Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 124/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 124/
Ședința publică de la 14 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâții INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI, cu sediul în,- și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI, cu sediul în - împotriva sentinței nr.168/ /24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2038/113/207.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, după care;
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții, a, C, C, G, -, ta, G, -, și - au chemat în judecată Instituția Primarului orașului și Unitatea Administrativ Teritorială, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2001-2006, actualizate cu indicele de inflație.
Prin sentința nr. 168/24.10. 2007 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea formulată de reclamanții, a, C, C, G, -, ta, G, -, și - în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială oraș și Unitatea Administrativ Teritorială oraș.
A obligat pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială prin primar să plătească reclamanților reclamanții, a, C, C, G, -, ta, G, -, și - primele de vacanță aferente perioadei 2001 - 2006 - actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A respins ca nefondate capătul de cerere formulat de reclamanți privind obligarea pârâtei ca în viitor să plătească prima de vacanță și cererea pârâtei pentru plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanții, a, C, C, G, -, ta, G, -, și - au chemat în judecată Unitatea Administrativ Teritorială ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2001-2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective și obligarea pârâtei la plată și pentru sumele viitoare.
În baza art.34 alin 2 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, așa cum a fost modificată și completată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Această prevedere legală a fost însă suspendată în mod succesiv prin art.3 alin.1 din OUG33/2001 până la data de 1.01.2002, iar prin legile bugetului de stat suspendarea a fost prelungită succesiv astfel: prin art.32 din Legea nr.744/2001 și art.12 din Legea nr.743/2001 suspendarea s-a prelungit până la 31.12.2002, prin art.9 alin.7 din Legea 507/2003 până la 31.12.2004, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 până la 31.12.2005 și prin art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 până la 31.12.2006.
Verificând susținerile reclamanților din acțiune, tribunalul constată că suspendările succesive ale dreptului la încasarea primei de vacanță aduc atingere în final dreptului însuși și contravin și dispozițiilor art.41 și 53 din Constituție.
În același timp, fiecare dintre suspendările enumerate, au încetat la data de 1 ianuarie 2007 și de la această dată reclamanții pot solicita plata primei de vacanță pentru anii anteriori, termenul de prescripție fiind suspendat de asemenea până la 31 decembrie 2006 prin însăși actele normative de suspendare a dreptului de a beneficia de prima de vacanță.
Față de cele reținute mai sus, instanța constată că acțiunea este fondată în ceea ce privește pretenția principală urmând a fi admisă ca atare și obligată pârâta la plata către reclamanți a primei de vacanță pentru anii 2001-2006.
În temeiul art.161 alin.4 Codul muncii, sumele datorate vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Cât privește cererea de obligare a pârâtei la plata în viitor a acestor sume, instanța a apreciat-o ca nefondată, în condițiile în care există prevedere legală - art.34 alin.2 din Legea 188/1999, iar respectarea legilor este o îndatorire pentru fiecare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtele Instituția Primarului orașului și Unitatea Administrativ Teritorială oraș, arătând că sumele necesare acestor plăți, care urmează a fi actualizate nu au fost prevăzute în bugetul instituției, nu au fost aprobate, astfel, că, practic plata lor nu este posibilă câtă vreme nu au fost prevăzute la capitolul cheltuieli.
Că, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Potrivit art.34 don Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite, trebuie să depună până la 15 iulie a fiecărui la Ministerul Finanțelor Publice, propunerile pentru proiectul de buget.
După însușire de către guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, acesta le supune spre aprobare Parlamentului, care le aproba pe ansamblu, pe părți, pe capitole, titluri, articole și alineate, după caz și pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar.
Mai arată că pârâta nu a făcut propuneri pentru buget în ce privește aceste cheltuieli, sumele necesare nu au fost incluse în buget, astfel că plățile nu pot fi onorate, câtă vreme nu au fost prevăzute ca și cheltuială în bugetul propriu.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 33 alin. 2 din. nr. 188/1999 ce reglementează statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Prin urmare, dreptul la prima de vacanță s-a născut prin lege ca un drept subiectiv afectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, născut să efectueze o anumită prestație pozitivă și anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de vacanță, începând cu data la care a expirat termenul.
Faptul că ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea exercițiului acestui drept, nu echivalează cu stingerea dreptului.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamanții beneficiari. În cazul în care am accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, succesiv, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să îl exercite niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
Mai mult decât atât, suspendarea succesivă a dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la prima de vacanță, face parte din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Astfel art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.
În acest context, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp.art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, iar, așa cum am arătat mai sus, dreptul reclamanților intimați este născut și actual putând fi exercitat.
Sub aspectul pretinsei prescripții a dreptului la acțiune aparținând recurentei reclamante, Curtea apreciază că suspendările succesive prevăzute pentru acordarea primelor de vacanță au avut ca efect inclusiv suspendarea termenului de prescripție extinctivă.
O altă interpretare aduce atingere, așa cum s-a mai arătat, însuși dreptului, ceea ce este în totală contradicție cu principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, se impune a se considera că dispozițiile art. 10 al.3 din Legea nr.631/2002,art.9 al.7 din Legea nr.507/2003,art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 pct.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat inclusiv cursul prescripției dreptului la acțiune a cărei aprobare fost suspendată prin acte normative temporare emise datorită unor condiții financiare deosebite.
În aceste condiții criticile formulate de pârâtă nu pot fi primite, neîcadrându-se în nici unul din aspectele de modificare sau casare prev. de art. 304 pct. 1 - 9.proc.civ. Pentru considerentele expuse, instanța urmează, în baza art. 312 alin. 1 C:proc. civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâții INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI, cu sediul în,- și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI, cu sediul în - împotriva sentinței nr.168/ /24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2038/113/207.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red. VS/25.02.2008
Tehno ZE /26.02.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile