Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1033/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1033/
Ședința publică din 25 noiembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de Municipiul Târgu M, cu sediul în Târgu M, P-ța -, nr. 3, județul M, împotriva sentinței nr. 418/20.06.2008 a Tribunalului Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul prin cons. jur., intimata prin av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că cererea de recurs este legal timbrată, fiind achitată taxa de timbru de 20,00 lei prin chitanța CEC depusă la fila 12 dosar și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei.
Reprezentantul recurentei depune la dosar delegația de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței atacate pe care o consideră nefondată și netemeinică.
Reprezentantul intimatei pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat,considerând că prima instanță a aplicat în mod corect și judicios legea. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 418/20 iunie 2008 Tribunalului Mureș, dos. nr- a fost admisă acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul Municipiul Târgu M să acorde reclamantei drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecăruia, începând cu data de 20.11.2004 și până la data de 21.11.2005.
De asemenea, a dispus ca sumele să fie actualizate în funcție de rata inflației, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamantă.
A admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada 01.08.2003 - 19.11.2004.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecărui reclamant, începând cu data de 01.08.2003, obligarea pârâtului la plata acestor sume actualizate în funcție de indicele de inflație, obligarea pârâtului la plata eventualelor cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond reține că reclamanta a avut calitatea de angajat, ca funcționar public, în cadrul Primăriei municipiului Târgu
Legea nr. 138/1999, la art. 13, își continuă raționamentul instanța de fond, prevede că cadrele militare în activitate, precum și militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază, iar potrivit art. 1 din același act normativ se prevede că dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin Ordinul emis de Ministrul Administrației și Internelor cu nr. 496/28.07.2003, se arată în continuare în hotărârea atacată, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002 emis de același organ al administrației centrale, la pct. 9.2. s-a prevăzut că "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", ordin care îi vizează pe reclamanți, după cum consideră instanța de fond, întrucât este evident că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 Ministrul Administrației și Internelor a urmărit a urmărit ca indemnizația de dispozitiv, stabilită prin Legea nr. 138/1999, să se acorde și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, astfel înlăturându-se discrepanțele în ceea ce privește drepturile de natură salarială acordate personalului aflat în subordonarea și/sau coordonarea Ministerului Administrației și Internelor, asigurându-se egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs Municipiul Târgu M reprezentat de Primar, solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de către reclamantei. În motivele recursului se arată că obligarea la plata indemnizației prevăzute de art. 13 din Legea nr. 138/1999 nu ar avea un temei legal întrucât de acest spor beneficiază doar militarii angajați pe bază de contract și salariații civili. În continuare pârâtul arată că nu este o unitate din cadrul, sau alte autorități ori instituții publice enumerate de art. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, astfel că în cauză aceste dispoziții nu pot fi aplicate în raport cu reclamanta. Totodată, pârâtul mai susține că reclamanta nu fac parte din categoria persoanelor îndreptățite a beneficia de sporul de dispozitiv de 25% nefiind angajați în cadrul unei unități militare.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în raport cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă ce reglementează principiul devolutiv al acestei căi de atac extraordinare, instanța de recurs reține următoarele:
Instanța reține că reclamanta - intimată a fost funcționar public în cadrul Primăriei municipiului Târgu
Această instituție publică funcționează, respectiv primăria, ca o instituție subordonată consiliului local, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată:"Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale."
Din cele de mai sus rezultă că, în fapt, Primăria Târgu M este o instituție publică ce funcționează strict în subordinea administrației publice locale, mai exact în subordinea consiliului local.
Aceasta înseamnă că întreaga activitate, organizarea și funcționare a acestei structuri funcționale este în sarcina consiliului local, ca administrație publică locală, iar cadrul reglementar, inclusiv în ce privește salariații, funcționari publici sau personal contractual, este prevăzut prin acte normative emise de consiliul local. Cu excepția, desigur, a acelor acte normative în care sunt prevăzute drepturile, inclusiv cele salariale, și obligațiile specifice funcționarilor publici prin actele normative comune funcționarilor publici.
Cu alte cuvinte, este evident că un ordin al ministrului administrației și internelor, ce conduce o autoritate a administrației publice centrale, nu poate avea incidență în ce privește funcționarii publici al unei instituții publice subordonată altei autorități publice constituționale.
Nici dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu poate fi aplicat reclamantei -intimate, întrucât art. 1 din acest act normativ determină sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, printre ei nenumărându-se și funcționari publici ori personal contractul ce-și desfășoară activitatea la autorități ale administrației publice locale, în speță la consilii județene.
Or, chiar constituțional administrația publică centrală este prevăzută separat de autoritatea publică a administrației publice locale - administrația publică centrală este prevăzută la art. 116 - 119 din Constituție, iar administrația publică locală la art. 120 - 123 din Constituție.
Este de principiu că orice act administrativ, cum este și Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de ministrul administrației și internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor față de care acest act are incidență și în raport cu care este să nască, modifice sau încheie raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 definește la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Or, executarea legii care se referă Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr. 138/1999, lege care nu se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul administrației publice locale (aici se are în vedere și instituțiile publice subordonate administrației publice locale).
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.",ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispozițiile Legii nr. 138/1999, ca sfera salariaților și a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajații din ministerele și instituțiile centrale, excluzând, astfel, administrația publică locală ca și instituțiile publice subordonate acesteia.
În acțiunea introductivă de instanță, pe de altă parte reclamanta susține că dacă nu i s-ar acorda dreptul salarial concretizat în sporul de dispozitiv ar încălca principiul discriminării, așa cum este el consacrat de art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 137/2000 rep. În acest sens, reclamanta susține că personalul aparținând Ministerului Administrației și Internelor, dar care-și desfășoară activitatea în cadrul consiliilor locale și județene, beneficiază de acest spor și, astfel, se crează o discriminare nejustificată.
Apărarea reclamantei - intimate, însă, nu poate fi primită, ea nefiind fondată.
În primul rând, așa cum s-a arătat mai sus, actul administrativ invocat de aceștia, respectiv Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor nu poate fi aplicabilitate în legătură cu sporul de dispozitiv, reclamanta - intimată neavând niciun raport juridic de serviciu sau de muncă cu Ministerul Administrației și Internelor.
În al doilea rând, aici nu poate fi vorba de o discriminare directă (art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000 rep.) sau indirectă (art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 137/2000 ) pentru simplul motiv că nu este vorba de restrângerea, excluderea etc. reclamantei - intimate de la acordarea dreptului salarial în cauză tocmai pentru că dreptul în cauză nu este prevăzut de lege, așa cum cere expres art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000. De altfel, nici celelalte criterii nu se regăsesc în situația concretă în care se află reclamanta - intimată în raport cu dreptul salarial solicitat.
Pentru toate aceste rațiuni, instanța va admite ca fondat recursul formulat în cauză, va modifica integral hotărârea atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta intimată.
- menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Municipiul Târgu M, cu sediul în Târgu M, P-ța -, nr.3, județul M, împotriva sentinței nr. 418 pronunțată la data de 20 iunie 2008 de Tribunalul Mureș și, în consecință:
Modifică integral sentința atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta, cu domiciliul în Târgu M,-,.19, județul M, în contradictoriu cu Municipiul Târgu
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./15.12.2008
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat