Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 89/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR.89
Ședința publică din data de 18 mai 2009
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de petentul, domiciliat în P, str. - -,. 101,. A,. 7,. 29, Județ P, în contradictoriu cu intimații SPITALUL DE OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE - cu sediul în P,-, Județ P și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, privind excepția de nelegalitate a disp. art. 12 alin.5 din OUG nr.115/2004.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar. La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul:
și intimații Spitalul de Obstetrică și Ginecologie și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că este primul termen de judecată, după care:
Curtea, față de împrejurarea că prin cererea de drept comun petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, va lua în considerare această cerere și la soluționarea excepției de nelegalitate, după care:
Potrivit art. art.29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale care stabilesc că este atributul Curții Constituționale de a decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, Curtea invocă din oficiu excepția inadmisibilității și în baza art. 137 pr.civ. rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Deliberând asupra excepției de nelegalitate de față, constată următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâții Spitalul de Obstetrică și Ginecologie P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a contractului individual de muncă nr.27/22 februarie 2008 încheiat între părți, referitor la salariu și recunoașterea în favoarea sa a dreptului de a beneficia de același salariu ca și ceilalți medici angajați ai pârâtului, cu grad profesional similar, precum și obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești corespunzătoare, începând cu luna februarie 2008 și în continuare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este medic de peste 20 de ani și de la data de 1 martie 1999 devenit medic primar specialitatea obstetrică-ginecologie, fiind angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu și Medicina Preventivă B și a încheiat cu pârâtul un contract individual de muncă în vederea prestării serviciului de gardă cu nr.27/2008, contract care, în ceea ce privește salariul, nu-i respecta drepturile, fiind salarizat cu un salariu de bază lunar brut de 818 lei, fără să se țină seamă de toate drepturile de care beneficiază ceilalți salariați ai pârâtului care prestează aceleași atribuții.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepțiile tardivității și a inadmisibilității acțiunii, având în vedere că aceasta a fost introdusă după expirarea termenului de 30 de zile de la data când i s-a comunicat contractul și aceasta vizează o decizie administrativă emisă de conducerea unității, motiv pentru care reclamantul nu poate promova prezenta acțiune, astfel încât pretențiile acestuia sunt nefondate, atâta timp cât contractul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie emise, inclusiv de Ministerul Sănătății.
La termenul de judecată din data de 29 iulie 2008, pârâta a declarat că nu mai înțelege să susțină excepția inadmisibilității, iar instanța de fond a dispus unirea excepției tardivității cu fondul.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința sus-menționată, a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă, a respins acțiunea ca neîntemeiată și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit contractului individual de muncă nr.27/22.02.2008, reclamantul este salariatul pârâtului pe durată nedeterminată, începând cu 1 februarie 2008, îndeplinind funcția de medic specialist obstetrică-ginecologie, contract în cuprinsul căruia s-a menționat că va desfășura activitate în favoarea pârâtului, doar gărzi, având o fracțiune de normă cu un salariu lunar de bază de 818 lei și beneficiind de sporurile pentru gărzi simple - 50% și gărzi duble - 100%.
Potrivit adresei nr.2268/1999, reclamantul a fost confirmat, în urma Ordinului Ministerului Sănătății nr.694/1998, începând cu 01.03.1999, ca medic primar specialitatea obstetrică-ginecologie.
Potrivit art. 1 pct. 12 din nr.OG17/200 și art. 12 din nr.OUG115/2004, medicii care nu au contract individual de muncă cu unitatea sanitară care organizează serviciul de gardă și care la nivelul acestei unități desfășoară activitate numai în linia de gardă, vor încheia cu unitatea sanitară un contract individual de muncă cu timp parțial, ocazie cu care salariul de bază se va stabili la limita minimă prevăzută pentru funcția și gradul profesional în care aceștia sunt confirmați prin Ordin al Ministerului Sănătății.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală, în sensul că la instanța de fond aceasta a invocat excepția de nelegalitate a disp. art.12 alin.5 din nr.OG17/2008 iar instanța în mod greșit a respins cererea de suspendare a judecății și de înaintare a dosarului la Curtea de Apel Ploiești, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 2189/28.10.2008 a Curții de Apel Ploiești - Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis recurs, s-a casat sentința recurată și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, instanței de fond.
A reținut instanța de casare că tribunalul a încălcat normele de competențe materială respingând excepția de nelegalitate, o astfel de cenzură neputând fi exercitată de o altă instanță decât aceea de contencios administrativ.
Pe linia deciziei de casare, prin încheierea din 23.04.2009, Tribunalul Prahova, în baza art. 4 din Legea nr.554/2004, a suspendat judecata și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Ploiești, Secția contencios administrativ, pentru soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 12 alin.5 din OUG nr. 115/2004.
Pe rolul acestei din urmă instanțe, dosarul a fost înregistrat sub nr-.
La termenul de judecată din data de 18.05.2009, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Examinând excepția de nelegalitate, prin prisma textelor de lege incidente, Curtea reține următoarele:
În doctrina de specialitate ( "Legea contenciosului administrativ, comentarii și explicații ediția 2", Editura CHE. p. 155), excepția de nelegalitate, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost definită ca un mijloc de apărare prin care, în cadrul unui proces aflat în curs de soluționare, una din părți, amenințată să i se aplice un act ilegal, se apără invocând acest viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea speței. Așadar, spre deosebire de excepția de neconstituționalitate, care privește legi sau ordonanțe, excepția de nelegalitate privește acte administrative unilaterale. Astfel, potrivit art. 29 alin.1 din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanței ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Așadar, este indubitabil că o ordonanță nu poate face obiectul controlului de nelegalitate în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci numai al controlului de constituționalitate, în temeiul textului de lege mai sus citat.
Cum, pe calea prezentei excepții, autorul acestuia a invocat nelegalitatea dispozițiilor art. 12 alin.5 din OG 17/2008, cererea sa este inadmisibilă, astfel că, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992 și cu art. 137 pr.civilă, Curtea va admite excepția invocată din oficiu și va constata inadmisibilitatea excepției de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRÂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate formulată de petentul, domiciliat în P, str. - -,. 101,. A,. 7,. 29, Județ P, în contradictoriu cu intimații SPITALUL DE OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE - cu sediul în P,-, Județ P și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2009.
Președinte,
- - -
Grefier,
- -
red.
Tehnored. DL/MA
5 ex./01.06.2009
Operator de date cu caracter personal,
notificare nr. 3120
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana