evident faptul ca in speța de sunt direct incidente prevederile art.5 alin.2 din Legea 554/2004 in sensul in care pe calea contenciosului nu pot fi atacate actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organica. o alta procedura judiciara. Este evident ca recurenta avea la îndemâna procedura judiciara prevăzuta de legea organica, respectiv Codul d e procedura fiscala pentru a solicita anularea actului administrativ. Având in vedere cele arătate recurenta solicită instanței sa constate faptul ca in mod temeinic instanța de fond a respins inițial excepția de nelegalitate ca insdmisibila, deoarece reclamanta a atacat actul fiscal de impunere pe o cale procedurala eronata, dar în mod greșit la rejudecare a admis excepția de nelegalitate.
În întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta a solicitat respingerea recursului aducând următoarele argumente:
Atât practica judiciara cat si doctrina arata ca o simpla nemulțumire a pârtii de hotărâre nu este suficienta pentru a obține o casare, existând obligația ca recursul sa fie intemeiat pe cel puțin unul din motivele limitativ prevăzute de lege.
Având in vedere cele de mai sus precum si dispozițiile art. 302 (1) lit.c coroborat cu art.306 Cod procedura civila, consideram ca se impune respingerea recursului ca fiind atât neintemeiat cat si nul.
In alta ordine de idei, de aprecierile recurentei prin care aceasta susține ca sentința atacata ar fi nemotivata in drept si in fapt reclamanta intimată invederează ca instanța de fond (in urma rejudecarii) a reținut atât imprejurarile de fapt cat si de drept. Astfel instanța a constatat ca subscrisa isi are sediul si isi desfășoară intreaga activitate in cadrul parcului industrial Pro R (conform OG65/2001, Ordin 255/2004, OUG 115/2003, HG1019/2004) si ca atare beneficiază de scutirile prevăzute in Codul Fiscal la art. 250 si art. 257, scutiri care, asa cum se exprima insusi textul de lege la art.250 (1) " pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt după cum urmează:. " Așadar instanța a apreciat foarte bine atât situația de fapt cat si cea de drept, respectiv faptul ca subscrisa funcționează si deține proprietățile in cadrul unui parc industrial (de fapt) iar in baza Codului Fiscal (de drept) si asa cum rezulta si din inscrisurile depuse in probatiune societatea este scutita de la plata impozitului pe clădiri si terenuri.
In ceea ce privește afirmația recurentei precum ca "in prevederile art.250,257 din 571/2003 se face trimitere prin sintagma,in condițiile legii la prevederile OG 117/2006 care reglementează situația societăților din parcurile industriale." arătam ca in cuprinsul Ordonanței 117/2006 nu apar cuvintele "parc" sau "industrial" insa oricum aceasta sintagma,in condițiile legii apare doar in viziunea fantezista a Direcției Fiscale B intrucat in Codul Fiscal sintagma este de fapt, potrivit legii si, asa cum arata Normele metodologice ale Codului Fiscal, sintagma se refera la regimul de constituire si funcționare a parcurilor industriale.
Recurenta Direcția Fiscala B mai afirma ca excepția de nelegalitate ar fi inadmisibila, insa acest aspect se combate cu un singur argument - si anume acela ca excepția inadmisibilitatii a fost admisa de Tribunal B (sentința civila nr.6/CA/08.01.2008 - dosar -) insa, in urma recursului promovat subscrisa la acea data Curtea de Apel Brașov, a statuat faptul ca excepția este admisibila, a casat sentința si a trimis cauza spre rejudecare. Așadar instanța de fond din rejudecare, in mod firesc si dincolo de argumentele logico-juridice, nu mai putea considera inadmisibila excepția de nelegalitate.
In legătura cu afirmațiile recurentei cum ca interpretarea Parlamentului României nr- "nu provine de la comisia juridica care are abilitatea interpretării juridice." intimata arată ca cererea de interpretare trimisa a fost distribuita de serviciul specializat al Parlamentului iar daca acea comisie nu era abilitata sa interpreteze probabil redirectiona cererea sau răspundea in consecința.
De asemenea, intimata mai arată ca interpretarea care a interesat cauza a fost una de natura teleologica si oricum interpretarea juridica o fac instanțele de judecata, comisia juridica neavand rol interpretativ ci doar de avizare. Faptul ca interpretarea este adresata unui "terț", care este de fapt consilierul juridic al societății si semnatar al prezentei, nu are relevanta.
Invocarea faptului ca Tribunalul Bacăua dispus respingerea unei excepții denelegalitate similare in dosarul - (sentința nr. 255) nu mai are nici o putere intrucat la data de 14.08.2008 Curtea de Apel Bacăus -a pronunțat irevocabil in sensul admiterii excepției de nelegalitate invocate de filiala R energetic A.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă, precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică, astfel încât recursul urmează a fi respins.
Reclamanta - - B, în cadrul procesului de contestare a executării silite, a invocat excepția de nelegalitate a actelor administrative fiscale respectiv procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. -/2007, emis în dosarul de executare nr.41080/2006 și a adresei de comunicare a sechestrului nr. -/2007.
Soluția pronunțată de către instanța de fond este legală, aceasta fiind în concordanță cu dispozițiilor instituite de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Criticile aduse modului de soluționare a fondului nu sunt întemeiate.
Astfel, conform art.250 pct.9 din Codul fiscal sunt scutite de la plata impozitului clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii, iar, conform art.257 pct.l din Codul Fiscal sunt scutite de la plata impozitului terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice potrivit legii.
Rezultă că, prin dispozițiile legale mai sus arătate au fost scutite de la plata impozitului terenurile și clădirile aparținând parcurilor industriale, care, așa cum prevede art.1 pct.2 din OG nr.65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, acestea reprezintă o zonă delimitată în care se desfășoară activități economice, de cercetare științifică, de producție industrială și servicii, de valorificare a cercetării științifice și de dezvoltare tehnologică într-un regim de facilități specifice, în vederea valorificării potențialului uman și material al zonei. la plata impozitului pe clădiri și terenuri au fost acordate prin lege parcurilor industriale. Recurenta susține că scutirea de impozit pe terenuri și clădiri acordată parcurilor industriale constituie un ajutor de stat acordat nejustificat fără a întreprinde măsurile care se impun conform reglementărilor naționale în materia ajutorului de stat stabilite prin OUG nr.117/2006. Simpla afirmație că scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri acordată parcurilor industriale reprezintă ajutor de stat care contravine prevederilor art.87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, nu poate fi reținută de curte. De asemenea, din înscrisurile existente la dosar reiese că Parlamentul României- Comisia pentru Buget, Finanțe, Bănci a interpretat că dispozițiile art.250 alin.1 pct.9 și art.257 lit.l din Codul fiscal reglementează situațiile în care nu se datorează impozit pe clădiri și pe teren, dispoziții care operează de drept, prin efectul legii, nediscriminatoriu în cazul clădirilor și terenurilor care se încadrează în situațiile avute în vedere de legiuitor, fără ca ele să reprezinte măsuri de natura ajutorului de stat. Dimpotrivă, reprezintă ajutor de stat acele măsuri prin care se acordă individual anumite facilități fiscale, măsură care nu mai poate fi numită generală și nediscriminatorie și care este de natura ajutorului de stat și în cazul ei trebuie respectate prevederile legale privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, reglementate în OUG nr.117/2006. La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală Legislație- Impozite a comunicat că pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale nu se datorează impozit, potrivit legii de înființare a acelui parc industrial, reglementarea tutelară în materie fiscală fiind Codul fiscal. Nu în ultimul rând, scutirea de impozit pentru terenurile și clădirile din parcurile industriale, așa cum este ea reglementată de art.250 și 257 Cod fiscal, reprezintă facilități fiscale, nu ajutor de stat, între cele două instituții existând diferențe de esență, care instituie regimuri juridice diferite, iar un Ordin de ministru, cum este cazul Ordinului nr.296/18.09.2007 al MIRA, invocat de pârâtă în recurs, nu poate modifica dispozițiile unei legi, întrucât s-ar încălca ierarhia normelor juridice și, implicit, dispozițiile art.4 din Legea nr.24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă.
În aceste împrejurări, Curtea are în vedere faptul că, dispozițiile art.250 pct.9 și 257 pct.l din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare, nu sunt de natură să conducă la denaturarea concurenței și să afecteze schimburile concurențiale între statele membre ale Comunității Europene. Art.87 alin.1 din Tratatul CE reglementează "ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează concurența sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Instanțele naționale au competența de a interpreta noțiunea de ajutor de stat
Față de aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civ. raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civ. urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art.274 Cod pr.civ.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul Local B - Direcția Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 495/CA/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 octombrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. 15.10.2008
Dact./17.10.2008/ 2 ex.
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Clara
