Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 305/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 305/ Dosar Nr-
Sedința publică din 17 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - JUDECĂTOR 3: Lorența
- - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asuăra recursurilor declarate de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI - Camera de Conturi a Județului C, intervenientul Inspectoratul Teritorial d e Muncă C și pârâta împotriva sentinței civile nr.1806 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu Curtea de Conturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 aprilie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 14 aprilie 2009, apoi din lipsă de timp pentru deliberare pentru data de 17 aprilie 2009.
CURTEA:
Asupra recursurilor declarate în cauză, constată că:
La data de 6.06.2007, Curtea de Conturi a Județului C, a sesizat Tribunalul Covasna cu Încheierea nr. 10/4.06.2007 (14 file ) a Curții de Conturi, pentru prejudiciul de 905.000 lei și a foloaselor aferente, sesizare ce a fost înregistrată la Tribunalul Covasna.
Sesizarea Curții de Conturi a format obiectul dosarului nr- al Tribunalului Covasna.
În acest dosar instanța de fond pe baza probele de la dosar, a pronunțat sentința civilă nr. 1806/11.12.2008 prin care a dispus următoarele: s-a admis în parte sesizarea formulată prin încheierea nr. 10/04.06.2007 de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI prin CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI C, în contradictoriu cu pârâta și intervenientul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata către ITM Cas umei de 404.548,30 lei cu titlu de despăgubiri civile, actualizată cu dobânda de refinanțare BNR, începând cu data de 18.10.2006 și până la plata integrală, respingându-se restul pretențiilor reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prim instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Analizând întregul probatoriu administrat instanța a apreciat că prima chestiune care se impune a fi lămurită este cea de clarificare a ceea ce înseamnă "amenajări - finisări" precum și textul legal aplicabil.
Sub acest aspect se rețin următoarele:
La data la care ITM a îndeplinit formalitățile și procedura de achiziții publice, în vigoare erau prevederile OUG nr.60/ 2001.
Prin bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2006 al ITM s-a aprobat achiziționarea unui imobil.
Ca urmare, având în vedere sursele de finanțare și destinația lor, rezultă fără dubiu că ceea ce urma să facă obiectul procedurii de achiziție publică era cumpărarea unui imobil destinat sediului administrativ.
Conform art.8 alin.1 lit.f) din OUG nr.60/2001, "Autoritatea contractantă nu are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe de urgență atunci când atribuie contracte de achiziție publică, dacă:
f) contractul are ca obiect:
- cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri/clădiri/alte bunuri imobiliare existente sau a drepturilor asupra acestora; atribuirea contractelor pentru achiziția serviciilor de intermediere financiară, care se încheie, indiferent de formă, în legătură cu contractul de cumpărare sau de închiriere, se supune prevederilor prezentei ordonanțe de urgență",
Prin art. 31 din HG nr.461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr.60/2001 privind achizițiile publice s-a prevăzut că:
(1) Atribuirea contractelor de achiziție publică, pentru care nu este prevăzută obligația autorității contractante de a aplica prevederile ordonanței, se realizează de regulă pe baza unor norme procedurale interne care trebuie să fie elaborate de fiecare autoritate contractantă și care vor fi adaptate specificului contractelor ce urmează să fie atribuite.
(2) În oricare dintre cazurile menționate la alin. (1) autoritatea contractantă are totuși obligația de a atribui contractul de achiziție publică prin luarea în considerare a principiilor enunțate la art. 2 din ordonanță".
De vreme ce în cazul achiziționării imobilelor, nu se aplică prevederile ordonanței, urmează să analizăm în ce măsură ITM a respectat normele procedurale interne emise.
La art.6 din Normele procedurale interne, aprobate prin Ordinul nr.347/2004, se precizează că "autoritatea contractantă poate stabili prin documentația de achiziție că se acceptă oferte de vânzare "la cheie" a imobilelor, respectiv în momentul ofertării clădirea se află în faza amenajării interioare și a finisajelor, cu condiția ca ofertantul să se oblige la finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp, pe cheltuiala sa.; în acest caz oferta trebuie să cuprindă termenul de predare a imobilului la "cheie", oferta de dotări (utilități) și de finisaje, în baza cărora este determinat prețul total".
Potrivit art. 26 din aceleași norme "în situația precizată la art.6, autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție imediat după adjudecare. Contractul va menționa atât valoarea imobilului la stadiul în care se află la data ofertării cât și a valorii lucrărilor de finisare, compartimentare pe care le va realiza vânzătorul precum și durata de realizare a acestora, În acest caz decontarea se va face în două etape: la semnarea contractului - prețul negociat corespunzător stadiului fizic al clădirii și prețul terenului (dacă este cazul), iar la predarea -preluarea imobilului - diferența negociată de părți. Nu se va admite modificarea ulterioară a prețului de achiziție negociat înscris în contract".
Art.6 din norme nu definește noțiunea de "vânzarea la cheie" și nici cea privind "amenajare interioară și finisaje". De asemenea, în conținutul normelor nu regăsim vreo interdicție de executare a vreunor modificări, compartimentări etc. în scopul finalizării amenajărilor și finisajelor.
În documentația întocmită, s-a precizat la Secțiunea II " de sarcini" la pct.8 că "se acceptă și oferte de clădiri aflate în diverse stadii de compartimentare sau finisare", iar la capitolul II la " Oferta comercială" s-au detaliat cerințele pentru clădirile care, la data ofertei, se află în diverse stadii de amenajare interioară și finisare. La acest capitol s-a specificat și obligația ofertantului -la cererea autorității contractante - de a efectua recompartimentări, amenajări și finisări, altele decât cele executate.
Ca urmare, în ce privește procedura de urmat, s-a apreciat că în mod corect în cauză s-a procedat potrivit normelor interne, lucrările respective neputând fi catalogate ca "investiții", în cauză nefiind aplicabile prevederile art.2 și 8 din HG nr.461/2001 și, pe cale de consecință nici dispozițiile art.9 din aceeași hotărâre.
De asemenea, în situația dată nu se poate reține nici vreo împrejurare legată de schimbarea destinației fondurilor.
Sub acest aspect se reține și faptul că în urma achiziționării imobilului -în condițiile descrise, ITM s-a încadrat în limita sumei aprobate, cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2006.
Singura chestiune care se impune a fi clarificată este cea care privește realizarea lucrărilor de amenajare - finisare precum și valoarea lor.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, s-a precizat că suma de 905.000 lei reprezintă valoarea devizului de lucrări ce se va executa.
Conform devizului întocmit de - datat 14.03.2006 - (134-145 vol.I), valoarea lucrărilor de amenajare, modernizare, finisare se ridica la suma de 1.008.279 lei.
Cu toate că persoana fizică și autoritatea contractantă au convenit ca valoarea lucrărilor de amenajare să fie de 905.000 lei, până la data încheierii contractului în formă autentică nu s-a mai întocmit vreun deviz.
Martorii audiați mai sus au declarat că s-au executat toate lucrările prevăzute în documentele de proiectare, însă aceștia nu au putut preciza dacă, valoric, lucrările s-au ridicat la suma de 905.000 lei.
Atât pârâta cât și ITM C au susținut că lucrările de amenajare au corespuns proiectului și specificațiilor tehnice.
În cauză, a reținut și instanța că lucrările au fost executate potrivit proiectului. Cât privește însă corespunderea lor cu documentația și specificațiile tehnice, nu poate trage aceeași concluzie ca urmare a lipsei oricăror verificări și recepții în acest sens.
Existența ca atare a lucrărilor și eventuala corespondență lor cu proiectul și specificațiile tehnice nu exprimă însă și valoarea lor. Atât în proiect cât și în specificațiile tehnice nu se face referire la valoarea lucrărilor, a materialelor sau a manoperei, ori în contractul încheiat se precizează în mod clar că suma de 905.000 lei reprezintă valoarea devizului de lucrări.
Ca urmare, valoarea devizului trebuia să se regăsească în materialitatea lui prin justificarea contravalorii lucrărilor și a materialelor.
Fără discuție că în conformitate cu art.6 și 26 din Normele de mai sus, obligația de amenajare și finisare revenea ofertantului, în speță vânzătorului.
Normele în astfel de situații nu impun vreo anumită regulă în ce privește efectuarea lucrărilor, rezumându-se în a stabili în sarcina cui cade o astfel de responsabilitate.
Ca atare, persoana fizică putea să facă aceste lucrări personal ori prin angajarea unor terțe persoane.
În oricare din situații, era obligat însă să prezinte documente din care să rezulte că, valoric, lucrările efectuate se ridică la suma de 905.000 lei.
Fiind vorba de cheltuieli bugetare, orice plată trebuie însoțită de documente justificative după cum prevăd și dispozițiile art.52 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
În speță instituția nu a putut prezenta nici un document justificativ din care să rezulte valoarea de achiziție a materialelor și lucrărilor efectuate.
ITM Cad epus la dosar contractul de antrepriză încheiat între și SC SRL, având ca obiect "amenajare sediu clădire existent pentru ITM", pentru o valoare de 60.000 lei. De asemenea, s-au mai depus un contract încheiat între SC SRL și o altă societate precum și serie de certificate de conformitate, agremente tehnice și certificate de garanție
La dosar nu s-a depus însă nici o factură ori vreun ordin de plată din care să rezulte că s-a achitat vreo sumă pentru serviciile prestate ori materialele achiziționate.
În lipsa acestor dovezi de plată, nu se poate conchide că lucrările pentru amenajarea și finisarea sediului instituției se ridică la suma de 905.000 lei convenită între părți.
, întreaga sumă plătită ar putea fi considerată ca nejustificată.
Sub acest aspect, instanța a ținut seama însă că, deși nu a prezentat nici un document contabil (factură, chitanță, ordin de plată), lucrările de amenajare sediu au fost efectuate de SC SRL în calitate de antreprenor.
Această societate a fost verificată de către organele fiscale cu privire la costurile lucrărilor de amenajare la sediul ITM C, iar prin procesul verbal din 11.07.2007 (96 vol.II) s-a constatat că pentru aceste lucrări societatea a putut justifica cheltuieli de numai 500.451,70 lei.
În aceste condiții s-a reținut că valorile din deviz au fost justificate doar în limita sumei de mai sus.
Culpa pentru achitarea diferenței de până la 905.000 lei, respectiv a sumei de 404.548,30 lei îi aparține pârâtei care a dispus efectuarea plăților fără existența vreunor documente care să justifice valorile cuprinse în deviz, aceasta urmând a suporta plata despăgubirilor respective, actualizate, potrivit art.71 din Legea nr.94/1992.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat în termen legal recurs, Curtea de Conturi a României, Inspectoratul Teritorial d e Muncă C și pârâta, toți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului declarat, respectiv cele două recurente Inspectoratul Teritorial d e Muncă C și Curtea de Conturi a României, în sensul modificării în parte a sentinței civile atacate și obligarea pârâtei la plata către Inspectoratul Teritorial d e Muncă Cad iferenței de 300.451,7 lei cu titlu de despăgubiri civile, actualizate cu dobânda de refinanțare a dezvoltând în fapt și în drept criticile aduse sentinței atacate.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304/1 Cod procedură civilă și art. 304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 42, 43, 46 din legea bugetului privind finanțelor publice nr. 50/2002 și prevederile OUG nr. 60/2001 privind achizițiile publice ( art.9).
Prin recursul declarat de pârâta se aduc următoarele critici sentinței atacate: hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece soluționarea cauzei s-a făcut în mod greșit de instanța de fond, privind realizarea lucrărilor de amenajare - finisare și valoarea lor pe considerentul că nu exista documente în acest sens, iar plata contravalorii lucrărilor trebuia însoțită de documente justificative potrivit art. 52 din Legea nr. 50/2002. De asemenea, la stabilirea pretinsului prejudiciu, se au în vedere constatările din procesul verbal încheiat de organele fiscale la data de 11.07.2007.
Se critică aspectul reținut de instanța de fond ca fiind nelegal, referitor la faptul că din moment ce societatea antreprenoare a putut justifica cheltuieli doar în sumă de 500.451,70 lei care reprezintă cheltuielile cu materiale de construcții și prestări servicii doar acestea pot fi luate în considerare. Se au în vedere cele reținute în procesul verbal din 11 iulie 2007 și nu se mai analizează și concluziile din raportul de inspecție fiscală întocmit ulterior și la care s-a făcut referire. Este de observat că aceste cheltuieli de 500.451,70 lei reprezintă dosar cheltuielile pentru procurarea de materiale și prestări de servicii de către terți nu cheltuielile proprii ( transport, manopera directă, organizare de șantier, cheltuieli indirecte, profit, TVA).
Este nelegal a se reține existența unui prejudiciu fără să existe dovezi certe în acest sens și a obliga la plata sumei de 404.548,30 lei cu titlu de despăgubiri. Prejudiciul, ca element al răspunderii trebuie să fie actual și cert, ori nu există nici o pagubă în acest sens. Instanța, în baza principiului rolului activ, dacă a considerat că acest aspect nu s-a lămurit trebuia să ordone o expertiză prin care să se evalueze lucrările efectuate. Inițial, instanța a considerat necesar administrarea probei cu expertiză în construcții pentru determinarea categoriei în care se încadrează lucrările pentru care s-a achitat suma de 905.000 lei, proba asupra căreia s-a revenit în urma audierii martorilor care au clarificat acest aspect. S-a revenit asupra administrării acestei probe, deși prin nota de ședință depusă la dosar s-a arătat că este de acord cu administrarea acesteia, considerând că instanța este pe deplin lămurită în baza înscrisurilor depuse, nefiind necesară.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, respingerea sesizării Curții de Conturi a României, iar în subsidiar casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului.
Prin recursul declarat de Inspectoratul Teritorial d e Muncă C, se aduc următoarele critici sentinței atacate:
Sentința este nelegală deoarece instanța de fond prin probele administrate nu s-a lămurit în mod corect situația de fapt și de drept dedusă judecății nefiind probat existența prejudiciului reținut de instanță în sumă de 404.548,30 lei.
Ca atare, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru completarea probelor, respectiv pentru administrarea probei cu expertiză tehnică în construcții, care să stabilească volumul și valoarea lucrărilor executate pentru aducerea imobilului respectiv la cheie.
În drept recurenta Inspectoratul Teritorial d e Muncă C și-a precizat recursul în baza art. 304/1 și 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Față de recursul declarat de Curtea de Conturi a României și de Inspectoratul Teritorial d e Muncă pârâta a formulat Întâmpinare la recurs, filele 33-35, susținând că recursul acestuia este vădit nefondat și să fie respins pentru că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii pârâtei.
Curtea de Conturi a României a formulat în cauză Note, filele 42-65 dosar, ( în 3 exemplare ) solicitând respingerea recursului declarat de Inspectoratul Teritorial d e Muncă C și de ca fiind nefondate și admiterea recursului declarat de Curtea de Conturi în cauză, față de argumentele și criticile dezvoltate în recursul declarat de asemenea și în Notele scrise depuse la dosar..
La rândul său, pârâta recurentă a formulat Concluzii scrise ( în 3 exemplare ) filele 67-79 dosar susținând respingerea recursului formulat de Curtea de Conturi ca nefundat susținând că pentru prejudiciul reținut în sarcina sa, nu există dovezi certe.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată, nr. 1806/11.12.2008 a Tribunalului Covasna prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate de Curtea de Conturi a României, Inspectoratul Teritorial d e Muncă și raportat la prevederile art. 304/1, 304 pct.9 Cod procedură civilă, față de prevederile OUG nr. 60/2001 privind achizițiile publice și prevederile Legii nr. 500/2002 privind bugetul, constată că cele 3 recursuri sunt fondate pentru următoarele considerente:
Verificând întreg probatoriul existent la dosar, instanța de recurs, constată că hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece prin aceasta s-a reținut ca justificată sesizarea Curții de Conturi a Județului C și a intervenientului Inspectoratul Teritorial d e Muncă C, stabilind în sarcina pârâtei obligata la plata sumei de 404.548,30 lei, cu titlu de despăgubiri civile, actualizată cu dobânda, dar fără să fi fost administrat un probatoriu complet pentru a putea stabili cu certitudine întinderea răspunderii față de pârâtă.
Probele cu înscrisuri și cu martori, avute în vedere de instanța de fond nu conduc la certitudinea că față de faptele reținute raportat la prevederile legale aplicabile în cauză, a fost corect soluționată cauza.
Însăși aspectele reținute de instanța de fond privind lucrările efectuate și evaluarea lucrărilor efectuate, nu concordă cu actele dosarului, iar instanța de fond trebuia în baza rolului activ și față de faptul că reclamantul a solicitat proba cu expertiză de specialitate, să se efectueze o expertiză tehnică în construcții pentru determinarea categoriei în care se încadrează lucrările pentru care s-a achitat suma de 505.000 lei.
Ca atare, se constată că sub acest aspect criticile formulate de Inspectoratul Teritorial d e Muncă C și de pârâta în recursurile declarate sunt justificate și legale, iar aspectele reținute de prima instanță ca argumente justificative pentru soluția pronunțată în cauză, sunt de natură să conducă la îndoieli privind cuantumul prejudiciului.
Cu atât mai mult cu cât instanța a reținut că lucrările de amenajare și finisare a sediului instituției Inspectoratul Teritorial d e Muncă C se ridică la suma de 905.000 lei convenită de părți, dar care în cauză nu a fost dovedită - se menționează " în lipsa acestor dovezi de plată ".
Tocmai în vederea clarificării situației de fapt și de drept, respectiv pentru lămurirea și evaluarea lucrărilor efectuate, trebuia în baza rolului activ și față de faptul că reclamantul a solicitat proba cu expertiză de specialitate, să se efectueze o expertiză tehnică în construcții, pentru determinarea categoriei în care se încadrează lucrările pentru care s-a achitat suma de 505.000 lei.
Ca atare, se constată că sub acest aspect criticile formulate de Inspectoratul Teritorial d e Muncă C și de pârâta în recursurile declarate sunt justificate și legale fiind reținute.
Constatând că și Curtea de Conturi a formulat critici de recurs susținând obligarea pârâtei la plata diferenței de 500.451,7 lei, către Inspectoratul Teritorial d e Muncă C cu titlu de despăgubiri și față de suma reținută prin hotărâre în sarcina pârâtei, instanța de recurs apreciază că și recursul declarat de Curtea de Conturi este fondat, fiind necesară rejudecarea cauzei, pe baza unui probatoriu complet.
În esență, se reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și văzând dispozițiile art. 304 /1 Cod procedură civilă, Curtea constată cele 3 recursuri ca fondate urmând a fi admise în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, iar hotărârea atacată va fi casată, întrucât în lipsa expertizei de specialitate soluționarea cauzei a fost nelegală, echivalând practic cu necercetarea fondului, aspect întemeiat în drept pe dispozițiile art. 312 pct.5 Cod procedură civilă.
Ca urmare a incidenței acestor prevederi legale, instanța de recurs va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanței.
În rejudecarea cauzei instanța de fond va proceda la completarea probatoriului cu expertiză tehnică specialitatea construcții.
Evident, la soluționarea cauzei, instanța de fond va avea în vedere toate criticile formulate de cele trei recurente în recursurile declarate în cauză.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Curtea de Conturi a României cu sediul în B,--24, sector 1, cu domiciliul în Sf. G,-,.30,. A,.14, jud. și Inspectoratul Teritorial d e Muncă C cu sediul în Sf. G,--14, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 1806/11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul Covasna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 aprilie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /24.04.2009
Dact./30.04.2009/ 3 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Lorența
