Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1149/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1149/2008
Ședința publică de la 15 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-, împotriva sentinței civile nr. 427/CA/2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta - PRIN SINDICATUL FINANȚE B-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ.
Curtea, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 427 din 14 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta membru al Sindicatului Finanțe SED din DGFP B-N, prin președintele sindicatului, împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Pârâta de rândul I DGFP B-N a fost obligată să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată în raport de rata inflației, până la data plății.
Pârâtul de rândul II a fost obligat să aloce DGFP B-N fondurile bănești necesare drepturilor salariale de mai sus.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei de rândul I și că, în baza dispozițiilor art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, are dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, să îi fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este real că prin legea de aprobare a bugetului de stat pentru anul 2006, s-a suspendat acordarea dreptului salarial menționat mai sus, suspendare care a operat pe perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006.
Dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și și-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii, suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.
Dacă s-ar accepta teza suspendării perpetuue a dreptului subiectiv recunoscut de lege, s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, la îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat, ceea ce- de principiu-nu poate fi admis.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicitând admiterea recursului, respectiv desființarea hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta ca fiind nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că, potrivit art. 35, alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor legale menționate a fost suspendată anual prin acte normative succesive, ce au fost emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
Dreptul funcționarilor publici la prima de concediu a devenit neaplicabil și pentru anul 2006 întrucât a fost suspendat în baza art.5 alin 5 din Legea bugetului de stat nr. 379/2005.
Având în vedere că începând cu anul 2001 și până în 31 decembrie 2006 dreptul la prima de vacanță a fost suspendat prin acte normative, de aceeași valoare legislativă, consideră că solicitarea reclamantei/ului de acordare a dreptului la prima de vacanță prin hotărâre judecătorească este total neîntemeiată.
Cererea de acordare a primei de concediu pe anul 2006 este neîntemeiată și din prisma prevederilor Constituției României, potrivit cărora, măsurile de protecția socială sunt stabilite prin lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinate, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor, drepturi expres prevăzute în Codul muncii, supus constituționalității încă de la intrarea în vigoare.
În sensul celor de mai sus, s-a pronunțat și Curtea Constituțională, care prin deciziile nr.414/2005, nr. 37/2005, nr. 148/2005, nr. 278/2005 și nr. 398/2005, a statuat că, drepturile suplimentare, cum sunt primele, sporurile și adaosurile prevăzute în actele normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, care nu ar mai putea fi anulate de către legiuitor.
Curtea Constituțională a susținut în mod constant teza conform căreia "beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor. În consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice, ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă".
Dreptul la prima de vacanță nu a făcut obiectul unei tranzacții, renunțări sau limitări, prin urmare dispozițiile cuprinse în Codul muncii, nu au fost încălcate prin suspendarea legislativă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Prima de concediu, ca drept subiectiv ce îi conferă titularului prerogativele în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv efectuarea unei anumite prestații subiective de a presta o sumă de bani s-a născut din dispozițiile art. 37 alin 2 teza I din OG nr. 38/2003 și nu s-a stins pe perioada în care plata efectivă a echivalentului bănesc a acestui drept a fost suspendată în temeiul legilor bugetului de stat pentru anii 2004,2005 întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin 2 din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prin urmare, în această perioadă de timp, dreptul nu s-a stins ci doar a fost imposibil de realizat.
Legislația muncii, cu referire la raportul de serviciu al funcționarului public, nu interzice utilizarea instituției chemării în garanție, dimpotrivă, atât art. 82 din Legea nr. 168/1999, cât și art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevăd că dispozițiile acelor legi se completează cu reglementările de drept comun civile.
Evident, raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii, ca cel dintre reclamant și pârât, ci unul care decurge din dispozițiile Legii nr. 500/2002 și ale nr.HG 386/2007.
Astfel, potrivit art. 19 lit. a) din legea nr. 500/2002, privind finanțele publice;
" În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;" iar potrivit
art. 3 alin. 1 lit. a) pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor:
"Art. 3 (1) În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în principal, următoarele atribuții: în domeniul finanțelor publice:elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare;"
Având atribuții exclusive în acest domeniu, chematul în garanție este singurul în măsură să propună și apoi să dispună asupra plăților stabilite în favoarea reclamanților, dobândind astfel calitate procesuală pasivă în cauză.
Apărările întemeiate pe dispozițiile art. 15 alin. 1 și 3 din Legea nr. 500/2002 nu prezintă relevanță.
Nici acțiunea introductivă și nici cererea de chemare în garanție nu pot reprezenta cadrul de analiză în vederea stabilirii răspunderilor pentru neprevederea sumelor în buget. Nu aceasta este obiectul cauzei și deci, în mod evident, analiza cerută de recurent ar excede limitelor investirii instanței.
În mod corect s-a constatat că recurentul fost introdus în cauză prin procedura cererii de chemare în garanție instituită de prevederile art. 60 și urm. Cod procedură civilă.
Este greșit raționamentul indus de recurent conform căruia cererea de chemare în garanție nu este admisibilă în litigiile de muncă.
În speță, litigiul de față este generat de nerespectarea și nerecunoașterea unui drept recunoscut de lege în beneficiul reclamanților, care sunt funcționari publici.
Pe de altă parte, realizarea dreptului solicitat de reclamanți presupune plata din bugetul de stat care este conceput și gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum rezultă din economia dispozițiilor Legii nr. 500/2002 și a nr.HG 208/2005.
Se vor menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Totodată, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1.pr.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și la dispozițiile legale enunțate anterior, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 427/CA/14.12.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./9.06.2008
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
