Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1007/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1007
Ședința publică de la 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr. 2408 din 04 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, intimații reclamanți, și intimații pârâți TRIBUNALUL DOLJ,CURTEA DE APEL CRAIOVA și MINISTERUL FINANȚELOR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a arătat că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin. Cod pr. civilă.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 2408 din 4.12.2008 Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții, împotriva pârâților Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Justiției.
Au fost obligă pârâții Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Justiției la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei C de Casație și Justiție B și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative al parchetelor de pe lângă tribunale, pentru perioada 1 noiembrie 2007 - 18 aprilie 2008, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective și în continuare.
A respins cererea reclamanților privind acordarea drepturilor bănești pentru viitor.
A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice
S-a reținut că legea nu face nici o distincție între funcționarii care activează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cei din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel ori tribunale, toate departamentele îndeplinind același atribuții prevăzute unitar la art. 125 și 130 alin.2 din Legea nr.304/2004, oricând un funcționar public de la oricare instanță sau parchet putându-se transfera într-un post similar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a i se solicita îndeplinirea mai multor condiții decât cele pe care deja le îndeplinea pentru funcția publică deținută anterior.
Din data de 01.11.2004, salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ din Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost stabilită în Anexa 1 OUG nr.82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, în timp ce funcționarii publici in cadrul departamentelor celorlalte parchete au fost salarizate conform Anexei 3.
S-a apreciat că în această situație a intervenit o discriminare prin tratarea în mod diferit a persoanelor aflate în situații analoage, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă, în speța de față criteriul care a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat reclamanților fiind cel al categoriei profesionale, motiv pentru care au fost restrânse drepturile salariale ale reclamanților fiind încălcat și art.6 alin.2 din Codul Muncii prin care este garantată retribuția egală pentru muncă și pregătire profesională egală.
Mai mult decât atât, prin Legea nr.97/15.04.2008 s-a aprobat OUG nr.100/2007 prin care funcționarii publici din cadrul Parchetelor de pe lângă Tribunale sunt salarizați conform Anexei nr.1( art.902), ceea ce dovedește cu prisosință faptul că nu se justifica nici pe perioada anterioară salarizarea diferențiată a acestei categorii de personal, pe nivelul -central și local- iar motivul combaterii corupției era de fapt invocat pro causa.
Cu privire la cererea privind actualizarea sumelor solicitate prima instanță a reținut admisibilitatea cererii, cu motivarea că prin neplata către reclamanți din momentul rămânerii definitive și executorii a sentinței, se poate crea acestora un prejudiciu material care urmează să fie acoperit prin actualizarea sumelor conform indicelui de inflație care face ca în perioada de timp scursă între cele două momente, cel al nașterii obligației de plată și cel al plății efective, sumele să se devalorizeze continuu.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată, întrucât deși între reclamanți și persoana chemată în garanție nu există un raport juridic, totuși partea care ar cădea în pretenții ar putea să se îndrepte împotriva acestuia, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.60-63 din Codul d e Procedură Civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul pârât în motivele de recurs a arătat că, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești întrucât instanța de fond, adăugând la lege, a creat un nou sistem de salarizare a funcționarilor publici.
A mai arătat recurentul pârât în motivele de recurs că prin decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art.1, art. 2 alin.3 și art. 27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care lasă posibilitatea de a se înțelege că instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu norme de aplicare generală.
S-a mai arătat că în cauză nu a avut loc o discriminare, funcționarii fiind retribuiți în raport de nivelul autorității în care prestează activitatea, din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției. Ca urmare, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.4 și 9
Examinând motivele de recurs și legislația aplicabilă în speță, Curtea reține următoarele:
Reclamanții intimați sunt funcționari publici în cadrul Tribunalul Dolj și au solicitat prin acțiune obligarea pârâților la plata diferenței dintre salariul acordat aceleiași categorii de funcționari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și salariul care li se acordă acestora efectiv.
Curtea arată că salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare ale parchetelor a fost reglementată prin OUG 92/2004, apoi prin OG 2/2006 și OG 6/2007.
Ordonanța 6/2007 a reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În cuprinsul acestei ordonanțe, la art.4 s-a instituit principiul salarizării funcționarilor publici, în sensul că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, nivelul studiilor, gradul profesional al funcției, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor 1- 6.
Se constată din enunțul textului că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea salariului de bază, între alte elemente, și nivelul central sau local la care se prestează activitatea.
Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate să acorde funcționarilor publici alte drepturi decât cele prevăzute în lege pentru categoria căreia îi aparțin.
De altfel, prin Decizia nr.821/3 iulie 2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere că în baza art.147 alin.4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr.262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr.997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Așadar, în materia salarizării funcționarilor publici din cadrul Parchetelor teritoriale se aplică prevederile OG 6/2007 conform anexei corespunzătoare acestor categorii de funcționari.
În ceea ce privește invocarea și aplicabilitatea practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, Curtea arată următoarele:
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un tratat internațional la care România este parte și care se aplică direct, în baza art.11 și 20 din Constituția României, în ordinea juridică internă a statului român în calitate de stat contractant.
Potrivit principiului subsidiarității, fiecare stat contractant al Convenției garantează și aplică direct prevederile Convenției, situație în care, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, primul judecător al Convenției este judecătorul național.
Normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate în dreptul intern, situație consacrată în art.20 din Constituția României,
În același timp statele contractante au obligația de a lua măsuri ca legislația internă să fie compatibilă cu prevederile Convenției.
În acest context, Curtea arată că prevederile din OG 6/2007 sunt compatibile cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu sunt de natură a nesocoti prevederile art.14 privind interzicerea discriminării.
Articolul 14 din Convenție interzice discriminarea, în sensul că exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute în această Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acest principiu implică aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, care sunt egale în drepturi.
Din redactarea textului rezultă că principiul nediscriminării presupune egalitatea tuturor în fața legii și că toate persoanele au dreptul, fără discriminare, la o egală protecție.
Prin Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a concretizat noțiunea de interzicere generală a discriminării.
În art.1 al acestui protocol s-a arătat că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Din analiza, atât a art.14 din Convenție, cât și a art.1 din Protocolul nr.12, rezultă că discriminarea se referă la drepturile și libertățile prevăzute în Convenție.
Ori, în cauza de față se invocă discriminarea între categorii de salariați care funcționează la un alt nivel, și nu între categorii de funcționari care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții sau autorități.
În ceea ce privește drepturile salariale, nu se poate reține că stabilirea unei grile diferențiate după nivelul organului angajator constituie discriminare, în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, așa cum s-a arătat în mai multe cauze în care s-a pronunțat Curtea, a distinge nu înseamnă a discrimina, iar situația unui funcționar aflat în raport de funcție cu un organ superior ierarhic nu este identică cu aceea a funcționarilor de la nivelele inferioare, așa încât nu se poate vorbi despre putere discreționară în aprecierea legiuitorului.
Diferențele de tratament salarial nu înseamnă încălcarea principiului nediscriminării, tratamentul salarial diferențiat având justificare obiectivă și rezonabilă care decurge din ierarhia autorităților în care funcționează personalul respectiv.
Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că de asemenea nu se mai poate pune în discuție aplicarea grilelor de salarizare consacrate în legislația română pentru alte categorii de funcționari ținând seama și de prevederile Deciziei 821 /3 iulie 2008 Curții Constituționale, cu aplicabilitate la data pronunțării prezentei hotărâri.
În raport de considerentele enunțate în prezenta hotărâre, motivele de recurs sunt întemeiate, așa încât în baza art.312 Cod pr.civilă se va admite recursul, se va modifica sentința și se va respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr. 2408 din 04 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. ACP
Ex.2//10.03.2009
Jud. fond C
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Gabriela Carneluti, Costinel
