Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 642/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 642/ Dosar Nr-
Sedința publică din 10 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimatul Consiliul Local al Municipiului împotriva sentinței civile nr. 561/CA din 12.08.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 10 octombrie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința Civilă nr. 561/CA/12.08.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă, după casarea cu trimitere a cauzei în vederea rejudecării, excepția de nelegalitate a deciziei de impunere nr.13238/25.01.2007 emisă de intimatul Consiliul Local - Direcția Fiscală B invocată de petenta - R -
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
In urma rejudecării, examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că excepția nelegalității deciziei de impunere nr. 13238/2007 emisă de Direcția Fiscală B este fondată, pentru argumentele care vor fi prezentate in continuare:
Dispozițiile art. 250 pct. 9 din. 571/2003 privind Codul Fiscal instituie scutirea de la plata impozitului a clădirilor din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii, iar dispozițiile art. 257 pct. 1 din același act normativ prevăd scutirea de impozit pentru terenurile pe care sunt situate parcurile industriale, științifice și tehnologice potrivit legii. Reclamanta din prezenta cauză își desfășoară activitatea in perimetrul parcului industrial Pro R, așa cum acesta a fost înființat și delimitat prin Ordinul 255/2004, nr.OG 65/2001, OUG 115/2003, HG 1019/2004.
Rezultă așadar că, prin dispozițiile legale mai sus citate, au fost scutite de la plata impozitului terenurile și clădirile aparținând parcurilor industriale care, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 pct. 2 din nr.OG 65/2001, reprezintă o zonă delimitată in care se desfășoară activități economice, de cercetare științifică, de producție industrială și servicii, de valorificare a cercetării științifice și de dezvoltare tehnologică într-un regim de facilități specifice, în vederea valorificării potențialului uman și material al zonei. de la plata impozitului pe clădiri și pe terenuri operează in virtutea legii, fiind nefondată și nedovedită susținerea pârâtei că acestea ar reprezenta un ajutor de stat și că acordarea scutirii contravine prevederilor art. 87-89 din TCE, in condițiile in care nu s-a stabilit o altă natură a scutirilor de impozit.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local B, care, în dezvoltarea motivelor de recurs, arată următoarele:
Ca prima apreciere învederează ca instanța de fond nu motivat in fapt si in drept hotărârea pronunțata, in acest sens recurentul arăta ca: in apărarea formulata de către parata a susținut ca scutirile de la plata impozitelor si taxelor locale, care au făcut obiectul deciziilor de impunere a căror nelegalitata a fost cercetata sunt ajutoare de stat potrivit prevederilor OUG117/21.12.2006, privind Procedurile naționale in domeniul ajutorului de stat, precum si a art.87 din Tratatul CE, tratat la care a aderat si tara noastră. Instanța a inteles sa nu ia in considerare si de fapt prevederile legale menționate luând o hotărâre fara a cerceta toate apărările învederate.
de motivarea instanței privitoare la scutirea de la plata debitelor fiscale a societății reclamante, in temeiul art.250-257 din OG 92/2003, aceasta a reținut in mod eronat ca scutirea solicitata se acorda "ope legis" de fapt nemotivand in drept aceasta hotărâre. Mai mult chiar in prevederile art.250,257 din Legea 571/2003 se face trimitere prin sintagma "in condițiile legii" la prevederile OG 117/2006 care reglemeteaza situația societăților din parcurile industriale deci legiuitorul complectând prevederile art.250,257 din Legea 571/2003 cu legea speciala a societăților de natura reclamantei.
În concluzie s-a apreciat ca sentința civila 561/CA/2008 este neîntemeiata si nemotivata. Practic instanța a omis sa se pronunțe asupra tuturor aspectelor sesizate si omitand cercetarea prevederilor legale ce stabilesc natura scutirilor solicitate astfel ca solicitam admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere.
Cu privire la aprecierile instanței de fond privind calitatea de parc industrial atribuit societății reclamante recurente învederează instanței ca Direcția Fiscala nu contestat titlul de parc industrial al - R - ceea ce trebuie sa retina instanța este faptul ca scutirea solicitata de reclamanta este AJUTOR DE STAT care nu se acorda ope legis ci urmând o procedura speciala după cum indica Consiliului Concurentei prin nenumărate adrese adresate Direcției Fiscale care le anexam prezentei.
Pe de alta parte având in vedere ca in anul 2007 prin Ordinul 296/18.09.2007 al MIRA se elaborează schema de ajutor de stat regional pentru investiții realizate in parcurile industriale ce vizează parcurile indistriale rezulta clar fara nicio alta interpretare ca scutirea la plata impozitului pe teren si caldiri este o modalitate de acordare a ajutorului de stat (anexam schema). In raționamentul logico-juridic este evident ca daca scutirea solicitata se acorda ope legis asa cum retine instanța de fond nu s-ar mai fi elaborat acte notrmative care reglementează modalitatea de acordare a scutirii pentru parcurile industriale.
Cat privește ineficienta si inadmisibilitatea excepției de nelegaliate invocata de reclamanta in temeiul art.4 din Legea 554/2004, nelegaliate a deciziilor de impunere,respectiv a unui act adminisrativ fiscal recurenta învederează instanței ca procedura de contestare a unui act administrativ fiscal de impunere este una complexa si nu este compusa numai din faza administrativa asa cum in mod eronat se afirma. Intr- adevăr aceasta procedura demarează prin asa numita cale "grațioasa" in care contribuabilul se adresează organului administrativ, dar ea este continuata prin procedura in instanței de judecata, care poate constata nelegalitatea actului administrativ. In acest sens lămuritoare sunt prevederile art.218, alin.2 din OG 92/2003, care indica faptul ca impotriva deciziei de soluționare a contestației administrative contribuabilul se poate îndrepta prin acțiune adresata instanței de contencios administrativ.
Este de reținut faptul ca contestatoarea nu a urmat nici una din aceste proceduri, neglijandu-si astfel drepturile procedurale "administrative si judecătorești",confirmând prin atitudinea sa deciziile de impunere ce au rămas definitive.
Așadar OG 92/2003 prevede o procedura speciala, in doua etape, prin care contribuabilul poate ataca actul administrativ care ii lezează un interes. Această procedura demarează cu faza prealabila, administrativa, urmata fiind de etapa judecătoreasca. Tocmai de existenta acestei proceduri speciale de atac prevăzuta de Codul fiscal, instanța de fond, in mod temeinic recurenta, apreciază ca in cauza sunt aplicabile prevederile art.5, alin.2 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ nu insa si prevederile art.4 același act normativ.
de modalitatea in care s-a formulat excepția recurenta, face aprecierea ca aceasta este inadmisibila. Este evident asa cum s-a indicat mai sus faptul ca impotriva actului administrativ fiscal de impunere contribuabilul nemulțumit are la indemana posibilitatea de a se indrepta pe calea speciala a procedurii prevăzute in Codul d e procedura fiscala la art.205 si 218. Apreciem ca aceasta procedura ar fi trebuit 4 urmata de recurent pentru valorificarea drepturilor sale ori nu calea de excepție prevăzuta la art.4, din Legea 554/2004. Din economia textului de lege, rezulta fara putința de interpretare ca procedura speciala prevăzuta in Codul d e procedura fiscala, elimina dreptul de a ataca actul administrativ pe calea de excepție indicata la art.4 din Legea 554/2004. Așadar de aceste motivații recurenta opinează alături de instanța de fond care a respins excepția de nelegalitate a actului administrativ ca inadmisibila, in sensul ca valorificarea interesului reclamantei se poate face numai pe procedura speciala instituita de OG 92/2003.
Concluzionând, este evident faptul ca instanța prin emiterea sentinței recurate incalca tocmai prevederi legale care vizează daca reclamanta beneficiază sau nu de scutire la plata impozitelor si in ce condiții.
Cat privește exeplificarea de către instanța de fond a adresei cu nr.22/30/26.02.2008 emisa de Comisia pentru buget, finanțe si banei din cadrul Parlamentului si adresata unei persoane fizice, nu societății reclamante consideră ca instanța nu trebuia sa retina adresa ca pertinenta si concludenta spetei de mai ales ca răspunsul formulat nu provine de la Comisia juridica care are abilitatea interpretării juridice a articolelor 250, 257 din Codul Fiscal.
Adresa menționata mai sus nu reprezintă interpretarea Parlamentului ca instituție, ca putere a statului, Parlamentul se exprima in plenul sau prin cele doua Camere, prin adoptarea de Legi si alte acte normative. de chestiunea in discuție,recurenta apreciază ca Parlamentul României s-a exprimat clar prin aprobarea OUG 117/2006 prin Legea 137/2007, in baza căreia executivul a emis Ordinul 292/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional pentrui investiții realizate in parcurile industriale. Așadar atâta timp cat obiecul Ordinului si implicit al Legii, ii reprezintă modalitatea de acordare a facilitaților fiscale reprezentate de scutirea la plata impoziltelor pe clădiri si teren pentru societățile din cadrul Parcurilor industriale este evident ca in opinia legiuitorului, acest tip de scutiri reprezintă AJUTOR DE STAT supus unei anumite proceduri și nu se poate acorda ope legis. lntr-o interpretare contrara ar devenii inaplicabile atât prevederile Legii 137/2007 pentru aprobarea OUG 117/2006 privind procedurile naționale in domeniul ajutorului de stat cat si cele ale Ordinului MIRA nr 296.
De asemenea este evident faptul ca nelegalitatea unui act administrativ fiscal de impunere.trebuie constatata doar prin hotărâre judecătoreasca a secției de contencios administrativ urmând procedura prevăzuta la art.205,218 din OG 92/2003in. Calea indicata la art.4 din Legea 554 nu poate fi folosita importiva actului fiscal deoarece pentru aceasta este stabilita procedura speciala. Recurenta învererează inastantei ca aceasi apreciere s-a făcut si de către Tribunalul Bacău in soluționarea aceleași excepții de nelegalitate prin sentința civila nr.255 pronunțata in dosar nr- privind pe - TRANS -, societate aflata tot pe platforma parcului industrial R, prin care instanța respinge excepția de nelegalitate tocmai pentru considerentele de mai sus.
In concluzie, reiterează ideea inadmisibilitatii excepției de nelegalitate, solicitând instanței de judecata sa constate faptul ca in speța de sunt aplicabile prevederile art.5. alin.2 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. In acest sens recurenta invederează faptul ca prin excepția de nelegalitate se creaza un nou cadru procesual, paralel cu cel special reglementat la art.218. alin.2. ajungând astfel in situația ca 2 instanțe diferite sa se pronunțe separat asupra aceluiași fond, respectiv aceeași decizie de impunere. In aceste condiții, recurenta apreciază ca instanța este obligata sa se pronunțe in sensul eliminării acestui posibil incident procedural, apreciind ca inadmisibila excepția de nelegalitate a deciziei de impunere.
În întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta a solicitat respingerea recursului aducând următoarele argumente:atât practica judiciara cat si doctrina arata ca o simpla nemulțumire a pârtii de hotărâre nu este suficienta pentru a obține o casare, existând obligația ca recursul sa fie intemeiat pe cel puțin unul din motivele limitativ prevăzute de lege.
Având in vedere cele de mai sus precum si dispozițiile art. 302 (1) lit.c coroborat cu art.306 Cod procedura civila, intimata consideră ca se impune respingerea recursului ca fiind atât neintemeiat cat si nul.
In alta ordine de idei, de aprecierile recurentei prin care aceasta susține ca sentința atacata ar fi nemotivata in drept si in fapt invederam ca instanța de fond (in urma rejudecarii) a reținut atât imprejurarile de fapt cat si de drept. Astfel instanța a constatat ca subscrisa isi are sediul si isi desfășoară intreaga activitate in cadrul parcului industrial Pro R (conform OG65/2001, Ordin 255/2004, OUG 115/2003, HG1019/2004) si ca atare beneficiază de scutirile prevăzute in Codul Fiscal la art. 250 si art. 257, scutiri care, asa cum se exprima insusi textul de lege la art.250 (1) " pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt după cum urmează:. " Așadar instanța a apreciat foarte bine atât situația de fapt cat si cea de drept, respectiv faptul ca subscrisa funcționează si deține proprietățile in cadrul unui parc industrial (de fapt) iar in baza Codului Fiscal (de drept) si asa cum rezulta si din inscrisurile depuse in probatiune societatea este scutita de la plata impozitului pe clădiri si terenuri.
In ceea ce privește afirmația recurentei precum ca "in prevederile art.250,257 din 571/2003 se face trimitere prin sintagma,in condițiile legii la prevederile OG 117/2006 care reglementează situația societăților din parcurile industriale." intimata arată ca in cuprinsul Ordonanței 117/2006 nu apar cuvintele "parc" sau "industrial" insa oricum aceasta sintagma,in condițiile legii apare doar in viziunea fantezista a Direcției Fiscale B intrucat in Codul Fiscal sintagma este de fapt, potrivit legii si, asa cum arata Normele metodologice ale Codului Fiscal, sintagma se refera la regimul de constituire si funcționare a parcurilor industriale.
Recurenta Direcția Fiscala B mai afirma ca excepția de nelegalitate ar fi inadmisibila, insa acest aspect nu ii combatem decât cu un singur argument - si anume acela ca excepția inadmisibilitatii a fost admisa de Tribunal B (sentința civila nr.6/CA/08.01.2008 - dosar -) insa, in urma recursului promovat subscrisa la acea data Curtea de Apel Brașov, a statuat faptul ca excepția este admisibila, a casat sentința si a trimis cauza spre rejudecare. Așadar instanța de fond din rejudecare, in mod firesc si dincolo de argumentele logico-juridice, nu mai putea considera inadmisibila excepția de nelegalitate.
In legătura cu afirmațiile recurentei cum ca interpretarea Parlamentului României nr- "nu provine de la comisia juridica care are abilitatea interpretării juridice." intimata arată ca cererea de interpretare trimisa a fost distribuita de serviciul specializat al Parlamentului iar daca acea comisie nu era abilitata sa interpreteze probabil redirectiona cererea sau răspundea in consecința.
De asemenea,intimata arată ca interpretarea care ne-a interesat a fost una de natura teleologica si oricum interpretarea juridica o fac instanțele de judecata, comisia juridica neavand rol interpretativ ci doar de avizare. Faptul ca interpretarea este adresata unui "terț", care este de fapt consilierul juridic al societății si semnatar al prezentei, nu are relevanta.
Invocarea faptului ca Tribunalul Bacăua dispus respingerea unei excepții denelegalitate similare in dosarul - (sentința nr. 255) nu mai are nici o putere intrucat la data de 14.08.2008 Curtea de Apel Bacăus -a pronunțat irevocabil in sensul admiterii excepției de nelegalitate invocate de filiala R energetic
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă, precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, se constată că recursul este nefundat, iar prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Reclamanta - R - B, în cadrul procesului de contestare a executării silite, a invocat excepția de nelegalitate a actelor administrative fiscale respectiv a titlului executoriu nr- emis în dosarul de executare nr.39188/2006 și a somației nr. -/16.04.2007.
Soluția pronunțată de către instanța de fond este legală, aceasta fiind în concordanță cu dispozițiilor instituite de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Curtea de Apel s-a pronunțat prin Decizia nr.257/R/CA/15.04.2008 în sensul că instanța de fond are obligația de a analiza legalitatea actelor administrative fiscale sub aspectul normelor legale încălcate la emiterea acestuia, astfel încât invocarea excepției de nelegalitate este admisibilă în cadrul contestației la executare. De asemenea, potrivit art.315 alin.1 Cod pr.civ. în cazul casărilor cu trimitere hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Nici criticile aduse modului de soluționare a fondului nu sunt întemeiate.
Conform art.250 pct.9 din Codul fiscal sunt scutite de la plata impozitului clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii, iar, conform art.257 pct.l din Codul Fiscal sunt scutite de la plata impozitului terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice potrivit legii.
Rezultă că, prin dispozițiile legale mai sus arătate au fost scutite de la plata impozitului terenurile și clădirile aparținând parcurilor industriale, care, așa cum prevede art.1 pct.2 din OG nr.65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, acestea reprezintă o zonă delimitată în care se desfășoară activități economice, de cercetare științifică, de producție industrială și servicii, de valorificare a cercetării științifice și de dezvoltare tehnologică într-un regim de facilități specifice, în vederea valorificării potențialului uman și material al zonei. la plata impozitului pe clădiri și terenuri au fost acordate prin lege parcurilor industriale. Recurenta susține că scutirea de impozit pe terenuri și clădiri acordată parcurilor industriale constituie un ajutor de stat acordat nejustificat fără a întreprinde măsurile care se impun conform reglementărilor naționale în materia ajutorului de stat stabilite prin OUG nr.117/2006. Simpla afirmație că scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri acordată parcurilor industriale reprezintă ajutor de stat care contravine prevederilor art.87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, nu poate fi reținută de curte. De asemenea, din înscrisurile existente la dosar reiese că Parlamentul României- Comisia pentru Buget, Finanțe, Bănci a interpretat că dispozițiile art.250 alin.1 pct.9 și art.257 lit.l din Codul fiscal reglementează situațiile în care nu se datorează impozit pe clădiri și pe teren, dispoziții care operează de drept, prin efectul legii, nediscriminatoriu în cazul clădirilor și terenurilor care se încadrează în situațiile avute în vedere de legiuitor, fără ca ele să reprezinte măsuri de natura ajutorului de stat. Dimpotrivă, reprezintă ajutor de stat acele măsuri prin care se acordă individual anumite facilități fiscale, măsură care nu mai poate fi numită generală și nediscriminatorie și care este de natura ajutorului de stat și în cazul ei trebuie respectate prevederile legale privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, reglementate în OUG nr.117/2006. La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală Legislație- Impozite a comunicat că pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale nu se datorează impozit, potrivit legii de înființare a acelui parc industrial, reglementarea tutelară în materie fiscală fiind Codul fiscal. Nu în ultimul rând, scutirea de impozit pentru terenurile și clădirile din parcurile industriale, așa cum este ea reglementată de art.250 și 257 Cod fiscal, reprezintă facilități fiscale, nu ajutor de stat, între cele două instituții existând diferențe de esență, care instituie regimuri juridice diferite, iar un Ordin de ministru, cum este cazul Ordinului nr.296/18.09.2007 al MIRA, invocat de pârâtă în recurs, nu poate modifica dispozițiile unei legi, întrucât s-ar încălca ierarhia normelor juridice și, implicit, dispozițiile art.4 din Legea nr.24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă.
În aceste împrejurări, Curtea are în vedere faptul că, dispozițiile art.250 pct.9 și 257 pct.l din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare, nu sunt de natură să conducă la denaturarea concurenței și să afecteze schimburile concurențiale între statele membre ale Comunității Europene. Art.87 alin.1 din Tratatul CE reglementează "ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează concurența sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Instanțele naționale au competența de a interpreta noțiunea de ajutor de stat
Față de aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civ. raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civ. urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art.274 Cod pr.civ.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul Local B -Direcția Fiscală împotriva Sentința civilă nr. 561/CA/12.08.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 octombrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. /15.10.2008
Dact./17.10.2008/ 2 ex.
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Clara
