Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1145/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIE Nr. 1145/CA/2008

Ședința publică de la 28 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 3: Marieta Florea

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr.410/CA/1 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Din partea reclamantului intimat nu s-a depus la dosar întâmpinare.

Față de actele de la dosar și solicitarea pârâtului recurent de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Din actele și lucrările dosarului, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 21.02.2008, pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul d e Interne și Reformă Administrativă-Reprezentat prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Instituția Prefectul Județului Sibiu solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la plata către reclamant a primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, ce i se cuvin pentru anul 2006 conform art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.

În motivarea acțiunii s-a arătat că în conformitate cu prevederile art.37 pct.2 din OG 38/2003 trebuia să beneficieze la plecarea în concediul de odihnă de o primă de concediu care nu i-a mai fost acordată întrucât, prin Legea bugetului de stat pe anul 2006 fost suspendată aplicarea acestui text legal.

Această stare de fapt este în contradicție cu prevederile legii pentru că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții sau limitări iar un drept odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Pârâtul B, prin întâmpinarea depusă la fila 8 dosarului de fond, solicită respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes.

Pârâtul Prefectul Județului Sibiu a solicitat respingerea acțiunii, atât pe cale de excepție invocând în acest sens excepțiile prematurității formulării acțiunii și lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond s-a invocat lipsa de interes a promovării acțiunii ( fila 18 din dosarul de fond).

Tribunalul Sibiu -Secția Comercială de Contencios Administrativ prin sentința civilă nr.410/CA/ 1 iulie 2008 pronunțată în dosar nr- a admis acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Legea 360/2002 privind "Statutul polițistului" printre drepturile polițistului enumerate în art. 28, prevede la litera e dreptul acestuia la concediul de odihnă, concediu de studii și învoiri plătite, concedii fără plată în condițiile stabilite prin Hotărârea Guvernului.

Prin art.37 alin.2 din OG 38/ianuarie 2003 intrat în vigoare la -, prevede că, la plecarea în concediu de odihnă, polițistul primește primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu. Prin Legea de Stat pentru anul 2006 fost suspendat acest drept.

Prin Decizia nr.XII/ 05.02.2007 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că pentru perioada 2004-2006, polițiștilor li se cuvine, pe lângă indemnizația de concediu, și prima de concediu, drept instituit de dispoziții art.37 alin.2 din OG 38/ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată cu modificări prin Legea nr.353/2003, cu modificările și completările ulterioare. Această decizie este obligatoriu de urmat potrivit dispozițiilor art. 329 alin.3 Cod procedură civilă.

Apariția OUG nr.146/19.12.2007 nu face decât să consfințească legalitatea cererii ce formează obiectul prezentului dosar, Tribunalul apreciind că vătămarea persistă până la efectuarea plății primelor sens în care respinge excepția de fond lipsei de interes invocată de ambii pârâți.

Pentru aceste motive, instanța de fond, a apreciat că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată urmând aoa dmite și pe cale de consecință a obligat pârâții la plata primei de concediu pentru anul 2006 actualizată la data plății.

Față de obiectul litigiului (drepturi salariale) s-a respins excepția prematurității introducerii prezentei acțiuni, întrucât nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 raportat la art. 106 din Legea nr.188/1999 republicată.

S-a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Prefectul Județului Sibiu, motivat de aceea că între acesta și reclamant există raporturi de subordonare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Instituția Prefectului - Județul Sibiu, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca fiind neîntemeiată și netemeinică.

În expunerea motivelor de recurs, se arată că recurentul are calitatea de ordonator terțiar de credite și nu dispune de fondurile necesare efectuării plății primei de concediu.

Mai arată că prima de concediu aferentă anului 2006 fost suspendată prin Legea nr.379/2005 a bugetului de stat și că acțiunea a rămas fără obiect, ca urmare a apariției OUG nr.146/2007.

În drept invocă dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9, art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Legea nr.340/2004, Legea nr.500/2000, OUG nr.38/2003, Legea nr.379/2005.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Critica adusă hotărârii atacate, potrivit căruia instanța de fond nu a constatat lipsa calității procesuale pasive a recurentului și a faptului că nu dispune de fondurile necesare efectuării plăților este nefondat.

Din prevederile art.2 și 3 din OUG nr.92/2004 rezultă că sunt create premisele pentru implementarea sistemului unitar de salarizare și că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite.

De asemenea, celelalte critici aduse hotărârii prin motivele de recurs sunt neîntemeiate și nu pot di primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest drept a fost suspendat.

Pe de altă parte, potrivit art.37 alin.2 din OG nr.38/2007 "La plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".

Or, dispozițiile textului de mai sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost înființată în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiul înscris în art.38 alin.2 din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nu există o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr.410/CA/1 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.SF

Dact./ex.2/9 12 2008

Jud.fond.

Președinte:Elisabeta Lazăr
Judecători:Elisabeta Lazăr, Ștefan Făt, Marieta Florea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1145/2008. Curtea de Apel Alba Iulia