Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1125/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--29.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1125
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.487/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Curtea văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.487/29.04.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, MINISTERUL JUSTIȚIEI B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINAȚELOR B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea 188/1999).
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Cu referire la excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor aceasta urmează să fie respinsă, deoarece o astfel de calitate este impusă de înseși obligațiile legale pe care le are acest pârât, cu privire la bugetul de stat.
Astfel, fără avizele Ministerului Economiei și Finanțelor, fapt de notorietate și, deci, foarte bine știut și de acest pârât, nu pot fi luate în discuție de către legiuitor nici proiectele anuale de lege ale bugetului de stat și nici proiectele actelor normative de rectificare periodică ale acestui buget, de la care sunt finanțate și toate cheltuielile pe care le face, inclusiv acelea de personal, în executarea bugetului său, pârâtul Ministerul Justiției.
Or, așa fiind, nu mai încape nici o îndoială că acest pârât are calitate procesuală pasivă, opozabilitatea unui titlu executoriu cum este o hotărâre judecătorească fiind necesară pe parcursul executării lui, fie benevole, fie silite, acest titlu executoriu referindu-se la realizarea unor creanțe ce se plătesc din bugetul de stat.
Într-o altă ordine de idei, în cauza de față fiind vorba de drepturi salariale restante a căror plată se face din bugetul Statului Român, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor rezidă în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 25 din Decretul nr. 31 din anul 1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, potrivit cărora statul este persoană juridică, și, ca subiect de drepturi și obligații "participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop".
Cu referire la pârâtul Ministerul Justiție, acesta fiind ministerul d e resort din care face fac parte reclamantele, echivalent cu statutul de angajator, chiar dacă angajarea s-a făcut prin intermediul curții de apel, acestea au acționat ca unitate simbiotică a Ministerul Justiție și nu ca o persoană juridică distinctă titulară de drepturi și obligați, motiv pentru care va respinge excepția lipsei calității procesule pasive invocată de acest pârât ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantelor este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Reclamantele au calitatea de funcționari publici fiind angajați ca și personal auxiliar pe lângă Curțile de apel, astfel că aceștia se supun legii 188/1999, iar salarizarea acestora este prevăzută de OG 6/2007.
Prin urmare fiind funcționari publici raporturile de serviciu și salarizarea acestora este prevăzută potrivit legislație funcționarilor publici nu altor categorii de funcționari sau personal contractual.
Astfel, tribunalul a constatat că reclamantele solicită acordarea unui drept salarial care ne este prevăzut de legislația salarizării funcționarilor publici.
Tribunalul nu a putut reține motivarea reclamantelor cu privire la motivele invocate pentru următoarele motive:
Dispozițiile art. 40 și 41 din OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi al funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, art. 42 din nr.OG 2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006 și art. 41 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi al funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, se interpretează în sensul că funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
Astfel salarizarea reclamanților se face potrivit OG 6/2007 care nu prevede dreptul salarial solicitat.
Este adevărat că art. 41 din OUG 92/2004 prevede faptul că funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituție publice în care își desfășoară activitatea însă acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art. următor, art. 41 erulat și în cuprinsul art. 48 din OUG nr. 6/2007 potrivit căruia prevederile respectiv se completează cu prevederile Legii 188/1999 republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Din coroborarea acestor texte legale rezultă că reclamanții beneficiază sub aspectul drepturilor salariale de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 188/1999 respectiv de cele cuprinse în actele normative speciale, care se referă nu la anumită categorie de personal ( cum ar fii judecătorii, procurorii sau personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor), ci la personalul bugetar în general, fiind vorba de actele normative care se referă generic la personalul bugetar, ci nu la o anumită categorie de personal.
Conform Legii nr. 188/1999 salarizarea funcționarilor publici trebuie să respecte principiul sistemului unitar de salarizare pentru funcționari publici ( art. 21 din legea 188/1999)
Prin urmare instanțele judecătorești nu pot intervenii în măsurile legislative prevăzute de puterea legislativă prin care funcționarilor publici li s-a constituit un regim juridic de salarizare diferită.
Pe de altă parte Prin decizia nr. 23 din 12 mai 2008 Înalta Curte de casație și justiției, admițând recursul în interesul legii, s-a stabilit că:
Dispozițiile art. 40 și 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, art. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006 și art. 41 din Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, se interpretează în sensul că:
Funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
Pentru motivele arătate Tribunalul a respins acțiunea reclamantelor și ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamantele și, arătând în esență că potrivit art.4o și 41 din OUG nr.92/2004 funcționarii publici beneficiază de sporurile și drepturile salariale prevăzute de legislație specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, astfel că pot beneficia de o majorare a salariului de 7% la fel ca și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizi nr.23/12.05.2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii, acțiunea ar fi trebuit admisă pentru perioada 24.10.2007 și până la pronunțarea recursului în interesul legii (12.05.2008), în ceea ce o privește pe și pentru perioada 1.11.2007 până la 12.05.2008 pentru.
Recursul este nefondat.
Prin decizia nr.23/12.05.2008 instanța supremă, admițând recursul în interesul legii, a statuat că, dispozițiile art.40 și 41 din OUG nr.92/2004, invocate de către recurente trebuie interpretate în sensul că "Funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe acestea".
În raport de aceasta, constată Curtea, corect prima instanță a respins acțiunea reclamantelor reținând tocmai ce s-a statuat în decizia prin care s-a soluționat recursul în interesul legii. Modul în care problema de drept dedusă judecății în prezenta cauză a fost tranșată de către instanța supremă este obligatorie pentru instanță și acest lucru a avut în vedere judecătorul fondului și, de asemenea, va fi avut în vedere de către instanța de recurs, în baza art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă. Textul legal amintit are următorul conținut: "Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârile judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță."
Cum la data pronunțării instanței de fond în prezenta cauză deja se pronunțase Înalta Curte de Casație și Justiție, e în afară de orice discuție că s-ar fi putut pronunța în cauză o altă soluție decât una conformă deciziei nr.23/12.05.2008, nici măcar una de admitere în parte a acțiunii, așa cum s-a arătat în recurs, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei Înaltei Curți de Casației și Justiție pentru litigiile aflate în curs. Din acest punct de vedere este indiferent ce perioadă este vizată prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă este una îndepărtată în raport cu data de la care decizia dată în recurs în interesul legii este obligatorie (publicarea în Monitorul Oficial), pentru care se cer drepturi salariale, așa cum au procedat reclamantele.
Față de cele de mai sus, Curtea, conform art.312 alin.1, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.487/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-5.11.2009
Tehored.-5.11.2009
Primă instanță. Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Adina Pokker
