Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 101/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA Nr. 101/CA/2009

Ședința publică de la 29 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru reclamant, lipsă fiind reclamantul și pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care avocata reclamantului depune la dosar în susținerea acțiunii declarația acestuia privind renunțarea la judecarea cererilor de anularea adreselor nr- și nr.1579/ADM/21.08.2008 și la obligarea pârâților la reintegrarea reclamantului în funcția de Prefect al Județului Sibiu, precum și adresa nr.4946/28.04.2009 emisă de Instituția Prefectului Județului Sibiu privind veniturile pe care le-ar fi realizat reclamantul în perioada 21.12.2007 - 25.02.2009.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri punând în discuție în primul rând excepțiile invocate de pârâți.

Avocata reclamantului solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâți prin întâmpinare pentru motivele arătate în notele de ședință (filele 130 - 132), iar pe fond solicită admiterea acțiunii doar cu privire la plata despăgubirilor în cuantum de 115.860 lei. Nu solicită cheltuieli de judecată.

- CURTEA DE APEL -

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub dosar nr.146/57/30.01.2009 așa cum a fost precizată și completată, reclamantul a chemat în judecată pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S solicitând prin hotărâre judecătorească:

-anularea adresei nr- emisă de pârâtul Guvernul României;

-anularea adresei nr.15579/ADM/21.08.2008 emisă de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative;

-obligarea pârâților la reintegrarea reclamantului în funcția de prefect al județului Sibiu, deținută anterior emiterii de către Primul Ministru a Deciziei nr.300/19.12.2007;

-obligarea pârâților la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția de prefect pe perioada cuprinsă între 21.12.2007 - 25.02.2009.

În motivarea acțiunii se arată că prin Decizia nr.300 din 19.12.2007 emisă de Primul Ministru al Guvernului României s-a dispus trecerea reclamantului din funcția publică de prefect al județului Sibiu în funcția publică de inspector guvernamental, decizie pe care a atacat-o în contencios administrativ și ca urmare prin sentința nr.124/F/CA/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr- a fost anulată, astfel că în baza art.106 alin.2 din Legea nr.188/1999 se impune reintegrarea în funcția publică avută anterior emiterii actului administrativ anulat.

Deși a formulat plângeri prealabile, susține reclamantul, pârâtul Guvernul României prin adresa nr- i-a comunicat refuzul de a da curs acestei cereri, același refuz fiindu-i comunicat și de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin adresa nr.1579/ADM/21.08.2008.

Totodată, mai arată reclamantul, conform prevederilor art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999, se impune și despăgubirea cu o sumă egală cu salariile indexate majorate și recalculate și cu alte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția de prefect cuprinsă între 21.12.2007 când a fost trecut în funcția de inspector guvernamental și până la reintegrarea în funcția de prefect.

În drept invocă prevederile legii nr.554/2004.

Acțiunea este scutită de taxa de timbru conform prevederilor art.15 lit.a din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul Guvernul României a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile, tardivității și lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de reintegrare a reclamantului în funcția de prefect al județului Sibiu (filele 14 - 25).

Și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor prin întâmpinările depuse la dosar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată (filele 26, 27, 104, 105, 123 și 124).

Pârâta Instituția Prefectului Județului Sibiu prin întâmpinarea depusă la dosar arată că nu este emitenta adreselor nr- și nr.15579/ADM/21.08.2008 menționate în petitele 1 și 2 din precizarea acțiunii, iar referitor la petitul 3, reintegrarea în funcția de prefect, această cerere a rămas fără obiect, având în vedere că prin nr.HG132/25.02.2009 reclamantul a fost repus în funcția publică de prefect al județului Sibiu.

În ce privește petitul 4, privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor, pârâtul arată că în măsura în care se constată că pretențiile reclamantului sunt întemeiate în fapt și drept, nu se opune admiterii acestei cereri, situație în care ordonatorul principal de credite Ministerul Administrației și Internelor va trebui să suplimenteze bugetul alocat Instituției Prefectului Județului Sibiu (filele 125 - 128).

Reclamantul prin notele de ședință depune la dosar și concluziile expuse de avocatul său a cerut respingerea excepțiilor invocate de pârâți ca neîntemeiate.

Întrucât prin nr.HG132/25.02.2009 publicată în Of.nr.115/2009 reclamantul a fost repus în funcția publică de prefect al județului Sibiu, acesta a depus la dosar declarație autentificată prin care renunță la judecarea următoarelor capete de acțiune:

-la judecarea cererii de anulare a adresei nr- emisă de pârâtul Guvernul României cu privire la refuzul de reintegrare în funcția de prefect al județului Sibiu, menținând cererea doar cu privire la refuzul nejustificat privind plata despăgubirilor;

-la judecarea cererii de anulare a adresei nr.1579/ADM/21.08.2008 emisă de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative de a dispune reintegrarea reclamantului în funcția de prefect al județului Sibiu, menținând cererea doar cu privire la refuzul nejustificat privind plata despăgubirilor;

-la judecarea cererii privind obligarea pârâților Guvernul României și Ministerul Internelor și Reformei Administrative să-l reintegreze pe reclamant în funcția de prefect al județului Sibiu deținută anterior emiterii de către Primul Ministru a Deciziei nr.300/19.12.2007.

Ca urmare a renunțării la judecarea acestor capete de cerere, instanța în baza art.246 Cod pr.civilă, va lua act de cererea reclamantului, urmând să mai fie analizată pe fond doar cererea privind plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția de prefect pe perioada cuprinsă între 21.12.2007 și până la reintegrarea efectivă în funcția de prefect al județului Sibiu.

De asemenea, excepțiile lipsei procedurii prealabile și tardivității invocate de pârâtul Guvernul României cu privire la cererea de rei8ntegrare în funcția de prefect se impune a fi respinse ca rămase fără obiect, având în vedere renunțarea reclamantei la judecarea acestui capăt de acțiune.

În raport de acest capăt de cerere vor fi analizate și excepțiile invocate în cauză de pârâții Guvernul României și Ministerul Administrației și Internelor.

Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României cu privire la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, instanța constată că este întemeiată și ca urmare va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art.1 și art.2 alin.2 și 3 din Legea nr.340/2004, instituția prefectului este o instituție publică cu personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu, prefectul fiind numit de Guvernul României la propunerea Ministerului d e Interne.

Ca urmare, raportul de serviciu al prefectului este un raport atipic, în sensul că numirea și eliberarea din funcție se face de către Guvernul României prin hotărâre de guvern, iar gestionarea activității prefectului se face de către Ministerul Administrației și Internelor, fișa postului fiind întocmită și semnată de Ministerul d e Interne, iar raportul de evaluare anual al prefectului este semnat de o comisie din cadrul, care este o structură a Ministerul Administrației și Internelor.

De asemenea, ordonatorul principal de credite pentru prefect este tot Ministerul Administrației și Internelor conform prevederilor art.21 din Legea nr-.500/2002 privind finanțele publice.

Așa fiind și întrucât pârâtul Guvernul României și-a îndeplinit obligația de reintegrare a reclamantului în funcția de prefect, iar Decizia nr.300/19.12.2007 a fost emisă de Primul Ministru, acționat de reclamant în calitate de pârât în dosarul nr-, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în raport cu acest capăt de cerere privind despăgubirile.

Excepția tardivității invocată de pârâtul Guvernul României cu privire la același capăt de cerere nu se mai impune a fi examinată, având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale.

Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, instanța urmează să o respingă ca rămasă fără obiect cu privire la cererea reclamantului de reintegrare în funcția de prefect și ca neîntemeiată cu privire la capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor, întrucât pârâtul este cel care propune Guvernului României desemnarea prefectului, gestionează activitatea prefectului și este ordonator principal de credite conform prevederilor art.1 și 2 din Legea nr.340/2004 privind instituția prefectului și art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Examinând pe fond cererea reclamantului de anulare parțială a celor două adrese și obligarea la plata despăgubirilor, instanța reține că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 coroborat cu prevederile art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios administrativ, iar prin act administrativ se înțelege acel act unilateral individual sau normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, act care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Adresele a căror anulare parțială se solicită nu reprezintă acte administrative în sensul definit de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, fiind un punct de vedere formulat de cei doi pârâți la cererea reclamantului, care nu a generat, modificat sau stins raporturi juridice și care la data respectivă era în concordanță cu dispozițiile legale invocate, respectiv art.20 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004, executarea sentinței nr.124/F/CA/2008 fiind suspendată ca urmare a declarării recursului împotriva acesteia de către Primul Ministru al României (fila 4).

În ce privesc despăgubirile, din actele dosarului rezultă că începând cu data de 1.02.2008 la cererea reclamantului, acesta a fost suspendat din funcția publică de inspector guvernamental pe o perioadă de 1 an prin Decizia Primului Ministru nr.6/14.01.2008 emisă în baza prevederilor art.95 alin.2 din Legea nr.188/1999, iar ulterior prin Decizia Primului Ministru nr.77/10.04.2008 s-a luat act de cererea reclamantului de încetare a raporturilor de serviciu prin demisie, astfel că începând cu data de 14.04.2008, data publicării deciziei în Of.nr.289/2008, reclamantul a încetat să mai facă parte din corpul înalților funcționari publici (fila 65).

Ca urmare, după data de 01.02.2008, reclamantul nu mai are temei să ceară daune reprezentând drepturi salariale indexate, majorate și recalculate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția de prefect pe perioada 21.12.2007 - 25.02.2009.

În perioada 21.12.2007 - 01.02.2008 reclamantul a îndeplinit funcția de inspector guvernamental, când a beneficiat de toate drepturile salariale și sporurile legale, astfel că nu se mai impune pe această scurtă perioadă calcularea și plata diferenței salariale care nu este în cuantum deosebit de semnificativ (filele 60 și 142).

Pentru considerentele arătate, acțiunea reclamantului cu privire la capetele de cerere rămase în litigiu va fi respinsă.

Pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile lipsei procedurii prealabile și tardivității invocate de pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI cu privire la reintegrarea reclamantului în funcția de Prefect, ca rămase fără obiect.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI cu privire la plata despăgubirilor solicitate de reclamantul.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu privire la reintegrarea reclamantului în funcția de Prefect, ca rămasă fără obiect.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu privire la plata despăgubirilor.

În baza art.246 Cod pr.civilă, ia act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR la reintegrarea în funcția de Prefect al Județului Sibiu, precum și de renunțarea parțială la judecarea capetelor de cerere privind anularea adreselor nr- și 1579/2008.

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în municipiul Sibiu,- împotriva pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B, P-ța -, nr.1, sector 1, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B, P-ța -, nr.1A, sector 1 și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S cu sediul în municipiul Sibiu,-, jud.Sibiu.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29 Aprilie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Dact.

6 ex./22.05.2009

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 101/2009. Curtea de Apel Alba Iulia