Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1005/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1005

Ședința publică de la 15 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

-- - - JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

-- - - Judecător

Grefier -

XXXX

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta, împotriva deciziei nr. 7060 din data de 30 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.

La apelul nominal s-au prezentat revizuienta, reprezentanta intimaților Primăria și Consiliul Local, intimații și, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care,

Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus în discuția părților prezente cererea de revizuire.

Revizuienta solicită admiterea cererii de revizuire conform concluziilor scrise.

reprezentanta intimaților Primăria și Consiliul Local lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Intimații prezenți, pe rând având cuvântul au pus concluzii de admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, reclamanți, și au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local și Primăria Comunei, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că aceștia au dreptul de a primi sporul de dispozitiv în procent de până la 25% din salariul de încadrare, conform Ordinului nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor, începând cu august 2003.

Au arătat în motivare că indemnizația de dispozitiv se acordă întregului personal salariat ce își desfășoară activitatea în administrația publică locală.

Prin sentința nr.2600/07.05.2007, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta Primăria u să plătească acestora sporul de dispozitiv de până la 25% din salariu, începând cu data introducerii acțiunii.

S-a respins acțiunea față de Consiliul Local.

La pronunțarea sentinței, s-a reținut că soluția adoptată prin Ordinul 436/2003, în sensul că sporul de dispozitiv nu se acordă personalului din consiliile județene și consiliile locale, ci numai acelora din prefecturi, conduce la o gravă diferențiere în rândul funcționarilor publici, diferențiere ce încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție, în Convenția Europeană a Dreptului Omului și este de natură a crea o situație care contrazice prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarului public.

S-a mai arătat că dualitatea creată în cadrul sistemului de salarizare din administrația publică centrală și cea locală, constituie un pericol la înfăptuirea reformei în administrație și că s-ar aduce atingeri consolidării statutului european al funcționarului public.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primăria comunei.

S-a criticat sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, precizându-se că ordinul MAI nu se aplică personalului din cadrul consiliilor locale.

Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr. 7060 din 30.10.2007 a admis recursul pârâtei Primăria com. împotriva sentinței nr. 2600 din 7 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

A modificat sentința în sensul că a respins acțiunea reclamanților.

În considerentele deciziei s-a reținut că personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.

Sistemul de salarizare al funcționarilor publici este reglementat în cuprinsul art.29 din Legea 188/1999, OUG 192/2002 și OUG 92/2004.

În conformitate cu prevederile art.29 din Legea 188/1999, privind statutul funcționarului public, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, spor de vechime, suplimentul postului, suplimentul gradului.

Același text, la aliniatul 2 prevede că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

Elementele sistemului de salarizare general, aplicabil funcționarilor publici, sunt prevăzute în art.14 din OUG 192/2002. Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi, pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.

Din dispozițiile art. 1 alin.3 din OUG nr. 92/2004, rezultă că sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.

În aceeași lege, la Secțiunea a II- sunt reglementate sporurile pe care le primesc funcționarii publici.

Astfel, în art.14 este stabilit sporul de vechime și cuantumul acestuia, în funcție de vechimea în muncă, în art.15 se regăsește sporul pentru munca în timpul nopții, în art.16, sporul pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, în art.17, sporul pentru titlul științific de doctor.

De asemenea, în art.18 este reglementată modalitatea de acordare a sporului de confidențialitate.

Rezultă din expunerea efectuată mai sus că sporul de dispozitiv nu este prevăzut expres în Secțiunea "Alte sporuri".

Astfel fiind, el poate fi încadrat numai la categoria " alte drepturi".

Nefiind un spor expres prevăzut într-un act normativ cu forță generală obligatorie, cum este legea sau ordonanța Guvernului, care are aceeași putere juridică ca și legea, sporul de dispozitiv nu poate fi acordat decât dacă ordonatorul principal de credite îl încuviințează.

O astfel de soluție se impune, întrucât, din cuprinsul art.3 al OUG 92/2004 rezultă că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.

Primarul are calitatea de ordonator principal de credite.

Deci el este cel care poate să stabilească dacă are fonduri suficiente pentru a acorda sporul de dispozitiv.

Instanța de judecată nu se poate substitui ordonatorului de credite și să acorde ea însăși sporul de dispozitiv, care este reglementat într-un ordin al Ministrului, act normativ cu putere inferioară legii.

Dacă sporul de dispozitiv ar fi fost trecut expres într-unul din actele normative cu putere de lege, care reglementează sistemul de salarizare al funcționarilor publici, în mod evident instanța ar fi putut să oblige autoritatea să acorde acel spor.

Cum însă sistemul legal de salarizare nu prevede expres acest spor și cum gestiunea sistemului de salarizare aparține ordonatorului principal de credite, care trebuie să se încadreze în resursele financiare, instanța nu poate să oblige autoritatea să acorde sporul, pentru că ar încălca norma legală privind încadrarea în resursele financiare.

În speța de față nu se pune în discuție, așa cum a reținut instanța de fond, discriminarea în raport de apartenența la o autoritate a administrației publice locale sau centrale.

Sub acest aspect, modul de analiză al instanței de fond este corect, numai că primarul, ca ordonator de credite are competența de a stabili alte sporuri, neprevăzute expres în lege, dacă se poate încadra în resursele financiare alocate.

La adoptarea soluției de respingere a cererii funcționarilor publici, primarul nu a avut în vedere Ordinul MAI 436/2003 în care se susține că s-a precizat că sporul de dispozitiv se acordă numai funcționarilor publici din cadrul autorităților publice centrale.

De aceea, Curtea apreciază că prin respingerea cererii tuturor funcționarilor publici, primarul nu a săvârșit un act de discriminare, de diferențiere, ci el s-a încadrat în resursele financiare pe care le avea la dispoziție.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuienta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, întemeiată pe dispoz. art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod pr. civilă.

În motivarea cererii de revizuire a susținut că nu există nici un text de lege care să prevadă că sporul de dispozitiv se acordă decât dacă ordonatorul principal de credite îl încuviințează.

Mai arată că sporul de dispozitiv este reglementat de pct. 9.2 și 31.1 din nr. 496/2003 care precizează că personalul civil din acest minister beneficiază de toate drepturile stabilite prin lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază de art. 13 din Legea nr. 138/1999.

Cererea de revizuire este nefondată pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Caracterul extraordinar al acestei căi de atac rezultă din faptul că legiuitorul a prevăzut în art. 322 Cod pr. civilă, expres și limitativ motivele de admisibilitate a cererii de revizuire.

În speță, reclamantul și-a întemeiat cererea de revizuire pe prev. art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă.

Art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă tratează motivul de revizuire întemeiat pe descoperirea după pronunțarea hotărârii a unor înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică ori care nu au putut fi înfățișate dintr- împrejurare mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Din redactarea motivelor de revizuire se reține că revizuienta a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 cod pr. civilă iar din interpretarea textului citat reies condițiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul pentru a fi de natură să conducă la admiterea cererii de revizuire.

Pe de altă parte, în motivele de revizuire se reiterează motive ce privesc fondul cauzei și care au fost analizate pe rând atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs, și care nu pot face obiectul prev. art. 322 Cod pr. civilă.

În raport de cele expuse se apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru admisibilitatea cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta, împotriva deciziei nr. 7060 din data de 30 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

red. Jud. D

Ex.2//18.06.2008

Jud. rec. A

G

C

Președinte:Doina Ungureanu
Judecători:Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1005/2008. Curtea de Apel Craiova