Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1073/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1073/R-
Ședința publică din 21 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
- -, JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
- -, judecător
- -, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței nr.953 din 09 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul și pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la Direcția Generală a Finanțelor Publice V, INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE RM.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimatul- pârât Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP V prin consilier jr., în baza delegației de la dosar și intimatul- reclamant, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul estre scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Intimatul- reclamant depune întâmpinare la recursul declarat, pe care o comunică și părții adverse.
Curtea califică întâmpinarea ca fiind concluzii scrise, față de momentul depunerii și constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul DGFP V, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.
Intimatul- reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, potrivit concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că;
La data de 30 mai 2008, reclamantul, a chemat în judecată pârâții: Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare Rm V, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată, să-i oblige la plata drepturilor de natură salarială, reprezentând prima de concediu cuvenită pe perioada 01.10.2001 - 24.03.2003, cu aplicarea indicelui de inflație, de la data scadenței și până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că petentul în calitate de funcționar public în cadrul Inspectoratului TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare Rm V, avea dreptul, potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
După apariția Legii nr. 188/1999, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării art. 34 alin. 2, cu privire la prima de concediu, astfel:
- prin art. 12 alin.4 din Legea nr. 743/2001 - Legea bugetului de stat pe anul 2002, s-a dispus suspendarea aplicării acestui drept până la data de 31.12.20002;
- prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002- Legea bugetului de stat pe anul 2003, s-a suspendat acordarea primei de concediu până la data de 31.12.2003;
- prin art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003 - Legea bugetului de stat pe anul 2004, s-a suspendat acordarea primei de concediu până la data de 31.12.2004;
- prin art. 8 alin.7 din Legea nr. 511/2004 - Legea bugetului de stat pe anul 2005, s-a suspendat acordarea primei de concediu până la data de 31.12.2005;
- prin art. 5 alin.1 din Legea nr. 379/2005 - Legea bugetului de stat pe anul 2006, s-a suspendat acordarea primei de concediu până la data de 31.12.2006.
Suspendarea drepturilor privind prima de concediu este nelegală, întrucât se încalcă prevederile art. 38 din Codul muncii, care dispun că"orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
De asemenea, s-a încălcat art. 53 alin.1 și 2 din Constituția României care prevede că: " Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Față de dispozițiile legale invocate, reclamantul a considerat, că dreptul la prima de concediu, constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și el nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Într-o atare situație, suspendarea acordării primelor de concediu pentru anii 2001-2003, nu s-a justificat, motiv pentru care a solicitat obligarea pârâtei la plata acestor drepturi, aferente perioadei menționate, în funcție de perioada lucrată, cu aplicarea indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective.
Prin întâmpinarea de la filele 14-16 dosar, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată, întrucât prevederile legale care reglementau acordarea primei de concediu, au fost suspendate prin legi succesive, iar ordonatorul principal de credite, trebuie să se încadreze în resursele financiare alocate.
Prin Sentința nr.953/09.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare Rm. V și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și au fost obligați, să-i plătească reclamantului, prima de concediu, pentru perioada 01.01.2001 - 24.02.2003, în cuantumul prevăzut de lege, actualizată de la data nașterii dreptului și până la plata respectivă. Tot acești pârâți, au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 4,3 lei.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și respinsă acțiunea față de acesta.
Pentru a hotărî în acest mod, în considerente, a reținut următoarele:
Din actele depuse la dosar, a rezultat că acțiunea a fost introdusă în termen întrucât, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul general de prescripție este de 3 ani, iar potrivit art. 7 al aceluiași act normativ, prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune.
În cauza dedusă judecății, reclamantul a introdus acțiunea la data de 30 mai 2008, solicitând plata primelor de concediu pentru perioada 01.01. 2001 - 24.02.2003 și ca atare, dreptul la acțiune s-a născut pentru fiecare an în parte o dată cu sfârșitul acestuia și după încetarea suspendării succesive dispuse de legiuitor prin actele normative menționate mai sus.
Reclamantul, a avut calitatea de funcționar public în cadrul Inspectoratului TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare Rm V, la care și-a desfășurat activitatea pe perioada dedusă judecății, iar potrivit art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, aceștia au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prin dispozițiile art. 3 din nr.OUG 33/2001, s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 34 alin.2 (fost 33) din Legea nr. 188/1999 și ulterior prin dispozițiile legilor bugetare anuale, pentru fiecare din anii 2001 - 2006.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici-o dispoziție legală, nu s-a prevăzut încetarea existenței dreptului.
Prin urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept, nu poate fi considerat că nu a existat, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația, ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Potrivit dispozițiilor art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății și a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă, numai dacă este necesară într-o societate democratică.
Nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul constituțional, privind posibilitatea restrângerii exercițiului dreptului, nu se regăsește în cauză.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute, să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În calitatea sa de funcționar public, reclamantul beneficiază de prevederile art. 34 din Legea nr. 188/1999, privind Statul funcționarilor publici, respectiv are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Dispozițiile legale succesive, privind suspendarea aplicării prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, vin în contradicție cu dispozițiile art. 53 alin. 2 din Constituție, întrucât reprezintă o restrângere a unui drept recunoscut de lege, în sensul imposibilității exercitării acestuia.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată, motiv pentru care, pârâții Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare Rm V și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând primele de concediu pentru perioada 01.01. 2001 - 24.02.2003, în cuantumul prevăzut de lege.
A reținut împrejurarea, că plata sumelor de bani, reprezentând prime de concediu pentru perioada 01.01. 2001 - 24.02.2003, nu a fost făcută în termen, respectiv la plecarea în concediu a reclamantului și că achitarea acestor sume în prezent la nivelul exclusiv al cuantumului din anul respectiv, îl prejudiciază pe reclamant, întrucât valoarea economică a sumelor, nu mai este aceeași în momentul de față, datorită devalorizării intervenită în timp. Din acest motiv, pentru fiecare dintre anii menționați, pârâții au fost obligați să plătească reclamantului, actualizarea sumelor cu indicele de inflație, până la data plății efective.
Împotriva acestei soluții, a fost formulat recurs în termen legal de către pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că, instanța de fond, nu a avut în vedere dispozițiile OUG nr.146/2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, suspendate în perioada 2001-2006.
A motivat astfel, că acțiunea formulată de reclamant, a devenit lipsită de obiect, întrucât actul normativ menționat, reglementează modalitatea de plată a primelor de concediu.
Din analiza, acestei critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat, întrucât dispozițiile OUG nr.146/2007, nu reglementează drepturile funcționarilor publici la acordarea primei de vacanță, ci doar eșalonează la plată acest drept, ce nu a fost respectat în perioada 2001-2006. Nu se poate considera, că acțiunea intimatului a devenit lipsită de obiect, în condițiile în care OUG nr.146/2007, a stabilit un termen de plată până la finele lunii octombrie 2008, care nu a fost respectat până în prezent.
Pârâtul nu poate fi exonerat de la îndeplinirea acestei obligații, decât în condițiile achitării efective a drepturilor.
Cum pârâtul nu a probat că și-a îndeplinit obligația de plată, cererea reclamantului este întemeiată, iar instanța de fond, a pronunțat o soluție legală și temeinică.
Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei către intimatul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței nr.953 din 09 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul cu domiciliul în Pitești strada -, -.12, scara A, apartament 24, județul A și pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B- la DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Rm. V, strada G-ral nr. 17, județul V, INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE RM cu sediul în Rm. V,-, județul
Obligă pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei, către intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Grefier,
Red.
/2 ex/27.11.2008
Jud.fond Gh.
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Constantina Duțescu, Ioana Bătrînu
