Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1039/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1039/R-
Ședința publică din 07 oiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurenții, -, -, -, -, cu domiciliul ales la - MARI, STR -. -, nr. 53, Județ V, împotriva sentinței nr.916/02.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind ORAȘUL MARI - PRIN PRIMAR, cu sediul în MARI, STR -. -, nr. 53, Județ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la 30 iulie 2008, reclamanții, -, -, -, -, și au chemat în judecată Orașul Mari, prin Primar, pentru a fi obligați să le acorde suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare fiecare în procent de 25% și să le plătească sumele datorate cu acest titlu începând cu 1 ianuarie 2004 și până în prezent, sume ce urmează a fi reactualizate.
În motivare s-a arătat că reclamanții sunt funcționari publici din aparatul de specialitate al primarului, calitate în care sunt îndreptățiți la drepturile menționate în prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, drepturi a căror suspendare a fost nelegală ducând la încălcarea normelor constituționale și a art.1 din Protocolul la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. De altfel, urmează a se observa că așa cum s-a statornicit și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prescripția nu curge în perioada de suspendare.
Prin sentința nr.916/2008, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea reținând că cele două suplimente prevăzute de art.29 în prezent art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 sunt necuantificate. Nici Legea nr.188 și nici ordonanțele ulterioare de salarizare ale funcționarilor publici nu stabilesc care este procentul în care se cuvin cele două sporuri, iar o astfel de stabilire nu poate fi făcută de către instanță, așa cum se solicită de către reclamanți prin trimitere la alte sporuri, prime sau drepturi salariale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă și susținând în esență următoarele:
- atât în Protocolul nr.1 la Convenție, în Constituția României, în Legea nr.188/1999 și în Legea nr.53/2003, este recunoscut fie dreptul funcționarilor publici la cele două categorii de sporuri, cât și faptul că ele nu fac obiectul unor tranzacții și nici o persoană nu poate fi lipsită de beneficiul acestora sau afectată prin restrângerea lor;
- prin introducerea celor două sporuri, legislativul a avut în vedere complexitatea atribuțiilor și responsabilităților funcționarilor publici și astfel ele au dobândit natura de bunuri în sensul art.1 din Protocolul la Convenție, iar beneficiarul lor nu poate fi privat de obținerea sumelor echivalente, nici chiar printr-o suspendare legislativă;
- procentul de 25% solicitat a fost preluat prin similitudine din Legea nr.772/2002 privind auditul public intern și din nr.OG119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, și de altfel, în acest sens au fost pronunțate și alte hotărâri judecătorești.
Examinând criticile formulate se apreciază că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Sentința criticată nu dreptul reclamanților de a primi echivalentul celor două sporuri în prezent prevăzute de art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 din perspectiva faptului că plata lor este sau a fost suspendată până la 31 decembrie 2006.
Instanța a avut în principal în vedere faptul că dreptul reclamanților nu este determinat și nici determinabil prin dispoziții legale aplicabile acestor categorii de funcționari publici.
Potrivit acestor prevederi legale, de principiu salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și din suplimentul treptei de salarizare, însă, nici Legea nr.188/1999 și nici actele normative de salarizare nu au stabilit care este cuantumul acestor sporuri.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, potrivit căreia "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Așadar, instanța de judecată nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, drept care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora "bunul" nu este definit și deci nu poate naște legitimă de a-l obține.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamanților are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acestora, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții, -, -, -, -, și, împotriva sentinței nr.916/02.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind ORAȘUL MARI - prin PRIMAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 7 noiembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./2.12.2008
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu