Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 2172/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2172
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 2 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
JUDECĂTOR 2: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR 3: Bîcu
GREFIER:
*************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - PRIN PREȘEDINTE împotriva sentinței civile nr. 914 din data de 5.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimații - pârâși, și, intimata - parata CASA DE CULTURĂ A
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns intimatul parat, reprezentat de avocat, cu delegație la dosar și intimata parata Casa de Cultură a B, reprezentată de avocat din cadrul Cabinetului și asociații, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se depune la dosar întâmpinare din partea intimatei Casa de Cultură a B, fiind comunicat un exemplar intimatului parat.
Intimatul parat, prin avocat invocă aspectul că motivele de recurs nu au fost comunicate la domiciliul ales ci la domiciliul părții, totodată invocă excepția tardivității formulării căii de atac, avându-se in vedere data comunicării hotărârii, respectiv 9 aprilie 2009 și data declarării recursului, 28 aprilie 2009.
Intimata - parata CASA DE CULTURĂ A B, avand cuvantul pe excepția invocată, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
Camera de Conturi Bas esizat Tribunalul București la 18.12.2008 prin încheierea nr. 61 /11.12.2008, înregistrată sub nr.-, solicitând stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâților, și și obligarea lor la plata de despăgubiri civile către partea prejudiciată Casa de Cultură a Bp entru prejudiciile în sumă de 51380 lei reprezentând plată nedatorată, 5.311,98 lei reprezentând penalități imputabile, suportate pe cheltuielile instituției și 1.092,11 lei reprezentând venituri proprii din penalități de întârziere. Pe cale de consecință s-a solicitat obligarea pârâtei-parte prejudiciată Ia virarea către bugetul de stat a sumelor de 51.380 lei și respectiv 5.3 11,98 lei, împreună cu foloasele nerealizate aferente, cu titlul,restituiri din finanțarea bugetară a anilor precedenți".
În motivarea sesizării, completul constituit în temeiul art.30 alin.1 din Lg.nr.94/1992 (forma în vigoare până la 27.10.2008), a arătat că urmare verificării contului de execuție a bilanțului contabil încheiat pe anul 2007 de Casa de Cultură a B au fost reținute fapte ce contravin prevederilor legale, în raport de care s-a apreciat că entitatea supusă controlului nu îndeplinește condițiile pentru descărcarea de gestiune, prevăzute de Lg.nr.94/1992, republicată.
S-a constatat astfel:
- plata fără documente justificative a sumei de 51.380 lei către Import Export Servicii pentru lucrări de hidroizolație, canalizare și ventilație executate în baza contractului nr.733/2007, aferent căreia au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 4.945 lei;
- suportarea pe cheltuielile instituției a unor penalități de întârziere ce trebuiau recuperate de la persoanele răspunzătoare, în sumă totală de 5.311,98 lei, pentru care au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 599,69 lei;
- necalcularea, neevidențierea și neîncasarea penalităților de întârziere în sumă de 1.092,11 lei datorate de titularii de avansuri primite pentru deplasări externe și nejustificate în termenele legale.
Prin sentința civilă nr. 914/05.03.2009, Tribunalul Bucureștia respins acțiunea ca inadmisibilă.
În motivare, prima instanță a arătat că așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în Raportul de control intermediar în baza căruia a fost întocmită încheierea de sesizare, Camera de Conturi Bae fectuat verificarea contului de execuție și a bilanțului contabil întocmit pe anul 2007 de Casa de Cultură a B în perioada 01.10-28.11.2008, actul de control fiind înregistrat la reclamantă sub nr.109/28.11.2008.
Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, în temeiul căreia a fost efectuat controlul, a fost modificată prin Legea nr. 217/2008, act normativ care a intrat în vigoare la data de 27.10.2008.
La art. 31 alin 3 din Lg.nr.94/1992, așa cum a fost modificată prin Lg.nr.217/2008, s-a prevăzut că în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice audiate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devine obligația entității audiate.
Astfel, potrivit noii reglementări, începând cu data de 27.10.2008, controlorii financiari, actualmente auditori publici externi, nu mai au competența nici de a stabili întinderea prejudiciului, nici de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, aceste activități devenind exclusiv obligația entității audiate.
Legiuitorul a stabilit așadar în mod expres cine are competența de a stabili răspunderea pentru eventualele prejudicii și măsurile ce se impun pentru recuperarea acestora, respectiv conducătorul entității audiate.
Întrucât raportul de control a fost finalizat și înregistrat ulterior datei de 27.10.2008, respectiv Ia 28.11.2008, valorificarea constatării nu se mai putea face decât potrivit noii reglementări, care nu mai prevede sesizarea instanțelor judecătorești specializate, în faza următoare constatării, de către Curtea de Conturi.
Potrivit art.31 alin. 1 din noua reglementare, activitatea de valorificare a rapoartelor de audit se face potrivit Regulamentului aprobat conform art.12 alin. 2 din lege, adică aprobat de Plenul Curții de Conturi și publicat în Monitorul Oficial al României, partea
Se reține de către instanță în legătură cu acest aspect faptul că la data întocmirii actului de sesizare, 27.11.2008, Plenul Curții de Conturi nu adoptase regulamentul prevăzut de art. 12 alin. 2 din lege, el fiind aprobat ulterior, prin Hotărârea Plenului nr.1/2009 și publicat în Monitorul Oficial nr.78/10.02.2009, astfel că reglementările referitoare la valorificarea actelor rezultate din activitățile specifice Curții de Conturi au dobândit caracter normativ abia la 10.02.2009.
Anterior acestei date, nefiind îndeplinită cerința legală de publicare în Monitorul Oficial, manifestarea de voință a autorității publice, care a emis Hotărârea Plenului nr.1/2009 nu se consideră exteriorizat, iar actul juridic nu se consideră emis.
În susținerea legalității actului de sesizare, reclamanta a invocat dispozițiile cuprinse în Instrucțiunile nr.2851//12.11.2008, care au fost emise în temeiul art.12 alin. 2 din Lg.nr.217/2008 și aprobate prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.22/19.11.2008 în conformitate cu care actele de control întocmite de structurile Curții de Conturi în urma acțiunilor de verificare derulate în trimestrul IV 2008 urmează procedurile de valorificare în vigoare Ia data aprobării programului de control.
Aceste,Instrucțiuni" nu sunt însă opozabile terților întrucât pe de o parte legea vorbește de,Regulament" (care de altfel a și fost aprobat, însă ulterior), și pe de altă parte prevede publicarea lui în Monitorul Oficial pentru a dobândi caracter normativ, condiție care de asemeni nu a fost îndeplinită de instrucțiunile în cauză.
În conformitate cu prevederile art.10 alin. 1 din Lg.nr.24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative:,În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și Ordonanțele Guvernului, deciziile primului - ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate, se publică în Monitorul Oficial al României, partea
Prin urmare,Instrucțiunile" invocate de reclamantă, emise în alte condiții decât cele impuse de lege, nu sunt opozabile terților și nu pot constitui temeiul legal al sesizării prin încheiere a tribunalului, ulterior modificării exprese a dispozițiilor art.31 alin. 2 din Lg.nr.94/1992.
În contextul celor mai sus prezentate, tribunalul urmează să admită excepția inadmisibilității și să respingă sesizarea formulată de Camera de Conturi B prin încheierea nr. 61/11.12.2008 ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
Potrivit art. 301. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii recurate, dacă legea nu dispune altfel. În speță nu există un text de lege derogatoriu de la regula generală.
Hotărârea atacată a fost comunicată reclamantei la 09.04.2009. Termenul de recurs de 15 zile se împlinește la 27.04.2009. Reclamanta a declarat recurs la 28.04.2009.
Din aceste motive, în baza art. 301. proc. civ. Curtea va admite excepția excepția tardivității și va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv recursul formulat de recurenta - reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - PRIN PREȘEDINTE cu sediul în B,--24, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 914 din data de 5.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimații - pârâși domiciliat în M,-,. 14,. 2,. 1,. 5, județul G, domiciliat în B,-, -. A,. 8,. 36, sector 1, domiciliat în com., sat, nr. 168, județul P și intimata - parata CASA DE CULTURĂ A B cu sediul în B, Calea, nr. 61, sector 1
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR
- - - - - -
GREFIER
Tribunalul București
Secția a IX-a Contencios
Administrativ și Fiscal
Jud. fond
Red. jud. /7 ex./17.11.2009
Președinte:Radu Ionel
Judecători:Radu Ionel, Ghica Alina Nicoleta, Bîcu