Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1226/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1226
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, A, S, salariați ai Gărzii Financiare G, împotriva sentinței civile nr. 207/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta și intimații Garda Financiară Comisariatul General B, Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Întrebați fiind, reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta depune la dosar practică judecătorească.
Față de motivele de recurs aflate la dosar, solicită admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reprezentanții intimaților prezenți solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamanții, A, S, au chemat în judecată pârâții GARDA FINANCIARĂ SECȚIA G, GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B solicitând obligarea acestora la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25% din salariul de bază, retroactiv, respectiv din data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu.
În motivarea acțiunii, au arătat ca drepturile solicitate își au temeiul în conținutul art. 29 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata ( în prezent art. 31), urmare modificărilor și completărilor aduse legii. Acest articol stipulează următoarele:
"Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în munca;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aceste prevederi legale, au devenit neaplicabile anterior perioadei de referința din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile nr.OUG 92/2004 privind Reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind Reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006 până la data de 31.12.2006.
A apreciat că această suspendare a drepturilor salariale mai sus amintite este nelegală pe de o parte deoarece a fost încălcat principiul neretroactivității legii, consfințit de art. 1 din Codul civil și de art. 15 alin. 2 din Constituția României, și pe de altă parte pentru că a fost încălcat principiul specialității legii, în speță Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici fiind o lege specială care derogă de la legea generală.
Aceste drepturi salariale au luat naștere în temeiul art. 29 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ulterior acordarea acestor drepturi fiind suspendata prin nr.OUG 92/2004, suspendare menținută până la sfârșitul anului 2006, prin actele normative mai sus enunțate.
De la data de 31.12.2006, aceste drepturi salariale născute prin Legea nr.188/1999, nu au mai fost afectate de niciun act normativ care sa dispună suspendarea lor, fapt ce conduce la aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normale de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează în mod clar și fără echivoc ca "la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectata de suspendare, reintra de drept în vigoare".
Art. 49 din Constituția României, devenit art. 53 după revizuire, prevede ca restrângerea unor drepturi poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporționala cu situația care a determinat-o sa fie aplicabila în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existentei dreptului sau libertății.
Examinând textele de lege prin care au fost suspendate succesiv. drepturile salariale invocate mai sus, și care nu mai sunt in vigoare, s-a constatat că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale care reglementează drepturile funcționarilor publici, deoarece aceste drepturi nu au fost restrânse, ci îngrădite, aducând atingere însăși existentei dreptului.
Prin urmare, suspendarea drepturilor salariale invocate nu este justificată deoarece neexistând așa numitele "cazuri speciale" la care face mențiune Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicata cu modificările si completările ulterioare, nu sunt întrunite condițiile art. 53 alin.1 din Constituție, care sa justifice restrângerea de drepturi, iar, in realitate nu a operat o restrângere de drepturi, ci o veritabila lipsire de drepturi.
Un alt motiv care conduce la ilegalitatea neacordării drepturilor salariale, care fac obiectul prezentei acțiuni, se refera la faptul ca in conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. l din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata cu modificările si completările ulterioare, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de superior, fapt ce nu s-a realizat in situația de fata, cu atât mai mult cu cat normele constituționale mai sus arătate prevăd posibilitatea restrângerii drepturilor si libertăților in cazuri speciale, aici nefiind cazul, dar, sub nici un aspect suspendarea sau anularea lor deoarece un drept deja câștigat nu mai poate fi restrâns, decât printr-un act normativ de aceeași putere.
Așa fiind, in mod legal si temeinic consideră că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nicio dispoziție legală nu a dispus înlăturarea existentei acestuia pe toată perioada 2004-2008.
Începând cu data de 25.03.2004 (data nașterii dreptului) facultatea subiectului activ a existat ca un drept pur si simplu, cum la fel a existat si obligația corelativa. În toată această perioadă însă debitorul nu și-a executat obligația corelativă în mod voluntar. S-a apreciat că suspendarea prin acte normative succesive, pe o durată de mai mulți ani a unui drept câștigat, reprezintă o lipsire de drepturi subiectivă, arbitrară și abuzivă.
În dovedirea acțiunii, s-au folosit de proba cu înscrisuri (filele 7-15).
Prin întâmpinările formulate, pârâtele Garda Financiară G și Ministerul Finanțelor Publice B au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că drepturile reclamate, prevăzute de art. 31 al. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999, republicata, privind Statutul funcționarilor publici, au fost suspendate in perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, s-a arătat că actele normative incidente în materie nu reglementau modalitatea de acordare a acestor sporuri și nici nu au fost prevăzute sume în buget pentru plata acestora.
Prin întâmpinare Garda Financiară - Comisariatul General Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei competentei materiale a Tribunalului Galați, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 207/13.02.2009 a respins acțiunea față de Garda Financiară - Comisariatul General B, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea ca nefondată față de pârâții Garda Financiară, Secția G și Ministerul Economiei și Finanțelor
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
S-a constatat că nu se poate face analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, în principal datorită faptului că există o deosebire fundamentală, și anume:
În cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, ia o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
În cazul suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Garda Financiară - Comisariatul General B, instanța de fond a constatat că este întemeiată în condițiile în care nu există raport juridic între reclamanți și acestea. Mai mult, în condițiile art. 6 din nr.HG 533/2007, privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, modificată de nr.HG 1171/2007 prin Decizia nr. 237/02.01.2007, Comisariatul General a delegat calitatea sa de ordonator terțiar de credite comisarului șef al Gărzii Financiare.
Împotriva sentinței mai sus menționate în termen legal, au declarat recurs reclamanții invocând nelegalitatea acesteia.
În recurs, reclamanții au susținut că în mod greșit prima instanță respins acțiunea ca nefondată în condițiile în care împrejurarea că actele normative de suspendare succesiva a plății acestor două suplimente au dispus în sensul că se suspendă plata pentru anul 2005, 2006, iar din anul 2007 încetat suspendarea. Prin urmare, motivul neacordării începând cu anul 2004 cum a dispus inițial art. XXV din Legea nr. 161/2003 al celor două suplimente 1-a constituit exclusiv suspendarea plății și nicidecum suspendarea din lipsa reglementării cuantumului celor două suplimente.
Instanța de fond și-a motivat soluția prin faptul că aceste drepturi nu sunt cuantificate de către legiuitor, soluție care a avut la bază un punct de vedere al Direcției Legislative și documente din cadrul
Au arătat faptul că prin luarea în considerare a acestui punct de vedere s-a creat o situație de discriminare in cadrul aceleiași categorii socio-profesionale - funcționari publici din cadrul altor instituții publice care în urma obținerii unor sentințe definitive și irevocabile beneficiază, de aceste sporuri.
Cât privește noțiunea de discriminare, au avut în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage un are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă. (CEDO -Decizia din 26.02.2002, Decizia din 06.12.2007).
De asemenea apreciază că și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Garda Financiară - Comisariatul General este nefondată deoarece în conformitate cu nr.HG 533/2007 cu modificările ulterioare legiuitorul a stabilit ca, Comisariatul General are calitatea de ordonator principal de credite iar pentru opozabilitate in eventualitatea punerii in executare cererea de deschidere de credite se face la Garda Financiară - Comisariatul General care le aprobă.
În consecință solicită, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul General, în mod justificat prima instanță a admis-o atâta timp cât reclamanții se află în raporturi de serviciu cu Garda Financiară G, fiind numiți în funcție de către comisarul șef secție care are și atribuția de stabilire a drepturilor salariale a funcționarilor publici, de execuție, nefiind în raporturi directe cu Garda Financiară - Comisariatul General.
În consecință, cum criticile formulate de reclamanți se constată a fi nefondate, neîncadrându-se în nici unul din aspectele prevăzute de art. 3041- 304 pct. 1- 9 Cod procedură civilă, urmează în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să se respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN MAJORITATE DE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, A, S, salariați ai Gărzii Financiare G, împotriva sentinței civile nr. 207/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /05.01.2010
Tehnored. 2 Ex./06.01.2010
Fond
Opinie separată în sensul admiterii recursului
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art. XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art. XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă (art. 44 din nr.OUG 92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art. XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație a principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii (lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Cele două categorii de sporuri au fost introduse de legiuitor prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru a compensa gravele incompatibilități la care a fost supus prin această lege funcționarul public.
Instituirea celor două tipuri de sporuri salariale are menirea de a asigura funcționarului public venituri suficiente din activitatea pe care o desfășoară în funcție publică respectiv și să compenseze restrângerea libertății de a presta anumite activități (comerciale sau în baza altor contracte de muncă și colaborări - art.94 din Legea nr.161/2003).
Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura venituri suficiente funcționarului public, căruia îi este interzisă prestarea altor activități aducătoare de venit, cât și aceea de a asigura funcționarea eficientă a instituțiilor publice prin intermediul unor funcționari fideli și dedicați serviciului public.
Astfel, în contextul severelor incompatibilități prevăzute de lege acordarea drepturilor reclamate în prezenta cauză nu este numai în interesul particular al funcționarilor publici ci are în vedere și un interes de ordin general vizând funcționarea eficientă a instituțiilor statului cu personal de o bună calitate profesională și umană.
Legiuitorul a adoptat legea iar cei cărora li se adresează sunt obligați să o aplice. Prin prezenta acțiune se solicită instanței să dea eficiență acestei reguli elementare într-un stat de drept, obligând pârâții să se conformeze.
Este inadmisibil ca un drept instituit în mod necondiționat de lege să nu fie recunoscut și aplicat de cei cărora li se adresează norma legală. Este contrar noțiunii de "stat de drept" consacrată în Constituția României (art.1 alin.3), ca o lege să aibă un caracter pur formal. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei pentru a deveni efectivă, și nu în sensul neaplicării ei pe motivul că nu prevede, că nu este suficient de clară sau de îndestulătoare, principiu ce se regăsește și în art.3 din Codul civil.
Același principiu se regăsește și în art.4 al.2 din Legea nr.303/2004 potrivit căruia judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Prin Ordonanța nr. 6/2007 au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art. 1 al.2 din nr.OG 6/2007 sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 al.1 din Legea nr.188/1999, republicată.
OG nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului funcționarilor publici, ci dimpotrivă la art.48 se arată că,prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar".
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale invocate mai sus, suspendarea dispusă prin actele menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, astfel încât devin aplicabile prevederile art.37 din nr.OG6/2007 text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 al.3 teza ultimă din nr.OG6/2007 se prevede expres orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Legislația națională nu permite încălcarea drepturilor dobândite, prin art.41 al.2 din Constituția României, fiind consacrat dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, art.38 din codul muncii sancționând cu nulitatea absolută orice act care limitează drepturile salariaților.
Atât timp cât prin art. 63 din Legea nr. 188/1999 este prevăzut că în carieră funcționarul poate promova în funcție publică și poate avansa în treptele de salarizare, promovarea fiind definită prin art. 69 ca,modalitate de dezvoltare a carierei pentru ocuparea unei funcții publice superioare", în mod corelativ trebuie acordate și drepturile salariale corespunzătoare prevederilor art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Mai mult decât atât, este de principiu că o normă legală odată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru drepturile și libertățile fundamentale,orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului,
De asemenea, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitare acestor drepturi, ori, în speță, nu se poate aprecia că neacordarea sau acordare unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Prevederile menționate au ca obiect interdicția oricăror discriminări în exercitarea drepturilor și libertăților sau, altfel spus, dreptul la egalitate.
Principiul egalității în fața legilor și autorităților publice se aplică prin natura lui, tuturor drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție sau lege.
Acest principiu este prevăzut și de art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a fost consacrat și în practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că orice diferență de tratament făcută de stat între indivizi în situații similare, trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.
Reclamanții au avut o speranță legitimă la momentul introducerii acțiunii, având în vedere că instanțele au admis acțiuni având ca obiect plata celor două sporuri.
Pe de altă parte, în hotărârea Beian contra României, CEDO a arătat că statul trebuie să pună în practică legea cu o claritate și coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați, care are drept consecință privarea acestora de posibilitatea obținerii beneficiului drepturilor.
În consecință, prin nerecunoașterea drepturilor ce decurg din textele de lege invocate, este încălcat principiul egalității în drepturi consacrat de art.16 din Constituția României republicată și principiul egalității de șanse prevăzut de art.39 al.1 lit.d din Legea nr.53/2003.
În fine, cu privire la natura drepturilor solicitate, în hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23.02.1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătata că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut efectiv și licit să le dobândească.
Prin decizia nr.20/21.09.2009 a ÎCCJ s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor public, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.329 pr.civ, această decizie se publică în Monitorul Oficial al României, partea I moment în care devine obligatorie pentru instanțe.
Având în vedere însă această decizie nu s-a redactat si nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României pentru a deveni obligatorie cât și pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că acțiunea reclamanților este fondată.
În legătură cu cuantumul drepturilor solicitate, pentru diferite categorii de funcționari publici legiuitorul a optat pentru acordarea unui spor de 25% din salariul de bază: art.18 alin.3 din Legea nr. 672/2003 privind sporul pentru complexitatea muncii acordat auditorilor interni și art.9 alin.7 din OG nr.119/1999 privind sporul acordat controlorilor financiar.
Ca urmare, există posibilitatea stabilirii cuantumului acestor drepturi prin interpretarea sistematică a normelor și prin argumentul analogic când se apreciază că norma juridică este lacunară: unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicate aceleași legi și aceeași soluție - ubi eadem est ratio, eadem lex (solutio) esse debet.
Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale se referă la legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nu are nici o legătură cu prezenta cauză.
Ca atare, nu sunt temeiuri justificate pentru a se refuza acordarea drepturilor solicitate pentru considerentul că legea este insuficientă.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de acordare a acestor drepturi pe viitor, Curtea apreciază că cererea este fondată.
Integrarea acestor două categorii de sporuri în componentele salariului cuvenit funcționarilor publici pentru activitatea depusă în exercitarea serviciului conferă acestor drepturi caracter lichid deoarece exprimarea salariului, și deci a fiecărei părți constitutive a acestuia, nu se poate face decât sub formă bănească ( art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 raportat la art.161 alin.1 din Codul Muncii.
Aceleași texte de lege citate dau și caracterul cert al unei creanțe născute din obligația instituției angajatoare de a remunera activitățile proprii postului ocupat de funcționarii publici în exercitarea atribuțiilor ce le revin atât timp cât se află în desfășurarea raporturilor de serviciu și implicit, în subordinea angajatorului.
Referitor la exigibilitatea creanței, această chestiune decurge din împlinirea succesivă a termenelor de scadență a datelor la care se va plăti salariul cât timp funcționarul public are în curs de derulare raportul de serviciu cu instituția publică, fiind legată, în aceleași timp, și de celelalte două caractere ale unei creanțe anterior enunțate și care au primit confirmarea existenței prin însăși recunoașterea legalității și temeiniciei drepturilor salariale prin dispozițiile cuprinse în hotărârea primei instanțe.
Judecător
- -
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Simona Gavrila, Dorina Vasile
