Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 102/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 102/
Ședința publică de la 07 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Angelica Ciobotaru
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta AGENTIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - SERVICIUL JURIDIC, cu sediul în-, jud. B împotriva sentinței nr.207 din data de 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - Serviciul Juridic și intimata -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, după care;
CURTEA
Asupra recursului de față
Prin cererea înregistrată la ribunalul Brăila sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță aferentă perioadei ian.2002 - aprilie 2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanta arăta că a fost din ianuarie 2002 până în aprilie 2006 funcționar public în cadrul acestei instituții și a avut, în temeiul art. 34 alin.2 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, dreptul să încaseze anual, pe lângă indemnizația de concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Aceste prevederi legale nu au fost aplicate deoarece au fost suspendate succesiv până la 31.12.2006.
S-a susținut că aceste suspendări nu pot produce efecte continue deoarece, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
De asemenea, reclamanta a arătat că art.41 alin.2 din Constituție garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, iar art.38 din Codul munciia statuat principul că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, orice limitare a acestor drepturi fiind lovită de nulitate. Față de aceste prevederi legale, reclamanții au susținut prin acțiune că suspendările succesive privind dreptul la prima de concediu echivalează cu anularea unor drepturi câștigate și că fiind vorba despre un drept fundamental referitor la dreptul la muncă și protecție socială a muncii, conform art.53 alin.1 din Constituție acesta nu poate fi îngrădit sau restrâns.
Pârâtul, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare prin care arată că cererea este nefondată, nu au fost acordate primele întrucât nu erau prevăzute de lege. Nu exista prevedere bugetară.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamantul a avut calitatea de funcționar public în aparatul propriu al B în perioada ianuarie 2002 - aprilie 2006, aspect necontestat.
În baza art.34 alin 2 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, așa cum a fost modificată și completată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Această prevedere legală a fost însă suspendată în mod succesiv prin art.3 alin.1 din OUG33/2001 până la data de 1.01.2002, iar prin legile bugetului de stat suspendarea a fost prelungită succesiv astfel: prin art.32 din Legea nr.744/2001 și art.12 din Legea nr.743/2001 suspendarea s-a prelungit până la 31.12.2002, prin art.9 alin.7 din Legea 507/2003 până la 31.12.2004, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 până la 31.12.2005 și prin art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 până la 31.12.2006.
Verificând susținerea reclamantei din acțiune, tribunalul a constatat că suspendările succesive ale dreptului la încasarea primei de vacanță aduc atingere în final dreptului însuși și contravin și dispozițiilor art.41 și 53 din Constituție.
În același timp, fiecare dintre suspendările enumerate, au încetat la data de 1 ianuarie 2007 și de la această dată reclamanții pot solicita plata primei de vacanță pentru anii anteriori, termenul de prescripție fiind suspendat de asemenea până la 31 decembrie 2006 prin însăși actele normative de suspendare a dreptului de a beneficia de prima de vacanță.
Față de cele reținute mai sus, instanța a constatat că acțiunea este fondată s-a admis ca atare, fiind obligată pârâta B la plata sumelor cu titlu primă de vacanță pentru anii ianuarie 2002 - aprilie 2006 către reclamantă, prin sentința nr. 207/.
În temeiul art.161 alin.4 Codul muncii, sumele datorate vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.
În motivare recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 188/1999 și Legii nr. 500/2002, invocându-se totodată și prescripția pentru solicitarea drepturilor bănești aferente perioadei 2002-2003 inclusiv.
Arată recurenta că în conformitate cu dispozițiile art. 34(2) din Legea nr. 188/1999 "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Această prevedere legală a fost suspendată prin acte normative cu valoare juridică egală, astfel încât această normă nu și-a mai produs efectele.
Prin nr.OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, s-a dispus suspendarea până la 1 ianuarie 2002 primelor de concediu prevăzute de legea funcționarului public.
Prin art. 12(4) din Legea nr. 743/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002, termenele prevăzute de nr.OUG 33/2001, modificată, au fost prelungite până la data de 31.12.2002.
Potrivit art. 10(3) din Legea nr. 631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003 termenele privind plata primelor de vacanță au fost suspendate până la data de 31.12.2003.
Prin art. 9 din Legea nr. 507/2003, legea bugetului de stat pe anul 2004 plata primelor a fost suspendată până la data de 31.12.2004.
Plata primelor pe anul 2005 fost suspendată prin art. 8(7) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004.
Totodată potrivit art. 5(5) din Legea nr. 379/2005 legea bugetului de stat pe anul 2006, plata primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost suspendată până la data de 31.12.2006.
Suspendarea dreptului privind acordarea primei de vacanță a respectat întocmai dispozițiile art. 64(1) din Legea nr. 24/2000,republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative în conformitate cu care"În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată".
De asemenea, Legea nr. 24/2000 conferă posibilitatea prelungirii suspendării, modificarea sau abrogarea dispoziției ce a făcut obiectul suspendării.
Legiuitorul poate să acorde, să suspende, să modifice, să abroge sau să stabilească o altă perioadă pentru care acest drept poate fi acordat, cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
Mai mult, întreaga legislație privind salarizarea și celelalte drepturi ale personalului încadrat pe funcție publică se aplică în corelare cu dispozițiile Legii nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, astfel încât "nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată sau plătită dacă este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială".
Față de dispozițiile legale menționate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, solicită admiterea recursului, iar în fond, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 2001-2002, Curtea constată critica neîntemeiată.
Prin toate actele normative prin care a fost adoptat bugetul, s-a dispus suspendarea și respectiv prelungirea suspendării acordării drepturilor privitoare la prima de vacanță.
O astfel de dispoziție a legii a avut nu un caracter suspensiv ci întreruptiv de prescripție,astfel încât un nou curs al prescripției a început să curgă abia la data de 31 decembrie 2003, dată până la care a produs efecte Legea nr. 631/27.11.2002 prin care s-a dispus prelungirea suspendării până la acea dată.
Dreptul la acțiune s-a născut așadar la această dată, nu la finele anului 2001 când o acțiune în justiție nu putea fi promovată căci dreptul fiind suspendat nu era actual.
Pe fond, pretențiile privitoare la prima de vacanță sunt întemeiate.
Până la data de 31 decembrie 2003, fost suspendat în fiecare an dreptul privitor la prima de vacanță așa cum s-a precizat mai sus.
Legea nr. 507/2003 privind bugetul pe anul 2004 suspendat prin art. 9 alin. 7 de asemenea aplicarea art. 33 (2) din Legea nr. 188/1999 cu începere de la 1 ianuarie 2004 și până la 31 decembrie 2004 pentru ca Legea nr. 511/2004 să repete aceeași operațiune până la 31 decembrie 2005.
Prin aceste două acte normative a fost suspendată anual dispozițiunea din art. 32 (2) din Legea nr. 188/1999.
Or, aceste acte normative, respectiv legile bugetare, fiind anuale, potrivit art. 11 din Legea nr. 500/2002 și art. 138 (2) din Constituția României, efectele suspendării dispuse de fiecare dintre ele au încetat odată cu încetarea efectelor lor, respectiv la 31 decembrie 2003 la 31 decembrie 2004 și la 31 decembrie 2005. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 379/2005 a bugetului de stat pentru anul 2006 aceasta își produce efectele numai pentru anul 2006 și nu prelungește efectele suspendării din anii anteriori.
Dreptul la prima de vacanță este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent,cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus nouă suspendare și nici nu a desființat dreptul.
Împrejurarea că Ministerul Finanțelor Publice nu a prevăzut aceste cheltuieli în bugetele anilor 2001 - 2005 nu înseamnă că plata acestor drepturi ar fi nelegală, întrucât aceasta ar fi o chestiune de executare atâta vreme cât dreptul este recunoscut ca atare prin lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul declarat de pârâta AGENTIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - SERVICIUL JURIDIC, cu sediul în-, jud. B împotriva sentinței nr.207 din data de 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /07.03.2008
Tehnored. 2 Ex./08.03.2008
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Angelica Ciobotaru
