Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 4701/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 4701
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr.2220 din data de 06 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru recurentul reclamant PRIMARUL MUNICIPIULUI O, lipsind intimații pârâți CAMERA DE CONTURI M, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.
S-a arătat că intimata pârâtă CAMERA DE CONTURI a depus un înscris în care menționează că nu poate figura ca parte în procesele aflate pe rolul instanțelor, deoarece Curtea de Conturi a României este unitate cu personalitate juridică.
S-a învederat că intimatul pârât a depus întâmpinare.
Consilier juridic, pentru recurentul reclamant PRIMARUL MUNICIPIULUI O, arată că a observat întâmpinarea.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Consilier juridic, pentru recurentul reclamant PRIMARUL MUNICIPIULUI O solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii și anularea încheierii nr.7 din 24.09.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.2220 din data de 06 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinția respins plângerea formulată de reclamantul Primarul Municipiului O, împotriva încheierii nr. 7 din 24.02.2009 a Camerei de Conturi M, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi M și.
S-a reținut că prin încheierea nr. 7/24.02.2009 a completului din cadrul Curții de Conturi a României - Camera de Conturi M s-a dispus descărcarea de gestiune a ordonatorului de credite al Primăriei mun. O pentru exercițiul bugetar pe anul 2007.
Pentru a se dispune această măsură s-a reținut, din examinarea raportului de control din data de 17.07.2008 și a raportului de control intermediar nr. 39/17.07.2008 întocmite ca urmare a verificării contului de execuție și bilanțului contabil încheiate pe anul 2007, că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr.94/1992 de obținere a descărcării de gestiune a ordonatorului de credite al Primăriei municipiului O pentru exercițiul bugetar supus verificării.
S-a avut în vedere că în anul 2007 instituția a realizat venituri în sumă totală de 17.186.109 lei și a efectuat cheltuieli în sumă de 17.028.489 lei, precum și că pentru înlăturarea abaterilor și neregulilor financiar-contabile consemnate în raportul de control intermediar nr.39/17.07.2008 ce nu au fost remediate în timpul controlului a fost emisă decizia nr.12/18.08.2008 ale cărei măsuri au fost aduse la îndeplinire așa cum rezultă din nota unilaterală întocmită la 23.02.2009 de către auditorii publici externi.
Potrivit art.29 din Legea nr.94/1992 Curtea de Conturi este singura competentă ca în urma verificării conturilor să hotărască asupra descărcării de gestiune.
de gestiune se dispune în situația în care se constată regularitatea conturilor și nu constituie temei pentru exonerarea de răspundere juridică așa cum prevede art. 31 din Legea nr. 94/1992.
Reclamantul nu a probat existența unor abateri de la legalitate și regularitate care să ducă la concluzia că în mod greșit s-a dispus descărcarea de gestiune și nici că este imposibilă remedierea deficiențelor constatate cu ocazia controlului.
Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat recurs PRIMARUL MUNICIPIULUI O, criticând-o pentru nelegalitate.
Se arată că prin documentația depusă, reclamanta a probat existența unor abateri de la legalitate care să ducă la concluzia că în mod greșit s-a dispus descărcarea de gestiune și că este imposibilă remedierea deficiențelor constatarea cu ocazia controlului. Din decizia nr.12/18.08.2008 a Directorului Direcției de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi M s-au constatat deficiențe și abateri financiare în ceea ce privește modul de înregistrare și urmărire a debitelor pentru perioada anului 2007, nereguli ce au fost înlăturate.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de Primarul Municipiului O, întrucât afirmațiile sunt nefondate, întrucât din examinarea Raportului de control din 17.07.2008 și a Raportului de control intermediar nr.39/17.07.2008, precum și Bilanțul contabil pe anul 2007, rezultat că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr.94/1992 de obținere a descărcării de gestiune.
Recursul este fondat.
Obiectul cauzei îl formează plângerea formulată de Primarul Municipiului O împotriva încheierii nr.7/24.02.2009 a Camerei de Conturi M prin care a fost descărcat de gestiune ordonatorul de credite al Primăriei Municipiului O, jud.M, pentru exercițiul bugetar pe anul 2007.
În cuprinsul plângerii, reclamantul invocă o serie de motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat, făcând vorbire, în principal, de Decizia nr.12/18.08.2008 emisă de Directorul Direcției de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi M prin care s-au constatat deficiențe în privința modului de înregistrare și urmărire a debitelor pentru perioada anului 2007.
Instanța de fond, în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, se limitează să invoce dispozițiile art.29 și 31 din Legea 94/1992 și să concluzioneze că reclamantul nu a probat existența unor cauze de nelegalitate, fără să procedeze, în concret, la analiza motivelor de nelegalitate invocate de reclamant și probelor administrate în cauză. Procedând în această modalitate instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce nu corespunde exigențelor art.261 alin.1 pct.5 Cod Procedură Civilă și art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, considerentele hotărârii trebuie să cuprindă stabilirea concisă a stării de fapt, raportată la probele administrate în cauză și textele legale pe care întemeiază motivarea, arătându-se atât considerentele care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților. Totodată, dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 alin.1 din Convenție include și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real examinate de către instanța de judecată. Prin urmare, art.6 CEDO implică mai ales sarcina instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența(Hotărârea Perez împotriva Franței, Hotărârea Albină împotriva României).
Constatând că hotărârea recurată nu îndeplinește condițiile expuse, afectând dreptul reclamantului la un proces echitabil, Curtea va admite recursul și apreciind că instanța nu a analizat fondul pretențiilor reclamantului, în temeiul art.312 alin.3 și 5 Cod Procedură Civilă va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva sentinței nr.2220 din data de 06 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 12 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/4EX/ 16 2009
Fond
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Alina Răescu, Carmina Mitru