Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 116/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 16.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.116
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2010
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Belicariu Maria
JUDECĂTOR 3: Pokker
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 1106/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererea de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, astfel încât nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr- la data de 3 aprilie 2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ A, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 42.475 lei brut, din care 29.792 lei reprezintă net, conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 republicată, actualizate cu rata inflației, până la data plății efective, începând cu luna aprilie a anului 2004 la zi; obligarea pârâtei la înscrierea în carnetul de muncă a acestor sporuri, în conformitate cu Decretul nr. 92/1976; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul AJOFM A, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare fiind prevăzute la art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici. În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate. A mai susținut că aceste drepturi constituie un drept de remunerare a muncii, ca atare nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, conform art. 53 din Constituția României.
A arătat că nu se pune în discuție prescrierea dreptului la acțiune pentru drepturile salariale aferente perioadei aprilie 2004 - aprilie 2006, deoarece potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar aplicarea dispozițiilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate succesiv din 2004 până la 01.01.2007.
Suma solicitată de reclamant a fost calculată și asumată de angajatorul său MAc are, prin adresa de răspuns nr. 2931-13.03.2009 la cererea prealabilă a reclamantului, i-a comunicat suma reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare care i se cuvine reclamantului.
În drept, a invocat prevederile art. 31 coroborate cu art. 3 lit. f din Legea nr. 188/1999, art. XIII din Legea nr. 251/2006, art. 38 - 39 din Codul muncii.
Pârâta a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii și admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.04.2004 - 03.04.2006.
În motivarea excepției a invocat prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, precum și faptul că suspendarea printr-un act normativ a unui drept nu se regăsește printre cauzele de suspendare a cursului prescripției extinctive reglementate de art. 13 și 14 din același decret.
Pe fond, a arătat că în perioada în care a avut raporturi de serviciu cu pârâta, reclamantul a beneficiat de toate drepturile cuvenite funcționarilor publici. Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru această categorie de personal.
Prin sentința civilă nr.1106/30.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis excepția prescrierii parțiale a dreptului la acțiune pentru perioadele 01.04.2004 - 22.05.2004 și 01.01.2006 - 23.01.2006 și a respins acțiunea în contencios în contencios administrativ exercitată de reclamantul.
Instanța de fond a reținut că art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 reglementează dreptul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată, la un salariu compus din: salariul de bază (lit. a); sporul pentru vechime în muncă (lit. b); suplimentul postului (lit. c); suplimentul corespunzător treptei de salarizare (lit. d). În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Instanța de fond a reținut că art. 29 alin. 1 (devenit ulterior art. 31) a fost modificat prin Legea nr. 161/2003 în sensul că introducerii în compunerea salariului funcționarilor publici și a suplimentul postului, respectiv a suplimentul gradului, aceste dispoziții urmau să intre în vigoare la data de 01.01.2004. Potrivit art. 25 din Legea nr. 161/2003, OUG nr. 123/11.12.2003 a intrat în vigoare la 01.01.2004, iar conform art. 52, fost modificată prin Legea nr. 164/14.05.2004 pentru aprobarea OUG nr. 123/2003 în sensul introducerii unui nou articol, după art. 50, și anume art. 50 ind.1, ce dispune suspendarea pentru anul 2004 aplicării dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999. Ulterior, a intrat în vigoare OUG nr. 24/2004 la 26.11.2004, iar art. 44 din OUG nr. 24/2004 a suspendat aplicarea art. 29 din Legea nr. 188/1999 cu începere de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență. Prin art. 48 din OG nr. 2/2006 a fost suspendată aplicarea art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 până la 31 decembrie 2006, iar conform art. I pct. 30 și art. XIII din Legea nr. 251/2006, începând cu data de 01.01.2007, litera d) a alineatului 1 al articolului 29 din Legea nr. 188/1999 a dobândit următorul cuprins: "d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.".
Prima instanță a coroborat aceste acte normative cu decizia Curții Constituționale nr. 185 din 12 februarie 2009, mai precis cu considerentele acesteia; astfel rezultă că dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. c și d (devenit ulterior art. 31) din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 161/2003, au intrat în vigoare la data de 01.01.2004, fiind suspendată aplicabilitatea lor cu începere de la 23.05.2004, prin articolului unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004, până la 31.12.2004.
acestui text legal a fost suspendată în continuare până la 31.12.2005 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005. Prin art. 48 din OG nr. 2/2006 a fost suspendată, la data intrării în vigoare a ordonanței, aplicarea dispozițiilor lit. c) și d) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 până la 31 decembrie 2006. Având în vedere că, potrivit art. 51 din aceeași ordonanță de urgență, aceasta a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultă așadar că în perioada 1 - 23 ianuarie 2006 dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. c) și d) au fost aplicabile, după această dată fiind suspendate, pentru restul anului 2006. Astfel în intervalele 01.01.2004 - 22.05.2004 și 01.01.-23.01.2006 prevederile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 au fost aplicabile, iar în perioadele 23.05.2004 - 31.12.2005 și 24.01.2006 - 31.12.2006 au fost suspendate.
Conform art. 3 raportat la art. 1 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 166 alin. 1 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, și anume în 3 ani de la data nașterii dreptului, respective de la data la care acestea erau datorate, iar pe de altă parte drepturile salariale se datorează lunar, dar reclamantul nu a arătat data scadenței lunare a salariului său.
Față de dispozițiile art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, instanța de fond a constatat că dispozițiile legale invocate de reclamant au intrat în vigoare din data de 01.01.2004, iar aplicabilitatea lor a fost suspendată în intervalele de timp 23.05.2004 - 31.12.2005 și 24.01.2006 - 31.12.2006.
Prima instanță văzând și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, și ținând cont de faptul că reclamantul a pretins acordarea drepturilor cu începere din luna aprilie 2004, având în vedere că exigibilitatea drepturilor salariale pretinse a avut loc doar la 01.01.2007, înlăuntrul termenului de 3 ani până la data introducerii prezentei acțiuni, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru sporurile solicitate aferente perioadelor 01.04.2004 - 22.05.2004 și 01.01 - 23.01.2006 și a respins aceeași excepție privitor la intervalele de timp 23.05.2004 - 31.12.2005 și 24.01.2006 - 31.12.2006.
Pe fondul cauzei instanța de fond a constatat că legiuitorul, deși a inclus în compunerea salariului funcționarului public sporurile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, nu a indicat nici în Legea nr. 188/1999 și nici în alt act normativ vreun criteriu de individualizare a acestor sporuri, nici reclamantul nefiind în măsură să indice un element legal de identificare a cuantumului acestor sporuri, invocând doar o parte a jurisprudenței, care a stabilit fiecare dintre aceste sporuri la nivelul de 25% din salariu.
Instanța de fond a considerat că nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, drept care în prezent nu este pasibil de exercitare, față de Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, și având în vedere că nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare. S-a mai reținut de instanța de fond că dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca fiind un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât, în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora, "bunul" nu este definit și, deci, nu poate da naștere unei speranțe legitime de a-l obține.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul recurent solicitând instanței admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul a invocat dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, considerând că dreptul său la acordarea sporurilor salariate reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reprezintă un drept de creanță și prin urmare este un bun în sensul art. 1 din acest Protocol. Se mai arată că art. 2 din Declarația Universală A Drepturilor Omului a instituit principiul apărării oricărei persoane împotriva discriminărilor de orice fel, iar art. 7 coroborat cu art. 23 pct. 2 din același document a instituit principiul potrivit căruia este interzisă orice discriminare a salariaților din punct de vedere al protecției sociale în cadrul aceluiași sector de activitate, în speță sectorul bugetar, în acest sens fiind și prevederile art. 5 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
Recurentul mai invocă în susținerea recursului dispozițiile art. 1 și 2 din nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în România și arată că drepturile salariale solicitate au fost acordate prin decizii definitive și irevocabile altor angajați în instituții similare din subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
Se mai invocă jurisprudența anterioară a Curții de APEL TIMIȘOARA, respectiv decizia civilă nr.33/23.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, arătând că se consideră discriminat față de colegii săi din aceleiași instituții din tară.
Recurentul apreciază că nu s-a împlinit termenul de prescripție pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare aferente perioadei aprilie 2004 - iunie 2005, față de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, pentru că aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată succesiv din 2004 și până la 01.01.2007.
Recurentul arată că motivarea primei instanțe este total eronată, deoarece că nu este posibil ca printr-o sentință să nu fie recunoscute drepturile conferite de legislația în vigoare care până la acest moment nu a fost abrogată. Se mai arată că Tribunalul Arad în spețe similare a dat câștig de cauză colegilor săi prin sentința civilă nr. 1142/1.07.2009 pronunțată în dosarul nr- și prin sentința civilă nr. 1143/01.07.2009 pronunțată în dosarul nr. 1282/10/209.
Recurentul invocă în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 304 ind. Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. (1) - (3) Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent, cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 ind. 1 Cod procedură civilă, care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Reclamantul a avut în perioada 2004-2009 calitatea de funcționar public în cadrul
În această calitate, acesta a solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% cu începere din 1.04.2004 până la zi, sume actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
Jurisprudența acestei Curți a fost în sensul admiterii în parte a acțiunilor având acest obiect, cu consecința obligării la plată, fără cuantificarea drepturilor menționate, pe considerentul că nelegiferarea procentului în care ar urma să fie acordate aceste drepturi împiedică o astfel de cuantificare de către instanța de judecată. Totodată, Curtea a adoptat practica menționată reținând că revine autorității publice sarcina de a cuantifica drepturile prevăzute de art. art.31 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999
Însă, prin Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 880 din -, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici,că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că nu mai are posibilitatea interpretării art. 31 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999 într-o altă manieră decât a făcut-o Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cât privește reținerea de către instanță a prescrierii parțiale a dreptului la acțiune, Curtea apreciază că într-adevăr, așa cum susține și reclamantul, întrucât drepturile solicitate au fost suspendate succesiv prin diverse acte normative, cursul prescripției a început abia la încetarea suspendării drepturilor, astfel încât la data introducerii acțiunii acestea nu erau prescrise.
Această situație este însă lipsită de relevanță, hotărârea primei instanțe neputând fi modificată față de reținerea netemeiniciei acțiunii pe fond, ca urmare a apariției Deciziei ÎCCJ nr. 20 din 21 septembrie 2009, care a determinat o reconsiderare a jurisprudenței acestei instanțe.
Tot astfel, nu pot fi reținute nici susținerile privind discriminarea față de ceilalți colegi care au obținut deja titluri executorii cu privire la aceleași drepturi ca și cele solicitate de reclamant, întrucât OUG nr.137/2000 invocată de reclamant a fost de asemenea declarată neconstituțională. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că este evident neconstituțional înțelesul dispozițiilor OG nr.137/2000 potrivit cărora instanțele ar avea competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încălcând principiul separației puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituție (Decizia nr.1325/ 04.12.2008).
În raport cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține că reclamantul, funcționar public în cadrul A, nu poate beneficia de drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Apreciind așadar neîntemeiat recursul reclamantului, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin 1 Cod procedură civilă, urmează a-l respinge ca atare luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 1106/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Red./12.02.20010
Tehnored. / 15.02.2010/ 2 ex.
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Belicariu Maria, Pokker
