Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 2176/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2176
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 2 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
JUDECĂTOR 2: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR 3: Bîcu
GREFIER:
*************
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 și recurenta - reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 917 din data de 5.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimata - pârâtă
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, prin consilier juridic, cu delegație la dosar și intimata - pârât, reprezentată prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind recurenta- reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se depune la dosar din partea recurentei - parate întâmpinare la recursul declarat de către recurenta - reclamantă, fiind comunicat un exemplar intimatei - parate.
Recurenta - parata, prin consilier juridic, solicită Curții a lua act de schimbarea sediului, astfel cum este indicat in răspunsul la întâmpinare depus la acest termen.
Intimata - parată, prin avocat, invocă excepția tardivității recursului declarat de către recurenta - reclamantă Curtea de Conturi a Romaniei, avându-se in vedere că intre data comunicării și data formulării căii de atac au fost depășite cele 15 zile prevăzute de lege.
Recurenta - parată Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1, prin consilier, pune concluzii de admitere a excepției tardivității recursului invocată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea, unind excepția tardivității cu recursul, acordă cuvantul părților asupra recursului formulat de recurenta-parată.
Recurenta- parata, prin consilier, solicită admiterea recursului, modificarea in partea a sentinței atacate in sensul admiterii cererii reconvenționale și pe cale de consecință, anularea Incheierii nr 83/2008 pronunțată de Completul Curții de Conturi și a Raportului de control intermediar nr -/2008 intocmit de către Camera de Conturi pana la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
In continuare, arată recurenta că prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii in prezenta cauză nu se află intr-o procedură jurisdicțională ci intr-o procedură contencioasă administativă, reglementată de dispozițiile Lg 554/2004.
Sustine că in mod greșit instanța a constatat că nu sunt indeplinite cerințele prevăzute de art 119 alin 1.c Cod Penal cu privire la cererea reconvențională.
Intimata - pârâtă, reprezentată prin avocat, pune concluzii de respingere a recursului ca nefundat, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, acțiunea judecătorească fiind inadmisibilă, in condițiile in care legiuitorul stabilește o procedură distinctă cu privire la valorificarea rapoartelor de audit. Cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii reconvenționale.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 917 din data de 5.03.2009 Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Camera de conturi B prin încheierea nr. 83/23.12.2008, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 și, și ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.
În ce privește sesizarea, instanța a raținut că actul de control a fost finalizat la data de 28.11.2008, iar de la data de 27.10.2008, prin modificarea Legii nr. 94/1992, stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia nu mai este atributul instanței de judecată, ci a devenit obligația entității auditate.
Referitor la cererea reconvențională, instanța a reținut că aceasta nu îndeplinește condițiile art. 119 alin. 1. proc. civ. deoarece pârâta nu invocă pretenții proprii împotriva reclamantei, ci motive de nelegalitate și temeinicie a raportului de control intermediar și a încheierii de sesizare, pe care le-a susținut și în întâmpinare.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanta și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.
În legătură cu recursul declarat de reclamantă, intimata a invocat, în ședința publică din 02.11.2009, excepția de tardivitate.
Examinând actele dosarului în raport cu excepția invocată de intimată, Curtea reține că sentința atacată a fost comunicatră recurentei-reclamante la data de 09.04.2009, așa cum reiese din dovada aflată la fila 315 din dosarul de fond, iar recursul a fost înregistrat la data de 28.04.2009, conform rezoluției aplicate pe fila 22 din dosarul de recurs, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că recursul declarat de reclamantă este tardiv, astfel că va admite excepția invocată de intimată.
În recursul său, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 arată în esență că atât raportul de control intermediar cât și încheierea de sesizare au fost întocmite cu încălcarea prevederilor legale aplicabile.
Analizând actele dosarului în raport cu susținerile recurentei, Curtea constată că, așa cum corect a reținut instanța de fond, recurenta-pârâtă nu invocă nicio pretenție proprie împotriva reclamantei și în legătură cu sesizarea formulată, ci susține motive de nelegalitate a actului de sesizare și a raportului de contro, motive pe care le reia de altfel și în motivarea recursului. Aceste susțineri nu sunt altceva decât apărări, iar nu pretenții concrete în sensul art. 119 alin. 1 și 2. proc. civ, așa încât instanța de fond a procedat în mod corect la respingerea cererii reconvenționale.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 917 din data de 5.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 și intimata-pârâtă, ca tardiv declarat.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător
Grefier,
Președinte:Radu IonelJudecători:Radu Ionel, Ghica Alina Nicoleta, Bîcu