Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1065/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1065

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Elena Canțăr PREȘEDINTE SECȚIE

-- -- JUDECĂTOR 2: Iuliana Râciu

- - - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

GREFIER -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor G, împotriva sentinței numărul 173 din data de 13 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă Direcția Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor G și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că intimatul reclamant a depus întâmpinare.

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;

CURTEA

Asupra recursului de față:

Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G, pentru a se dispune obligarea acestuia la acordarea tichetelor de masă pentru anul 2007, începând cu data de 01.08.2007, urmând ca în condițiile compensării în bani a tichetelor de masă neacordate, să-i fie acordată contravaloarea acestora reactualizată la data plății efective.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că potrivit art. 23 și 38 din Legea 435/2006 de la data intrării în vigoare a acesteia personalul încadrat în unitățile sanitar veterinare beneficiază de 20 tichete de masă.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 173 din 13 februarie 2008 admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta DSVSA G la acordarea a 20 tichete de masă lunar, începând cu 01.08.2007 până la 13 februarie 2008.

În considerentele sentinței s-a reținut că în baza art. 23 din lege beneficiază întreg personalul încadrat în unitățile sanitar veterinare, iar de dispoz. art. 38 din lege beneficiată numai cei care au calitatea de funcționari publici.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului a susținut că, în realitate, condițiile de acordare a tichetelor de masă sunt prevăzute de Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, care în art.1 alin.2 dispune că "Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

Analizând sentința atacată și probele dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul pârât recursul se apreciază ca fiind neîntemeiat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat în contradictoriu cu DSV SA G obligarea intimatei pârâte la acordarea tichetelor de masă tichetelor de masă pentru anul 2007, începând cu data de 01.08.2007, urmând ca în condițiile compensării în bani a tichetelor de masă neacordate, să-i fie acordată contravaloarea acestora reactualizată la data plății efective.

Motivele de recurs care vizează lipsa fondurilor, cât și calitatea de ordonator secundar de credite, sunt nefondate, întrucât reclamanta este funcționar public în cadrul DSVSA G, având raporturi juridice directe cu această unitate, care trebuie să-și asigure fondurile necesare pentru salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, pe care îi are încadrați.

Nici celelalte motive de recurs nu sunt fondate, întrucât potrivit dispozițiilor Legii 142/1998 art. 1 prevăd că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă suportate integral pe costuri de angajator, în limita prevederilor bugetului se stat, sau după caz, bugetelor locale sau pentru unitățile din sectorul bugetar în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate.

Ulterior, prin Legea nr. 435/27.11.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, s-a stipulat la art. 23 că începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, personalul încadrat în unitățile sanitar veterinare publice beneficiază, lunar, de 20 de tichete de masă.

La art. 36 din același act normativ se stipulează faptul că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, de drept comun, civile și administrative, în măsura în care nu contravin legislației specifice.

Se constată faptul că legea specială pentru personalul din sistemul sanitar veterinar în ceea ce privește salarizarea și alte drepturi este Legea nr. 435/27.11.2006 și nu Legea 142/1998, astfel că au prioritate prevederile legii speciale, respectiv art. 23 care prevăd dreptul la plata tichetelor de masă.

Cum Legea 435/2006 este o lege specială, ulterioară Legii 142/1998, nu se poate reține faptul că ar exista în vreun fel vreo limitare în ceea ce privește dreptul reclamanților la plata tichetelor de masă.

Obligativitatea plății acestora rezultă din principiul general constituțional prevăzut de art. 1 alin. 5 din Constituție, care dispune că în România,respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

Deci, dreptul la plata tichetelor de masă nu este o opțiune în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat cu atât mai mult cu cât potrivit art. 37 din Legea 435/2006, încălcarea dispozițiilor acestei legi privind acordarea drepturilor stipulate pentru personalului din unitățile sanitar veterinare printre care tichete de masă atrage răspunderea disciplinară, patrimonială sau penală a persoanelor vinovate potrivit legii.

De asemenea, Legea 435/27.11.2006 este ulterioară OUG 88/21.11.2006, astfel că, fiind legea specială în materie are prioritate în ceea ce privește dreptul la plata tichetelor de masă în ceea ce-l privește pe reclamant, astfel că acest drept în mod corect a fost acordat.

În consecință, avându-se în vedere considerentele de mai sus, cât și dispozițiile art. 312 și 316. urmează a fi respins recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor G, împotriva sentinței numărul 173 din data de 13 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.jud.

TA/2 ex/29.05.2008

Jud.fond:

Președinte:Elena Canțăr
Judecători:Elena Canțăr, Iuliana Râciu, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1065/2008. Curtea de Apel Craiova