Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 105/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 105/

Ședința publică de la 07 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Angelica Ciobotaru

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G, cu sediul în-, jud. G și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în B, sector 6,--4, împotriva sentinței civile nr. 1996 din data de 18 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G, consilier juridic, lipsă fiind recurenții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că recurenții nu au timbrat recursurile declarate, după care;

Reprezentantul recurentului INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G depune la dosar pentru recurentul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei și se obligă să depună la dosar o copie lizibilă.

Reprezentantul recurentului INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G declară că renunță la excepțiile invocate în motivele recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.Cu privire la motivele de recurs, prin sentința pronunțată de către instanța de fond nu s-au luat în considerare disp. art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004, care prevede că pentru anul 2005, fost suspendat sporul de fidelitate.

Învederează instanței că intimatul de beneficiat de spor de fidelitate în procent maxim în perioadele 01.02.2004 - 31.12.2004 și 01.01.2006 - 31.12.2006, lucru probat și de statele de plată depuse la dosarul cauzei.

Menționează că la dosar există o adresă nr. - din care rezultă că intimatul a primit drepturile bănești pentru perioadele 01.02.2004- 31.12.2004 și 01.01.2006 - 31.12.2006.

Față de susținerile orale și față de considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursurilor formulate.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul a chemat în judecată pârâții Inspectoratul de Poliție de Frontieră al județului G, B și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B, solicitând obligarea acestora la plata sporului de fidelitate pe perioada 01.01.2005 și până la 31.12.2006, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința nr.1996/18.09.2007, Tribunalul Galația admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române B, ca nefondată.

A admis cererea privind drepturile bănești formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române B, Inspectoratul Județean de Poliție de Frontieră G, Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

A obligat pe pârâte către reclamant la plata sporului de fidelitate pentru perioada 1.01.2005-31.12.2006, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A respins cererea privind drepturi bănești formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B pentru lipsa calității procesuale pasive.

respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor B ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate că Ministerul Economiei și Finanțelor dispune doar măsuri pentru aplicarea politicii fiscale bugetare însă, răspunderea pentru realizarea acestei politici o are Guvernul care supune spre aprobare bugetul de stat.

Așadar, nu există nici o obligație de garanție între Ministerul Economiei și Finanțelor B și pârâta B întrucât acesta nu alocă drepturile necesare cheltuielilor ci prin bugetul de stat pârâtul este cel care trebuie să fundamenteze toate cheltuielile inclusiv fondurile de salarii din care se plătesc atât prima de vacanță cât și sporul de fidelitate.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERĂ a constatat că este nefondată, avându-se in vedere ca este ordonator terțiar, justificându-si astfel calitatea procesuala pasivă.

Pe fondul cauzei va constata că potrivit art. 6 din OG38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor "Pentru activitatea desfășurata în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază .", spor calculat în raport cu vechimea în specialitate.

Ulterior prin art. 2 alin 1 din OUG118/2004 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 6 din OG38/2003 pentru anul 2005.

Potrivit art. 56 si 64 din Legea nr. 24/2000 după intrarea în vigoare a unui act normativ suspendarea acestuia este posibilă doar printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, iar la expirarea perioadei de suspendare actul normativ reintră în vigoare ori în speță aceste dispoziții nu au fost respectate, dreptul fiind suspendat prin acte normative inferioare celui prin care a fost stabilit.

În altă ordine, Curtea Constituțională a apreciat just că aceste suspendări succesive sunt în esență neconstituționale, nefiind în concordanță cu art. 53 din Constituție care limitează legislativul cu privire la restrângerea unor drepturi doar în anumite cazuri apărarea sănătății, securității naționale a ordinii și moralei publice a drepturilor și libertăților ori în situații de dezastru sau calamitați - situații ce nu-și găsesc aplicabilitatea în speță dar care exced competenței Curții deoarece actele normative respective au fost abrogate și nu mai pot fi declarate neconstituționale. (Decizia Curții Constituționale nr. 56/2005)

Totodată, normele legale de suspendare contravin și art. 16 al. 1 din Constituție, (reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) precum și art. 15 al. 2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.

Deși exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate a fost suspendat pentru perioada 2005, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

Din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu au caracter temporar, rezultă că suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu motivarea că susținerile instanței de fond potrivit cărora instituția a depus întâmpinare, invocând în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive, nu sunt conforme cu realitatea, aceasta aflându-se în imposibilitatea de a se formula întâmpinare fără copie de pe cererea de chemare în judecată.

Solicită ca potrivit prevederilor art. 3041Cod procedură civilă precum și faptul că instituția s-a aflat în imposibilitatea de a formula apărări prin intermediul întâmpinării, admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța componentă.

Pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond cu motivarea că, potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OUG118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp. art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care instituiau dreptul polițiștilor la sporul de fidelitate.

Astfel bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate.

În ce privește anul 2006, precizează că nu existat dispoziții care să suspende acordarea acestui drept.

Deși aceste aspecte au fost precizate și în întâmpinarea depusă la dosar la instanța de fond, în cuprinsul hotărârii recurate nu se face nici o mențiune cu privire la modul în care instanța a cercetat temeinicia pretențiilor reclamantului privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2006, sau motivele pentru care a înlăturat argumentele prezentate.

Precizează că Tribunalul Galația dispus acordarea unui drept de care intimatul reclamant a beneficiat deja, fără a cerceta acest lucru și fără a-i solicita acestuia să facă dovada că nu a beneficiat de sporul de fidelitate în anul 2006, în condițiile în care nu au existat dispoziții legale care să fi suspendat exercițiul acestui drept în anul respectiv.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamantului de acordare a sporului de fidelitate pentru anul 2006 ca neîntemeiată.

Pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ Gaf ormulat recurs împotriva sentinței nr. 1996/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- cu motivarea că hotărârea a fost pronunțată fără a fi avute în vedere disp. art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului A în sensul că numai în anul 2005 fost suspendată aplicarea disp. art. 6 din nr.OG 38/2003 privind acordarea unui spor de fidelitate polițiștilor.

A mai arătat că instanța de fond nu a ținut seama de adresa nr. -/11.06.2007 emisă de Compartimentul Financiar al G în care se precizează că reclamantul a beneficiat de spor de fidelitate în procent maxim în perioadele 01.02.2004-31.12.2004 și 01.01.2006-31.12.2006, situație probată și de statele de plată ale reclamantului depuse la dosarul cauzei.

Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

De menționat faptul că acest recurent a fost legal citat și nu există motive de casare decât cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește recursul de semnalat faptul că reclamantul a cerut sporul de fidelitate numai pe anul 2005, nu și pe anul 2006.

În ceea ce privește fondul litigiului pentru toate recursurile, Curtea reține:

Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Dreptul la sporul de fidelitate s-a născut prin lege ca un drept subiectiv afectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, născut să efectueze o anumită prestație pozitivă și anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de spor de fidelitate, începând cu data la care a expirat termenul.

Faptul că ulterior, prin act normativ s-a dispus suspendarea exercițiului acestui drept, nu echivalează cu stingerea dreptului.

Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar și în cazul în care am accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să îl exercite niciodată.

În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.

Mai mult decât atât, suspendarea dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.

Astfel art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin suspendarea aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.

În acest context, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp.art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, iar, așa cum am arătat mai sus, dreptul reclamantului este născut și actual putând fi exercitat.

În aceste condiții criticile formulate de pârâtă nu pot fi primite, neîcadrându-se în nici unul din aspectele de modificare sau casare prev. de art. 304 pct. 1 - 9.proc.civ. Pentru considerentele expuse, instanța urmează, în baza art. 312 alin. 1 C:proc. civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G, cu sediul în-, jud. G și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în B, sector 6,--4, împotriva sentinței civile nr. 1996 din data de 18 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /27.02.2008

Tehnored. /2 Ex./28.02.2008

Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Angelica Ciobotaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 105/2008. Curtea de Apel Galati