Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 444/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 444/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirena Radu
JUDECĂTORI: Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu Marcela
- -
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1788 din 9.12.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna dosarul nr-, având ca obiect litigiu Curtea de Conturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 2 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar, concluzii scrise și în vederea deliberării a amânat pronunțarea la data de 5 iunie 2009, apoi la data de 12 iunie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.1788/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Covasnas -au dispus următoarele:
S-a admis în parte, astfel cum a fost precizată, sesizarea formulată de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - CAMERA DE CONTURI A JUD. C în contradictoriu cu pârâții, MUNICIPIUL T S - PRIN PRIMAR și partea prejudiciată ANAF PRIN DGFP
A fost obligat pârâtul Municipiul Tg. S prin Primar la plata către ANAF - DGFP Cas umei de 24.666 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente cotei de 15% din valoarea vânzărilor de bunuri din domeniul privat al statului, pe anul 2006, majorări calculate până la data de 04.07.2007.
A fost obligat pârâtul la plata către partea prejudiciată Municipiul Tg. Sas umei de 24.666 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente cotei de 15% din valoarea vânzărilor de bunuri din domeniul privat al statului, pe anul 2006, majorări calculate până la data de 04.07.2007.
S-a respins sesizarea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele și.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
In fapt, in anul 2006 Municipiului Tg Sav andut catre sase societati comerciale bunuri imobile si terenuri, proprietatea privata a statului, in conditiile Legii nr 550/2002.Din valoarea totala a imobilelor instrainate, in suma de 2.345.509 lei, a ramas la sfarsitul anului 2006 neincasata suma de 309.724 lei, provenita din contractele de vanzare cu plata in rate.
Contrar dispozitiilor art 15 din Legea nr 550/2002 si a art 6, 11, 14 din Legea nr 82/1991, Primaria Mun. Tg S nu a inregistrat in evidentele contabile si ficale creantele rezultand din derularea respectivelor contracte de vanzare-cumparare, si a celor ramase de incasat; nu a virat la bugetul de stat cota parte de 15% din pretul vanzarilor.
In timpul controlului efectuat de Curtea de Conturi, Primaria a achitat insa debitul constatat de catre controlorii financiari, conform notei contabile nr 26/10.07.2007, OP nr 1800/04.07.2007 si nr.1907/06.07.2007, sumele datorate fiind virate catre bugetul de stat.
Deoarece Municipiul Tg S nu a respectat termenele de plată stipulate în nr.HG 1341/2003 pentru achitarea cotei de 15% din prețul vânzării imobilelor, în speță sunt aplicabile prevederile art. 119 și 120 al. 1 și 7 din OG92/2003 care impun perceperea și curgerea majorărilor de întârziere aferente debitului principal de la data scadentă și până la data stingerii debitului (04.07.2007). Cuantumul acestor majorări de întârziere, indicat și verificat în speță de către ANAF și de către pârâți, se ridică la suma de 24.666 lei. Această sumă totală reprezintă o obligație de plată accesorie ce incumbă pârâtului Municipiul Tg. S față de ANAF (suma făcându-se venit la bugetul de stat).
Municipiul Tg. S, la rândul său, are dreptul la regres împotriva persoanelor fizice responsabile de cauzarea acestui prejudiciu în bugetul local al unității administrativ-teritoriale.
Procedand in continuare la analizarea in fond a litigiului, prima instantă a retinut ca obligarea paratilor, și la plata sumei sus-menționate se poate face in conditiile existentei raspunderii civile delictuale a paratilor.
In acest sens, dispozitiile art 998 civ prevad: "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara"; iar conform art 999 civ, "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".
Din prevederile legale sus mentionate rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratilor se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii, si anume: existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existenta legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovatiei autorilor faptei.
Pentru a stabili daca aceste patru conditii sunt intrunite cumulativ in prezenta cauza, prima instantă a retinut urmatoarele:
1) In ceea ce priveste fapta ilicita, aceasta consta intr-o actiune, inactiune, care este potrivnica legii si normelor de convietuire sociala si care are ca rezultat incalcarea unor drepturi subiective sau ale unor interese legitime.
In speta, actiunea ilicita care sa atraga raspunderea solidara a paratilor ar fi neîndeplinirea de către aceștia a obligațiilor lor de servici constând în urmărirea și încasarea veniturilor bugetului local.
Din răspunsurile date de pârâta la interogatoriu și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către Municipiul Tg. S ( 208-213 din dosar) rezultă că după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare ce au ca obiect imobilele proprietate privată a statului, respectivele înscrisuri sunt înregistrate la compartimentul de Urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul primăriei și expediate ulterior într-un exemplar copie către compartimentul Contabilitate, care înaintează apoi actele Biroului de impozite și taxe în vederea calculării cotei de 15% și virării acesteia către bugetul de stat. În speță acest circuit al actelor nu a fost parcurs deoarece contractele de vânzare-cumpărare au rămas înregistrate la Biroul de urbanism, nefiind înaintate birourilor, compartimentelor la care lucrau pârâtele și (stabilire, urmărire și încasare a veniturilor la bugetul statului).
Din răspunsurile date la întrebările cu nr. 4 și 6 din interogatoriul administrat de către instanță ( 184-185) rezultă că actele de vânzare-cumpărare au ajuns la Biroul impozite și taxe numai în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi, după acest moment fiind înregistrat în evidența fiscală și contabilă debitul către bugetul de stat (a se vedea și organigrama 209).
Așa fiind, instanța apreciază că pârâtele și nu au săvârșit în speță nici o faptă ilicită, atâta vreme cât îndeplinirea atribuțiilor enumerate în fișa postului acestor angajate (în calitate de referent principal) depinde de expedierea și înregistrarea la compartimentul în care cele două își desfășoară activitatea, a actelor, titlurilor asupra cărora se impune calcularea de impozite și taxe.
În ceea ce privește însă pe pârâtul, acesta îndeplinea în perioada de timp ce a făcut obiectul controlului Curții de Conturi, funcția de primar al municipiului și implicit pe cea de ordonator principal de credite, atribuțiile și responsabilitățile sale rezultând din art. 18 al. 1 și art. 19 al. 1 și 2 din OG45/2003. În calitatea sa de ordonator principal de credite, pârâtul avea obligația de a urmări și de a veghea la corecta stabilire și încasare a veniturilor unității administrativ-teritoriale, precum și a virării către bugetul statului a taxelor și impozitelor datorate de aceasta. Prima instanță a constatat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligații legale, săvârșind în acest mod fapta ilicită imputată de Curtea de Conturi și care a avut drept rezultat producerea în bugetul de stat, precum și în bugetul local a prejudiciului precizat de reclamantă.
2) In ceea ce priveste prejudiciul cauzat prin nevirarea în termen a cotei de 15% prevăzută de art. 15 din Lg. nr. 550/2002, acesta constă în (astfel cum s-a arătat și mai sus) majorările de întârziere percepute și calculate conform pr.fiscală, majorări al căror cuantum se ridică la suma de 24.666 lei (sumă necontestată de pârât în urma comunicării către acesta a precizării de acțiune și a notei de calcul detaliate întocmită de reclamantă).
3) de cauzalitate exista in speta si consta in aceea ca dauna produsa bugetului local si bugetului de stat (in cuantumul anterior aratat) este consecința nerespectării de către primarul municipiului Tg. Sao bligațiilor legale ce-i reveneau în considerarea calității sale de ordonator principal de credite.
4) In speta exista si vinovatia paratului, deoarece acesta, în mod culpabil, nu a verificat, nu a urmărit efectuarea de către compartimentele din subordine a operațiunilor de încasare și virare a taxelor și impozitelor datorate bugetului local, respectiv bugetului de stat. Avand in vedere aceste considerente, prima instantă a retinut ca in speta sunt intrunite cumulativ elementele care atrag raspunderea civila delictuala, a paratului pentru activitatea acestuia verificata de catre Curtea de Conturi si aferenta anului 2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică și solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat următoarele: instanța de fond a obligat în mod nelegal și netemeinic pârâtul mun. T S la plata sumei de 24.666 lei către ANAF- DGFP C reprezentând majorări de întârziere aferente cotei de 15% din valoarea vânzărilor de bunuri din domeniul privat al statului pentru anul 2006, constatând în mod greșit că ar fi întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Recurentul susține că în realitate, ca stare de fapt, contractele încheiate de autoritatea locală sunt înregistrate mai întâi la contabilitate într-un registru special, răspunderea asupra completării registrului aparținând contabilului șef, iar contractele identificate ca fiind încheiate au fost înregistrate corespunzător în acel registru, purtând și semnătura contabilului șef. În cauză a fost administrat un probatoriu sumar, incomplet, astfel că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că toate sumele care reprezintă venituri la bugetul local, inclusiv contravaloarea acestor contracte, au fost virate și figurează ca venituri la Biroul de taxe și impozite, unde sunt repartizate pe capitole. În mod greșit instanța de fond nu a constatat și reținut răspunderea juridică a funcționarilor care operează în evidențele financiar-contabile ale instituției situația impozitelor și taxelor încasate la bugetul local, persoane care aveau atribuții concrete în a vira 15% din veniturile respective către bugetul de stat, situație care creează consecința ca primarul să răspundă pentru orice fapte ale subalternilor săi, fără ca faptele acestora să aibă legătură cu atribuțiile de serviciu ale primarului. Pe de altă parte, municipiul nu a suferit nici un prejudiciu, din moment ce sumele de bani respective au fost folosite tot de municipalitate, nu de către recurentul pârât.
Prin întâmpinarea formulată, Curtea de Conturi a solicitat instanței de recurs respingerea recursului declarate de pârât și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, pentru următoarele motive:
Afirmația pârâtului " instanța în mod greșit a constatat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale " nu poate fi susținută, deoarece, în considerentele hotărârii prima instanță a reținut în mod corect că au fost întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, astfel:
- în ceea ce privește fapta ilicită, prima instanță a constatat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile legale, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a urmări și de a veghe la corecta stabilire și încasare a veniturilor unității administrativ- teritoriale, precum și a virării către bugetul statului a taxelor și impozitelor datorate de acesta.
- în ceea ce privește prejudiciul cauzat prin nevirarea în termen a cotei de 15% din Legea nr. 550/2002, aceasta constă în majorările de întârziere percepute și calculate conform Codului d e procedură fiscală.
- în mod corect a reținut instanța că legătura de cauzalitate există în speță și constă în aceea că dauna produsă bugetului local și bugetului de stat este consecința nerespectării de către primatul municipiului T - Sao bligațiilor legale ce-i reveneau în calitatea sa de ordonator principal de credite.
- prima instanță a reținut în speță și vinovăția pârâtului, deoarece acesta în mod culpabil nu a urmărit efectuarea de către compartimentele din subordine a operațiunilor de încasare și virare a taxelor și impozitelor datorate bugetului local, respectiv bugetului de stat.
De asemenea, precizează că prin întâmpinarea formulată, recunoaște că a încălcat prevederile Legii nr. 550/2002 privind obligativitatea virării la bugetul de stat a cotei de 15% provenite din vânzarea spațiilor comerciale, dar nu este de acord cu plata majorărilor de întârziere aferente acestor sume către bugetul de stat pe considerentul că sumele încasate din vânzarea acestor spații au fost depuse la Trezoreria statului, fapt ce nu implică faptul că aceste sume să fie purtătoare de dobânzi.
În raport de aceste justificări, fostul primar își asumă responsabilitatea faptelor sale, în speță ignorarea dispozițiilor art. 1 și 15 din Legea nr. 550/2002 și art. 15 din HG1341/2002 potrivit cărora: din sumele obținute din vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii proprietate privată a statului aflate în administrarea consiliilor locale, respectiv în patrimoniul regiilor autonome de interes local, o primă destinație o are bugetul de stat în cotă de 15% iar diferența este virată la bugetele locale, într-un cont special ce vor fi utilizate pentru nerealizarea unor proiecte de interes public.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtului și menținerea sentinței atacate, arătând că instanța de fond a analizat temeinic și legal cauza dedusă judecății, a reținut corect că intimata pârâtă nu a comis nicio nelegalitate, nicio faptă ilicită în sensul răspunderii civile delictuale, astfel că nu se poate stabili vreo răspundere juridică în sarcina acesteia. Intimata mai arată că este angajată la Primăria T S pe postul de operator rol fiscal la Biroul de taxe și impozite locale, având atribuțiile stabilite prin fișa postului. Din organigrama instituției Primăriei rezultă că Biroul taxe și impozite (condus de ) este distinct de Biroul Buget-contabilitate (condus de ), intimata susținând că în mod obiectiv nu avea posibilitatea să cunoască sursa și titlul obligațiilor bugetare.
La dosar a depus precizări și ANAF - Administrația Finanțelor Publice T S, arătând că pârâtul municipiul TSp rin Primar este obligat la plata sumei de 24.666 lei reprezentând majorări de întârziere aferente cotei de 15% din valoarea vânzărilor de bunuri din domeniul privat al statului pe anul 2006, cotă cuvenită bugetului de stat în temeiul art.15 din Legea nr.550/2002, susținând că pârâtul nu a respectat termenele de plată stipulate în art.15 din HG nr.1341/2003 cu privire la vânzarea a șase imobile și terenuri către societăți comerciale, efectuând plățile după mai mult timp, prin OP nr.1800/04.07.2007 (suma de 64.966 lei). ANAF mai arată că prin nota cu nr.8838/24.11.2008, pârâtul mun. TSr ecunoaște obligația de plată accesorie în cuantum de 24.666 lei.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs constată următoarele:
Prin Încheierea nr.6/28.02.2008 a Curții de Conturi-Camera de Conturi a Jud. Caf ost sesizat Tribunalul Covasna pentru stabilirea răspunderii juridice pentru prejudiciile produse bugetului local al unității administrativ-teritoriale municipiul T S, în sarcina următorilor pârâți:, în calitate de primar și ordonator principal de credite, ca referent principal în Compartimentul de stabilire, urmărire și încasare a veniturilor bugetului local și ca referent principal în Compartimentul de stabilire, urmărire și încasare a veniturilor bugetului local, precum și obligarea Primăriei mun. T S, în temeiul art.71 alin.3 din Legea nr.77/2002 coroborat cu OUG nr.117/2003, la plata majorărilor de întârziere în sumă de 26.222 lei. aferentă anilor 2006-2007. Instanța de fond a examinat superficial starea de fapt, reținând existența răspunderii juridice în sarcina unei singure persoane, în contextul în care nu a verificat în mod adecvat atribuțiile și implicarea persoanelor care își desfășoară activitatea pe circuitul pe care se derulează evidența scriptică și producerea de efecte juridice pentru actele contabile și contractele care au stat la baza cotei de 15% reținute în încheierea Curții de Conturi - Camera de Conturi
Instanța de recurs constată că la baza încheierii Curții de Conturi se află Raportul de control intermediar nr.685/06.07.2007 al Direcției de Control Financiar Ulterior Extern din cadrul Camerei de Conturi C, act de control prin care se reține culpa și a altor persoane angajate ale Primăriei T S, printre care - referent superior, ca reprezentantă a Compartimentului Financiar Contabil, care exercita controlul financiar preventiv.
Instanța de fond trebuia să identifice, potrivit art.129 alin.5 Cod pr.civ. starea de fapt completă care a stat la baza producerii prejudiciului constatat de Curtea de Conturi, persoanele responsabile potrivit atribuțiilor de serviciu (fișei postului), administrând toate probele necesare în acest sens, inclusiv probatoriul propus de către părți, în așa fel încât să rețină în mod corect răspunderea juridică a persoanelor care au calitatea de pârâți în actul de sesizare cu care Curtea de Conturi a învestit instanța de judecată. Instanța de fond are, de asemenea, obligația de a stabili cadrul procesual corect, evaluând în mod corect participarea procesuală a ANAF prin reprezentanții săi în teritoriu și a altor persoane rezultate din probatoriu. De asemenea, întrucât în cauză este menționat cuantumul sumei de 26.222.lei reprezentând majorări de întârziere rezultate din neplata cotei de 15% din vânzările, aferente anului 2006 - în sumă de 25.101 lei și anului 2007 - suma de 1121 lei, de bunuri din domeniul privat al statului, contrar art.15 din Legea nr.550/2002, se impune, dacă suma este contestată, efectuarea unei expertize judiciare de specialitate, pentru verificarea corectitudinii cuantumului sumei. Instanța de fond va administra orice probe apreciază a fi necesare pentru aflarea întregului adevăr în cauză și pentru o justă soluționare a litigiului dedus judecății, în vederea stabilirii corecte a răspunderii juridice a persoanelor cu atribuții în unitatea administrativ-teritorială T
În consecință, instanța de recurs urmează să admită recursul declarat de pârâtul și să caseze sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare la Tribunalul Covasna, pentru rejudecarea fondului cauzei potrivit celor de mai sus.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1788 din 09.12.2008 a Tribunalului Covasna, pe care o casează și
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. / 13.07.2009
Dact. / 20.07.2009
- 2 ex.
Jud. fond
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu Marcela
