Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 1128/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1128
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Pokker Adina
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții recurenți și împotriva sentinței civile nr. 209/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele intimate Comuna Montană și Camera de Conturi C S - Direcția de Control Financiar Ulterior, având ca obiect litigii privind Curtea de Conturi.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții recurenți avocat, lipsă fiind reclamantele intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, avocat depune la dosar taxa de timbru în cuantum de 39 lei și 10 lei timbru judiciar, și arată că nu mai are alte cererii de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a încheierii de sesizare a Curții de Conturi a României-Camera de Conturi C-S nr.39/14.10.2008, fără cheltuieli de judecată, arătând că nu au fost încălcate dispozițiile legale care se face referire în încheierea de sesizare a instanței, iar consecința admiterii acțiunii ar consta în obligarea personalului bugetar la restituirea sumelor încasate.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin încheierea nr. 39/14.10.2008, reclamanta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi C - S - Direcția de Control Financiar Ulterior a sesizat această instanță în vederea stabilirii răspunderii civile a pârâților și pentru prejudiciul cauzat bugetului local al Comunei Montană în cuantum total de 94.775 lei.
În motivare s-a aratat că acest prejudiciu a fost constatat ca urmare a verificării contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat pe anul 2007 prin raportul intermediar de control nr. 3150/30.09.2008 întocmit de organele de control financiar și prin raportul de control nr. 682/01.10.2008.
În urma examinării acestor rapoarte, Direcția de Control Financiar Ulterior C - Sac onstatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 94/1992 pentru obținerea descărcării de gestiune a ordonatorului de credite, pentru exercițiul bugetar supus verificării, întrucât s-a reținut cauzarea unui prejudiciu bugetului comunei, de către pârâții și.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea încheierii nr. 39/14.10.2008, întrucât apreciază că organul de control nu a făcut dovada vreunei culpe obiective a acestora, reținând în sarcina lor doar o răspundere subiectivă, bazată pe competențele funcției deținute de către pârâți în cadrul Primăriei Montană.
În motivare, referitor la prejudiciul efectiv de 51.841 lei determinat de plata nelegală către salariații instituției a sumelor pentru,hrană și haine", primă de Paști și Ziua Femeii, arată că, plățile sunt legale, deoarece s-au efectuat în baza unui contract colectiv de muncă, încheiat legal. Sumele aferente plăților au fost cuprinse în bugetul pe anul 2007, fiind evidențiate în capitole de cheltuieli distincte, după cum au reținut și controlorii curții în Raportul de control intermediar, aceștia nefăcând nicio observație cu privire la inexistența sumelor în buget sau includerea greșită a acestora în anumite capitole de cheltuieli.
În ce privește prejudiciul efectiv de 33.592 lei determinat de plata nelegală a ajutorului de urgență pentru 139 persoane care aveau condiții precare, pârâții susțin că, prin nr. 113/2007 s-a aprobat acordarea ajutoarelor de urgență, fiind însărcinat primarul cu ducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii respective. În această hotărâre se menționează că ajutoarele se acordă persoanelor cu,situație precară din comună", deci este prevăzut inclusiv în hotărâre care persoane urmează să beneficieze de aceste ajutoare. De asemenea, mai precizează că, prin nr. 77/14.11.2008 s-a completat nr. 113/2007, precizându - se că nivelul maxim al veniturilor care se iau în considerare pentru a se putea beneficia de ajutoare de urgență este de 300 lei. În urma completării anchetelor realizate inițial și a corelării surselor de venituri, s-a constatat că un nr. de 11 persoane au beneficiat în mod necuvenit de ajutoare de urgență în cuantum de 224 lei fiecare, stabilindu - se că este necesară recuperarea sumelor respective. Persoanele respective au restituit sumele primite necuvenit, recuperându - se astfel suma de 2.464 lei.
Față de prejudiciul efectiv de 5.905 lei, determinat de plata nelegală a diferenței de salariu pentru contabilul primăriei, pârâții consideră că, în mod eronat s-a reținut acest prejudiciu, având în vedere că angajarea persoanei respective s-a făcut cu acordul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care, prin reprezentantul său în comisia de concurs a apreciat că vechimea în muncă a lui se asimilează cu vechimea în specialitatea funcției care urmează să fie ocupată.
Referitor la pct. c) al încheierii de sesizare, respectiv existența unui prejudiciu total în sumă de 3.437 adus bugetului comunei, prin nereținerea sumelor ce trebuiau efectuate asupra contravalorii prestațiilor brute aferente serviciilor muzicale achitate cu ocazia rugilor, pârâții consideră că sumele respective trebuie să fie virate de către fiecare persoană care a primit bani ca urmare a prestațiilor efectuate, având în vedere că se desfășoară activități independente, iar persoanele în cauză sunt obligate să își achite sumele respective la administrațiile financiare unde sunt luate în evidență.
Totodată, arată că nevirarea la bugetul statului a sumei de 553 lei, care reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator nu este un prejudiciu, deoarece fiind un venit public face parte din bugetul consolidat al statului, care cuprinde atât bugetele locale cât și bugetul de stat, astfel încât era necesară doar o transferare a sumelor respective între cele două capitole bugetare.
Prin sentința civilă nr.209/27.02.2009, Tribunalul C- a admis, în parte, Încheierea de sesizare nr. 39/14.10.2008, pronunțată de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - CAMERA DE CONTURI C - S - DIRECȚIA DE CONTROL FINANCIAR ULTERIOR, privind unitatea prejudiciată COMUNA, în contradictoriu cu pârâții și, a obligat pârâtul, față de bugetul local al comunei Montană, la plata sumei de 48.150 lei, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată, pe baza dobânzii de referință a în procent de 10,25% pe an, la data plății efective, a obligat pârâții și, în solidar, la plata, față de bugetul local, a sumei de 5.485 lei, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată în baza dobânzii de referință a, în procent de 10,25% pe an la data plății efective, a obligat pârâții și, în solidar, la plata, față de bugetul local, a sumei de 916,3 lei, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată în baza dobânzii de referință a, în procent de 10,25% pe an la data plății efective și a respins, în rest, pretențiile reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 56/13.01.2006, încheiat între Primarul comunei Montană, în calitate de angajator și Sindicatul," (anexa I la raportul de control intermediar), s-au acordat salariaților primăriei sume de reprezentare (ținută de lucru), cheltuieli de hrană (masă caldă/zi lucrătoare) și prime de Paști și ziua femeii, în cuantum total de 48.150 lei, în anul 2007.
Tribunalul a apreciat că plățile efectuate în anul 2007, în baza contractului colectiv de muncă, sunt nelegale, pentru următoarele considerente:
Contractul colectiv de muncă, încheiat între reprezentantul salariaților bugetari și angajatorul acestora, are un regim juridic special, determinat atât de situația personalului bugetar, cât și de situația specială a veniturilor din care se face plata drepturilor salariale sau asimilate acestora. Astfel, cheltuielile necesare pentru personalul bugetar sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale. În acest sens sunt și dispozițiile art. 137 alin. 1 din Constituție, care prevăd că formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ - teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege. Ca atare, se impune ca și drepturile salariale sau drepturile asimilate acestora să fie stabilite prin lege, în limite precise, drepturi ce nu pot constitui obiect de negociere și care nu pot fi acordate/modificate prin convenții colective.
De asemenea, tribunalul a reținut că plata acestor drepturi este nelegală, pentru că s-a efectuat din veniturile proprii ale bugetului local cu încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora doar consiliul local are competența de a aproba, la propunerea primarului, bugetul local și virările de credite, iar în speța de față nu s-a făcut dovada că pentru plata sumelor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă (încheiat la data de 13.01.2006) există o hotărâre a consiliului local prin care s-au aprobat aceste plăți.
De asemenea, instanța a reținut că pârâții au încălcat și dispozițiile art. 14 din nr.OUG 45/2003 privind finanțele publice locale, potrivit cărora cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și nu pot fi angajate, ordonanțate și plătite dacă nu sunt aprobate potrivit legii și nu au prevederi bugetare și surse de finanțare.
Susținerea pârâților că, potrivit dispozițiilor art.7 al. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale reprezintă legea părților, este adevărată și întemeiată doar în condițiile în care aceste contracte respectă dispozițiile legale, ori, în speța de față, acest contract colectiv de muncă s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001 și nr.OUG 45/2003.
Susținerile pârâților că în speța de față sunt aplicabile, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 și art. 20 alin. 2 din Constituție, și prevederile art. 6 alin. 2 din Carta Europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997 și art. 2 alin. 1 din Convenția nr. 131/1970, urmează a fi înlăturate, ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Art. 2 pct. 1 din Convenția nr. 131/1970 stipulează că salariile minime vor avea putere de lege și nu vor putea fi scăzute.
Prin hotărâri succesive de guvern (nr. 1825/2006, 1507/2007 și 1051/2008), salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit, în toate aceste hotărâri regăsindu - se și reglementarea aplicabilă personalului din sectorul bugetar, potrivit cărora nivelul salariului de bază potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 199/1997, instanța reține că, potrivit acestor prevederi se conferă dreptul de a gestiona treburile publice, în baza dispozițiilor art. 3 pct. 1 și 2 din lege, dreptul de a gestiona treburile cetățenești se exercită de consilii sau adunări, în speța de față de către consiliul local, iar potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 1 competențele de bază ale autorităților administrativ - publice sunt prevăzute de Constituție sau de lege; potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, consiliul local are competența de a aproba, la propunerea primarului, bugetul local și virările de credite.
În acest sens sunt și prevederile art. 9,18 și 26 alin. 2 și art. 71 lit. b din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 56/13.01.2006, în care este prevăzută obligația angajatorului de a susține cuprinderea și aprobarea în bugetul unității administrativ teritoriale a fondurilor necesare pentru plățile acordate salariaților.
Tribunalul a reținut că răspunderea juridică pentru plățile nelegale efectuate în baza contractului colectiv de muncă revine doar pârâtului, primar, care a semnat contractul colectiv de muncă în calitate de angajator, iar în calitate de ordonator de credite a avizat și ordonanțat aceste plăți, cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. 2 lit. c din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Tribunalul a constatat că, deși aceste plăți au fost avizate la plată și de pârâtul, nu se poate reține vinovăția acestuia, nici sub aspectul cognitiv al culpei și nici sub aspectul volitiv, întrucât acesta a efectuat plățile în baza contractului colectiv, neavând astfel reprezentarea faptului că încalcă vreo normă legală.
Față de cele mai sus precizate, tribunalul a obligat pârâtul, în baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, la plata față de bugetul local al comunei Montană, a sumei efective de 48.150 lei, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată, pe baza dobânzii de referință a în procent de 10,25% pe an, la data plății efective.
Cu privire la prejudiciul constatat de organul de control financiar, reprezentând plăți nelegale în sumă de 31.200 lei, constând în ajutoare de urgență acordate în anul 2007, tribunalul a reținut următoarele:
În cursul soluționării cauzei, pârâții au făcut dovada că s-au recuperat ajutoarele acordate necuvenit de la un număr de 11 persoane (fila 17 - 23, volumul II dosar) în cuantum total de 2.464 lei.
Pentru celelalte persoane care au beneficiat de ajutorul de urgență au fost depuse, în completare, documentele justificative (fila 38-273, volumul II dosar și fila 1-260, volumul III dosar) privind acordarea ajutorului.
De asemenea, prin hotărârea nr. 77/14.11.2008, consiliul local a stabilit și nivelul maxim al veniturilor, în funcție de care se poate acorda ajutorul de urgență, precum și numărul persoanelor pentru care se poate acorda ajutorul de urgență, modificându - se, astfel, nr. 27/2008 (fila 34 - 37, volumul II dosar).
Față de cele de mai sus, tribunalul a constatat lipsa prejudiciului, a respins capătul de cerere al reclamantei, privind obligarea pârâților la plata sumei de 31.200 lei, reprezentând prejudiciul efectiv și, implicit, a sumei de 2.392 lei, reprezentând foloase nerealizate.
Cu privire la suma de 5.485 lei, plată nelegală, reprezentând diferența salariului de încadrare pentru referentul/contabilul primăriei, întrucât la angajare i s-a acordat un salariu mai mare decât cel cuvenit în raport de vechimea în specialitate, tribunalul a reținut următoarele:
Din copia carnetului de muncă (fila 277-280, volumul III dosar), rezultă că pârâtul a fost încadrat în funcția publică de referent clasa III, grupa superioară, la data de 01.07.2007, în urma concursului organizat în data de 25 - 26.06.2007.
Anterior ocupării acestei funcții, conform carnetului de muncă, a fost angajat în perioada 1989-1991 - vânzător, în perioada 1992-1993 - militar pe bază de contract, în perioada 1994-1998 lucrat în cadrul Ministerului d e Interne, subofițer, în perioada 2000 - 2001-profesor suplinitor, șomer în perioada 2001 - 2002, apoi muncitor necalificat în perioada 2005 - 2006, șomer în 2006, agent dezvoltare în 2006 - 01.07.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici sunt debutanți sau definitivi, iar alin. 3 al aceluiași articol prevede că pot fi numiți funcționari publici definitivi, funcționarii publici debutanți, care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare sau personalul care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care are vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite.
Art. 57 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 reglementează condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul organizat pentru ocuparea funcției publice de execuție, prevăzând, potrivit lit. c al alin. 5, o vechime de 9 ani în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice de execuție de grad profesional superior.
Pârâtul a fost încadrat într-o funcție publică de execuție (referent clasa III) de grad profesional superior, deși, potrivit înscrierilor efectuate în cartea de muncă (fila 277-280, volumul III dosar), anterior datei numirii sale în funcție, nu avea vechimea de 9 ani în specialitatea studiilor economice.
Susținerile pârâților, că angajarea prin concurs a referentului în cauză s-a făcut cu acordul și a reprezentantului acesteia în comisia de concurs, urmează a fi înlăturate de instanță, întrucât au fost încălcate prevederile legale cu privire la condițiile de vechime cerute pentru încadrare.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 70 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, a obligat pârâții și, în solidar, la plata, față de bugetul local, a sumei de 5.485 lei, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată în baza dobânzii de referință a, în procent de 10,25% pe an la data plății efective.
Referitor la prejudiciul efectiv în cuantum de 2.518 lei, compus din 1.361 lei, reprezentând impozit pe venit și 1.157 lei - contribuție de asigurări sociale de sănătate, tribunalul a reținut următoarele:
În anul 2007, Primăria Montană a efectuat mai multe plăți pentru prestațiile efectuate de muzicanți la rugile din satele aparținătoare comunei, în sumă de 9.163 lei.
În conformitate cu prevederile art. 52 alin. 1 din Codul fiscal, plătitorii de venituri au obligația de a calcula, de a reține și de a vira impozit prin reținere la sursă, reprezentând plăți anticipate din veniturile plătite, iar potrivit dispozițiilor alin. 2 lit. a al aceluiași articol impozitul ce trebuia reținut asupra veniturilor achitate muzicanților se calculează aplicând o cotă de impunere de 10% la venitul brut.
Astfel, la suma totală de 9.163 lei, plătită muzicanților în anul 2007, trebuia să se calculeze și să se rețină o cotă de 10%, respectiv 916,3 lei, reprezentând impozit pe venituri din activități independente, sumă ce trebuia reținută la sursă și apoi virată la bugetul de stat.
Răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor art. 52 Cod fiscal revine pârâților u, în calitate de ordonator de credite, și, în calitate de referent, care în virtutea prerogativelor lor legale și de serviciu au avizat, aprobat și efectuat plățile fără a reține la sursă impozitul pe venitul plătit pentru prestațiile efectuate de muzicanți.
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 70 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, tribunalul a obligat pârâții și, față de bugetul local al Comunei Montană la plata, în solidar, a sumei de 916,3 lei, cu titlu de despăgubiri civile, sumă actualizată în baza dobânzii de referință a în procent de 10,25% pe an la data plății efective.
Suma de 916,3 lei, reprezentând impozit pe venit, urmează a fi virată de la bugetul local al Comunei Montană la bugetul de stat.
Cu privire la prejudiciul constând în contribuția de asigurări sociale de sănătate în sumă totală de 1.157 lei (604 lei datorat de angajat și 553 lei datorat de angajator), pentru prestațiile muzicanților, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 257 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate în cotă de 6,5% din veniturile realizate.
Art. 258 din aceeași lege prevede că persoanele fizice sau juridice la care își desfășoară activitatea asigurații au obligația să calculeze și să vireze la fond o contribuție de 7% asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă.
Din examinarea textelor legale mai sus enunțate, rezultă că obligația de a reține cotele de contribuție lunare pentru asigurările de sănătate revine angajatorului.
În speța de față, tribunalul a reținut că pentru prestațiile muzicale efectuate cu ocazia rugilor în satele comunei Montană, reclamanta nu a făcut dovada că primăria are calitate de angajator, iar prestatorii - muzicanți au calitate de angajați, pentru a fi astfel, aplicabile prevederile art. 258 din Legea nr. 95/2006.
Ca atare, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 70 alin. 2 din Legea nr. 94/1992 a respins capătul de cerere privind stabilirea răspunderii juridice a pârâților și pentru prejudiciul în cuantum de 1.157 lei, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții și, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a încheierii de sesizare a Curții de Conturi a României- Camera de Conturi C-S nr.39/14.10.2008.
În motivarea recursului se arată că, hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii câtă vreme s-a reținut că plata sumelor stabilite prin contractul colectiv de muncă este nelegală deoarece s-au efectuat din veniturile proprii ale bugetului local dar fără a exista o hotărâre a consiliului local.
O asemenea susținere este eronată, întrucât sumele au fost prevăzute în bugetul pe anul 2007 aprobat prin hotărâre de consiliu local, hotărâre care nu a fost atacată pentru nelegalitate de către instituția prefectului.
În mod eronat instanța de fond a reținut că sporurile care fac obiectul contractului colectiv de muncă și pentru care s-au efectuat plățile respective sunt asimilate drepturilor salariale și nu pot fi negociate, întrucât dispozițiile legale din Legea nr.188/1999 nu fac nicio referire la categoriile de drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă. În susținerea legalității acordării drepturilor respective prin contractul colectiv de muncă recurenții arată că Legea nr.130/1996 permite ca prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul instituțiilor bugetare să se negocieze orice drepturi care nu sunt cuprinse expres în acte normative distincte și atâta vreme cât aceste drepturi nu sunt prevăzute în nici un act normativ ele pot fi negociate fără nicio interdicție.
Pe de altă parte, contractul colectiv de muncă reprezintă legea părților iar dispozițiile sale sunt obligatorii atât față de părți, cât și față de autoritățile publice așa cum rezultă și din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006. O interpretare contrară ar fi natură a conduce la încălcarea dispozițiilor art.11 alin.1 și 2 și art.20 alin.2 din Constituție, precum și a Cartei Europene a Autonomiei Locale ratificată de România prin Legea nr.199/1997.
Referitor la obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 5.485 lei cu titlul de despăgubiri civile actualizată cu rata dobânzii a BNR în procent de 10,25% pe an la data plății efective ca urmare a acordării unui grad profesional prea mare se arată că argumentele Curții de Conturi nu sunt solide întrucât legalitatea concursului și a condițiilor pentru ocuparea postului respectiv nu a fost contestată de singura instituție abilitată în acest sens, respectiv de Agenția națională a funcționarilor publici.
În ceea ce privește obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 916,3 lei cu titlul de despăgubiri civile actualizată cu rata dobânzii a BNR în procent de 10,25% pe an la data plății efective ca urmare a nereținerii impozitului la sursă pentru prestațiile muzicanților se arată că sumele respective trebuiau virate de fiecare persoană care a încasat banii ca urmare a prestațiilor efectuate având în vedere că desfășoară activități independente.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9, 3041și 312 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv a art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este neîntemeiat, după cum urmează:
Prin raportul de control intermediar nr.682/1.10.2008 încheiat de Curtea de Conturi a României-Direcția de control financiar ulterior a jud. C-S s-a reținut în sarcina pârâților și acordarea nelegală a unor drepturi salariale sub formă de prime și sporuri, respectiv primă de Paște, primă de 8 Martie, bani pentru hrană și bani pentru haine, stabilite în baza contractului colectiv de muncă încheiat cu Sindicatul. Asemenea plăți au fost considerate nelegale întrucât dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici și respectiv a personalului bugetar nu prevăd acordarea unor astfel de drepturi salariale, fiind încălcate astfel, dispozițiile art.8 și 12 din Legea nr.130/1996, art.29 alin.2 și 3 din Legea nr.188/1999, art.14 și 23 din Legea nr.273/2006.
Prima instanță a reținut răspunderea juridică a pârâtului în baza art.71 alin.2 din Legea nr.94/1992 pentru restituirea sumei de 48.150 lei cu titlu de despăgubiri civile actualizată cu rata dobânzii a BNR în procent de 10,25% pe an la data plății efective exonerându-l de răspundere civilă pe pârâtul care deși a avizat la plată sumele respective nu s-a aflat în culpă câtă vreme plățile au fost efectuate în baza contractului colectiv încheiat la nivelul Primăriei Montană.
Soluția primei instanțe este legală fiind dată cu aplicarea corectă a legii, întrucât chiar dacă, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 contractele colective de muncă constituie legea părților aceasta se realizează numai în condițiile în care aceste contracte colective de muncă sunt încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, aspect ce nu poate fi reținut în cauză câtă vreme trebuie ținut cont de dispozițiile legate specifice ce reglementează salarizarea funcționarilor publici și a personalului contractual din sectorul bugetar.
Astfel, potrivit art.8 alin.1 din legea nr.130/1996 clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege, iar potrivit art.12 alin.1 din același act normativ contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Rezultă deci, că în materia salarizării personalului din instituțiile bugetare drepturile salariale pot fi stabilite numai prin dispoziții legale și nu se pot negocia prin clauze contractuale. Această concluzie are în vedere și decizia Curții Constituționale nr.768/18.09.2007 prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a art.12 alin.1 teza II-a din Legea nr.130/1996, unde se arată expres că pentru salariații instituțiilor publice, contractele colective de muncă încheiate au un regim juridic special determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Aceasta deoarece cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturilor salariale ale salariaților sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale, iar devreme ce potrivit art.137 alin.1 din Constituție, formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege, se impune ca și drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise care nu pot constitui obiect a negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.
Se observă astfel, că primele și sporurile negociate prin contractul colectiv supus prezentei analize, nu se regăsesc cuprinse ca și natură sau cuantum nici în Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, respectiv OG nr.6/2007 și nici în OG nr.10/2007 privind drepturile salariale al personalului bugetar, cu referire la OUG nr.24/2000.
În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art.14 alin.3 și 4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale potrivit cărora nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele locale și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete dacă nu există baza legală pentru cheltuiala respectivă. Nicio cheltuială din fondurile publice locale nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
Prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Primăriei Montană nu pot constitui o baza legală pentru angajarea și efectuarea plății sumelor respective întrucât sporurile și suplimentele în cauză au fost negociate cu încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate, ținând cont, de altfel, și de dispozițiile art.29 alin.3 din Legea nr.188/1999 care stabilește expres faptul că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Susținerea recurenților potrivit căreia Legea nr.130/1996 permite ca prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul instituțiilor bugetare să se negocieze orice drepturi care nu sunt cuprinse expres în acte normative distincte, iar drepturile negociate în cauză nu sunt prevăzute în nici un act normativ motiv pentru care pot fi negociate și acordate fără nicio interdicție sau cenzură ulterioară, nu poate fi însușită de instanța de recurs. Faptul că prin dispozițiile legale ce reglementează salarizarea personalului bugetar (funcționari publici și personal contractual) nu sunt prevăzute expres sporuri de natură a celor negociate nu conduce la concluzia posibilității negocierii și stabilirii acestora de către instituțiilor bugetare, ci conduce exact la concluzia contrară și anume aceea că prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile și sporurile salariale prevăzute prin lege și cu atât mai mult la drepturi și sporuri salariale ce nu au nicio bază legală. Aceasta deoarece trebuie ținut cont în mod expres că este vorba despre instituții bugetare și nu despre angajatori privați care pot negocia orice clauze sau drepturi salariale, instituțiile bugetare angajatoare fiind limitate în acest sens prin dispozițiile legale ce reglementează salarizarea în sectorul bugetar.
Curtea nu poate reține nici argumentul potrivit căruia sumele respective au fost cuprinse în bugetul local de anul 2007, aprobat prin hotărâre de consiliu local, hotărâre ce nu a fost atacată pentru nelegalitate de către Prefectul județului C- Asemenea susțineri nu pot confirma legalitatea plăților efectuate întrucât așa cum însăși recurenții recunosc sumele respective nu erau defalcate în bugetul local, cheltuielile cu salariile fiind prezentate în mod global.
Faptul că Prefectura județului C-S nu a uzat de tutela administrativă prevăzută de art.3 din Legea nr.554/2004 nu înlătură posibilitatea controlul efectuat ulterior de Curtea de Conturi a României-Direcția de control financiar ulterior a jud. C-S, control financiar ce vizează administrarea și utilizarea fondurilor publice.
Nu pot fi reținute nici susținerile privind încălcarea art.6 alin.2 din Legea nr.1999/1997 prin care România a ratificat Cartea Europeană a Autonomiei Locale, dispoziții care așa cum susțin recurenții acordă un statut special angajaților din administrația publică locală, autoritățile și instituțiile publice din care fac parte aceștia având dreptul să stabilească în mod autonom și adecvat sistemul de salarizare. Aceasta deoarece prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și gestiona în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale o parte importantă a treburilor publice și deși, statutul personalului trebuie să permită o recrutare de calitate fondată pe principii de merit și competență cu condiții adecvate cu remunerare și afirmare profesională aceste dispoziții legale nu permit o libertate nelimitată a autorităților publice locale în negocierea clauzelor contractuale privitoare la salarizarea personalului din sectorul bugetar.
Referitor la motivul de recurs privind obligarea pârâților recurenți în solidar la plata sumei de 5.485 lei cu titlul de despăgubiri civile actualizată cu rata dobânzii a BNR în procent de 10,25% pe an la data plății efective ca urmare a acordării unui grad profesional prea mare, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, soluția primei instanțe fiind corectă și legală întrucât așa cum rezultă din actele existente la dosar pârâtul a fost încadrat într-o funcție publică de execuție referent clasa III, grad profesional superior la data de 1.07.2007, deși din copia carnetului de muncă al acestuia nu a rezultat vechimea de 9 ani necesară în specialitatea studiilor economice. Astfel, potrivit art.57 alin.5 din Legea nr.188/1999, pentru ocuparea funcției publice de execuție de grad profesional "superior" este necesară o vechime în specialitatea studiilor de 9 ani. Neavând vechime în specialitate, pârâtul putea fi angajat doar în funcția de referent clasa II, gradul "debutant".
Curtea nu își poate însuși motivarea recurenților potrivit căreia legalitatea concursului a fost verificată de către singura instituție abilitată în acest sens, respectiv Agenția Națională a Funcționarilor Publici întrucât o asemenea situație nu exclude controlul financiar exercitat ulterior de Curtea de Conturi. Cu atât mai mult cu cât postul scos la concurs a fost unul de referent clasa III, grad superior iar în fapt a fost încadrată o persoană care nu îndeplinea condiția de vechime necesară în specialitatea studiilor.
În ceea ce privește motivul de recurs legat de obligarea recurenților la plata sumei 916,3 lei cu titlul de despăgubiri civile actualizată cu rata dobânzii a BNR în procent de 10,25% pe an la data plății efective ca urmare a nereținerii impozitului la sursă pentru prestațiile muzicanților, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat întrucât este vorba despre un impozit la sursă, iar conform art.52 alin.1 Cod fiscal plătitorii de venituri au obligația de a calcula, de a reține și de vira impozit prin reținere la sursă reprezentând plăți anticipate din veniturile plătite.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și disp.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții și împotriva sentinței civile nr.209/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Comuna Montană și Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi C-S - Direcția de Control Financiar Ulterior.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.P-28.10.2009
tehnored. - 29.10.2009/ 2 ex.
Prima instanță:Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Barbă Ionel, Pokker Adina
