Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1123/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--17.06.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.1123

Ședința publică din 16.10.2009

PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 2: Adina Pokker

JUDECĂTOR 3: Maria

GREFIER:

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr. 635/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

Procedura este legal îndeplinită.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.10.2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și conform căreia pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când,

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 19.12.2008 și precizată, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor B, solicitând să fie obligate pârâtele să îi plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu data de 01.04.2004 până la zi și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că are calitatea de funcționar public și în această calitate avea dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.

Cum pârâții nici după această data nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamantul consideră că este îndreptățit la plata acestor drepturi, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art. 38 și 39 alin. 1, lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.

Prin întâmpinare pârâtele au invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 (1) din Legea nr.554/2004.

Pe fond pârâtele au solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, aratând că reclamantul este funcționar public iar drepturile salariale pe care le pretinde nu au fost acordate pentru că prevederile referitoare la acestea au fost suspendate prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006 intrând în vigoare la 01.01.2007; ca urmare în perioada suspendării actului normativ dispozițiile privind suplimentele nu se aplică.

Prin sentința civilă nr. 635/08.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, a admis în parte acțiunea precizată formulată de petentul G, a obligat pârâtele să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada aprilie 2004 - 01.01.2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății, și să înscrie drepturile în carnetul de muncă, respingând acțiunea cu privire la cuantumul sporurilor de 25 % din salariul de bază.

În motivarea soluției pronunțate prima instanță a reținut următoarele:

Instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, întrucât acțiunea reclamantului se întemeiază pe dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, care nu prevede obligația îndeplinirii acestei proceduri în litigiile privind funcționarii publici altele decât cel prevăzut de art.106 (1) din Legea nr.188/1999.

Din actele dosarului s-a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul Direcției Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A și a formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.04.2004 până în prezent nu a beneficiat de drepturile salariale la care avea dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.

Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificare și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.

Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004-2007.

Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Este la fel de relevant că reclamantul are un drept subiectiv recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.

Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.

Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamantul cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată.

Ca atare, dreptul subiectiv al reclamantului fiind recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, instanța a reținut că reclamantul are dreptul la aceste sporuri salariale reglementate în art. 29 din Legea 188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.

Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% din salariul de bază, instanța a dat eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Cu privire la acest aspect, a reținut instanța de judecată că nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.

acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or, aceste aspecte exced competenței legale cu care este învestită instanța de judecată.

Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamant, instanța a respins acțiunea pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, solicitând, în principal admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Arad și declinarea cauzei în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, ori în condițiile în care instanța va trece peste excepțiile invocate solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivare, în susținerea excepției de necompetență materială a Tribunalului Arad, pârâta invocă prevederile art.159 Cod procedură civilă. În temeiul HG nr.1552/2006 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, această instituție se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală. Potrivit art.3 alin.1 din Codul d e procedură civilă, curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Pârâta recurentă susține excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată. Reclamanții au invocat prin acțiune prevederile art.31 din Legea nr.188/1999, dar au solicitat ca atât suplimentul postului cât și suplimentul corespunzător treptei de salarizare să fie acordat în cuantum de 25%, fără a se ține seama că la art.31 alin.1 lit.c și d nu sunt prevăzute procentele în care se acordă aceste drepturi.

Se arată că legiuitorul a urmărit ca printr-o lege viitoare privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici să fie prevăzute expres procentele și modul de calcul al acestor drepturi bănești, astfel încât pe viitor să devină aplicabile prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, dar întrucât respectiva lege nu a fost adoptată, prevederile mai sus menționate nu sunt aplicabile iar suplimentele respective nu pot fi acordate neexistând temei legal pentru stabilirea și calculul lor.

Totodată recurenta mai invocă legile bugetare anuale prin care, pentru anii 2004, 2005 și 2006 fost suspendată aplicarea prevederilor art.29 (în prezent art.31) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.

Se arată că potrivit prevederilor art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici", iar după cum se poate observa din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.232/2007 și modificată prin OG nr.9/2008, legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare nu a fost adoptată până la această dată.

Recurenta mai arată că nu este vorba de o suspendare a dreptului funcționarilor publici de a beneficia de suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, ci de o suspendare a dispozițiilor legale, ceea ce înseamnă că, în perioada 2004, 2005, și 2006 dispozițiile legale privitoare la suplimentele mai sus menționate nu se aplică. Astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.2 din Legea 24/2000, la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, ceea ce, susține recurenta, înseamnă că respectivele prevederi se vor aplica în viitor și nu retroactiv și conchide că nu a existat și nu există temei legal pentru acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Analizând recursul prin prima motivelor invocate de către recurentă, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca neîntemeiat recursul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Susținerile recurentei potrivit cărora competentă să, soluționeze cauza ar fi Curtea de Apel, raportat la calitatea de autoritate centrală sunt neîntemeiate, având în vedere că raportul de serviciu este stabilit în mod direct cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, instituție de nivel local. Astfel, participarea în cadrul litigiului a ordonatorului terțiar de credite nu este în măsură să determine o altă competență, chiar și în condițiile în care numirea funcționarului și stabilirea salariului se realizează de către instituția centrală.

Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă de asemenea că excepția inadmisibilității acțiunii a fost în mod corect respinsă, acțiunea reclamantului întemeindu-se pe dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, care nu prevăd obligația îndeplinirii acestei proceduri în litigiile privind funcționarii publici, altele decât cel prevăzut de art.106 (1) din Legea nr.188/1999.

Pe fondul cauzei, Curtea apreciază că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, pe perioada în care reclamanta a avut calitatea de funcționar public.

Prima instanță a reținut în mod corect că dreptul reclamantului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale.

În spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus dinsuplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.

În plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad și a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art. 31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamant nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.

Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv OG nr.6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit.D prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, apar ca neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cărora actul aplicabil nu ar fi Legea nr.188/1999, ci actul normativ ce reglementează drepturile salariale.

Rezultă din cele expuse, că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1, din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursul acesteia ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr. 635/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt.JUDECĂTOR

- - - - - - aflată în

Semnează,

VICEPREȘEDINTE

-

GREFIER

Red./28.10.2009

Tehnored./30.10.2009

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător

Președinte:Maria Cornelia Dascălu
Judecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1123/2009. Curtea de Apel Timisoara