Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.835
Ședința publică din data de 27 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Griga
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate reclamanții, G, recurent, și intervenienții, împotriva Sentinței civile nr. 95 pronunțată în data de 16 ianuarie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE, INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEȚEAN C, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999).
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. în reprezentarea intereselor recurenților, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 20.05.2009 se înregistrează din partea Inspectoratului General al Poliției Române întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Totodată, la data de 25.05.2009 se înregistrează din partea intimatului, Ministerul Economiei și Finanțelor întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului promovat ca netemeinic și nelegal. La data de 26.05.2009 se înregistrează din partea MIRA întâmpinare.
La data de 26.05.2009 se înregistrează din partea Inspectoratului de Poliție al județului C întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
Câte un exemplar din întâmpinările formulate se comunică cu reprezentanta recurenților, care învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate, casarea sentinței recurate în sensul reținerii spre judecare a acțiunii de fond și admiterea acesteia. În susținere se arată că este vorba de un spor pentru combaterea fenomenului corupției despre care nu se poate susține că se acordă pentru o categorie și pentru una nu, aceasta în condițiile în care ambele categorii au aceleași atribuții. În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale, aceasta arată că instanțele prin hotărârile pronunțate nu pot legifera în numele altor categorii, iar dispozițiile OG nr. 43/2002 există, neexistând alt act normativ. Nu se solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 95 din data de 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE pe perioada 01.01.2002 - 10.12.2005 și în consecință, a fost respinsă acțiunea reclamanții, G, recurent, și intervenienții în nume propriu, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanții și intervenienții au calitatea de funcționari publici în cadrul C activând în cadrul Poliției Judiciare prin Ordin al cu avizul procurorului general, situație arătată de acesta și necontestată de către pârâți.
Drepturile solicitate de reclamanți sunt pe perioada 1.09.2002 până în prezent, respectiv până la data pronunțării hotărârii instanței de fond.
Reclamanții au solicitat sporul de 30% prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002 potrivit cu care ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege care, în acest caz, este de 3 ani conform art. 3 alin. 1 din același act normativ.
Prin urmare, a apreciat instanța de fond, drepturile solicitate de reclamanți pe perioada 1.01.2002 - 10.12.2005 sunt prescrise întrucât acțiunea a fost formulată la data de 11 februarie 2008, fără ca reclamanții să invoce un caz justificat de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive.
În ceea ce privește perioada cuprinsă între 10.12.2005 și până la data pronunțării hotărârii, tribunalul a apreciat că prevederile articolului 21 din nr.OG 137/2000 raportat la art. 1 alin. 2 lit. e pct."i" și art. 2 alin.1 din nr.OG 137/2000 prevăd posibilitatea pentru persoana care se consideră discriminată de a solicita acordarea de despăgubiri, restabilirea situației anterioare discriminării, fără ca acest lucru să suspende cursul prescripției extinctive și cu condiția de a se dovedi discriminarea de către persoanele care invocă acest lucru.
În cazul de față, a reținut prima instanță, s-a prevăzut prin nr.OUG 42/2002, un spor salarial acordat numai unora dintre ofițerii și agenții de poliție judiciară respectiv celor detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pe considerentul că această detașare ar implica o pregătire profesională distinctă, o activitate complexă și un anumit specific care justifică acordarea unui spor suplimentar față de ceilalți funcționari publici.
Este real că atât reclamanții și intervenienții cât și polițiștii detașați în cadrul efectuează o activitate de cercetare penală însă, prin faptul stabilit de lege s-a considerat că activitatea desfășurată de aceștia reprezintă un caz de modificare a raporturilor de serviciu, ceea ce este de natură să implice acordarea unor alte drepturi salariale decât cele avute anterior detașării. Prin urmare, diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. a fost datorată unui criteriu de selecție prevăzut în chiar cuprinsul dispozițiilor legale și fiind justificat obiectiv fapt care, în opinia instanței de fond, nu constituie discriminare întrucât reclamanții și intervenienții nu se află într-o situație identică cu polițiștii detașați la.
În consecință, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamanți și intervenienți este neîntemeiată și a respins-o ca urmare a admiterii excepției prescripției pe perioada 1.01.2002 - 10.12.2005 și ca neîntemeiată pentru restul perioadei potrivit prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, G, și intervenienții, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii formulate, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții-recurenți arată că acțiunea lor se întemeiază pe prev. nr.OG 137/2000 și tinde la repararea unui prejudiciu prin discriminare, sporul de 30 % fiind prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002, iar practica judiciară în materie consideră că acesta este temeinic și legal.
De asemenea, recurenții apreciază că în ceea ce privește admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002 - 10.12.2005, instanța de fond în mod greșit a admis-o, deoarece acțiunea se întemeiază pe prev. nr.OG 137/2000 și tinde la repararea unui prejudiciu cauzat prin discriminare, iar prejudiciul pretins nu poate fi evaluat decât după constatarea existenței discriminării.
Astfel, arată recurenții, atâta timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la au beneficiat de sporul anticorupție spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul C, care nu au beneficiat de acel spor, deși îndeplinesc în virtutea funcției pe care o aveau o muncă egală, însemnă că și reclamanții au dreptul la acel spor, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume un salariu egal pentru o muncă egală.
Instituirea unor asemenea sporuri doar în favoarea unei categorii de ofițeri de poliție judiciară, în realitate a creat o inegalitate, un tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale și deci o discriminare, nefiind de fapt o stare de fapt diferită.
Au apreciat reclamanții că neacordarea sporului de 30 % contravine și normelor internaționale și comunitare incidente, respectiv art. 1 pct. 2 din Convenția nr. 111/1958, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, Directiva Consiliului din 27.11.2000 precum și prev. CEDO.
Având în vedere toate actele din dosar precum și considerentele expuse, recurenții solicită să se constate că hotărârea de fond este nelegală și netemeinică, fiind într-o situație discriminatorie față de alți ofițeri din poliția judiciară.
Intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin întâmpinările depuse au solicitat respingerea recursului formulat în cauză.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate, a prevederilor art. 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamanții prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR au solicitat obligarea pârâților, în solidar la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate constând în sporul de 30 % din salarul de bază lunar pentru perioada 1 septembrie 2002 și până în prezent, actualizat cu coeficientul de inflație până la plata efectivă și să se dispună anularea situației creată prin discriminare.
Acțiunea promovată a fost motivată prin invocarea dispozițiilor art. 28 din nr.OUG 43/2002 astfel cum a fost aceasta modificată.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 2 alin 2 din nr.OG 137/2000 precum și prevederile art. 21 din actul normativ arătând că nu înțeleg care ar fi modalitatea în care ar putea fi justificată printr-un scop legitim dezavantajarea reclamanților prin neacordarea sporului în perioada de referință.
Reclamanții au mai invocat faptul că, raportat la normele legale în temeiul cărora își desfășoară activitatea, nu se justifică neacordarea sporului, în condițiile în care acestea prevăd că singura diferență între atribuțiile reclamantului și cele ale celor detașați la. este aceea că primii au răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale.
Prima instanță a respins acțiunea, cu motivarea că pretențiile aferente perioadei 1.01.2002 - 10.12.2005 sunt prescrise, iar pentru restul perioadei sunt neîntemeiate.
Prima critică din recurs vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada mai sus arătată, cu motivarea că acțiunea se întemeiază pe prev. nr.OG 137/2000 și tinde la repararea unui prejudiciu cauzat prin discriminare, iar prejudiciul pretins nu poate fi evaluat decât după constatarea existenței discriminării.
Deși, în principiu, instanța achiesează la această poziție, ea nu explică de ce reclamanții nu arată de ce au fost împiedicați să acționeze în interiorul termenului fixat de prev. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, pentru a fi neutralizate efectele împlinirii termenului de prescripție.
Astfel, deși constatarea stării de discriminare este o condiție prealabilă acordării despăgubirilor, acest fapt nu constituie în sine un motiv de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție, astfel încât, în lipsa altor elemente care să fie de natură a dovedi existența unor astfel de împrejurări, soluția de admitere a excepției apare ca fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește perioada neprescrisă, prima instanță a reținut în mod corect că salarizarea polițiștilor din structurile poliției, inclusiv a ofițerului de poliție judiciară în numele căruia s-a făcut acțiunea, se face în baza art. nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașati la. în baza prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție; prin art. 28 din acest act normativ, s-a prevăzut acordarea unui spor de 30 % din salariul de bază lunar (art. 28 din acest act normativ a fost abrogat expres de art. 41 lit. e din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției).
Drepturile stabilite în favoarea ofițerilor de poliție judiciară care efectuează actele de cercetare sub directa conducere supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din cadrul a fost reglementat prin dispozițiile art. 28 din nr.OUG 43/2002 iar apărările pârâților referitoare la justificarea diferenței de tratament dintre cele două categorii de polițiști de poliție judiciară, în baza criteriului obiectiv al detașării este una pertinentă.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării, dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de alta.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Interpretarea dispozițiilor comunitare și internaționale, invocate în justificarea demersului judiciar de către reclamanți, în sensul că în baza acestora trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare, întrucât în chiar cuprinsul titlului este menționat un prim criteriu, respectiv cel al structurii teritoriale ori centrale, în cadrul căreia își desfășoară activitatea ofițerul de poliție judiciară respectiv sub îndrumarea procurorului ori sub îndrumarea și controlul nemijlocit al procurorilor din cadrul
O altă distincție, care nu se bazează pe criterii subiective, ci pe unele obiective este cea invocată de pârâți și apreciată ca fiind justificată, cea a detașării.
Este de necontestat că respectarea actelor și pactelor internaționale ratificate constituie un deziderat prioritar, însă aplicarea și interpretarea acestora trebuie realizată în sensul pentru care au fost edictate și pentru asigurarea egalității și echității în limitele acestora.
Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818, 819 și 821/3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin 1, 3 și 11 și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a reținut că: art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Susținerile reclamanților și intervenienților vizând existența unui tratament discriminatoriu nu pot fi primite în acest context, neputându-se reține că drepturile salariale prevăzute în nr.OUG 43/2002 și nr.OUG 27/2006 sunt drepturi salariale prevăzute de lege și în favoarea lor, întrucât nu există o dispoziție legală expresă, alegațiile referitoare la tratamentul discriminatoriu au fost înlăturate pentru considerentele evidențiate mai sus și pentru aceleași argumente s-a reținut că nu a fost încălcat principiul egalității între salariați respectiv acela al unui salariu egal pentru o muncă egală.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și, de asemenea, Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, recurent, și intervenienții în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 95 din 16 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red.
Dact. /2 ex./
Jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Daniela Griga, Floarea Tămaș
