Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1105/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIE Nr. 1105/CA/2008

Ședința publică de la 15 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.745/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru recurentă, avocat în substituirea mandatarului ales al recurentei, avocat, reprezentantul intimatei, consilier juridic -, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței intimata a depus la dosar întâmpinare.

Reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicirea avocațială și delegația de substituire.

Reprezentantul intimatei depune la dosar delegația de reprezentare.

Reprezentantul recurentei și reprezentantul intimatei arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, în principal solicită modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar solicită admiterea recursului cu consecința modificării doar în parte a sentinței atacate, în sensul anulării deciziei nr.95, doar în ce o privește pe recurentă și obligarea intimatei de a emite o nouă decizie prin care să se dispună reîncadrarea acesteia în funcția publică de inspector superior A/I/1 începând cu data de 15.07.2003. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr. -, depusă la dosar.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal, pentru motivele expuse prin întâmpinare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.745/CAF/06.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul - a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A pentru anulare act administrativ și pretenții bănești.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia colectivă nr.95/14.07.2003 reclamanta a fost încadrată în funcția de inspector de specialitate A II/2, iar apoi în funcția de inspector principal clasa I/A/II/1, însă reclamanta susține că era îndreptățită să fie încadrată în funcția de consilier I treapta 1 și nu inspector principal clasa I treapta 1 având în vedere Ordinul nr.218/2003 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici pentru aprobarea Instrucțiunilor privind reîncadrarea funcționarilor publici conform Legii nr.161/2003.

Conform dispozițiilor art. XVII din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data emiterii deciziei contestate, funcționarii publici numiți în funcțiile publice prevăzute de Legea nr. 188/1999 vor fi numiți în funcțiile publice prevăzute în anexa la prezentul titlu, dacă desfășoară una din activitățile prevăzute la art. 2 alin. 3 și îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 49 din Legea nr. 188/1999, în limita funcțiilor publice stabilite conform art. XVI, iar potrivit alin.4 funcționarii publici care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. 2 pot fi reîncadrați, potrivit studiilor absolvite, în funcții publice de execuție, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege.

Având în vedere prevederile legale menționate mai sus, reclamanta era încadrată în funcția publică de inspector de specialitate clasa A, gr. II,treapta l,(fila 44, pag. 81 din carnetul de muncă) iar pin Decizia colectivă nr. 95/2005 aceasta a fost reîncadrată în funcția publică de inspector principal casa I (poziția 84 din carnetul de muncă) păstrându-și salariul avut anterior, conform dispozițiilor art. XVIII din același act normativ.

Tribunalul contată, contrar celor susținute de reclamantă, că dispozițiile Legii nr. 161/2003 se referă doar la reîncadrarea funcționarilor publici pe posturi de execuție, operațiune necesară datorită modificării structurii organizatorice a autorităților și instituțiilor publice, precum și a îndeplinirii funcțiilor publice de execuție și nici un caz nu permit ca, în baza lor, funcționarii publici să ajungă în situația de a fi promovați fără susținerea unui examen în acest sens, condițiile de promovare a funcționarilor publici fiind expres și distinct prevăzute de dispozițiile art. 53-55 din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, instanța constată faptul că Ordinul nr. 218/2003 al Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, de care se prevalează reclamanta, a aprobat doar Instrucțiunile privind reîncadrarea funcționarilor publici, raportat la prevederile Legii nr. 161/2003, și în nici un caz acesta nu poate modifica dispozițiile Legii în baza căreia a fost emis, scopul acestuia fiind de explicitare a criteriilor care trebuie avute în vedere la reîncadrare, care se face însă cu respectarea dispozițiilor art. XVI și XVII din Legea nr. 161/2003.

In acest context, dispozițiile art. 4 din ordinul mai sus menționat, care se referă la punctajul minim care trebuie obținut pentru reîncadrarea într-o anumită funcție publică, se interpretează în sensul că un funcționar public nu poate fi reîncadrat într-o anumită funcție publică dacă acesta nu îndeplinește criteriile minime prevăzute de lege ca fiind necesare numirii în funcția publică respectivă.

Simplul fapt al obținerii de către un funcționar public a punctajului minim necesar reîncadrării într-o anumită funcție publică nu este suficient, dacă acesta nu îndeplinește și restul condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 161/2003.

În speță, din copia carnetului de muncă depus la dosar la fila 4 (poziția 81) rezultă că, la momentul efectuării reîncadrării conform dispozițiilor Legii nr. 161/2003, reclamanta îndeplinea funcția de inspector de specialitate A/II/I( categoria A, clasa a Ii-a, gradul 1 conform Anexei 3, lit. A pct. 3, din legea nr. 188/1999 astfel cum a fost modificată și completată pin nr.OUG 82/19.06.2000).

Având în vedere că funcția de inspector de specialitate, conform anexei mai sus menționate are doar două clase, respectiv clasa a Ii-a și clasa a -a, și trei grade, respectiv gradul 3,2 și 1, ca nivel maxim, la momentul reîncadrării, conform art. XVII alin. 4 din Legea nr. 161/2003, reclamanta în cadrul funcției deținute avea nivelul maxim de salarizare, aceasta ar fi fost îndreptățită a fi încadrată în funcția de inspector superior, cu nivel maxim de salarizare și grad profesional și nu în funcția de inspector de specialitate principal, ca nivel de salarizare și grad profesional, cum a fost numită de către pârâtă prin decizia contestată, și nu aceea de consilier superior, clasa I, treapta I, cum greșit a solicitat reclamanta pin acțiune și care reprezintă o funcție deosebită de aceea deținută de reclamantă la momentul realizării operațiunii de reîncadrare.

Aceasta pentru că prin reîncadrare funcționarii publici care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, pentru a fi reîncadrați, nu sunt promovați și nici retrogradați, ci numiți pe funcția echivalentă celei deținute la data efectuării reîncadrării, calificată conform noilor modificări. Or, funcției deținute de reclamantă de inspector de specialitate categoria A, clasa a II-a gradul 1, ca nivel maxim de salarizare, îi corespundea, potrivit art. 13 din Legea nr. 161/19.04.2003, funcția publică de execuție de inspector și gradul profesional superior, ca nivel maxim, indiferent dacă prin a acesta ar fi fost depășit procentul stabilit pentru fiecare funcție, pârâta fiind obligată să solicite majorarea numărului de funcționari publici cu grad superior, cum de altfel a și făcut pentru alte situații.

Având în vedere că reclamanta a solicitat să fie reîncadrată în funcția de consilier superior clasa I, treapta 1 și nu aceea de inspector superior, cererea reclamantei se constată a fi neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât Decizia nr.95/2003 s-a emis cu ignorarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr.218/2003, reclamanta în virtutea legii și în funcție de criteriile pe care le îndeplinea, trebuia să fie încadrată într-un grad profesional superior corespunzător acestor criterii și fiței individuale de încadrare.

Reclamanta mai arată că Nota nr.-/4.07.2003 emisă de Ministerul Finanțelor Publice a introdus o discriminare care nu are la bază nici un criteriu obiectiv, rațional și juridic între funcționarii din cadrul A, care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege și dacă se analizează, se observă că în fapt nici această notă nu a fost respectată în totalitate, deoarece la pag.2 se prevede că procedura de reîncadrare va respecta întocmi Ordinul nr.218/2003.

În motivele de recurs, reclamanta mai susține că soluția instanței de respingere a acțiunii în întregime, deși a solicitat reîncadrarea în grad superior corespunzător clasei I treapta 1 este netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond chiar respingând capătul de cerere privind reîncadrarea pe funcție, respectiv cea de consilier, avea posibilitatea de a admite cealaltă solicitare privind reîncadrarea pe grad superior și anume cea corespunzătoare clasei I treapta 1 la care era îndreptățită potrivit art.4 alin.1 lit.a din Ordinul nr.218/2003.

În drept invocă prevederile art.304 pct.9 și art.304/1 Cod pr.civilă, Legea nr.188/1999, Legea nr.161/2003 și Ordinul nr.218/2003.

Recursul este scutit de taxa de timbru conform prevederilor art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Pârâta intimată prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile expuse de reprezentantul său a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul reclamantei în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.

În baza prevederilor Legii nr.161/2003, pârâta a emis Decizia nr.95/14.07.2003, prin care personalul a fost reîncadrat pe funcțiile publice, reclamanta fiind încadrată pe funcția de inspector de specialitate A/II/2.

Reclamanta susține că, față de punctajul obținut 9,50 puncte și prevederile Ordinului nr.218/2003 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici trebuia să fie încadrată pe funcția de consilier superior, iar în subsidiar reîncadrarea pe grad superior și anume cea corespunzătoare clasei I treapta 1 potrivit art.4 alin.1 lit.a din Ordinul nr.218/2003.

Prin dispozițiile art.53 - 55 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției au fost stabilite criteriile de promovare și avansare în funcție, iar promovarea în funcție se poate face doar prin examen sau concurs, ținând seama și de vechimea în funcție.

Reclamanta avea la data de 15.07.2003 o vechime în funcția publică de inspector de specialitate A/II/1 sub 2 ani și studii medii, astfel că a fost încadrată în funcția de inspector principal A/II/2.

Faptul că procesul de reîncadrare a funcționarilor publici nu presupune promovarea în grade profesionale rezultă din art.XVII din Legea nr.161/2003, potrivit căruia pentru anul 2003 funcționarii publici își mențin drepturile salariale stabilite conform nr.OUG192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială a funcționarilor publici.

Ordinul nr.218/2003 și Nota nr.- a Ministerului Finanțelor Publice au fost emise pentru a explicita tehnica punerii în practică a prevederilor Legii nr.161/2003, care însă nu pot să modifice legea a cărei dispoziții sunt clare în privința promovării, prin reîncadrare practic s-au schimbat denumirile funcțiilor publice.

Reclamanta a solicitat încadrarea pe funcția de consilier superior prin cererea introductivă și nu de inspector superior care este o funcție deosebită față de cea pe care o deține.

Punctajul obținut este o apreciere a propriei activități, care însă nu-i conferă reclamantei alte drepturi dacă nu este corelat cu celelalte prevederi ale legii, respectiv îndeplinirea condițiilor de vechime, existența postului, promovarea unui examen sau concurs și încadrare pe categorii de funcționari în procentele prevăzute de lege.

Prin reîncadrarea funcționarilor publici care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.161/2003, pentru a fi reîncadrați nu s-a urmărit nici promovarea și nici retrogradarea ci numai numirea pe funcția echivalentă celei deținute la data efectuării reîncadrării calificată conform noilor modificări.

În ce privește subsidiarul cererii formulată prin motivele de recurs, întrucât nu a fost formulată și în fața primei instanțe, aceasta este inadmisibilă conform prevederilor art.316 raportat la art.294 Cod pr.civilă.

Așa fiind și nereținând nici din oficiu vreun motiv de casare sau modificare a sentinței, instanța în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul reclamantei ca nefundat.

Pârâta intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,
În numele legii:

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.745/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba, în dosar nr.-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.IM

Dact./ex.2/24.11.2008

Jud.fond.

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1105/2008. Curtea de Apel Alba Iulia