Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 417/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 417/R/
Ședința publică de la 1 iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE Dr.- -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de către pârâta (- ) -, cu domiciliul în G,-, -,.2,.1,.43, jud.G, împotriva sentinței nr. 2225 din 19.10.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 25 iunie 2008, respectiv, 1iulie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin încheierea nr. 34/02.08.2005 a Camerei de Conturi a Județului G s-a dispus sesizarea Tribunalului Galați, pentru stabilirea răspunderii în vederea recuperării prejudiciului în sumă de 16.250,60 ron, reprezentând:
- 1038,05 Ron foloase nerealizate calculate asupra subvenției de 16.635,48 Ron neutilizată și nerestituită în anul 2004, răspunderea revenind pârâtei (pct.5);
- 2929,89 Ron reprezentând plăți fără bază legală și documente justificative, în sumă de 2582,37 Ron și foloase nerealizate calculate până la data de 29.04.2005, în sumă de 347,52 Ron, răspunderea revenind pârâtei -ta(pct.6);
- 2662,17 Ron, reprezentând plăți fără bază legală și documente justificative în sumă de 2496,67 Ron și foloase nerealizate calculate până la data de 29.04.2005, în sumă de 165,50 Ron, răspunderea revenind pârâtelor -ta și (pct.7);
- 1020,84 Ron, reprezentând plăți fără bază legală în sumă de 973,41 Ron și foloase nerealizate calculate până la 29.04.2005, în sumă de 47,44 Ron, răspunderea revenind pârâtei -ta(pct.8);
- 8599,65 Ron, reprezentând achiziții publice supraevaluate și care nu pot fi utilizate în sumă de 8106,72 Ron și foloase nerealizate în sumă de 492,93 Ron, calculate până la data de 29.04.2005, răspunderea revenind pârâtelor -ta și (pct.9);
De asemenea s-a solicitat luarea măsurii asiguratorii în limita prejudiciului.
În motivarea încheierii de sesizare la punctul 5 s-a reținut că au fost nerespectate dispozițiile art. 62 alin. 1 lit. b, art. 66 alin. 1 din Legea 500/2002, privind Finanțele Publice precum și pct.2.18.(1) din Normele metodologice privind încheierea execuției de predare a anului 2004 aprobate prin Ordinul nr. 1862/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-a produs o pagubă bugetului de stat în sumă de 16250,50 ron, reprezentând subvenția acordată de la bugetul de stat neutilizată în anul 2004 și reținută nelegal în contul entității publice până la data controlului pentru care s-a calculat dobânzi în sumă de 1038,05 Ron.
Contul de execuție privind programele sportive finanțate din subvenția de la bugetul de stat nu este exact și conform cu realitatea, deoarece acesta înscrie în plus la coloana "plăți efectuate cumulat de la începutul anului" suma de 16635,4 Ron, care nu a fost plătită în exercițiul bugetar al anului 2004. Ordinul de plată nr. 109/12.04.2004, Clubul sportiv municipal Dunărea Gap lătit în contul bugetului de stat suma de - lei, care restituiri de fonduri din finanțarea anilor precedenți, iar cu nota contabilă din 29.04.2005, s-au efectuat corecturile în evidența contabilă.
Potrivit art. 35.3 din legea contabilității nr. 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 36.1 din același act normativ fapta constituie contravenție, iar pârâta fiind sancționată contravențional.
Pentru foloasele nerealizate în sumă de 1038,05 Ron a fost făcută răspunzătoare pârâta având funcția de contabil șef.
În cpt. 6 din încheierea de sesizare s-a reținut că au fost nerespectate prevederile de la pct. 1 din Ordinul MF nr. 10792/24.12.2002, pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea lichidarea ori ordonanțarea instituțiilor publice; art 998 și art. 999 Cod civil; art. 4 alin. 4, art. 14 alin. 1,2,3, art. 22 alin. 1,2 lit.a și lit.c din Legea nr. 500/2002, privind Finanțele Publice, art. 5 din OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 301/2002, modificată și completată prin legea nr. 84/2003 prin care au fost angajate și utilizate sume din fondurile publice(subvenții de la bugetul de stat sau venituri proprii după caz), pentru despăgubirea unor salariați ai Clubului Sportiv Dunărea G, păgubiți din vina și în legătură cu responsabilitățile ordonatorului terțiar de credite în sumă de 2582,3 Ron la care se adaugă dobânzi în sumă de 347,52 Ron, calculate până la data de 29.04.2005.
Pentru prejudiciul total în sumă de 20929,89 Ron a fost făcută răspunzătoare pârâta -ta în calitate de director pe perioada ianuarie 2003 - 12.10.2004.
La pct. 7 din încheierea de sesizare s-a reținut încălcarea dispozițiilor normelor metodologice privind angajarea lichidarea ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin ordinul MF nr. 1792/2002 a dispozițiilor art. 4(4); art. 14 alin 1,2 și 3, art. 22 alin.1,2 lit.a și lit. c din Legea nr. 500/2002 privind Finanțele Publice și a prevederilor art. 1 alin. 4, art. 19 alin. 1 lit. b și alin. 5 din Normele privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă, aprobate prin HG nr. 484/2003, precum și a dispozițiilor art. 5 și a art. 14 din OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 301/2002, modificată și completată prin legea nr. 84/2003, prin care s-a angajat și utilizat nelegal suma de 2496,67 Ron pentru organizarea unei excursii la Jud. T în perioada 22.07.-25.07.2004 ( Secția hochei pe gheață grupa junior II denumită semicantonament)
Pentru prejudiciul total în sumă de 2662,17 Ron răspunderea a fost stabilită în solidar în sarcina pârâtelor -ta, în calitate de director și, în calitate de contabil șef.
La pct. 8 din încheierea de sesizarea s-au reținut încălcarea prevederilor art. 2 din Ordinul nr. 66/1999 al Ministerului T și Sportului a dispozițiilor art. 14 alin. 1,2,3, art. 22 alin. 1,2, lit. a și lit.c din Legea nr. 500/2002, prin care au fost înregistrate și plătite cheltuieli peste limita plafonului legal aferente convorbirilor efectuate cu cele trei telefoane mobile în sumă de 11.483.495 lei, la care s-au calculat dobânzi legală în sumă de - lei.
De asemenea, s-a constatat o înregistrare eronată a sumei de - lei, în creditul contului 520 venituri proprii, în loc de contul 220 debitor depusă de pârâtă -ta la casieria Clubului Sportiv Municipal Dunărea G în contul debitului stabilit de organele de control din cadrul Agenției Naționale pentru Sport reprezentând cheltuieli pentru depășirea plafonului de cheltuieli aferente convorbirilor telefonice din perioada 2001-2002. În timpul contorului a fost recuperată suma de 1226 220 lei care a fost virată la bugetul de stat rămânând neachitat prejudiciu în sumă de - lei (plăți nelegale în sumă de - lei și dobânzi în sumă de - lei răspunzătoare fiind pârâta -ta.
La pct. 9 din încheierea de sesizare s-a reținut că au fost nerespectate prevederile art. 2 art. 4 alin. 1, art. 9 alin. 1 lit. d art. 14 din OUG nr. 60/2001, privind achizițiile publice; art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 art. 30 și art. 31 alin. 1 și 2 din HG 461/2001, art. 1 din HG nr. 264/2003, art. 22 alin. 1 și 2 lit. c din Legea 500/2002 privind Finanțele Publice, precum și a dispozițiilor art. 5 alin. 1, art. 14 alin. 3 și 5 din OG nr. 119/1999, privind controlul intern și controlul financiar preventiv prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de - lei, reprezentând contravaloarea a nouă aparate pentru dotarea sălii de forță la care se adaugă dobândă în sumă de - lei.
De asemenea nu a fost stabilit pentru anul 2004 programul anual al achizițiilor publice, document care trebuia să cuprindă totalitatea contractelor de furnizare de lucrări și de servicii pe care acesta intenționa să le atribuie în anul bugetar, deficiență constatată și menținută și în exercițiul bugetar al anului 2005.
Atribuirea contractului de achiziție publică pentru aceste dotări s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale mai sus arătate, achizițiile publice fiind supraevaluate iar răspunderea a fost stabilită în solidar în sarcina pârâtelor -ta, fost director și, contabil șef.
La dosarul cauzei a fost depusă documentația aferentă controlului contului de execuție și al bilanțului contabil pentru exercițiul bugetar al anului 2004, documentația întocmită de Camera de Conturi a Județului
Prin încheierea de ședință din 28.10.2005 s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la definitivarea cercetărilor penale asupra paratelor -ta și.
Prin rezoluția din dosar nr. 4395/P/2005 a parchetului de pe lângă judecătoria Galațis -a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 alin 1 cod penal.
Prin sentința nr.2225/2007 s-a admis în parte sesizarea formulată de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - prin CAMERA DE CONTURI G, cu sediul în B,--24, sector 1, prin încheierea nr. 34/2005 privind pârâtele, cu domiciliul în G,-, - 3,. 11, Jud. G și -, cu domiciliul în G,-, - 13,. 43, jud. G și creditoarea CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL DUNĂREA G, cu sediul în G,-, Jud. A fost obligată pârâta la plata sumei de 1038,054 Ron cu titlu de dobânzi aferente, suma de 166.354.824 lei vechi reprezentând subvenție acordată și neutilizată către unitatea creditoare Club Sportiv Municipal Dunărea G, pârâta -ta la plata sumei de 973,4100 lei ron reprezentând plăți nelegale și dobânda aferentă în sumă de 47,4400 lei ron calculată până la data de 29.04.2005 și în continuare în procent de 6,87% reprezentând dobânda de referință BNR din 1.10. 2007 către unitatea creditoare Club Sportiv Municipal Dunărea G, au fost obligate în solidar pârâtele -ta și, la plata sumei de 2.496,6700 ron reprezentând plăți nelegale și dobânda aferentă în sumă de 165,50 ron calculată până la data de 29.04.2005 și în continuare în procent de 6,87% reprezentând dobânda de referință BNR din 1.10.2007, către unitatea creditoare Club Sportiv Municipal Dunărea G, au fost obligate în solidar pârâtele -ta și la plata sumei de 8106,72 lei ron cu titlu de achiziții publice supraevaluate și dobânda aferentă în sumă de 492,93 lei ron calculată până la data de 29.04.2005 și în continuare în procent de 6,87% reprezentând dobânda de referință BNR din 1.10.2007 către unitatea creditoare Club Sportiv Municipal Dunărea G, s-a respins capătul de cerere (pct.6) privind obligarea pârâtei -ta la plata sumei de 2.582,37 lei ron reprezentând plăți nelegale cu dobânda aferentă către unitatea creditoare Club Sportiv Municipal Dunărea G, ca nefondată, s-a dispus unității creditoare Club Sportiv Municipal Dunărea G să vireze sumele de mai sus către bugetul de stat și a fost respinsă cererea privind luarea măsurilor asiguratorii, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs - înregistrata sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI.
În motivarea recursului recurenta a arătat că sumele reținute în sarcina sa de către Curtea de Conturi sunt nereale și nu sunt argumentate contabil.
A precizat că Parchetul gălățean a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248.penal.
În susținerea recursului s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate constată recursul ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs precizat de recurentă referitor la faptul că prin rezoluția parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale, acesta nu poate fi primit întrucât prin rezoluția nr.4395/P/2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală acesta nu o exonerează pe pârâtă de plată întrucât prin rezoluție s-a constatat clar lipsa intenției recurentei în săvârșirea faptei nu și lipsa prejudiciului.
De asemenea, reține instanța de fond că a reținut corect vinovăția recurentei și cu privire la prejudiciul rezultat duib efectuarea unui semicontrol la. Astfel, reține că referatul întocmit de dl. (nr.1429/2004) dispus de recurentă a fost aprobat de conducerea unității creditoare așa cum rezultă din mențiunile făcute pe documentul în cauză.
Pe cale de consecință constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, făcând o analiză judicioasă a probatoriilor cuprinse în dosarul de control atașat la încheierea nr.34/2005 a completului constituit în baza art.31 alin.2 din 94/1992, văzând și disp.art. 312 alin.1 pr. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta (- ) -, cu domiciliul în G,-, -,.2,.1,.43, jud.G, împotriva sentinței nr. 2225 din 19.10.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 01.07.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.- - - - - -
GRFIER
- -
Red.Dr./04.07.2008
Tehnored.07.07.2008
Fond -/
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru