Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1048/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1048
Ședința publică de la 04 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GARDA FINANCIARĂ COMISARIATUL GENERAL, GARDA FINANCIARĂ COMISARIATUL REGIONAL SECȚIA D împotriva sentinței nr. 1713 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, E, G, și intimata pârâtă GARDA FINANCIARĂ SECȚIA
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru recurenții pârâți GARDA FINANCIARĂ COMISARIATUL GENERAL, GARDA FINANCIARĂ COMISARIATUL REGIONAL SECȚIA D și procurator pentru intimații reclamanți, E, G, lipsind recurentul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și intimata pârâtă GARDA FINANCIARĂ SECȚIA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate în termenul legal, sunt scutite de taxa de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 pct.2 de către recurentă.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic pentru recurenții pârâți GARDA FINANCIARĂ COMISARIATUL GENERAL, GARDA FINANCIARĂ COMISARIATUL REGIONAL SECȚIA D solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților pe care îi reprezintă, raportat la obiectul acțiunii și prevederile art.5 alin.1 și art.6 din HG nr.533/2007 care prevăd că secțiile județene sunt unități teritoriale ale gărzii financiare, cu personalitate juridică, Comisariatul General delegând calitatea sa de ordonator terțiar de credite comisarului șef al Gărzii Financiare
Pe fond pune concluzii de admiterea recursurilor, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
Reprezentantul intimaților reclamanți, procurator, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților iar pe fond respingerea recursurilor ca nefondate pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 1713 din 20 octombrie 2008, Tribunalul mehedinția respins excepția de necompetență materială invocată de pârâții Garda Financiară - Comisariatul General și Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Gărzii Financiare - Comisariatul General și Garda Financiară Comisariatul Regional
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, e, G, împotriva pârâților Garda Financiară Comisariatul Regional D, Garda Financiară Secția M, Garda Financiară Comisariatul General și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 01.01.2005 - 20.10.2008, corespunzător datei angajării fiecărui funcționar public și timpului efectiv lucrat, actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția de necompetență a Tribunalului Mehedințis -a reținut că nu este întemeiată, deoarece litigiul de față este un litigiu privind funcționarii publici având ca obiect plata unor drepturi bănești derivate din raporturile de serviciu ale funcționarului public, litigiu care se judecă de instanța de contencios administrativ în baza dispozițiilor Legii nr.188/1999 completată cu dispozițiile Legii nr.53/2003 ( Codul muncii ) și nu în baza Legii nr.554/2004. De altfel nici reclamantul nu își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr.554/2004, ci solicită plata unor drepturi salariale neacordate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul General, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece Comisariatul General, potrivit nr.HG 533/2007 este ordonator terțiar de credite și exercită atribuțiile legale în această calitate pentru toate unitățile din structura Gărzii Financiare, iar faptul că acesta poate delega această calitate în anumite limite nu prezintă relevanță, deoarece orice plată suplimentară presupune aprobarea sa anticipată de ordonatorul terțiar de credite și repartizarea fondurilor necesare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Financiare D, s-a reținut că este neîntemeiată, având în vedere că în perioada 01.01.2005-01.07.2007, deși reclamanții s-au aflat în raporturi de serviciu cu Garda Financiară M, plata drepturilor salariale s-a făcut prin Garda Financiară
Pe fond s-a reținut că dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare este prevăzut de art.31 (fost art.29) din Legea nr.188/1999, republicată, începând cu data de 01.01.2004 ca urmare a modificării acestei legi prin Legea nr.161/2003.
Plata acestor suplimente a fost suspendată prin acte normative succesive până la data de 01.01.2007 când a încetat suspendarea și funcționarul public a fost repus în drepturi cu caracter retroactiv în privința acestor suplimente.
Cererea de chemare în judecată a fost depusă de reclamanți la data de 08.08.2008, dată ce este ulterioară atât intrării în vigoare a actului normativ care prevede aceste suplimente, cât și încetării suspendării plății acestor drepturi, astfel că dreptul funcționarului public la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este născut și actual, fiind lipsit de relevanță în privința existenței dreptului faptul că nu a fost adoptată o dispoziție legală care să prevadă cuantumul acestora și modalitatea de acordare.
Reclamanții sunt funcționari publici, în cadrul Gărzii Financiare Secția M și nu li s-a acordat suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.01.2005, așa cum rezultă din adresa nr. -/MH/14.10.2008 emisă de Garda Financiară
Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Plata celor două suplimente a fost suspendată succesiv după cum urmează: prin art.44 din OUG nr.92/2004 pentru anul 2005 și prin art.48 din OG nr.2/2006 pentru anul 2006.
Suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu a mai fost anterior menținută și pentru anii 2007-2008.
Deci, dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007, fără a fi însă abrogat.
Ca urmare dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în drepturi cu caracter retroactiv conform art.64 al.2 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă.
Ca atare, s-a constatat că începând cu data de 01.01.2007 revine autorităților statului obligația de a efectua plata acestor suplimente.
Astfel, reclamanților, e, G, sunt îndreptățiți la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.01.2005-20.10.2008.
Întrucât au fost numiți în funcția publică ulterior datei de 01.01.2005, s-a reținut că reclamanții ( la data de 01.06.2007) și și (la data 01.11.2007) au dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu data numirii în funcția publică și până la data pronunțării prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Garda Financiară - Secția D Ministerul Economiei și Finanțelor și Garda Financiară - Comisariatul General.
Recurenta pârâtă Garda Financiară - Secția Das usținut în motivele de recurs că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art.44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința primei instanțe, susținând că în cauză obiectul litigiului îl constituie un drept de creanță invocat de reclamanți, invocând în acest sens și prevederile art.379 Cod pr.civilă.
Recurenta pârâtă Garda Financiară - Comisariatul General a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceasta, întrucât în perioada 2005-2008 nu a avut calitatea de angajator și de ordonator de credite, pentru a fi obligată la raportul dedus judecății.
Pe fondul cauzei, a susținut că nașterea drepturilor salariale, prevăzute la art.31 alin.1 din Legea 188/1999 va avea loc la momentul adoptării Legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, până la acest moment sporurilor nu pot fi acordate.
Examinând recursurile, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Garda Financiară - Comisariatul General, se reține că aceasta este neîntemeiată, deoarece Comisariatul General, potrivit nr.HG 533/2007, este ordonator terțiar de credite și exercită atribuțiile legale în această calitate pentru toate unitățile din structura Gărzii Financiare, iar faptul că acesta poate delega această calitate în anumite limite nu prezintă relevanță, deoarece orice plată suplimentară presupune aprobarea sa anticipată de ordonatorul terțiar de credite și repartizarea fondurilor necesare.
Pe fondul cauzei se constată următoarele:
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/199 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern,ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din Legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil,în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
Dacă s-ar admite teza îmbrățișată de prima instanță, conform căreia neadoptarea unei reglementări subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna ca reglementarea privind cele două categorii de drepturi salariale să fie în întregime iluzorii și teoretice.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, nici una dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În speța de față, reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Menținând soluția de admitere a acțiunii reclamanților, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. vor respinge recursurile formulate de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GARDA FINANCIARĂ COMISARIATUL GENERAL, GARDA FINANCIARĂ COMISARIATUL REGIONAL (SECȚIA) D împotriva sentinței nr. 1713 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, E, G, și intimata pârâtă GARDA FINANCIARĂ SECȚIA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red,jud.-
Tehnored SI/2 ex/12.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie