Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 82/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 82
Ședința publică de la 05 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare excepția de nelegalitate a art.18 alin.1 din Ordinul nr.300 din 21 iunie 2004 formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții COMISIA DE EXAMINARE DIN CADRUL INSPECTORATULUI JUDEȚEAN DE JANDARMI M, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI M,.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul prin procurator, pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI M prin consilier juridic și pârâții, și lipsind pârâții COMISIA DE EXAMINARE DIN CADRUL INSPECTORATULUI JUDEȚEAN DE JANDARMI M, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța pune în discuție excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, având în vedere că Ordinul nr.300 din 21 iunie 2004 fost emis înainte de apariția Lg.554/2004.
Procurator pentru reclamantul solicită respingerea excepției inadmisibilității și admiterea excepției de nelegalitate a art.18 alin.1 din Ordinul nr.300 din 21 iunie 2004.
Consilier juridic pentru pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI M solicită respingerea ambelor excepții.
Pârâții, și, pe rând având cuvântul, solicită admiterea excepției inadmisibilități și respingerea excepției de nelegalitate a art.18 alin.1 din Ordinul nr.300 din 21 iunie 2004.
CURTEA
Asupra excepției de nelegalitate de față;
Prin sentința nr.82 din 14 martie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.18 alin.1 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.300 din 21 iunie 2004, invocată de reclamantul, în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Legea nr.554/2004 se aplică actelor administrative individuale sau normative comunicate, publicate începând cu data de 6 ianuarie 2005.
A mai considerat instanța că excepția de nelegalitate reglementată de această lege poate fi ridicată doar cu privire la actele emise după intrarea în vigoare a noii legi, până la 6 ianuarie 2005, fiind aplicabile principiile generale de drept recunoscute de practica judiciară anterioară și dispozițiile art.11 din Legea nr.29/1990.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, arătând, în esență că, în raport cu dispozițiile art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004, care prevăd că actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând - actele normative pot fi cenzurate oricând pe calea contenciosului administrativ, chiar dacă au fost emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.554/2004, astfel cum este și Ordinul MAI nr.300/2004.
Prin decizia nr.3240 din 2 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecate, la 05.03.2009, pârâții, au invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând că au avut doar calitatea de membrii ai Comisiei de Examinare.
Examinând excepția de nelegalitate, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:
Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art.18 alin.1 din Ordinul MAI nr.300/2004, în conformitate cu dispozițiile art.10 și 11 din Legea 29/1990, art.15, art.52 și art.53 din Constituția României, raportate la art.4, art.11 alin.4 din Legea 554/2004, actualizate.
Potrivit art.4 din Legea nr.554/2004, în cazul în care se pune în discuție legalitatea unui act administrativ prin invocarea excepției de nelegalitate, din oficiu sau la cererea părții interesate, instanța are obligația în situația în care constată că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, de a sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.
Excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare, prin care în cadrul unui proces, una din părți amenințată să i se aplice un act administrativ ilegal, se apără invocând acest viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea speței.
Pentru a se invoca această excepție, este obligatoriu ca actul atacat să fie emis în aplicarea actului a cărui nelegalitate este invocată și de asemenea să existe o corespondență între dispozițiile nelegale din actul de bază și actul atacat.
În consecință, autorul excepției de nelegalitate a unui act administrativ are obligația legală de a indica motivele de nelegalitate, atunci când solicită aplicarea art.4 din Legea 554/2004 și să arate care sunt textele legale considerate a fi încălcate.
Legalitatea actului administrativ presupune conformitatea acestuia cu legea, iar în situația în care partea nu precizează expres legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică ca și legea (și nu doar să înșiruie câteva articole din Constituție), instanța nu e în măsură să verifice legalitatea actului respectiv.
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.300 din 21.06.20o4, privind activitatea de management resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor a fost emis în baza Legii nr.360/2002, privind Statutul polițistului, astfel că reclamant ar fi trebuit să invoce nelegalitatea acestui ordin în raport cu anumite dispoziții din această lege.
Cum instanța este ținută de respectarea principiului disponibilității părților, potrivit căruia reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și cum aceasta nu a indicat actul normativ pe care ar fi putut eventual să-l încalce textul legal contestat, instanța va respinge excepția de nelegalitate.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de, Curtea urmeaza aor espinge intrucat acestia figureaza ca parti in dosarul in care s-a invocat exceptia de nelegalitate iar in conformitate cu dispozitiile art.4 alin.2 din Legea 554/2004, instanta de contencios administrativ se pronunta asupra exceptiei de nelegalitate cu citarea partilor si a emitentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de nelegalitate nelegalitate a art.18 alin.1 din Ordinul nr.300 din 21 iunie 2004 formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții COMISIA DE EXAMINARE DIN CADRUL INSPECTORATULUI JUDEȚEAN DE JANDARMI M, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI M,.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 10 ex./20.03.2009
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti