Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1114/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1114/CA/2009
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 97/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
În interiorul termenului de pronunțare, intimata pârâtă a comunicat la dosar, prin fax, concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că pe rolul Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ - s-a înregistrat sub nr. 1814 din 09.05.2008 acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtei să calculeze și să plătească suma ce reprezintă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, actualizată la data plății.
S-a mai solicitat obligarea pârâtei la calcularea și plata primei de vacanță la care reclamanta ar fi avut dreptul, potrivit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 și Acordul Colectiv încheiat la nivelul instituției pentru fiecare an, actualizată la data plății.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în perioada 2005-2007, din perioadele în care a figurat în concediu, în realitate reclamanta s-a prezentat la serviciu, îndeplinind atribuțiile ce-i reveneau, astfel încât a acumulat un rest de 13 zile concediu de odihnă pentru anul 2005; 25 zile concediu de odihnă pentru anul 2006 și 25 zile în 2007.
S-a mai arătat că unitatea pârâtă, prin conducerea ei, nu a luat măsurile necesare pentru a-i da posibilitatea de a-și efectua concediul de odihnă în fiecare an calendaristic, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 22 alin. 3 din OUG nr. 92/2004 și ale art. 139 Codul muncii.
Prin sentința administrativă nr. 97 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că din actele de la dosar rezultă că reclamanta în perioadele de referință a figurat în concediu și a fost plătită ca atare. S-a mai arătat că nu prezintă relevanță în cauză susținerile reclamantei cu privire la prezența sa la serviciu în perioada în care figura în concediu, fiind echivalentă cu invocarea propriei culpe, iar înscrisurile care atestă efectuarea concediului sunt înscrisuri oficiale, care fac dovada până la înscrierea în fals.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică, fiind rezultatul interpretării eronate a probelor de la dosar.
Astfel, se susține, că în perioadele de referință, reclamanta a lucrat efectiv, fapt atestat de condica de prezență și de actele întocmite în aceste perioade, concluzionându-se că instanța de fond nu a făcut o distincție între partea scriptică și partea reală.
În drept se invocă art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare pârâta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se hotărârea atacată temeinică și legală.
Analizând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate și a actelor de la dosar, se constată că este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
1. Din analiza hotărârii atacate se observă că instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii formulată de reclamantă și precizată, la fila 31 ( dosar inițial - - Civ. ). Ori, prin această precizare, se observă că reclamanta, prin avocat, a renunțat la cererea privind acordarea primelor de vacanță aferente anilor 2005 - 2007. Renunțarea la judecată, constituie un act de dispoziție de care instanța nu putea lua act atunci când este făcută prin reprezentant convențional, fără a fi prezentată o procură specială în acest sens. Neprocedând în acest fel, chiar în lipsa unei motivări corespunzătoare, instanța de recurs va lua în considerare că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantei privind acordarea primelor de concediu, considerentele fiind suplinite prin prezenta hotărâre.
Din susținerile reclamantei din precizarea de acțiune arătată cât și din înscrisurile de la filele 37-38 ( dosar inițial - - Civ. ) rezultă că aceasta a încasat primele de concediu aferente anilor 2005-2007, astfel că pretențiile sale în acest sens sunt neîntemeiate. Nu se poate da, așa cum s-a arătat mai sus, eficiență juridică manifestării de voință a reclamantei, în sensul de a se lua act de renunțarea la judecată în ce privește acest capăt de cerere, de vreme ce nu s-a produs în instanță o procură în acest sens, ce să permită reprezentantului convențional a face asemenea act de dispoziție.
2. Înscrisurile depuse în apărare, de pârâtă, cum sunt pontajele, statele de plată, etc. nu sunt înscrisuri autentice, care numai ele fac probă până la înscrierea în fals. Acestea sunt acte interne ale unității pârâte, înscrisuri sub semnătură privată, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. De altfel, în procesul modern, mijloacele de probă nu au o valoare predefinită, judecătorul cauzei având obligația aflării adevărului în cauză prin analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză, aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză și reclamanta, în contraprobă, a depus înscrisuri ce atestă o altă stare de fapt.
3. Reclamanta a avut calitatea de funcționar public în instituția pârâtă până la data de 10.09.2007, când prin dispoziția nr. 472 i-a încetat raportul de serviciu, prin pensionare. Pe perioada de referință, 2005-2007, cel puțin, reclamanta a îndeplinit funcția de șef serviciu Administrativ, Publice și
, potrivit pontajului, rezultă că reclamanta a figurat în concediu de odihnă, fiind plătită în consecință în următoarele perioade de timp:
- 24.11.2005 - 30.12.2005 (25 zile);
- 23.06.2006 - 30.06.2006 (6 zile):
- 04.12.2006 - 29.12.2006 (19 zile) ( total 2006 - 25 zile )
- 23.04.2007 - 14.05.2007 (15 zile)
Corespunzător, unitatea pârâtă i-a achitat reclamantei îndemnizația de concediu aferentă acestor perioade de concediu.
în realitate a acestor situații scriptice presupunea ca reclamanta să efectueze efectiv concediul legal de odihnă și să nu presteze nicio activitate în folosul instituției pârâte.
Ori, din probatoriul administrat în cauză rezultă situația contrară - În perioadele în care reclamanta a figurat în concediu, în fiecare zi, în calitatea pe care a deținut-o, a emis ordonanțări de plată, despre care nu se poate afirma că au fost semnate înainte sau după venirea din concediu a reclamantei. Aceste înscrisuri, ca orice alte înscrisuri, până la proba contrară, sunt prezumate a fi întocmite regulamentar.
Mai mult, din rezoluția necontestată a directorului instituției de pe cererea reclamantei din 2005 pentru efectuarea concediului de odihnă, rezultă că această cerere n-a fost aprobată, propunându-se efectuarea concediului în trimestrul I al anului 2006. De asemenea, rezoluția aceluiași director pe cererea de concediu a reclamantei pentru efectuarea concediului în anul 2006 dispune lapidar "Efectuat 2007".
Dacă mai este nevoie, prin dispoziția nr. 597 din 24.11.2005 emisă de directorului executiv al instituției pârâte, reclamanta este numită în Comisia centrală de casare a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar din patrimoniul Sibiu și a centrelor din subordine, cu termen de predare a procesului verbal a operațiunilor de casare efectuate în data de 15.12.2006, perioadă în care reclamanta figura în concediu de odihnă.
Toate acestea, coroborate cu condica de prezență pe anul 2005, precum și neprezentarea din motive neîntemeiate a condicilor de prezență pe anii 2006-2007, duc la concluzia că reclamanta, în fapt, nu a efectuat concediul legal de odihnă pe anii 2005 - 13 zile, 2006 - 25 zile și 2007 - 15 zile ( corespunzător timpului efectiv lucrat ), astfel încât se impune compensarea în bani a acestuia, cu drepturile salariale corespunzătoare timpului efectiv lucrat în perioadele când a figurat pe anii 2005, 2006 și 2007 în concediu legal de odihnă, aceste drepturi urmând a fi actualizate în raport de rata inflației.
Pentru aceste considerente va fi admis recursul reclamantei împotriva sentinței recurate, urmând a fi modificată corespunzător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 97/CAF/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:
Modifică hotărârea atacată în sensul că admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI DE PROTECȚIA COPILULUI și drept urmare:
Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale corespunzătoare timpului de muncă efectiv lucrat în perioadele în care a figurat în concediul legal de odihnă, după cum urmează: 13 zile în anul 2005, 25 zile în anul 2006 și 15 zile în anul 2007, actualizate în raport de rata inflației începând cu data când trebuiau plătite și până la plata efectivă a acestora.
Menține dispozițiile hotărârii în ce privește soluționarea cererii de acordare a primei de concediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./ 4 ex./5.11.2009
Jud. fond
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța, Marieta Florea, Marius
