Litigiu privind domeniul public. Decizia 511/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR.511/R-

Ședința publică din 09 mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță

- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu

- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola

- -- - grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SRL cu sediul în Rm.V,-, -ozia,.E,.6, jud.V, împotriva sentinței nr.212 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul Municipiul Rm.V, prin Primar.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 250,00 lei, potrivit chitanței nr.9952/05.05.2008 (fila 165 din dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 02 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la data de 09 mai 2008, când s-a dat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul Municipiul Râmnicu V, reprezentat prin primar, a chemat în judecată pe pârâta SC SRL Râmnicu V, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauză să dispună rezilierea contractului nr. 1290/2004, prin care s-a concesionat pârâtei serviciul public de ridicare a autovehiculelor și remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice din Municipiul Râmnicu

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că serviciul public respectiv a fost concesionat ca urmare a adjudecării de către pârâtă a licitației publice organizate de reclamantă în acest sens, prin aparatul său de specialitate.

Pârâta nu a respectat clauzele prevăzute de art.7 pct.7 și 8 din contract, prin nerealizarea în cea mai mare parte a investițiilor în valoare de 3.000.000.000 lei ROL. Aceste investiții constau în achiziționarea unui teren pentru parcarea mașinilor ridicate, achiziționarea unei autoutilitare marca IVECO - 65C15 și a unei autoutilitare pick-up.

De asemenea, a mai arătat reclamanta, pârâta a încălcat și încalcă în mod continuu obligația asumată prin art.7 pct.6 din contract, în sensul că nu depune trimestrial borderoul cuprinzând numărul prestațiilor, numărul și data facturilor, numele și prenumele proprietarilor autovehiculelor ridicate, prețul fiecărei prestații și procentul de 3% aplicat fiecărei prestații.

Pe de altă parte, la sesizarea mai multor persoane adresată atât reclamantei cât și Prefectului județului V, s-a procedat la efectuarea unui control privind modul de desfășurare a activității concesionate, constatându-se mai multe nereguli cum ar fi: lipsa procesului verbal de constatare a contravenției și a fotografiei care atestă parcarea neregulamentară; lipsa caietului de reclamații și a registrului de evidență a autovehiculelor ridicate; comportamentul jignitor al salariaților pârâtei la adresa proprietarilor autovehiculelor ridicate, ceea ce a generat un număr de 18 procese pe rolul instanțelor.

Printr-o cerere completatoare depusă la 14 ianuarie 2007, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 540 euro, în echivalent lei, cu titlu despăgubiri cuvenite în cazul rezilierii contractului conform art.9 lit.c din contract.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, însă reclamanta este cea care nu a respectat clauzele contractului, reducând, în mod abuziv și fără niciun temei, numărul de străzi de pe care pârâta putea ridica autovehiculele, fără întocmirea prealabilă a unui studiu de trafic. Nu s-a emis documentul administrativ care să constate modificarea tarifelor solicitate prin adresa nr. 3342/29 ianuarie 2007, deși, stabilirea tarifelor constituie un drept exclusiv al concesionarului conform art.5 alin.4 din contract. Mai mult, primarul municipiului Râmnicu Vae fectuat o serie de declarații pe posturile TV locale împotriva pârâtei, fapt ce a dus la bruscarea, amenințarea și intimidarea angajaților pârâtei. S-a susținut în mod netemeinic, că nu există fotografia constatatoare a contravenției, în arhiva pârâtei existând zeci de mii de fotografii și filme video; pârâta trimite trimestrial un raport pe baza registrului de evidență a numărului de ridicări, iar cota de 3 % facturată de către reclamantă este calculată tocmai pe baza acestui raport.

În ce privește nedepunerea cotei de 3%, pârâta a arătat că reclamanta avea obligația să retragă suma din fondul de garanție, notificând concesionarul pentru reîntregirea fondului.

Tot în mod neîntemeiat s-a acuzat neîncheierea proceselor verbale de contravenție, deoarece pârâta a efectuat doar activitatea administrativă de ridicare a vehiculelor, neavând dreptul de a încheia astfel de procese verbale de contravenție.

În ce privește investițiile, pârâta a arătat că s-a preocupat de închirierea unui teren ultracentral și a unor autoutilitare Iveco și, de asemenea, a construit un sediu administrativ pentru societate pe terenul în cauză.

Realizarea tuturor investițiilor nu a fost posibilă deoarece, pe de o parte, s-a redus aria de operare și, pe de altă parte, reclamanta datorează pârâtei suma de 890.000.000 lei Rol pentru serviciile de ridicare a autovehiculelor abandonate pe domeniul public.

Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumelor de 3000 lei, reprezentând contravaloare construcție-punct de lucru și 6000 lei, reprezentând contravaloare autovehiculului marca Iveco 35-10.

Reclamanta a solicitat respingerea cererii reconvenționale, întrucât despăgubirile puteau fi acordate conform art.9 pct.b din contract, numai în cazul denunțării unilaterale de către concedent, fără culpa concesionarului.

Prin sentința nr.212 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul MUNICIPIUL RÂMNICU V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva pârâtei SC SRL, cu sediul în Râmnicu V,-, -ozia,.E,.6, județul V, și s-a dispus rezilierea contractului nr. 1290/2004.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 540 EURO, în echivalent lei, cu titlu despăgubiri către reclamantă.

S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC SRL Râmnicu

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art.7 pct.7 din contract, în termen de 10 zile de la perfectarea contractului, concesionarul trebuia să întocmească graficul de eșalonare a investițiilor în valoare de 3.000.000.000 lei Rol. Aceste investiții constau, în principal, în achiziționarea unui teren, pentru a servi ca loc de depozitare și a unor autovehicule specializate pentru ridicarea mașinilor, de tip Iveco 65 15.

Pârâta nu a achiziționat niciun teren, ci a închiriat folosința unui teren pentru această destinație.

De asemenea, în loc de autoutilitara de tip Iveco 65 15, achiziționat o autoutilitară de tip Iveco 35-10, despre care expertiza tehnică efectuată în cauză arată că nu corespunde normelor tehnice de siguranță pentru ridicarea, fără riscuri, a autovehiculelor, datorită capacității reduse de ridicare.

Pârâta nu și-a îndeplinit nici obligația prevăzută de art.4 din contract, având, la începutul lunii ianuarie 2007, o restanță de 3565 lei la redevență și 15177 lei la cota de participare de 3%, ambele debite fiind restante pentru întreg anul 2006. Pârâta a recunoscut acest fapt, însă, a arătat că reclamanta trebuia să retragă sumele respective din contul de garanție conform art. 4 din contract.

S-a constatat, așadar, că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile esențiale ale contractului, și anume, realizarea investițiilor, plata redevenței și a cotei de 3 % cuvenită concedentului.

În ce privește neregulile constatate în desfășurarea activității efective de ridicare a vehiculelor, nu s-au dovedit abateri substanțiale de natură a duce, prin ele însele, la rezilierea contractului, anumite tensiuni între salariații pârâtei și proprietarii vehiculelor ridicate fiind inerente acestui gen de activitate.

Deși pârâta a susținut, că principalul motiv pentru care nu a realizat investițiile îl reprezintă reducerea numărului străzilor din aria de operare, la dosar nu s-a depus actul administrativ prin care a operat această reducere pentru a se observa momentul din care operează și dacă, într-adevăr, a constituit un impediment obiectiv pentru realizarea obligațiilor contractuale ale pârâtei, obligații care, așa cum s-a arătat mai sus, trebuiau realizate imediat după încheierea contractului, cu resurse financiare proprii, pârâta trebuind să prezinte conform art.7 pct.8 din contract și documentele care să ateste capacitatea financiară de realizare.

Ca atare, îndeplinirea programului de investiții nu era condiționată de deciziile administrative ulterioare de modificare a ariei de operare, investițiile trebuind a fi realizate încă de la momentul încheierii contractului.

Față de aceste considerente, constatând neîndeplinirea de către pârâtă a clauzelor esențiale ale contractului de concesiune, tribunalul în baza art.4 alin.ultim și art.9 lit.c din contract, raportat la art.969 Cod civil, a dispus rezilierea contractului, reținând că această reziliere a fost prevăzută în clauzele contractuale inserate în articolele sus menționate, în caz de neîndeplinire a obligațiilor contractuale.

De asemenea, în temeiul art.9 lit.c din contract, pârâta a fost obligată și la plata sumei de 540 EURO, în echivalent lei, cu titlul despăgubiri, egale cu nivelul garanției constituite de către pârâtă.

Cererea reconvențională a fost respinsă, reținându-se că pârâta putea obține despăgubirile solicitate numai în cazul prevăzut de art.9 pct.b din contract, adică în cazul denunțării unilaterale de către concedent a contractului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta SC SRL Rm.V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul pârâtei a fost motivat în drept pe disp.art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.

Recurenta - pârâtă critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:

- instanța a încălcat prevederile art.137 Cod pr.civilă, nepronunțându-se asupra excepției inadmisibilității acțiunii, față de neîndeplinirea procedurii prev. de art.7201Cod pr.civilă;

- instanța a încălcat prev. art.7201Cod pr.civilă, deoarece litigiul este comercial și nu a existat o conciliere prealabilă între părți;

- instanța a încălcat prev.art.208 Cod pr.civilă, recurenta nefiind convocată la efectuarea expertizei în cauză;

- instanța a depășit atribuțiile rolului activ, precizând temeiul de drept al rezilierii;

- prima instanță a aplicat greșit prev.art.1073, 1078, 1079 Cod civil, atunci când a dispus rezilierea contractului de concesiune, reținând tot greșit că recurenta a încălcat prev.art.7 pct.7 (neîndeplinirea graficului de eșalonare a investițiilor, în valoare de 3.000.000.000 ROL) și art.4 din contract ( neplata redevenței și a cotei de participare).

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, în principal, respingerea acțiunii ca neîntemeiată; în subsidiar, solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă, față de neîndeplinirea procedurii prev. de art.7201Cod pr.civilă, sau trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul pârâtei este fondat, dar pentru următoarele considerente:

La acest termen, din oficiu, s-a pus în discuție conform art.137 Cod pr.civilă, soluționarea greșită a litigiului de către Secția Comercială a Tribunalului Vâlcea, deși trebuia judecat de către completul specializat în contencios administrativ.

Potrivit disp.art.2 (1) lit.c din Legea nr.554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii contenciosului administrativ, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, iar conform disp.art.8 (2) din aceeași lege, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

În speță, litigiul ce are ca obiect rezilierea contractului de concesiune nr.1290/2004, prin care s-a concesionat pârâtei - recurente serviciul public de ridicare a autovehiculelor și remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice din Municipiul Rm.V, este un litigiu administrativ, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și se impunea să fie soluționat legal de către completul specializat de contencios administrativ, care, la data pronunțării sentinței atacate, 11 februarie 2008, trebuia format din 2 judecători, potrivit disp.art.10 (1) din lege ( art.modificat la data de 18 aprilie 2008, prin Legea 97/14 aprilie 2008 privind aprobarea OUG nr.100/2007).

Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.312 (6) Cod pr.civilă, să se admită recursul pârâtei, să se caseze sentința atacată și să se trimită cauza spre competentă soluționare la același tribunal, secția comercială și de contencios administrativ, complet specializat în contencios administrativ.

Instanța de trimitere va avea în vedere, la soluționarea cauzei, toate criticile aduse sentinței prin recurs, în special critica privind neîndeplinirea procedurii prealabile de conciliere (art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta SC SRL cu sediul în Rm.V,-, -ozia,.E,.6, jud.V, împotriva sentinței nr.212 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul Municipiul Rm.V, prin Primar.

Casează sentința de mai sus și trimite cauza spre competentă soluționare la același tribunal, secția comercială și de contencios administrativ fiscal, complet specializat în contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/4 ex.

03.06.2008

jud fond.

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Fabiola

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind domeniul public. Decizia 511/2008. Curtea de Apel Pitesti