Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 1161/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1161/R/2008
Ședința publică din 16 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva Sentinței civile nr. 330 din 15 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați în calitate de președinte al Consiliului Județean S, în calitate de director executiv al Consiliului Județean S și CONSILIUL JUDEȚEAN S, având ca obiect litigiu privind Curtea de Conturi (Legea nr. 94/1992).
La apelul nominal, la prima și a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Județean S, consilier juridic - care depune delegație specială la dosar și reprezentanta pârâților intimați și, avocat de la Baroul Sălaj, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.
La data de 13 mai 2008 s-au înregistrat la dosar întâmpinări din partea pârâtului Consiliul Județean S și din partea pârâților și, prin care solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil și, totodată, judecarea lui în lipsă, iar la data de 14 mai 2008 s-au înregistrat la dosar motivele de recurs expuse pe larg de către reclamanta recurentă Curtea de Conturi a României, din
Cu privire la prima excepție, cea a tardivității recursului, reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Județean S arată că pe recipisa de la dosarul de fond apare data de 8 aprilie 2008, motiv pentru care apreciază că recursul ar fi tardiv introdus și precizează că corespondența a fost purtată prin poșta specială, neexistând o dovadă a transmiterii recursului prin fax în termen. Cu privire la cea de-a doua excepție, a lipsei capacității de exercițiu, arată că recurenta Curtea de Conturi nu a fost parte în proces ci Direcția de Control Financiar. Depune la dosar exemplarul său din cererea de recurs.
Reprezentanta pârâților intimați și depune la dosar concluzii scrise și afirmă că a văzut că sunt două recursuri - două motive de recurs. Consideră, la rândul său că recursul este tardiv formulat și depus și de către Camera de Conturi. Apreciază că ambele recursuri sunt tardiv formulate, precizând că și recursul Camerei de Conturi este făcut de o persoană fără calitate procesuală, care nu a fost parte în proces.
La întrebarea instanței, reprezentanții intimaților declară că în opinia lor primează excepția tardivității și solicită a observa că al doilea recurs este înregistrat direct la Curtea de Apel Cluj.
Curtea, în urma deliberării, apreciază necesar un termen pentru ca recurenta să comunice instanței dacă exemplarul de recurs înregistrat la dosar este original sau nu, sens în care se va efectua o adresă la Curtea de Conturi a României pentru a preciza care este situația acestui fax.
Reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Județean S arată că numărul de fax este al Tribunalului Sălaj și este posibil ca pe fax să se fi trimis (în data de 3 aprilie 2008) orice altceva, existând o diferență de 5 zile între data transmiterii recursului și data înregistrării lui, termenul de recurs fiind până în data de 7 aprilie 2008, cu orice indulgență. Pe fond pune concluzii de respingere a recursului Curții de Conturi a României.
Cu privire la această excepție, având în vedere actul depus la dosar, înregistrat la Tribunalul Sălaj, care în opinia Curții de Apel este recursul transmis prin fax de reclamantă, Curtea apreciază recursul declarat de Curtea de Conturi a României ca fiind introdus în termen, sens în care respinge excepția tardivității.
Întrebat fiind cum califică actul depus de Camera de Conturi a județului S, reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Județean S consideră că este o simplă întâmpinare; sub aspectul că ar fi recursul motivat de Direcția de Control Financiar Ulterior a Curții de Conturi apreciază că este inadmisibil sub toate aspectele dacă nu este întâmpinare și că recursul Curții de Conturi a României este făcut de o persoană fără calitate procesuală.
Reprezentanta pârâților intimați și apreciază, de asemenea, că recursul Curții de Conturi a României este inadmisibil întrucât nu a fost parte la instanța de fond și, deci, nu are calitate procesuală în acest proces.
Curtea, în urma deliberării, cu majoritate de voturi respinge excepția inadmisibilității recursului în ceea ce privește recursul Curții de Conturi a României, cu opinia separată a jud.. În opinia majoritară, există o ratificare a declarării recursului de către Curtea de Conturi, venită din partea Camerei de Conturi a județului S, iar, în plus, potrivit principiului a majore ad minus și structurii organizatorice a Curții de Conturi.
În susținerea apărărilor se invocă de către reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Județean S excepția inadmisibilității recursului pentru nemotivare, potrivit art. 304 și art. 3041.pr.civ. și Legii contenciosului administrativ.
Cu privire la această excepție reprezentanta pârâților intimați și arată că achiesează la această excepție și solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Curtea, în urma deliberării, respinge excepția nemotivării recursului, chiar dacă nu este indicat temeiul de drept, existând din punct de vedere formal o critică a hotărârii atacate.
Pe fond, reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Județean C solicită respingerea recursului Curții de Conturi, deoarece tot ce conține acesta a făcut obiectul cauzei la fond. Consideră că nu are ca obiect să justifice nimic față de motivele de fond. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată a căror dovadă o va face, iar cu privire la recursul Direcției de Control Financiar solicită respingerea recursului ca fiind tardiv formulat.
Reprezentanta pârâților intimați și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică; raportat la prevederile art. 31 alin. 1 și 2 din Legea nr. 94/1992 modificată și completată consideră că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în contractul colectiv de muncă unele clauze sunt ilegale deoarece nu se întemeiază pe nici un temei legal. În concluzie, conform art. 61 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici acel spor nu este un procent, iar fapta nu poate fi considerată ilicită. Cu privire la cel de-al doilea recurs, al Camerei de Conturi, solicită a se constata că este tardiv făcut. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.330 din 15 februarie 2008 a Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată sesizarea dispusă prin Încheierea nr.23/23.10.2007 a CAMEREI DE CONTURI - DIRECTIA DE CONTROL FINANCIAR ULTERIOR - S, pentru stabilirea răspunderii civile delictuale, în solidar, a persoanelor răspunzătoare președinte și - director executiv, din cadrul CONSILIULUI JUDEȚEAN S, pentru recuperarea prejudiciului cauzat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Încheierea nr.23/22 octombrie 2007, Direcția de Control Financiar Ulterior din Cadrul Camerei de Conturi Sas esizat instanța, în temeiul art.31 al.( 1) și (2)din Legea nr.94/1992, republicată, pentru stabilirea, în solidar, a răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților - președinte și - director executiv, din cadrul Consiliului Județean S, pentru un prejudiciu total în sumă de 89.331 lei, adus bugetului local al Consiliului Județean S, ca urmare a acordării nelegale a sporului de fidelitate angajaților instituției.
De asemenea, se mai solicită obligarea acelorași pârâți, în calitate de persoane răspunzătoare, la plata sumelor de 64.348 lei și 5.360 lei către S, reprezentând suma brută a sporului acordat respectiv foloase nerealizate, calculate de la data plății până la data de 28 septembrie 2007 și în continuare precum și efectuarea regularizărilor privind contribuțiile aferente sporului, între bugetul consolidat al statului și bugetul local.
În motivarea sesizării se susține în esență că sporul de fidelitate este prevăzut în încheiat pentru anul 2006, contract negociat de Președintele cu reprezentanții salariaților, că acest spor este contrar prevederilor legale în vigoare și că această împrejurare nu a fost supusă dezbaterii plenului și nici nu s-a procedat la renegocierea cauzelor care contravin prevederilor legale.
A reținut tribunalul că organul de control financiar-după ce face o analiză a respectivelor clauze contractuale raportat la mai multe legi și acte normative în materie de salarizare - impută pârâților faptul că deși după înregistrarea sub nr.396/23.12.2005 (aprobat fiind în prealabil prin Hot. nr. 162/2005 a S) au fost sesizati de către -S cu adresa nr.12/12.01.2006 că acesta contine clauze care nu sunt prevăzute în actele normative în vigoare specifice funcționarilor publici și personalului contractual, aceste clauze fiind lovite de nulitate absolută" - fără să menționeze care ar fi aceste clauze și prevederile legale încălcate - conducerea executivă nu a solicitat lămuriri, nu a supus plenului această scrisoare și nici nu a procedat la renegocierea contractului colectiv de muncă.
Contractul colectiv de muncă, în baza căruia s-a acordat acest spor a fost aprobat prin Hot. nr.162/2005 a care a fost atacată în contencios administrativ către Prefectul județului S, acțiune în final respinsă prin. civ. nr.653/2006 a Curții de Apel - C, pronunțată irevocabil, așa încât Consiliul Județean Saî nceput să acorde salariaților drepturile prevăzute în CCM.
Reclamanta a arătat că motivul atacării în contencios administrativ nu a fost legalitatea clauzelor prin care se acordă diferite drepturi ci faptul că aprobarea acestei hotărâri nu intra în atribuțiile consiliului județean ci a ordonatorului de credite respectiv președintele consiliului județean și a susținut că pârâții nu au adus la cunoștința instanțelor despre răspunsul primit de la -S și mai mult, referitor la clauzele contractului acordului colectiv de muncă precizează faptul că au fost considerate legale deoarece nu au fost cenzurate de către " afirmatie ce denaturează în mod vădit realitatea.
Tribunalul a reținut că din conținutul sesizării rezultă că organul de control financiar înțelege să repună în discuție legalitatea CCM adoptat printr-o hotărâre a, hotărâre care la rândul său a fost cenzurată în instanță atât sub aspect formal cât și al conținutului, fiind menținută ca legală și temeinică după cum rezultă din considerentele. civ. nr.653/2006 a Curții de Apel-C, în care se reține că în adevăr, legea specială ce guvernează regimul juridic al contractelor colective de muncă stipulează că prin aceste convenții nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale iar disp. art.61 din Legea nr.188/1999 cuprind restricții privitoare la conținutul acordului cu sindicatele, însă Curtea nu întrevede care ar putea fi clauzele ori prevederile ce ar intra în coliziune cu dispozițiile legale mai sus arătate.
Prima instanță a considerat că de aici ar rezulta că președintele nu a negociat cu reprezentantul salariaților, sindicatul "PUBLICUS", clauze contractuale vădit nelegale pentru a se putea pune problema răspunderii civile delictuale, pentru eventualele prejudicii aduse bugetului local, așa cum susține organul de control financiar, Camera de Conturi a Județului
Este de principiu că acolo unde există îndoială nu se poate reține reaua credință (sub forma intenției directe sau indirecte) precum nici culpa (neglijență, imprudență) ca elemente ale vinovăției care să atragă după sine o răspundere patrimonială din partea persoanelor considerate responsabile, în temeiul Legii nr. 94/1992,republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Într-o asemenea situație, cum este și cazul în speță, se poate pune doar problema legalității contractului colectiv de muncă - nu și a responsabilității pentru încheierea sa - iar la interpretarea clauzelor considerate nelegale, este atributul exclusiv al instanței judecătorești competente, la cererea părții interesate, după cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
În cauza dedusă judecății, negociat de președintele se referă la întregul personal al instituției, atât personal contractual cât și funcționari publici și de aceea a fost supus aprobării, prin prisma Legii nr.188/1999, Consiliului județean iar în urma adoptării Hotărârii nr.162/2005, acesta a devenit Acord / Contract colectiv de muncă (A/M).
Drept urmare, devenind parte integrantă a hotărârii adoptate de autoritatea locală, A/ a fost cenzurat inclusiv sub aspectul conținutului printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, la cererea Instituției Prefectului, așa încât fiind opozabil nu doar părților dar și terți lor, legalitatea sa nu mai poate fi pusă în discuție în actualul cadru procesual, pentru că s-ar aduce atingere autoritătii de lucru judecat.
În altă ordine de idei, tribunalul a apreciat că este nu doar inadmisibil a mai cerceta dacă A/ conține clauze nelegale - prin prisma celor sesizate - dar și inutil, raportat la obiectul sesizării, atâta vreme cât nu se poate reține vinovăția pârâților în negocierea și executarea A/, cunoscut fiind faptul că în actualul cadru legislativ, problema drepturilor salariale pentru personalul bugetar, în genere, este una controversată, instanțele judecătorești fiind nevoite să apeleze adeseori, n interpretarea lor, la principii, reguli și norme, atât de ordin constituțional cât și de drept internațional, practica judiciară fiind ea însăși neunitară.
A mai considerat tribunalul că nici celelalte "acuze" aduse pârâților prin actul de sesizare, în sensul că nu ar fi luat măsurile necesare pentru renegocierea contractului A/M, ca urmare a scrisorii primite de la. -S și că nu ar fi informat instanțele despre această împrejurare, nu pot fi reținute de tribunal, sub aspectul vinovăției.
Astfel, este de observat faptul că, potrivit dispozițiilor art.27 și 28 din Legea nr.130/l996, instituția în cauză avea obligația să sesizeze părțile contractante privind" clauzele nelegale ", cu ocazia înregistrării A/M și să refuze înregistrarea, obligând partea nemulțumită să sesizeze instanța, în timp ce respectiva" scrisoare" a fost comunicată Consiliului Județean ulterior înregistrării, cu un conținut generic, fiind lipsită de orice eficiență.
În aceste condiții, evident că nu putea avea loc o " renegociere" a contractului fără acordul părților și bineînțeles că "scrisoare" în cauză nu prezenta mare relevanță nici pentru instanțe, care oricum au verificat legalitatea clauzelor contractuale din oficiu, tocmai acesta fiind obiectul procesului, derulat ulterior la solicitarea Instituției Prefectului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, solicitând admiterea recursului și desființarea sentinței atacate, arătând în motivare că sporul de fidelitate prevăzut in CCM este contrar prevederilor legale, nu a fost supus dezbaterii plenului si nici nu s-a procedat la negocierea clauzelor.
Se mai arată că A/CCM a fost aprobat prin Hot. 162/2005 a atacata in instanța de către Prefectul Județului S acțiune respinsa prin Decizia 53/2006 Curtea de apel Cluj, astfel incat a acordat sporul, și că având in vedere ca motivul atacării in instanta a fost faptul ca aprobarea acestei hotărâri nu intra in atributiile ci a ordonatorului de credite, respectiv președintele consiliului judetean, considera recurenta ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absoluta in conformitate cu Legea nr. 94/1992 precum si cu articolele de lege ce guvernează capitolul nulității absolute, instanța a fost sesizata cu aceste nereguli ce prejudiciază bugetul de stat.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Consiliului Județean Sas olicitat respingerea recursului formulat ca fiind inadmisibil și susținând și caracterul netemeinic al sesizării instanței de către camera de conturi.
Prin întâmpinarea depusă pârâții și au solicitat respingerea recursului formulat ca fiind inadmisibil și în consecință să se mențină ca legală sentința atacată.
Camera de conturi a județului Sad epus un script intitulat motive de recurs, care a fost însă luat în considerare de instanță numai ca o ratificare a recursului declarat de Curtea de Conturi, motivele tardiv depuse neobligând instanța la o analiză a lor.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Recurenta a motivat din punct de vedere formal recursul, însă imprecizia expunerii nemulțumirilor sale împiedică instanța să ofere un răspuns direct și corelativ. Din această perspectivă, Curtea Europeană consideră că, fără a impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, obligația de motivare a instanței presupune, totuși, ca partea vătămată să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit față de elementele decisive pentru rezultatul procedurii în cauză (cauzaRuiz și împotriva Spaniei, 1994, cauza Dulaurans împotriva Franței, 2000, și cauzaLiakopoulou împotriva Greciei, 2006). Reciproca raționamentului trebuie să fie și ea valabilă.
Fiind, totuși, în câmpul de aplicare al art. 3041. pr. civ. și reținând aspectul la care recurenta face referire în mod generic, Curtea apreciază că argumentele hotărârii primei instanțe sunt pertinente și corecte.
Astfel, tribunalul, fără a statua asupra legalității clauzelor contractului colectiv de muncă referit de prezenta speță, nici asupra efectelor deciziei civile nr. 653/2006 a Curții de Apel Cluj (care, în treacăt fie spus, nu lasă să se întrevadă întinderea analizei efectuate și reperele prin prisma cărora a examinat contractul), tribunalul a reținut în mod judicios că în cazul în care există îndoială nu se poate reține reaua credință (sub forma intenției directe sau indirecte) și nici culpa (neglijență, imprudență) ca elemente ale vinovăției care să atragă după sine o răspundere patrimonială din partea persoanelor considerate responsabile, în temeiul Legii nr. 94/1992,republicată, cu modificările și completările ulterioare, și că nu se poate reține vinovăția pârâților în negocierea și executarea A/, având în vedere că în actualul cadru legislativ, problema drepturilor salariale pentru personalul bugetar, în genere, este una controversată, instanțele judecătorești fiind nevoite să apeleze adeseori, n interpretarea lor, la principii, reguli și norme, atât de ordin constituțional cât și de drept internațional, practica judiciară fiind ea însăși neunitară.
Prin urmare, de principiu, ar fi total nejustificat să se pretindă organului administrativ o cunoaștere a legii peste nivelul cerut unei instanțe judecătorești și să anticipeze care din interpretările divergente urmează să fie incidentă problemei administrative de rezolvat.
În speță, problema legalității contractului colectiv de muncă - nu și a responsabilității pentru încheierea sa - este atributul instanței judecătorești competente, la cererea părții interesate, conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Ca atare, aparențele fiind în sensul în care a acționat organul administrativ, problema răspunderii delictuale subiective este exclusă.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Respinge recursul declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 330 din 15 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
- - --- - -
GREFIER
-
RED./MR
19.05.08/2 EX.
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
