Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 116/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 116
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN REPREZ. LEGAL DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI - B, sector 3, nr. 10 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D - PRIN REPREZ. LEGAL DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI - B, sector 3, nr. 10 împotriva sentintei nr.983 din 5 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DGFP D ÎN NUMELE ȘI PENTRU FUNCȚIONARII PUBLICI DIN CADRU DGFP D - PRIN REPREZ. LEGAL - T, nr. 166, Județ
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatul reclamant reprezentat de avocat din Baroul Dâmbovița și prin reprezentant legal, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că s-a depus la dosar prin intermediul registraturii întâmpinare din partea intimatului reclamant.
Avocat pentru intimat depune la dosar adresa nr. -/21.01.2008 a Ministerului Economiei și Finanțelor și ordonanta nr 146/19.12.2007, aratând că nu mai are alte cereri de formulat în cauza.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant, arată că solutia instantei de fond este legală și temeinică. Cu privire la cele doua exceptii invocate de recurentă, respectiv excepția prescriptiei extinctive și excepția prematurității cererii, solicită a fi respinse de instanță. Pe fondul cauzei invocă disp. art. 34 al. 2 din legea 188/1999, art. 53 al. 1 și 2 din Constituția romaniei și art. 18 din Codul Muncii aratând că refuzul MFP de a acord drepturile bănești în cauza, este absolut nelegal, aducând atingere chiar existenței acestui drept.
- 2 -
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
Reprezentant legal solicită respingerea recursului, pentru aceleasi concluzii expuse prin întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.983 din 5 iulie 2007, Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți, a admis cererea formulată de reclamanții Sindicatul Național al Funcționarilor Publici din cadrul DGFP D, în numele și pentru funcționarii publici din cadrul DGFP D, membrii de sindicat și funcționarii publici ai aceleași instituții, nemembrii de sindicat, reprezentați de consilier a, menționați în tabelele anexate acțiunii, în contradictoriu cu pârâții DGFP D și Ministerul Finanțelor Publice B, a obligat pârâta DGFP D să plătească funcționarilor publici nominalizați în tabelul de la filele 59-65 dosar, sumele reprezentând primele de concediu, aferente anilor 2001-2006, în raport de perioada lucrată de fiecare funcționar în cadrul instituției pârâte, actualizate cu indicele de inflație, calculat la data scadenței fiecărei sume, până la data plății efective.
Totodată prin aceeași hotărâre, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 2001-2003, nu este întemeiată, deoarece dreptul la plata sumelor reprezentând primele de concediu a fost suspendat dreptul succesiv, din anul 2001 până la 31 decembrie 2006, prin acte normative, respectiv OUG 33/2001 și Legile bugetului de stat pe anii 2001-2006, iar de la data suspendării- 31 decembrie 2006, până la data formulării acțiunii 20 aprilie 2007, nu au trecut cele 6 luni, după care se împlinește termenul de prescripție potrivit art. 15 alin. 2 din Decretul 167/1958.
Se reține prin hotărâre, pe fondul cererii, că aceasta este întemeiată, dreptul reclamanților la primele de concediu, este reglementat de dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, aceștia fiind îndreptățiti a primi pe lângă indemnizația de concediu, o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat și împrejurarea că prin legile bugetului asigurărilor de stat pentru anii 2002-2006, s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 2 din lege, nu echivalează cu înlăturarea dreptului și este întemeiată și cererea reclamanților, privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, având în vedere că valoarea acestora nu mai este aceeași în prezent, datorită devalorizării leului, survenită în timp, considerente pentru care a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata primelor de concediu aferente perioadei 2001-2006, actualizate cu indicele de inflație.
Impotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului D, prin aceeași cerere de recurs, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a
- 3 -
reținut instanța de fond că dispozițiile prevăzute în legile anuale ale bugetului pe anii 2001-2005, au întrerupt cursul prescriptiei dreptului la acțiune, nimic nu i-a împiedicat pe reclamanți să introducă acțiunea în termenul legal, astfel încât dreptul la plata primelor de concediu pentru perioada 2001-2003, este prescris potrivit disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căreia termenul general de prescripție al dreptului la acțiune este de trei ani, dacă nu există prevederi legale derogatorii.
Printr-un alt motiv de recurs se arată că acțiunea este prematură, deoarece pentru valorificarea unui drept pe calea unei acțiuni civile, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții și anume: dreptul să fie recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună credință, să fie actual, să aibe un scop licit, aplicarea disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr.188/1999, potrivit cărora funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, însă aplicarea textului arătat a fost suspendată succesiv prin OUG nr. 33/2001, Legea 743/2001, Legea 631/2002, Legea 507/2003, Legea 511/2004 și Legea 379/2005 și în prezent dreptul la acordarea primei de concediu pe anii respectivi, este suspendată și în momentul de față, astfel încât dreptul la acțiune al reclamanților nu s-a născut.
Pentru aceste considerente, solicită să se constate că acțiunea este prematur introdusă și parțial prescrisă, iar pe cale de consecință să se admită excepțiile invocate și să se respingă acțiunea.
Pe fondul cauzei, arată recurenții că, prevederile art. 56 din Legea nr. 24/2000, privind Normele de tehnică legislativă, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificarea, abrogarea, republicarea, suspendarea și alte asemenea și dreptul la acordarea primelor de concediu este suspendat în mod continuu, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 33/2001 și până în prezent sub imperiul Legii nr. 379/2005, intența legiuitorului fiind aceea de a mențne suspendarea plăți acestui drept, astfel că nu trebuia acordat acest drept și totodată cererea de acordare a primelor de concediu contravine și prevederilor Constituției României, Curtea Constituțională statuând prin deciziile nr. 37/2005 și 398/2005, că drepturile suplimentare cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție.
Arată recurentul că art. 41 alin. 2 din Constituție, prevede că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, printre care se află dreptul la concediu de odihnă plătit, dar nu și dreptul la prima de concediu, care nu este o măsură de protecție socială.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Critica recurentei, privind greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003, este nefondată.
Dreptul la plata primelor de concediu, cuvenit reclamanților intimați, este prevăzut în disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor
- 4 -
publici, drept ce a fost suspendat succesiv din anul 2001 până la 31 decembrie 2006, prin acte normative începând cu OG nr. 33/2001 și apoi prin Legile bugetului de stat nr.743/2001, 631/2002, 507/2003, 511/2004 și 579/2005, suspendare ce a avut ca efect întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiune, suspendarea plății dreptului la plata primei de concediu, încetând la data de 31 decembrie 2006, astfel încât la data de 19.04.2007, când intimații au formulat acțiunea, erau în termenul legal de 3 ani, pentru formularea acțiunii, deoarece după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare, potrivit art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescriptia extinctivă, dispozitiile art. 15 alin. 2 din Decret, nefiind îndeplinite în speță, deoarece nu au trecut 6 luni de la data suspendării 31 decembrie 2006, până la formularea acțiunii 20 aprilie 2007.
Nici cea de a doua excepție a prematurității acțiunii invocată de recurente, nu era îndeplinită în speță, deoarece dreptul la plata primelor de concediu a fost suspendat în perioada 2001-31 decembrie 2006, și după data de 31 decembrie 2006, nici un alt act normativ nu mai prevede suspendarea dreptului la acțiune, pentru plata primelor de concediu, suspendarea dreptului la acțiune nu echivalează cu înlăturarea dreptului, dreptul la acțiune pentru plata primelor de concediu nu a fost desființat prin vreun act normativ, astfel că la data formulării acțiunii, 20 aprilie 2007, intimații reclamanti erau în termenul legal de formulare a acțiunii de 3 ani, acțiunea nefiind prematură.
Criticile aduse sentinței de recurenți pe fondul litigiului, nu sunt fondate.
Dreptul la plata primelor de concediu al intimaților-reclamanți este prevăzut în dispozițiile art.34 alin. 2 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, el fiind suspendat pe perioada 2001-2006, dar suspendarea dreptului nu înseamnă și înlăturarea dreptului, atâta timp cât dispozițiile art. 34 alin. 2 din lege sunt în vigoare și nici o dispoziție legală nu a înlăturat existența dreptului la primele de concediu de odihnă în perioada 2001-2006.
A interpreta altfel, ar însemna să se încalce principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, consacrat în dispozitiile art. 53 alin. 1 și 2 din Constituția României, potrivit cărora exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, măsura trebuie să fie proporționala cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminator și fără a aduce atingere existenței dreptului sau al libertății.
Prin urmare, dreptul reclamanților la primele de concediu nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada solicitată 2001-2006, perioadă pentru care exercițiul lui nu a fost suspendat și nici înlăturat, altfel s-ar ajunge la situatia ca un drept patrimonial, a cărui existentă este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, în acest sens fiind și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 a Inaltei Curți de Casație și Justiție B, astfel încât acțiunea reclamanților era pe deplin admisibilă și întemeiată și în mod corect și legal a fost admisă prin sentința recurată.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat se privește ca nefondat și în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 pr.civilă, va fi respins ca atare.
- 5 -
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN REPREZ. LEGAL DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI - B, sector 3, nr. 10 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D - PRIN REPREZ. LEGAL DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI - B, sector 3, nr. 10 împotriva sentintei nr.983 din 5 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL DGFP D ÎN NUMELE ȘI PENTRU FUNCȚIONARII PUBLICI DIN CADRU DGFP D - PRIN REPREZ. LEGAL - T, nr. 166, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- - - - - - -
fiind în concediu de odihnă
se semnează de,
Președinte instanță,
GREFIER,
red. EC/HV
2 ex./31.01.2008
fd. Trib. Dâmbovita -/2007
fd. -
Operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
