Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 551/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.551

Ședința publică din data de 6 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana

JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții domiciliat în M,-,. 43,. B,. 4,. 5, Județul P, domiciliată în M, -,. 5.. B,. 4,. 5, Județul P, domiciliat în M,-, Județul P, SERVICIUL PUBLIC DE PRODUCERE ȘI FURNIZARE ENERGIE cu sediul în M,-, Județul P, împotriva sentinței nr.516 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantaCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEIcu sediul în B, sector 1,--24.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 martie 2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului în vederea deliberării a amânat pronunțarea la data de 6 aprilie 2009, când s-a pronunțat următoarea sentință:

CURTEA

Prin sesizarea nr.4/25.04.2008, înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, Curtea de Conturi a României a solicitat instanței să dispună obligarea Serviciului Public de Producere si Furnizare Energie M, să vireze la bugetele publice suma de 10.646,42 lei -reprezentând contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale de stat - și majorări aferente de 3598,7 lei, suma de 4.588 lei - reprezentând contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale de sănătate - și majorări aferente de 1.552,1 lei, suma de 734,27 lei - reprezentând contribuții la fondul de șomaj - și majorări aferente de 248,2 lei, suma de 312, 06 lei - reprezentând contribuții pentru concedii și indemnizații medicale - și majorări aferente de 105,5 lei, suma de 409,71 lei - reprezentând contribuții pentru accidente de muncă și boli profesionale - și majorări aferente de 31,1 lei, suma de 91,75 lei - reprezentând contribuții la fondul de garantare a creanțelor salariale - și majorări aferente de 31,1 lei, suma de 4933,3 lei - reprezentând impozit pe venit - și majorări aferente de 1.667,6 lei, suma de 72.398 lei - reprezentând TVA aferentă pierderilor nelegale - și majorări aferente de 1730 lei, precum si suma de 1162 lei - reprezentând TVA pentru prestațiile efectuate pentru debranșarea caloriferelor - și majorări aferente de 185 lei. Totodată, s-a mai solicitat angajarea răspunderii juridice și obligarea la plată a pârâților, -, și pentru suma de 8898 lei - reprezentând majorări de întârziere aferente obligațiilor bugetare neîncasate la termenele scadente - și a pârâților si pentru suma de 1915 lei.

În motivarea sesizării, s-a arătat că, urmare verificării contului de execuție, a bilanțului contabil pe anul 2007 si a celorlalte documente ale Serviciului Public de Producere și Furnizare Energie M, s-a constatat că în anul 2007 s-au plătit salariaților sume nete reprezentând c/val. masă caldă, pentru care serviciul menționat nu a constituit, evidențiat și virat contribuțiile către bugetele publice reprezentând cota de 9,5%, respectiv de 19,5% - reprezentând contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, cota de 6,5%, respective cota de 6% - reprezentând contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale de sănătate, cota de 2%, reprezentând contribuții la fondul de șomaj, cota de 0,85% reprezentând contribuții pentru concedii și indemnizații medicale -, cota de 1,116%- reprezentând contribuții pentru accidente de muncă și boli profesionale -, cota de 0,25% lei - reprezentând contribuții la fondul de garantare a creanțelor salariale -, precum si impozitul pe venit.

Reclamanta a învederat că sumele menționate anterior au fost acordate in baza contractului /acord colectiv de munca încheiat la nivelul serviciului parat, ca plățile efectuate sunt asimilate veniturilor din salarii, conf. art.55 al.1 si 2 din Legea nr.571/2003 modificată astfel că pentru acestea trebuiau calculate, reținute și virate obligațiile menționate anterior.

S-a mai arătat că serviciul parat nu a inclus in baza de calcul a TVA valoarea pierderilor înregistrate în anul 2007, în suma de 381.044 lei, și nu a constituit și virat TVA în sumă de 72.398 lei, pentru care s-au calculat majorări de întârziere de 1730 lei, întrucât pierderile respective nu se încadrează în categoria celor admise tehnologic, pentru acestea neexistând aprobări legale.

De asemenea, s-a mai arata că, pentru activitatea de debranșare calorifere prin sudura, deși s-au întocmit devize/oferte in care sunt cuprinse operațiunile executate, materialele utilizate, cotele de cheltuieli si profit si TVA, totuși nu s-au emis facturi, astfel că nu s-a evidențiat și încasat TVA in suma de 1162 lei, pentru care s-au calculat majorări de întârziere de 185 lei.

In dovedirea actului de sesizare, Curtea de Conturi a depus la dosar înscrisuri, respectiv adresele nr.-/2007 si nr.-/2006, adresa ANFP nr. -/2007, adresele nr.-/2007, nr.-/2007 si -/2007, adresele Direcției Generale de Sinteza a Politicilor Bugetare nr.-/2007 si nr.-/2007, adresa nr.390/2007, precum si raportul de control intermediar nr.210/3.03.2008, cu anexele cuprinse in opisul de la filele nr.16-18.

Prin întâmpinare, paratul Serviciul Public de Producere și Furnizare Energie Mas olicitat respingerea actului de sesizare, ca neîntemeiat, motivat, în esență, de faptul că drepturile de masă acordate salariaților au avut ca fundament contractul colectiv de muncă din anul 2006, care a fost încheiat având in vedere practica celorlalte primării și instituții din județul P, precum și faptul că instanțele de judecată au constatat legalitatea unui contract similar încheiat la nivelul Consiliului Județean S-a mai arătat că drepturile respective nu se include în categoria drepturilor salariale, astfel că pentru ele nu se datorau contribuțiile stabilite de către Curtea de Conturi. De asemenea, s-a mai arătat că pierderile înregistrate la nivelul anului 2007 nu se încadrează în prevederile art.126 Cod fiscal, precum și că suma de 1162 lei - reprezentând TVA pentru prestațiile efectuate pentru debranșarea caloriferelor - a fost deja încasată, așa cum a reținut și reclamanta in anexa 26 raportului de control, iar majorările aferente de 185 lei au fost încasate cu chitanța nr.1541/20.06.2008.

În cauză, pârâtul Serviciul Public de Producere si Furnizare Energie Mas olicitat administrarea probei cu înscrisuri și expertiză contabilă, instanța încuviințând proba cu înscrisuri și respingând proba cu expertiză contabilă, motivat de faptul ca obiectivul solicitat de parat ( daca pentru pierderile anului 2007 se datora sau nu TVA) consta intr-o interpretare a unei norme juridice, respective aplicarea acesteia la o situație de fapt, care este atributul exclusive al instanței de judecată.

In cauză, pârâtul Serviciul Public de Producere si Furnizare Energie

Mad epus la dosar înscrisuri, respective anexa nr. 26 a raportului de control al reclamantei, note de contabilitate, raportul de inspecție fiscală din data de 30.08.2007, precum si extrase din acte normative.

Prin sentința nr. 516 din 25.11.2008, Tribunalul Prahovaa admis, în parte, sesizarea formulată de reclamanta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi P, în contradictoriu cu pârâții:, -, și Serviciul Public de Producere și Furnizare Energie M,

a obligat Serviciul Public de Producere și Furnizare Energie M să vireze la bugetul consolidat al statului, pe destinațiile legale, sumele prevăzute la lit. a din dispozitivul încheierii de sesizare nr.4/25.04.2008 a Curții de Conturi - Camera de Conturi P, respectiv 10.646,42 lei contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale de stat și majorări aferente de 3.598,7 lei, 4.588 lei contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale de sănătate și majorări aferente de 1552,1 lei, 734,27 lei contribuții la fondul de șomaj și 248,2 lei majorări de întârziere aferente, 312, 06 lei contribuții pentru concedii și indemnizații medicale si majorări aferente de 105,5 lei, 409,71 lei contribuții pentru accidente de muncă și boli profesionale și majorări de întârziere aferente de 138,5 lei, 91,75 lei contribuții la fondul de garantare a creanțelor salariale și majorări de 31,1 lei, impozit pe venit de 4933,3 lei și majorări aferente de 1.667,6 lei, TVA aferenta pierderilor nelegale de 72.398 lei si majorări de întârziere aferente de 1730 lei, precum si TVA pentru prestațiile efectuate privind debranșarea caloriferelor de 1162 lei.

A stabilit răspunderea juridică a pârâților, - și pentru suma de 8.898, 7 lei - reprezentând majorări de întârziere aferente obligațiilor bugetare neîncasate la termenele scadente și îi obliga pe acești pârâti să plătească in solidar suma precizata către Serviciul Public de Producere si Furnizare Energie

S-a stabilit răspunderea juridică a pârâților și pentru suma de 1.730 lei - reprezentând majorări de întârziere aferente TVA nereținută și nevirată la bugetul de stat, și i-a obligat pe acești pârâți să plătească în solidar suma precizată câtre Serviciul Public de Producere si Furnizare Energie

Prin aceeași sentință s-a respins cererea de obligare a Serviciului Public de Producere si Furnizare Energie M să vireze la bugetul consolidat al statului suma de 185 lei - reprezentând majorări de întârziere aferente TVA de 1162 lei pentru prestațiile efectuate privind debranșarea caloriferelor, precum și cererea de angajare a răspunderii juridice și de obligare la plata a pârâților și pentru această sumă, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în ceea ce privește sumele acordate în anul 2007, angajaților Serviciului Public de Producere si Furnizare Energie M, cu titlu de c/val. masă caldă - sume acordate in baza contractului colectiv de muncă încheiat în anul 2006 la nivelul serviciului pârât, tribunalul apreciază că în mod corect Curtea de Conturi a României a apreciat că acestea sunt asimilate veniturilor din salarii, aspect menționat expres de disp. art.55 al.1 din codul fiscal.

Aceasta concluzie rezultă și din împrejurarea că aceste ajutoare nu se regăsesc printre sumele care nu sunt incluse in veniturile salariale și nu sunt impozabile, enumerate in mod limitativ in cadrul dispozițiilor art. 55 al.4 din codul fiscal.

Ca urmare, este neîndoielnic faptul că, prin prisma dispozițiilor din codul fiscal care reglementează veniturile din salarii sau asimilate acestora, " c/val. mesei calde" acordate in sume nete la nivelul serviciului pârât se încadrează in această categorie, astfel că acestea trebuiau impozitate, contribuțiile stabilite de câtre Curtea de Conturi prin actul de sesizare fiind astfel legale si temeinice.

Tribunalul mai reține că și față de aceste "drepturi de hrana" sunt pe deplin aplicabile considerentele referitoare la încălcarea dispozițiilor art.12 al.1 din Legea nr.130/1996 act. ( conform cărora, prin contractele colective de muncă încheiate de salariații instituțiilor bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale), imposibilitatea acordării acestora subzistând pentru toți salariații serviciului pârât, funcționari publici și personal contractual.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, -, și Serviciul Public de Producere și Furnizare Energie

În motivarea cererii, atât recurenții persoane fizice cât și recurenta Serviciul Public de Producere și Furnizare Energie M, au arătat că aprecierea instanței în sensul nelegalității acordării primei de sărbători și contravalorii masei calde este nelegală și în neconcordanță cu practica judiciară, care a statuat definitiv și irevocabil, că aceste sume nu sunt drepturi salariale ci condiții de îmbunătățire a activității la locul de muncă, astfel că au fost plătite și prevăzute în bugetul instituției la "bunuri și servicii", nefiind achitate din fondul de salariu.

Un alt motiv de recurs este acela că suma de 8898,7 lei reținută de prima instanță nu este corectă fiind diferită chiar și de suma reținută de situația centralizatoare, întocmită de către Curtea de Conturi. De asemenea, suma de 1162 lei este în realitate cea pe care urmează aoî ncasa și nu a achita, așa cum a reținut în mod greșit prima instanță, care în mod nelegal a respins efectuarea unei expertize contabile.

Au mai arătat recurenții că taxa pe valoarea adăugată constituită și virată în perioada 11.11.2003-30.06.2007, a făcut obiectul inspecției fiscale efectuate de Direcția de Finanțe, în raport de inspecție fiscală reținându-se faptul că au înregistrat și aplicat cota standard de TVA la toate operațiunile impozabile fără nicio altă deficiență. Susținerea instanței că nu există depusă la dosar o hotărâre de Consiliu privind pierderile tehnologice este lipsită de suport legal, deoarece, actul normativ care impune existența unei aprobări date de Consiliul Local privind aceste pierderi, respectiv Legea 325/2006, a intrat în vigoare la 21.03.2007, legislația anterioară neinstituind o astfel de obligație, iar pentru anul 2008, s-a emis o astfel de hotărâre privind aprobarea pierderilor tehnologice, respectiv HCL 22/14.02.2008.

Deși legal citată, intimata Curtea de Conturi a României nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, raportate la probele administrate, textele de lege incidente în cauză, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prin actul de sesizare nr. 4/25.04.2008, Curtea de Conturi a solicitat instanței de fond obligarea M, la virarea către bugetele publice a mai multor sume reprezentând contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale de stat și majorări aferente, contribuții datorate asigurărilor sociale de sănătate, la fondul de șomaj, pentru concedii și indemnizații medicale, accidente de muncă și boli profesionale, precum si la fondul de garantare a creanțelor salariale, majorări aferente, taxa pe valoarea adăugată aferentă pierderilor nelegale, și pentru prestațiile efectuate ca urmare a debranșării caloriferelor; totodată s-a solicitat angajarea răspunderii și obligarea la plata a pârâților persoane fizice a sumei de 8898,7 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente obligațiilor bugetare neîncasate la termenele scadente.

Împotriva sentinței de fond prin care a fost admisă în parte această sesizare, pentru considerentele și în baza raționamentului expus anterior, au declarat recurs atât pârâții persoane fizice cât și pârâta Serviciul Public de Producere și Furnizare Energie M, conținutul cererilor de recurs, deși au fost promovate separat de către fiecare dintre aceștia, fiind identic, respectiv criticile aduse sentinței primei instanțe întemeindu-se pe aceleași argumente. Ca atare, Curtea va analiza în același timp toate cererile de recurs, doctrina și jurisprudența statuând în mod unitar că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument din cele pe care părțile le invocă în susținerea uneia și aceleași cereri, atunci când motivele pe care se sprijină sunt identice.

Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, referitor la primele de sărbători și contravalorii mesei calde, prima instanță a reținut în mod corect faptul că aceste sume, acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat în anul 2006 sunt asimilate veniturilor din salariu, fapt ce rezultă indubitabil din interpretarea art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, potrivit căruia, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor, ori de forma sub care ele se acordă, cu atât mai mult cu cât aceste ajutoare nu se regăsesc printre sumele exceptate de a fi incluse în veniturile salariale și neimpozabile, enumerate în mod expres și limitativ de disp. art. 55 alin.4 din același act normativ. Simplele susțineri ale recurenților, în sensul că

aceste sume nu ar fi plătite din fondul de salarii, nu este suficient pentru a considera că ele au o altă natură juridică, atâta vreme cât și din dispozițiile art. 19 lit. g din Normele Metodologice de aplicare a Legii 19/2000, rezultă că sintagma salariile individuale brute realizate lunar, se referă inclusiv la sumele plătite legii sau contractelor colective de muncă, incluzând al 13-lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime de sărbători, etc. În consecință, atâta vreme cât aceste sume se încadrează în categoria veniturilor salariale, ele trebuie impozitate, contribuțiile stabilite de către Curtea de Conturi prin actul de sesizare, fiind apreciate în mod corect ca legale și temeinice.

În ceea ce privește critica referitoare la reținerea eronată a cuantumului sumei de 8998,7 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente obligațiilor bugetare neîncasate la termenele scadente, generate de plata nelegală a drepturilor de hrană în anul 2007, prima instanță a apreciat în mod corect că aceasta constituie în esență un prejudiciu adus serviciului pârât; în ceea ce privește cuantumul, recurenții, în afara unor simple susțineri, nu au produs nicio dovadă care să susțină afirmația în sensul că acest cuantum art. fi de7341,70 lei, sau că însăși intimata Curtea de Conturi ar fi confirmat acest din urmă cuantum, atâta vreme cât în actul de sesizare suma reclamantă de către titulara acestui act, este aceea de 8898 lei reținută în mod legal și de către prima instanță.

este critica referitoare la suma de 1162 lei, recurenții susținând faptul că aceasta urmează a fi încasată de și nu achitată către intimată. Așa cum rezultă în mod clar din considerentele și dispozitivul sentinței recurate, prima instanță nu a reținut decât faptul că cererea Curții de Conturi, de obligare a la plata acestei sume este rămasă fără obiect, respingând-o ca atare, ceea ce face ca invocarea acestui aspect de către recurenți ca o nemulțumire față de soluția primei instanțe, să fie lipsită de interes, câtă vreme această soluție îi avantajează, dar și nejustificată, deoarece, nu au formulat un capăt de cerere reconvențională prin care să solicite obligarea părții adverse la plata acestei sume, astfel, încât să fie nemulțumiți de aprecierea primei instanțe în sensul că ceastă pretenție nu mai are obiect.

În sfârșit nici critica referitoare la modul de reținere a taxei pe valoarea adăugată, pe perioada 2003-2007, nu poate fi reținută ca având caracter fondat, atâta vreme cât această taxă se referă la pierderile de energie termică aferentă anului 2007, și în cazul lor nu există o aprobare legală din care să rezulte că ar reprezenta pierderi tehnologice, iar potrivit art. 128 alin.4 lit. din Codul fiscal, sunt asimilate livrărilor de bunuri impozabile, acelea constatate lipsă din gestiune, cu excepția celor prevăzute de alin.8 lit. a-c din același act normativ, respectiv art. 126 care instituie limitativ anumite excepții în care nu se includ pierderile de energie electrică. Susținerea că la momentul respectiv, legislația nu impunea existența unei hotărâri a Consiliului Local care să califice aceste pierderi ca fiind tehnologice, și să le stabilească cuantumul permis, nu este suficientă pentru a argumenta acest motiv de recurs, în lipsa unui text de lege în raport cu care pierderile respective să fie apreciate ca având acest caracter și să nu fie incluse în baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată.

În considerarea acestor argumente, în baza art. 304 și 312 alin. 1

pr.civ. Curtea va respinge recursurile ca nefondate și va menține ca legală și temeinică sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții domiciliat în M,-,. 43,. B,. 4,. 5, Județul P, domiciliată în M, -,. 5.. B,. 4,. 5, Județul P, domiciliat în M,-, Județul P, SERVICIUL PUBLIC DE PRODUCERE ȘI FURNIZARE ENERGIE cu sediul în M,-, Județul P, împotriva sentinței nr.516 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantaCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEIcu sediul în B, sector 1,--24.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

red.

Tehnored. DL

2 ex.07.04.2009

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Tudose Ana Roxana
Judecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 551/2009. Curtea de Apel Ploiesti