Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1207/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1207
Ședința publică de la 29 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI J și PRIMARUL ORAȘULUI împotriva sentinței nr.144 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI J, PRIMARUL ORAȘULUI J și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 c Cod Penal și este scutit de taxa de timbru.
S-a referit că intimata reclamantă nu a depus întâmpinare.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea adresată acestei instanțe la 8 noiembrie 2006, reclamanta a chemat în judecată pe Consiliul Local J și Primarul orașului J, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați conform Ordinului 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor la plata sporului de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de încadrare, începând cu 10.10.2006.
În motivarea acțiunii a arătat că este funcționar public - inspector specialitate în cadrul Primăriei orașului
Că potrivit Legii 154/1998 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare cu modificările ulterioare, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile premiile, stimulentele și alte drepturi și că nu poate cere realizarea dreptului, solicitând doar să se constate existența acestuia.
Prin întâmpinarea depusă pârâții au lăsat soluția la aprecierea instanței.
Prin sentința nr. 144 din 12.02.2008 Tribunalul Gorja admis acțiunea reclamantei împotriva pârâților Consiliul Local al orașului J și Primarul orașului
A obligat pârâții la plata sporului de dispozitiv începând cu 10.10.2006 și în continuare, sume ce vor fi reactualizate.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâților săi plătească sporul de dispozitiv conform Ordinului nr.496/27.07.2003 al Ministerului Administrației Internelor.
Conform acestui ordin indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, prin personal civil înțelegându-se funcționarii publici și personalul contractual din
În speță au relevanță și dispozițiile OUG 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr.228/2003, OUG.163/2003 privind organizarea și funcționarea MAI, HG.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare.
În acest ordin se arată că personalul civil din MAI beneficiază de drepturile prevăzute de lege cu excepția celor din Administrația Publică care beneficiază doar de drepturile prevăzute în reglementările în vigoare ce se aplică pentru toți salariații bugetari.
Este vorba de art.13 din Legea 138/1999 conform căruia "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
S-a specificat în ordin că personalul civil din Administrația Publică beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13, deci de indemnizația de dispozitiv și nu beneficiază de celelalte drepturi prevăzute de lege.
Acest spor de dispozitiv s-a acordat funcționarilor publici din prefecturi, personalului angajat în aceste instituții, dar administrație publică realizează în primul rând consiliile locale și consiliile județene;funcționarii publici din prefecturi și din consiliile județene și locale sunt salarizați în baza acelorași acte normative, beneficiind de aceleași drepturi salariale.
Interpretarea Ordinului nr.436/2003 în sensul că nu se aplică personalului din consiliile locale conduce la o gravă diferențiere în rândul funcționarilor publici, diferențiere care încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și creează o situație care contrazice prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.
Conform articolului 16 alin.1 din Constituția României cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
În articolul 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale se consacră principiul nediscriminării iar în articolul 17 se prevede interzicerea abuzului de drept.
În articolul 1 din Protocolul nr.12 semnat și de România se arată că "dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine socială sau națională, avuție, naștere sau oricare altă situație".
În aliniatul 2 al acestui articol se prevede că " nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1 din partea nici unei autorități publice".
Legea nr.188/1999 reglementează un singur statut al funcționarului public, adică aceleași drepturi și obligații ale funcționarului public fără deosebire raportat la instituție.
În articolul 29 din Legea nr.188/1999 cu modificările și completările ulterioare, este reglementat dreptul funcționarilor publici la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Conform aliniatul 2 al articolului 29, funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, iar în aliniatul 3 se dispune că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Un alt act normativ care aduce argumente în sprijinul legalității măsurii acordării indemnizației de dispozitiv și personalului din aparatul propriu al Consiliilor Locale îl reprezintă OUG 92/2004 ce reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
În aliniatul 2 al art.1 din acest act normativ se prevede că sistemul de salarizare al funcționarilor publici urmărește crearea premiselor pentru implementarea din anul 2006 sistemului unic de salarizare a funcționarilor publici.
Acest sistem unitar de salarizare cuprinde salariile de bază, sporuri, premii, stimulente și alte drepturi.
În actualul sistem legislativ românesc se tinde spre atingerea valorilor europene spre crearea unui stat de drept a unei societăți în care fiecare subsistem și domeniu funcționează pe criterii legale, unitare, în acord cu normele europene.
Ori, în acest moment a considerat că Administrația Publică nu este un sistem, ci este o unitate duală pe de o parte Administrația Publică Centrală și pe de altă parte cea locală, este un pericol pentru înfăptuirea reformei în administrație, o în consolidarea unui statut european al funcționarului public.
Este în spiritul Convenției Europene al Constituției României al Legii nr.188/1999 și a celorlalte acte normative amintite ca personalul din consiliile locale să nu fie discriminat din punct de vedere al indemnizației de dispozitiv față de cel din prefecturi și consiliile județene.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI J și PRIMARUL ORAȘULUI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a criticat sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, precizându-se că Ordinul MAI nr.496/2003, cu modificările ulterioare, nu se adresează expres Administrației Publice Locale și că acordarea sporului de dispozitiv s-a considerat de către Curtea de Conturi a României că a fost nelegală.
Recursurile sunt fondate.
Personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.
Sistemul de salarizare al funcționarilor publici este reglementat în cuprinsul art.29 din Legea 188/1999, OUG 192/2002 și OUG 92/2004.
În conformitate cu prevederile art.29 din Legea 188/1999, privind statutul funcționarului public, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, spor de vechime, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Același text, la aliniatul 2 prevede că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Elementele sistemului de salarizare general, aplicabil funcționarilor publici, sunt prevăzute în art.14 din OUG 192/2002. Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi, pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.
Din dispozițiile art. 1 alin.3 din OUG nr. 92/2004, rezultă că sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
În aceeași lege, la Secțiunea a II- sunt reglementate sporurile pe care le primesc funcționarii publici.
Astfel, în art.14 este stabilit sporul de vechime și cuantumul acestuia, în funcție de vechimea în muncă, în art.15 se regăsește sporul pentru munca în timpul nopții, în art.16, sporul pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, în art.17, sporul pentru titlul științific de doctor.
De asemenea, în art.18 este reglementată modalitatea de acordare a sporului de confidențialitate.
Rezultă din expunerea efectuată mai sus că sporul de dispozitiv nu este prevăzut expres în Secțiunea "Alte sporuri".
Astfel fiind, el poate fi încadrat numai la categoria " alte drepturi".
Nefiind un spor expres prevăzut într-un act normativ cu forță generală obligatorie, cum este legea sau ordonanța Guvernului, care are aceeași putere juridică ca și legea, sporul de dispozitiv nu poate fi acordat decât dacă ordonatorul principal de credite îl încuviințează.
O astfel de soluție se impune, întrucât, din cuprinsul art.3 al OUG 92/2004 rezultă că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Primarul are calitatea de ordonator principal de credite.
Deci el este cel care poate să stabilească dacă are fonduri suficiente pentru a acorda sporul de dispozitiv.
Instanța de judecată nu se poate substitui ordonatorului de credite și să acorde ea însăși sporul de dispozitiv, care este reglementat într-un ordin al Ministrului, act normativ cu putere inferioară legii.
Dacă sporul de dispozitiv ar fi fost trecut expres într-unul din actele normative cu putere de lege, care reglementează sistemul de salarizare al funcționarilor publici, în mod evident instanța ar fi putut să oblige autoritatea să acorde acel spor.
Cum însă sistemul legal de salarizare nu prevede expres acest spor și cum gestiunea sistemului de salarizare aparține ordonatorului principal de credite, care trebuie să se încadreze în resursele financiare, instanța nu poate să oblige autoritatea să acorde sporul, pentru că ar încălca norma legală privind încadrarea în resursele financiare.
În speța de față nu se pune în discuție, așa cum a reținut instanța de fond, discriminarea în raport de apartenența la o autoritate a administrației publice locale sau centrale.
Sub acest aspect, modul de analiză al instanței de fond este corect, numai că primarul, ca ordonator de credite are competența de a stabili alte sporuri, neprevăzute expres în lege, dacă se poate încadra în resursele financiare alocate.
La adoptarea soluției de respingere a cererii funcționarilor publici, primarul nu a avut în vedere Ordinul MAI 436/2003 în care se susține că s-a precizat că sporul de dispozitiv se acordă numai funcționarilor publici din cadrul autorităților publice centrale.
De aceea, Curtea apreciază că prin respingerea cererii tuturor funcționarilor publici, primarul nu a săvârșit un act de discriminare, de diferențiere, ci el s-a încadrat în resursele financiare pe care le avea la dispoziție.
De asemenea, nu se poate pune în discuție faptul că prin neacordarea sporului respectiv, primarul s-ar comporta abuziv, întrucât sporul nu este prevăzut în lege, ci face parte din categoria "alte drepturi" nenominalizate în vreo lege, pe care ordonatorul principal de credite le poate acorda dacă are resurse financiare.
Primarul avea obligația de a lua măsuri să se aloce resurse de finanțare a plății drepturilor stabilite prin lege de către autoritatea cu putere de reglementare general obligatorie.
Sporul de dispozitiv, nefiind prevăzut în lege, nu se poate reține că primarul nu a luat măsuri de îndeplinire a unei obligații legale, și ca urmare el nu s-a comportat discreționar.
Având în vedere că plata sporului de dispozitiv nu este prevăzută imperativ într-un act normativ cu putere de lege, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală, așa încât în baza art.312 Cod pr. civilă, recursurile pârâților se vor admite, se va modifica sentința, în sensul că se va respinge acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI J și PRIMARUL ORAȘULUI împotriva sentinței nr.144 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. M
Ex.2//6.06.2008
Jud. fond A
G
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță