Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂN IA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1.953

Ședința publică din data de 10 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 3: Daniela Griga

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, împotriva Sentinței civile nr.154 pronunțată în data de 30 ianuarie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE S având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal, făcut în cauză la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul formulat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de 09.06.2009, intimata a înregistrat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului promovat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Se mai reține că recursul a fost declarat în termen.

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 154 din 30 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca prematură acțiunea formulată de către reclamanții, în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI S, iar drepturile salariale solicitate de către reclamanți reprezentând suplimentul postului sunt drepturi salariale prev. de art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și nu pot fi acordate, deoarece nu există temei legal pentru individualizarea cuantumului acestor sporuri și a condițiilor în care se acordă.

A arătat instanța de fond că atâta vreme cât legiuitorul a omis să precizeze cuantumul acestui drept, iar modalitatea de calculare a dreptului nu a fost reglementată, este imposibilă pentru angajator calcularea acestor sume de bani.

Pe de altă parte, a mai arătat instanța de fond, o eventuală cuantificare a dreptului făcută de către instanța de judecată prin comparare cu alte drepturi acordate funcționarilor publici ar conduce la încălcarea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a arătat instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului ori executivului în vederea acordării unui drept al cărui cuantum, cei îndreptățiți prin lege, nu l-au stabilit.

În final, instanța de fond a precizat că art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 prevede că salarizarea funcționarilor publici se poate face numai în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, dar această lege se găsește doar în stadiu de proiect, situație în care, dreptul în sine, deși reglementat, nu poate fi acordat neexistând un procent determinat care să ofere posibilitatea de calculare a dreptului, situație în care acțiunea reclamanților a fost apreciată de către instanța de fond ca fiind prematur introdusă și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și, solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanții au arătat că prin această sentință se face o vădită discriminare între angajații actuali și foștii angajați ai S, având în vedere că actualii angajați au dat în judecată pentru aceleași considerente pârâta și acțiunea lor a fost admisă și, mai mult, la data de 26.02.2009 Curtea de APEL CLUJ, prin decizia pronunțată, a menținut ca legală sentința în ceea ce privește acordarea acestor drepturi începând cu anul 2005.

Au mai susținut reclamanții că neacordarea suplimentului postului în procent de 25 % aduce atingere și prev. art. 5 din Legea nr. 53/2003 care consacră principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.

Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.

Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).

Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.

Obiecțiunile pârâtei sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.

Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.

Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:

(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."

Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.

Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.

De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale sau a drepturilor acordate prin alte hotărâri judecătorești, nu se poate realiza în prezenta cauză.

Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.

Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct, cuantumul celor două suplimente.

Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.

Din această perspectivă, nu se poate reține cu temei că prima instanță ar fi încălcat prev. art. 5 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 și chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).

Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.

Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit. c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.

În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.

Față de cele menționate anterior se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 154 din 30 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - -

Red.

Dact./2 ex./08.07.2009

Jud.fond:.

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Daniela Griga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj